MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

August 29, 2010

Imensa Speranta

Filed under: Uncategorized — Maria Barbu @ 7:35 pm

Nu inteleg ce se intampla cu romanii, de ce sunt atat de obnubilati in ultima vreme. Ratiunea nu-i mai ajuta sa faca rationamente, sufletul nu-i mai sustine in a discerne intre ce e bine si ce e rau, iar intuitia insasi pare sa le fie blocata de un fel de noroi, facut din minciunile si mizeriile morale pe care liderii actuali le varsa peste natiune.

Se va produce oare, la sfarsitul lui 2012 si pentru poporul asta minunea iluminarii? Se va trezi constiinta romanilor, se va lumina ratiunea, se vor reumple de energie izvoarele sufletului? Daca trecerea prin bariera fotonica ii va ajuta si pe romani sa se imbrace in Lumina, atunci chiar merita sa astept cu totii acest moment nu doar ca pe un  mare eveniment cosmic, ci si ca pe un urias miracol!

Amin!

Cititi aici, chiar merita!

August 21, 2010

Despărţirea de noi

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 12:58 am

o durere toridă gustă inima de metal

a blestematei metropole,

în care iadul face pui în fiecare zi.

nici noi n-am mai rezistat,

n-am mai fost în stare

să culegem roua

acelor cuvinte şoptite direct în borta

sufletului.

n-am mai putut sau nu am mai vrut

să ne aruncăm mereu

de pe acoperişurile fierbinţi

chiar în lava unei pasiuni morbide,

ca o boală care topeşte organele

şi te lasă plin de apă,

de propria ta sevă

cu miros de tuberoze.

ne-am despărţit, precum siamezii,

cu creierele unite

şi cu trupurile funcţionând într-unul.

eu nu-mi găsesc ochii,

tu nu-ţi găseşti gura,

sau inima, ficatul, aorta poate

şi ne mirăm cam ce ar putea fi acest ceva

ce ne desparte absurd,

când nu e nici zi

şi nici

noapte.

August 17, 2010

Iubire şi nebunie

Filed under: Sinele ascuns — Maria Barbu @ 6:46 pm

Ce putem face atunci când ne dăm seama că ne-am pierdut timpul cu cineva care nu a meritat în nici un fel sentimentele noastre, răbdarea noastră, energia şi bucuria pe care le-am risipit fără nici o justificare adevărată? Eu cred că nu mai putem face nimic, decât să ne luăm jucăriile şi să mergem în altă parte, pentru că este evident că persoana cu care am iniţiat un joc existenţial nu avea nici disponibilitate, nici creativitate, nici capacitate. Asta este! O luăm de la capăt atunci când destinul ne scoate în cale pe altcineva, trecând experienţa ratată la capitolul wrong number!!!

Sunt însă atâţia oameni, femei şi bărbaţi, care persistă în greşeală, care fac din aceste wrong numbers iubirile vieţii lor, suferind, scrâşnind din dinţi şi transformându-se în nişte lamentabile victime. Nu înţeleg de ce acceptă să îşi risipească viaţa chiar de tot, de ce mai amână un  deznodământ care a avut loc de mult timp poate, încercând să ascundă ruptura tot mai mare, prăpastia adâncă ce îi desparte de persoana pe care o credeau alături de ei!

Ei, dar poate că aşa trebuie să se întâmple în acest mecanism existenţial, că unele rotiţe umane să rămână înţepenite în ecuaţii/relaţii ratate, în timp ce altele se învârt repede-repede şi ard ca nişte sori, care-şi epuizează energia şi lumina cu o generozitate exacerbată, ce ţine poate de o nebunie sublimă! Căci iubirea rămâne mereu nebunia noastră cea mai păguboasă dar cea mai minunată de fapt, nu-i aşa?

August 15, 2010

LA MULTI ANI, MARIA, de oriunde ai fi!

Filed under: Sarbatoare — Maria Barbu @ 12:06 am

====================================================================================

ORIGINEA NUMELUI MARIA

Cel mai popular nume feminin din arealul geografic creştin, Maria s-a impus încă din primele decenii ale răspândirii creştinismului. Este comun unui mare număr de limbi şi popoare, continuând în onomastica modernă tradiţia unui vechi nume ebraic.

În „Vechiul Testament” numele aparţinea unei profetese, sora lui Moise, însă, adevărata răspândire o va cunoaşte datorită Fecioarei Maria şi cultului care îi este închinat, începând cu secolul IV d. Hr. Se pare că forma de la care a plecat numele este evreiescul Myriam, întâlnit şi astăzi în forma sa primară, considerat de specialişti ca o adaptare la limba ebraică a cuvântului aramaic „mar” – „domn”, „stăpân”.

Pe lângă această ipoteză mai există aproximativ încă 60 de soluţii etimologice ale originii numelui, unele mai realiste, altele mai fanteziste.

