MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

July 31, 2010

ÎN IAD CU VOI, LICHELE DEZMĂŢATE!!!

Filed under: Avem nevoie de curaj si demnitate — Maria Barbu @ 10:51 pm

Mă uimeşte această delirantă imbecilitate a Lenuţei Udrea. Că e o cumătră proastă, că e o farfuză puturoasă n-ar fi nimic, dar ifosele ei de ministreasă (!) şi prostia crasă etalată internaţional, mă scârbesc peste măsură. Deşi vomit greu în general, femeia asta e pentru mine vomitivul total.

Cum dracu’ reuşim noi românii să suportăm toate loazele astea adunate de Băsescu de prin latrinele publice şi politice, din subsolurile mahalalelor sordide, cum de acceptăm acest bordel ordinar pe care l-a adus şi îl patronează în politica românească, nu înţeleg!

Haideţi să căutăm nişte kamikaze dispuşi să cureţe aceste infecţii, că Dumnezeu însuşi pare să se fi virusat, sau nu El Însuşi ci popimea asta cu burdihane grase care râgâie alături de Matroz! ÎN IAD CU VOI, LICHELE DEZMĂŢATE!!!

Advertisements

July 29, 2010

PROMIS

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:06 am

buzele tale sfâşie răsăritul,

mă trezesc şi mă sperie.

caut adăpost,

ţip şi mă zbat.

în braţe mi-e bine, ca-n somn,

în ochiul tău mă tai,

cioburi de gând.

iubeşte-mă plângând,

aleargă-mă pe cai,

struneşte-mi inima!

după această apocalipsă,

niciodată,

nicicând,

nu va mai fi

a ta.


July 16, 2010

VACANTA / SUMMER HOLIDAY

Filed under: Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 10:16 pm

July 11, 2010

Seducţia – între plăcere şi durere

Filed under: Sinele ascuns — Maria Barbu @ 11:14 pm

Când cunoşti un om nou, te înfiori gândindu-te că acela ar putea să reprezinte pentru tine poate cel mai iubit dintre toţi oamenii întâlniţi până atunci. Dacă e vorba de o persoană de sex opus, mai ales!  O femeie vede într-un bărbat pe care tocmai l-a cunoscut, în mod inevitabil, un potenţial partener erotic şi, în funcţie de asta, îşi aranjează măştile, îşi asezonează vocabularul şi dă drumul hormonilor liberi să se manifeste.

Nu spun că eu fac  aşa neapărat, dar este cel mai plauzibil scenariu posibil şi am văzut asta repetându-se de nenumărate ori în jurul meu. E un fel de ritual erotico-social acceptat, tonalitatea râsului se colorează, feţele femeilor se îmbujorează, gurile devin mobile, iar privirile bărbaţilor care sunt ţinta seducţiei încep să selecteze anumite repere corporale, ca şi când ar fi imposibil să scape rutinei unui program prestabilit.

E ridicol şi înduioşător în acelaşi timp să vezi cum femei care păreau teribil de serioase până la acel moment se destind deodată şi îşi regăsesc gesturi lascive pe care sau le folosesc în mod obişnuit pe ascuns, sau le ţineau într-un seif secret al fiinţei lor. Feminitatea debordează, estrogenii se strâng în ciorchini şi le aburesc ochii şi sânii. Cum pot oare bărbaţii să scape de sub asemenea asediu, care nu numai că e înscris în codul speciei, dar care a cunoscut în decursul istoriei umanităţii o asemenea îmbogăţire şi rafinare, încât ar putea fi scrise biblioteci întregi pe tema seducţiei, inconştiente şi conştiente deopotrivă.

După etapa privirilor sorbitoare se trece la etapa atingerilor, de la cele mai delicate şi aparent întâmplătoare, când e aprinsă o ţigară, oferit un pahar, la cele mai determinate şi focalizate touching-uri. Să nu îmi spuneţi că nu aţi studiat niciodată acest ritual, că nu vă cred! E firesc, e natural, e frumos şi chiar emoţionant. Este teribil de ciudat felul în care noi ne agăţăm de plăcerea fizică pentru ca apoi, printr-un salt absolut straniu, să trecem în registrul afectiv şi să găsim acolo nu atât iubire cât durere şi suferinţă.

