MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

May 31, 2010

PROMETEEA

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 10:51 pm

întemniţată sunt, cu lanţuri la picioare,

mă văd săpând în sare,

mă simt murind mereu.

îmi taie fierul carnea şi amintirea moare,

mă-nţeapă cuiele şi rana

se duce mai adânc.

nu-i nici un strop de sânge,

nu-i nici un bob de gând,

e numai trupul singur,

răsturnând şi spaţiile şi timpul.

mă răstigneşti oricând,

cu-aceeaşi viscerală voluptate

şi nici măcar nu simţi păcatul.

tu ai mereu dreptate,

dar eu îndur

şi gem

şi-mi sar din clipa mea,

ca să te prind pe tine,

măcar o data blând.

ia sânge cald şi bea!

poate o să te saturi

şi-o să mă laşi să-mi scutur

destinul meu de stea

şi n-o să-mi mai fii vultur!

Advertisements

May 28, 2010

MAI

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 11:13 pm

pilonii visului clătinaţi de durere,

boabele clipei împrăştiate,

totul pierdut .

regăsite apoi visele dulci,

ca nişte perle furate.

nici o iluzie nu înlocuieşte realul,

freamătul de mustang al nopţilor de mai.

repede-repede

se reface -ntre noi

lanţul de sânge,

atât de strâns, cum călăreţul strânge calul.

zalele magice, spirala trupului viu

şi-ncordat ca un arc,

sclipind amăgitor şi auriu.

iubirea, săgeată de diamant,

taie necruţător câte-un oracol,

în care distingi, mai mult pe ghicite,

câte o  barieră

ori câte obstacol.

May 27, 2010

Remember MARCEL IANCU (Marcel Janco)

Filed under: Arta — Maria Barbu @ 9:55 am
MARCEL IANCU (mai 1895-aprilie 1984), cunoscut în toată lumea mai ales sub numele de Marcel Janco, pictor, gravor şi arhitect de mare subtilitate,  este un artist român (evreu) care a participat activ la mişcarea avangardistă de la începutul secolului 20 şi a fost primul arhitect din România care a proiectat o clădire în stil modernist. În a doua parte a vieţii, artistul, stabilit în Israel, a continuat să creeze şi să îşi desăvârşească opera.

Merită deci cu prisosinţă să ne aducem aminte de el! Voi posta aici doar câteva dintre picturile sale şi vă invit să consultaţi enciclopediile lumii pentru a vedea ce mare artist şi renumit creator a fost şi va rămâne MARCEL IANCU, alias MARCEL JANCO!

May 24, 2010

POVESTE (reluare)

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:22 am

în locul gurii noi am pus un fel

de drapel,

cu o stemă şi cu un imn.

mă laşi să-l cânt ca pe-un descânt,

până cad toate casele,

până se frâng toate oasele

acestui univers.

mă dărui, mă nărui,

mă frământ în cuvânt.

tu stai deoparte şi priveşti,

aşteptând un fel de deznodământ,

ori un final mai fericit

al acestei poveşti

în care tu însuţi eşti erou.

mărturisesc

că mi-aş dori să -ncepem povestea din nou

şi să o trăim mai frumos,

fără bolovani ori prăpăstii,

fără fulgere din senin.

cu o inimă mai pietroasă

ca boaba de strugure

plină de vin,

mai semeaţă şi parcă mai sus.

abia atunci,

povestea se va fi spus

şi noi o vom afla

din gelozia  altora şi din noul

nostru preaplin.

mă simt ca o aripă -nţepată de divin

şi mă zbat.

uneori în aer, alteori pe uscat

şi mă doare norul şi dorul

de tine. atât.

de fapt noi n-am mai coborât

şi încă suntem foarte, foarte sus.

să rămânem aşa.

măcar până la apus.