Unii consideră că numele îşi are originea în cuvântul egiptean „mri”, tradus prin „a iubi” sau „mrjimn” – „iubit de Amon” (marele rege al zeilor). Sfântul Ieronim a văzut în numele de Maryam un compus din „mar” – „picătură” şi „-yam” – „mare”, sintagma redată prin textul latin „stella maris” – „stea de mare”, o metaforă adăugată Maicii Domnului.

La romani era destul de întâlnit numele de Marius, care avea şi o formă feminină, ce se presupune, de unii cercetători, că ar fi putut fi numele de Maria. Pe filieră egipteano-evreiască, numele se impune şi se răspândeşte în perioada creştină, alături de formele greceşti şi latine. În română, primele atestări ale prenumelui apar în secolul al XV-lea, dar se consideră că era folosit cu mult timp înainte.

Probabil că Maria a fost folosit mai întâi de populaţia romanizată şi parţial creştinată. Din punctul de vedere al frecvenţei se poate considera că este echivalentul feminin al prenumelui masculin Ion.

Are o bogată familie de variante, dintre care amintim Mariah, Maia, Mara, Mariana, Marina, Marieta, Mariţa, Marica, Marula, Mia, … Măriuca,  Mioara, Mărioara, etc.

Ca şi Ion, Maria are şi corespondenţi masculini, destul de frecvenţi în limba română: Marin, [Marius] şi Marian .

[…]

Text preluat de aici:

August 12, 2010

Mistica Iubirii

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 12:52 am

pumnale, departe, surâsul crispat.
veneai printre bălţi blestemate de lacrimi,
gândul de gând strivit,
otrăvit
de singurătate.

de ce m-ai căutat sub acest soare desfrânat?
de ce m-ai găsit?
încă nu ştiu
şi cred că nici tu încă nu ai aflat
de ce îndurăm aceşti ghimpi
sângerând în timpul rănit.

dacă pleci, să închizi
toate porţile
şi să ridici podul definitiv.
încărcat de roade e nucul
şi plin de arome.
furtiv
te privesc cum te duci
şi pe zare te văd,
ridicându-te rigid
asemeni unei cruci.


August 9, 2010

Canicula si catharsisul

Filed under: Avem nevoie de curaj si demnitate — Maria Barbu @ 10:11 pm

Ati simtit ce canicula stranie este anul acesta? Un fel de prefigurare a unui iad terestru, o pedeapsa cosmica, o prefigurare a unor nenorociri viitoare, care ma face sa imi aduc aminte de tragediile antice, de Antigona care voia sa-si ingroape fratii, ale caror trupuri putrezeau sub soarele dogorator si sub asaltul mustelor.
Dar, daca traim cu totii sub semnul unei posibile tragedii, de ce nu simtim si catharsisul? Sau sufletele noastre maculate de atata ura si mizerie morala nu mai pot fi spalate de lacrimi?
Nici macar Dumnezeu nu cred ca mai stie ce se intampla cu noi, oamenii si mai ales cu noi, romanii! Traim sub semnul unei tradari mistico-politice, ne derulam istoria personala si cea nationala sub amenintarea unui destin necrutator, care ne urmareste perpetuu.
Parca am fi sub asaltul mustelor demonice, ce anunta sosirea Imparatului Mustelor, Belzebuth misteriosul, Demonul cel mai perfid, care poate lua infatisare umana, nefiind dezvaluit decat de vreun defect fizic cu semnificatii de blestem!!!
Cine sa fie oare Anuntatorul demonic? Cine e cel pe care Iadul il insoteste in asa fel incat sa ne inghita pe toti?
Hadesul anticilor greci era o dulce pedeapsa pe langa ceea ce se anunta prin tradatorii de azi, iar intre canicula si catharsis pare sa fie o distanta din ce in ce mai mare. De ce oare?

August 6, 2010

HAPPY BIRTHDAY TO ME!

Filed under: Sarbatoare — Maria Barbu @ 12:06 am

August 5, 2010

Dimineaţă de vară

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 12:18 am

zori umflaţi de tramvai, cearcănul zilei,

lumea răsturnată în picătura

de lacrimă.

nu-mi mai pasă de nimeni şi de nimic,

Dumnezeu a fugit,

s-a ascuns undeva într-o tufă de foc

şi nu mai are loc aici.

îţi număr gândurile-furnici,

îţi desfac tristeţea buzelor şi o sorb.

sufletul meu e orb

şi te caută pretutindeni,

chiar şi acolo unde cresc licheni

şi unde se-aude gravă liniştea.

lumina mi-e acum ca o boală.

îmi arde miriştea

şi-mi sperie puii de dropii.

lasă-mă să mă apropii

şi să te găsesc cu nările,

să mi te cânte privighetorile,

să mi te lingă luna.

niciuna, dar niciuna

dintre mângâierile tale

nu a fost atât de dulce şi de alunecoasă

precum această dimineaţă.

undeva, dincolo de ceaţă,

focul tău aprins

e mult mai înalt decât mine

şi-atât de greu de stins.

Blog at WordPress.com.