Poate că totuşi ceva nu se desfăşoară cum trebuie în ritualul iniţial al seducţiei, atunci când ne punem măştile şi, în loc să ne arătăm adevărata noastră faţă şi adevăratul nostru conţinut sufletesc, preferăm să jucăm rolul unor vampe delirante, pentru care bietul masculin poate că simte o atracţie fizică irepresibilă, dar de care nu are de fapt deloc nevoie în viaţa lui, în acea viaţă în care el însuşi e un om şi cu trup şi cu suflet, cu aşteptări şi aspiraţii care se doresc împlinite şi dincolo de clipele de plăcere!

July 7, 2010

De ce ne temem de fericire?

Filed under: Sinele ascuns — Maria Barbu @ 9:50 pm

Cine oare ne dă nouă, oamenilor, dreptul de a judeca Destinul? Ni se pare că suntem îndreptăţiţi să cerem socoteală Sorţii de ceea ce trăim, de ceea ce ni se întâmplă ori de modalitatea în care ni se întâmplă. Ne dorim să fim fericiţi, să ni se împlinească aspiraţiile iar uneori, când în mod miraculos ni se întâmplă, suntem puşi pe judecat destinul care tocmai ne-a dat minunea pe care o aşteptăm de mult. Ne întrebăm de ce şi cum, şi, ocupaţi să punem atâtea întrebări, pierdem însăşi trăirea miracolului fericirii .

Ce ciudaţi suntem noi, oamenii! Suntem de multe ori victimele propriilor noastre capacităţi lăuntrice, victimele acelui dar spiritual pe care l-am primit de la Divinitate şi care ne face adesea să ne înstrăinam de natura noastră pământească, fizică, precară poate, dar singură datorită căreia putem fiinţă, putem trăi bucuria, putem desfăşura existenţa aceasta, de care uităm mereu că ne-a fost dată tocmai pentru a trăi cât mai intens, mai frumos şi mai plini de încredere.

Unde este cheia adevărurilor noastre? Undeva în inimă, în sufletul plin de iubire, în lacrimile de dor, în şoaptele de dragoste, în suferinţa pierderii şi în teama care însoţeşte acest fragil dar miraculos sentiment. Şi nu spun fragil în sensul de volatil, de trecător, ci în sensul de delicat şi subtil, de fîn şi elevat. Efemeritatea noastră ne sperie şi ne face să fugim uneori de ceea ce ne dă mai frumos existenţa.

Dar în adâncul nostru e adevărul care ne opreşte la timp, ne şterge spaimele şi ne face să fim în stare să trăim fericirea care ne este dată. Să o trăim din plin, fără întrebări, fără temeri, fără restricţii. Să ne înfruptam, din minunea fericirii, pentru că aceasta este esenţa însăşi a existenţei!

July 4, 2010

ORA IUBIRII

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 3:40 pm

cărămida topită a zilei

şi liniştea fierbinte

se năruie peste trupurile noastre.

din somn vin şerpi şi şopârle,

iguane de foc

şi ne muşcă de tălpi.

oraşul suflă în lămpi

şi se resemnează. e atâta amiază

încât crapă paharele

aruncând înspre noi cuburi de gheaţă.

renunţând la memorie

ne-am înfipt în asfalt

şi parcă sângele e din ce în ce mai hotărât

şi mai înalt,

înfruntând zările.

de undeva din departele nostru

vine un cântec şoptit.

ne e atât de bine

de parc-am fi murit şi-am devenit eterni.

hai să visăm

cununile de soare,

hai să redevenim frumoşi şi fermi.

July 2, 2010

Blestemul apelor

Filed under: Uncategorized — Maria Barbu @ 10:58 am

De când s-a instalat puterea portocalie  România e sub blestem: incendii, inundaţii, epidemii. Parcă-s cununaţi cu Dracul însuşi aceşti nemernici!

Acum, când România e sub ape, ăştia fac spectacole şi sinsdrofii! Unde e madam Udrea acum, de ce nu donează nişte sute de mii de euroi oamenilor amărâţi? Dar Berceanu, dar Videanu, de ce nu-şi donează din averile alea furate din bunurile naţiunii? DAR UNDE E BĂSESCU, A MURIT? DE CE NU APARE ÎNTRE OAMENI, SAU ACUM ÎI TRATEAZĂ PE ROMÂNI CA PE HOITURI?

Inşi fără ruşine!! Nişte monştri, nişte criminali care nu au responsabilitate faţă de nimic! Ăştia nu sunt politicieni, sunt nişte neruşinaţi care trebuie alungaţi din viaţa politică şi trimişi la puşcarie!!!

Create a free website or blog at WordPress.com.