May 22, 2010

REDESCOPERIREA ROMÂNIEI – SFINXUL

Filed under: GOD BLESS ROMANIA — Maria Barbu @ 4:10 pm
SFINXUL DIN CARPATI

(text preluat de pe site-ul Fundatiei NOUA ROMANIE)

sfinxul.jpg (25276 bytes) Daca privesti harta Europei, ochii iti sunt imediat atrasi de curbura extrem de particulara a Muntilor Carpati. Cuprinsi intre paralele 45-46 si meridianele 23-26, ei sunt amplasati parca in centrul continentului. Imaginile aeriene obtinute de la mare inaltime ne pot duce cu gândul la forma sinuoasa a unui sarpe urias, care incearca sa-si inghita coada. Cel mai inalte piscuri nu depasesc 2500 de metri inaltime, dar asta nu-i impiedica sa fie impunatori si, câteodata, inaccesibili. Dar ceea ce atrage atentia atunci când ii strabati cu pasul este marea varietate a formelor in care par sa se fi constituit.
De la culmile specific vulcanice ale Apusenilor, la formatiunile calcaroase ciudate ale Ciucasului si semetia Fagarasilor, muntii Carpati te surprind si parca te obliga sa nu-i treci cu vederea. Piscuri, tancuri, lacuri glaciare, pietre ciudate, iti pun la incercare imaginatia.

Dar cea mai misterioasa formatiune, pare sa ramâna stânca din Bucegi care a fost numita “Sfinxul” si care are o asemanare tulburatoare cu Sfinxul egiptean.

Dintotdeauna oamenii si-au pus intrebarea daca aspectul ei particular a fost efectul eroziunii sau avem de-a face cu o lucrare realizata de mâna omului. Nu exista nici un document care sa ne ajute, nici o indicatie care sa ne indice provenienta acestui monument megalitic.

Exista doar “Sfinxul”.

Poate fi el rezultatul capriciilor vremii? E indoielnic, având in vedere perfectiunea formelor.

Din orice unghi l-am privi constatam ca avem de-a face cu o reprezentare antropomorfa. E destul de dificil sa-ti imaginezi ca vântul si ploile s-au straduit sa daltuiasca o stânca care sa reprezinte un cap omenesc. Si nu orice fel de cap. Ci unul impunator, misterios, degajând o forta si autoritate greu de obtinut si de catre un sculptor talentat.

Spatiul liber din jurul acestui simulacru, te duce cu gândul la un amplasament anume ales. De acolo de sus, de la inaltimea muntilor, stânca pare sa vegheze ca un adevarat “Pazitor al pragurilor”.

Daca “Sfinxul” a fost inaltat de oameni, oare când s-a produs acest lucru si cine erau acesti oameni? Cât de departe  putem sa ne lasam purtati d imaginatie pentru a afla din ce motive acei oameni l-au creat?

Unii cercetatori considera ca ar fi vorba de un simulacru al zeului primordial Saturn. Oare ce fel de societate si cât de departe in negura vremurilor a avut nevoie de acest fel de coagulare a credintelor si sperantelor, incât sa ridice la mare inaltime (probabil cu mari eforturi) imaginea din piatra a unei figuri umane?

In ultimul timp, multi cercetatori afirma ca mineralul, prima treapta a evolutiei vietii, este depozitarul informatiei imemoriale. Multe monumente megalitice, a caror utilitate a fost initial decodificata ca o modalitate de a masura timpul sau a observa mersul astrilor, s-au dovedit ulterior (in lumina cercetarilor recente) a fi depozitarele unor informatii continute in câmpul energetic degajat de ele, câmp dovedit ulterior a avea influente benefice asupra celor ce puteau interfera cu acesta (vezi menhirele de la Carnac, considerate astazi pietre vindecatoare).

Sfinxul românesc din Bucegi, nu are doar aspectul sfinxului, ci si atributele misterioase ale acestuia. Orbita sa de piatra, pare sa accepte imaginea unei lumi care trebuie privita cu ingaduinta, care are multe de invatat si mare nevoie de ajutor. Atunci când te afli inpreajma lui, ai senzatia ca veacurile nu iti sunt destinate tie, biet muritor, decât daca intelegi care iti e rostul.

