MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

February 13, 2018

VIZIUNE ȘI LUMINĂ

Filed under: Poezie — Maria Barbu @ 2:04 am

Uneori mă potopește Dumnezeu,
se lasă peste viața mea ca un copac
greu de lumină,
și nu mă mai lasă
să-mi găsesc vreo vină pentru fapte arse de vreme.
Dar pot să gust puțin din infinit,
din mantia lui înstelată
și parcă înfofolind alene
un cosmos pe care nici nu-l bănuiești.
Ne-am învățat să credem doar în povești inventate,
în care adevărul e spus pe jumătate
și totul are un sfârșit
pe care îl prelucrăm și-l colorăm într-atât
încât ne pare fericit,
dar e doar iluzia noastră care persistă în timp.
Mă simt ca o roată răsturnată,
parcă m-am rostogolit
din propriul meu Olimp
și încă nu am privirea setată
pe datele acestei lumi mărunte.
În inima mea e tot munte,
în gura mea e tot cer,
doar trupul,
gol și stingher,
se crede sau se vrea din nou la-nceput.
Dumnezeu îmi dă
să mă înfrupt din El ca dintr-un agud
și nu mai vrea să aud suferința acestei lumi.
Mă strânge cu putere
și parcă ajung cât un măr.
Cred că numai așa,
rotundă și grea,
aș putea face minuni.


February 7, 2018

BLESTEMUL VIRTUAL

Filed under: Poezie — Maria Barbu @ 2:09 pm

Trăim din nou în grote,
în grote digitale,
unde e cerul umed și este pâine
moale,
trăim un fel de vis
în care ne ascundem durerile și rana
rămasă de la paradisul promis.
Nici nu mai știm cine ne-a dus acolo,
privându-ne de soare,
de dragostea dulcelui Apollo,
făcându-ne să credem că am putea trăi mereu
în spațiul virtual
în care poți face și spune orice,
fără ca Dumnezeu să te țină de mână.
Te poți face o zână ori un dragon oribil,
fără să mai conteze că de fapt nu trăiești
ci te alinți în invizibil,
creând niște povești în care să apari
așa cum niciodată nu ai fost
și nici nu ești.
Din viața adevărată nu mai păstrăm nimic,
poate doar câte o poartă
către infernul carnal,
dar fiecare dintre noi fuge de banal
și se extinde în iluzia aceasta care-l străpunge
și se prelinge în el
ca o pată de sânge.
Iubire, ură, dăruire
sunt doar cuvinte acum,
care nu mai acoperă nimic.
În preajma noastră,
câte un zeu pitic,
ne privește trist
și plânge.

Blog at WordPress.com.