M-am întors din infern,
arsă pe toate liniile de contur,
zburată din mine,
abandonată în jur,
frântă în sânge,
plânsă în duh,
plecată în nor și-n zăduf.
Sunt Orfeu, născut de Euridice,
din patima ei,
din propria-i jale.
Am întors mitul mereu
și-am căutat altă cale
de-a mă lega de Dumnezeu,
așa cum te legi cu frânghia de piatră,
de țăruș ori de ancora brută,
să nu rătăcești cu vreo plută,
să nu odisseiești,
să nu te schingiuiești în călduri,
să nu te-neci lângă mal,
răpus de vreo ispită.
Mi-e plita pielii clocotită,
de parc-aș fierbe un cazan pe vatră,
ori vreun oloi de vrăjitoare.
Mă bate frunzișul,
se smulge din păduri
și mă doare.
M-am ostenit și mă simt parcă grea,
cu un prunc,
cu o viață,
cu o sfântă poruncă în ea.
Advertisements