De aici, de sus, eu pot privi fiecare fapta a voastra, pare sa spuna cel ce strajuieste inaltimile Bucegilor. Toate lucrurile si intâmplarile la care am fost martor sunt pentru mine fapte previzibile.

Rolul meu este cel de straja a neamului care a trait cândva aici, care vietuieste si astazi, dar care din pacate, si-a uitat radacinile si rostul.

Câte natiuni se pot mândri cu un Sfinx inaltat pentru ele?

Câte natiuni se pot raporta la inspiratele initiative ale stramosilor, cunoscatori de taine ancestrale, care au avut forta de a daltui in piatra, arhetipul maretiei?

Sfinxul din Bucegi este cunoscut astazi doar ca o destinatie turistica. Oamenii vin, se uita la el, percepându-l ca pe inca un punct bifat din agenda excursiei.

Exista insa in tara aceasta oameni simpli, daruiti de Dumnezeu cu puteri vizionare, care stiu ca Sfinxul Bucegilor sta intr-adevar de paza.

Vizionara Valentina, femeie oarba din Iasi, a descoperit ca un important suvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi. De asemenea, ea afirma ca subteranele nedescoperite ale acestuia ascund o adevarata arhiva, din timpuri imemoriale, la care oamenii vor avea acces dupa multi ani.

“Acolo e trecutul omenirii! Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, e demult, demult, tare mult inainte.”

“Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pamântului pe care locuim. De fapt, in Bucegi, la Sfinx vine un suvoi foarte puternic de energie.” (…)”Atunci când cu stiinta care va fi pe pamânt va birui cineva sa ajunga sub muntii Bucegi, va da peste toate aceste inscrisuri si documente insemnate si, dupa semnele acelea va sti ce are de facut. Dar asta se va intâmpla numai dupa ce suvoiul de energie de deasupra va slabi…”

Noi, traitorii de pe acest pamânt, nu avem calitatile extrasenzoriale ale Valentinei.

Dar, atunci când ne aflam in preajma Sfinxului din Bucegi, reziduuri de memoie ancestrala ne spun ca nu este intâmplator faptul ca aceasta daltuire antropomorfa sta de straja pe culmile Bucegilor, in România.

Intuitia ne spune ca, daca este purtatoarea unui anume mesaj, acesta va putea fi receptionat in folosul intregii umanitati.

Misiunea noastra ar putea fi aceea de decriptor al informatiilor posibile, atât de bine pazite de Sfinxul Bucegilor.

In extraordinara sa lucrare “Cartea trecutului misterios” (“Le livre du passé mystérieux”) aparuta in traducere româneasca la Editura Elit in cursul anului 2001, marele erudit si initiat care este Robert Charoux face o afirmatie tulburatoare. Se pare ca exista pe globul terestru asa-numitele puncte ale dragostei, adica locuri legate de alegerea lor de catre anumite fenomene inexplicabile, intr-un anumit punct privilegiat in care se unesc, se imperecheaza si se nasc curentii de inteligenta ai cerului si ai Terrei… In aceste puncte ale dragostei, in perioadele ei de calduri, Terra aduce pe lume prunci de stânca zoomorfa.

Conform acestui rationament, extrem de tentant, vârfurile antropomorfe din Muntii Carpati, respectiv, Omul, Babele si Sfinxul, demonstraza foarte clar ca pe teritoriul României de azi, fostul imperiu dac de altadata si straveche vatra de civilizatie ariana, se afla din timpuri imemorabile asemenea “puncte” privilegiate energetic, in care Cerul si Pamântul se intâlnesc pentru a zamisli.

Acesta poate fi un argument puternic pentru atasamentul pe care il nutrim fata de pamântul nostru, atasament cu atât mai puternic cu cât el repreznta fara indoiala o zona favorizata a planetei, un “culoar” energetic de electie.

de Maria BARBU, octombrie 2001


Copyright © 2001, FUNDATIA NOUA ROMANIE. Toate drepturile rezervate.

May 21, 2010

LA MULŢI ANI celor cu nume de împărat şi împărăteasă!

