mi se desface inima în lamele subţiri,
presărate cu celule
rotunde de sevă.
sunt muguri de iubire.
de dor.
de durere, fericire şi chin.
chinul divin.
nimic din povestea fiinţei
nu ne lasă să fim atât de puri,
decât mugurii acestei păduri
a suspinelor profunde.
direct de pe ecranul realităţii
în sângele viu,
în pulsul grăbit,
în emoţiile care ne tremură-n gene.
iubirea ta mă răsfiră
aşa cum o aripă răsfiră pene.
zborul tău e în mine
mai înalt ca în cer.
nu mai pot să exist în alt fel,
nu mai ştiu să mă desprind
şi să palpit
decât în cuvântul şoptit.
inima mea se desface
ca un papirus
unde un scrib indecis
pe mine m-a desenat,
pe tine te-a scris.
MariaBarbu Blog - IDEAL şi CREAŢIE 
“nimic din povestea fiinţei
nu ne lasă să fim atât de puri,
decât mugurii acestei păduri
a suspinelor profunde.”
Ai ajuns la adevar. 😉 Pe zi ce trece sunt tot mai incantata de darul asta al poetului din tine. Cum poti sa analizezi iubirea? Doamne! Da’ ce analiza! Nu stiu insa cat de bine iti face sa analizezi sentimentul asta, poti ajunge sa suferi mai mult decat daca n-ai intelege. 😕 😦
Comment by Dana — July 15, 2008 @ 1:10 am
@Dana,
din lacrima iese lumina privirii, din durere cred ca iese splendoarea fericirii. E ca o nastere, ca o creatie. Este ceva dumnezeiesc si ne-a fost dat numai noua, oamenilor!
Comment by Maria Barbu — July 15, 2008 @ 1:15 am
Haha, vorbesti in versuri pare-mi-se. Dar foarte adevarat! 😀 Mareata arta!
Comment by Dana — July 15, 2008 @ 1:35 am
Da, cred ca m-a cuprins de tot febra poetica. Poezia este arta suprema!
Comment by Maria Barbu — July 15, 2008 @ 1:37 am