serpi cu limbi de cristal sunt orele noptii,
urma fantomei nauce,
insomnia devenita ritual.
adeseori se isca un scandal,
al trupului sau al constiintei,
dar pacatele se ascund mai repede decat boabele de mercur.
gandului pur nu-i ramane nimic,
doar o sabie subtire,
cu lama de otel atat de fin
ca ai putea scrie cu ea runele
unui destin mai inalt.
de cate ori nu te-ai intalnit cu tine, noaptea,
ca si cum ai fi celalalt,
un altul care ai fost sau care vei deveni?
numai spre zori te prinde
graba lui a fi mai aproape de altii
si te invinge mereu.
cateodata tu canti singur,
cateodata dansez eu
pe un jaratec de cuvinte,
deasupra caruia pluteste misterul ca fumul.
paunul
inimii mele se roteste cu aroganta
si lumile din noi intra in consonanta cu orasul, cu lumea, cu universul,
intr-o vibratie din ce in ce mai subtila.
scriu ultima fila
si din acest poem sar in somn
ca intr-un dom de smarald.
e frumos si e cald
si parca ma intorc in locul nasterii dintai.
e pentru mine ora zero.
tu in ce eon mai ramai?