Filed under: Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna,Sarbatoare — Maria Barbu @ 11:07 am

May 20, 2010

SE ÎNTORC SECURIŞTII!

Filed under: Avem nevoie de curaj si demnitate — Maria Barbu @ 2:46 pm

În ultima perioadă, PDL-ul a furat pe tăcute, desăvârşind planul de trădare naţională totală, pus la cale de MARELE MAESTRU!

Dar în ultimele zile observ că se întorc securiştii, după ce au fost bine spălaţi pe creier şi dopaţi cu texte de atac ideologic. Metoda este bine verificată încă din stalinism, securiştii ăştia sunt ai dracu’ de deştepţi, ştiu tot, au dreptate în tot, deşi se vede clar cum îşi ling botul plin  de sângele amărâţilor de români!

Sunt îmbrăcaţi la costum, deghizaţi în oameni de afaceri care-şi plătesc impozitele şi se erijează în cei care, vezi Doamne!, ne întreţin pe noi, ăştia care avem tupeul să formulăm păreri, adevăruri, dorinţe.

Ia mai duceţi-va dracului o dată pentru totdeauna, haimanelor! SECURIŞTI INFECŢI, DELINCVENŢI PORTOCALII! LĂSAŢI ROMÂNIA SĂ RESPIRE, SĂ TRĂIASCĂ, SĂ EXISTE!


May 16, 2010

PLOAIE, INIMI ŞI LACRIMI

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 2:53 am

în oraşul putred de plâns

nici arca lui Noe nu ar găsi

Araratul promis.

turnuri de sticlă încearcă să  dea

gustul de paradis.

îndrăzneşti să te uiţi

cum se înşiruie măştile zilei,

aşteptând un vicios apus,

ca să între măştile nopţii, carnavalul

să-nceapă,

să şiroiască sângele şi vinul,

să se înece în el ca în apă.

oraşul e ostil

ca un crocodil.

în dinţii fiarei vom sfârşi osteniţi

de tot ceea ce am spus ori plantat,

de tot ceea ce am visat.

o nouă zi răsare

din inima ta

înnobilată de o durere

şi mai chinuitoare.


May 13, 2010

ROMÂNIA F(M)URIBUNDĂ!

Filed under: Avem nevoie de curaj si demnitate — Maria Barbu @ 12:12 am

Cândva se spunea : “cine nu are bătrâni, să-i cumpere”! Se pare că Traian Băsescu nu a aflat că unul dintre principiile morale fundamentale este respectul faţă de părinţi, pentru că îi aruncă în mizerie tocmai pe părinţii noştri şi pe părinţii părinţilor noştri.

Numai un scelerat se poarta asa! Asta la nivel de individ obisnuit, dar ca cel mai inalt demnitar al tarii sa declare senin ca sacrifica batranii si copiii, asta este deja altceva!

MĂ TEM CĂ ESTE UN GENOCID DECLARAT, la fel de cinic cum era şi ARBEIT MACHT FREI- munca te face liber, de pe poarta lagărului de la Auschwitz.

România în întregul ei se transformă într-un lagăr al sărăciei pentru noi toţi şi într-un declarat lagăr al morţii pentru pensionari, pentru acei oameni bătrâni pe care această Putere Portocalie a lui Traian Băsescu îi necinsteşte cu atâta sfruntată neruşinare!

Astăzi s-a urlat furibund JOS BĂSESCU şi au fost arse pozele cu deja celebrul Pirat. Ba chiar, cineva din mulţime, un bătrân furios, a strigat în disperare: “DAŢI-MI O PUŞCĂ, SĂ-I ÎMPUŞC PE ĂŞTIA CU MÂNA MEA!”

În sfârşit se mişcă ceva în ţara asta!

România muribundă poate reînvia în România furibundă!

/ATENTIE! IMAGINI SOCANTE!/


May 11, 2010

REDESCOPERIREA ROMÂNIEI – Fundaţia Noua Românie

Filed under: Cultura,GOD BLESS ROMANIA — Maria Barbu @ 12:03 pm
TROVANTII sau pietrele care cresc
Reproducerea textului se face cu acordul conducerii Fundaţiei Noua Românie, prin preşedintele-fondator, poeta MARIA BARBU.

Textul mai poate fi găsit pe Internet şi la adresa  http://www.enciclopedia-dacica.ro/webring/nouaromanie.ro/redescoperirea%20romaniei_files/locuri%20misterioase.htm

Credem că acest fenomen al trovantzilor (am pus tz pentru că programul de diacritice nu recunoaşte cuvântul) merită o atenţie cu totul specială din partea noastră, a tuturor, cu atât mai mult cu cât două dintre confruntările sângeroase destul de recente, dintre mineri şi autorităţi, au avut loc tocmai la Costeşti!  Se răzbună pietrele strămoşilor pe noi, nevrednicii urmaşi? Se răzbună pietrele vii!

Satul Costesti, comuna Otesani, judetul Vâlcea. Stranii formatiuni, construite  predominant din siliciu pietrificat stau raspândite prin vai si dealuri. Aceste roci par a fi ivite de sub dalta unui sculptor modernist.   Taranii din zona le-au numit “pietrele care cresc”. Intr-adevar, aproape aceeasi forma, asemanatoare unor tuberculi, se repeta la dimensiunea de câtiva milimetri pâna la formatiuni care ating 6-10 metri. Cele mai mari pietre de acest fel au fost deja adunate la “Muzeul trovantilor” – denumirea stiintifica a rocilor. Geologii afirma ca ele ar fi rezultatul unor cimentari care s-au produs cu milioane de ani in urma. Procesul insa nu este foarte bine explicat si multi recunosc ca nu stiu cu exactitate despre ce este vorba.trovanti6.jpg (17636  bytes) Stranietatea acestor pietre rezida in formele aproape identice pe care le au. In natura este aproape imposibil sa gasesti doua pietre care sa semene perfect una cu cealalta. Ori pe dealurile de la Costesti ai sa gasesti mii de “indivizi” asemanatori.

Fireste, atunci când alaturi de o piatra ai sa gasesti câteva pietricele mici, identice ca forma, dar foarte fragile, usor de sfarâmat, nu te poti gândi decât la o matrice care repeta aceeasi structura, si asta nu intâmplator.

“Pietrele care cresc” au fost gasite mai ales in perimetre nisipoase. Cele foarte mici sunt sfarâmicioase si prezinta chiar niste excrescente ce sugereaza radacinile. Cele mari au un miez dintr-o roca extrem de dura, in timp ce zona lor periferica pastreaza caracterul nisipos. Daca sunt taiate, sectiunile seamana cu un trunchi de copac, prezentând “inele” de dimensiuni, culori si specificitati particulare.

O alta bizarerie a locului este aceea ca, in urma unei ploi de pilda, nisipul ud incepe sa prezinte cam in 30-40 de minute mici elemente in formare, asemanatoare cu pietrele mari din preajma, care te duc automat cu gândul la o “inmultire” si “crestere”.

Ele au doua forme de baza: sferica si elipsoidala. Ea se poate complica atunci când se unesc intr-un singur punct, obtinându-se aspectul cifrei opt. Cele mai frumoase pietre gasite in zona sunt formate din mai multe elemente sferice.

In “Muzeul trovantilor” se gasesc câteva pietre uriase, cu dimensiuni cuprinse intre 6 si 10 metri. Taranii obisnuiesc sa-si ornamenteze gradinile cu ele, desi marturisesc ca in preajma lor nu se simt prea bine.

Senzatia de stranietate pe care o resimti inca de la o prima privire este accentuata de starea de disconfort pe care par sa o induca. Fenomenul nu a fost inca studiat de oamenii de stiinta. Deocamdata, explicatiile ramân cantonate in zona ipotezelor. Singurii care par sa-l considere natural sunt oamenii locului.

“Pietrele care cresc” exista si motivul pentru care par sa o faca il stie numai bunul Dumnezeu!


Copyright © 2001, FUNDATIA NOUA ROMANIE. Toate drepturile rezervate.

Next Page »

Blog at WordPress.com.