AVE
mănuşă-ţi sunt pentru dresat
puiul de şoim adus din munte.
inelul care-n ceară îşi lasă semnătura
şi manuscrisul care-ncheie pactul.
nici o determinare nu mă mai poate ţine
când tu exişti,
când ştiu că buzei tale eu pot să îi fiu fragul.
===============================================
===============================================
capcana îndoielii
îndepărtatul regat al încrederii
îşi redeschide puţinele biblioteci
unde doar eu pândesc miracolul.
oriîncotro aş pleca,
te găsesc deja aşteptându-mă.
=============================================
=============================================
inspiraţie
lovitura ta bine articulată
mă face din nou să exist.
se întoarce în mine nebunia din ciocârlii.
câteva cuvinte sacre
conducându-mi degetele spre mişcările obligatorii,
mâna ta sigură dispunându-mi piesele
într-o formulă inimitabilă.
________________________________________________________
(poeme din vol. “Exerciţiu spiritual”, re-publicate în antologia “Sunt Fiica Regelui David”, din 2003)
_____________________________________________________________
psalm (1)
mă apăr precum pot şi capul mi-l ridic
cum iguanele lovite,
de care toţi credeau că au murit.
stă clipa-n aer, ca de sticlă.
în mine, alb, un cocostârc
tresare, bate din aripă.
n-am colţi, nici ghiare, nici cuţit.
mă simt în lume ca un sâmbur
cu sufletul descoperit.
sunt, Doamne, doar un pelerin.
ascuns sub pânza grea de sac,
frâng pâinea şi mă-nchin.
psalm (2)
——————
se-adună pe tipsie anii.
tremură în câmpia caldă de pământ
dropiile vieţii
şi cuiburile lor par,
în lumină,
stranii.
se zguduie tăcerea de zvon ca de copite.
statui se mişcă-n aer
sau e doar ochiul crud
ce nu poate percepe depărtarea?
mi-e sufletul brutal de parc-ar duce vite.
înaltul cel înalt îi pare o povară,
iar poarta dinspre cer,
închisă
şi amară.
========================================
========================================
psalm (11)
sunt tropic. loc predestinat
pentru măiastra Ta lucrare.
când, noaptea, carul mare
roteşte-ncet în cer
se-aud, în coasta-mi, stelele-i cum bat.
în jurul meu vin vulturi.
din ce în ce mai larg rotindu-se,
fac cerc.
azi pleoapa neştiută o încerc
şi-nfiorate cad în mine nimburi.
============================================
============================================
profil
te-ai trezit? semănai cu un urs,
cu alice în coastă, ochii scoşi, părul smuls.
cei mai abili ca tine se veselesc în drum,
desfăşură brocarturi,
şi, plini de voluptăţi,
se tăvălesc în mâzga şi izul rău din pieţe.
tu zilnic te-ai plecat
spre lucru-acela grav precum o adiere,
şi ai răzbit când fumul, prea gros, te-năbuşea.
eşti astăzi mai subţire
şi semeni cu un scrib
scriind c-un băţ de bambus pe propria ta piele.
_________________________________________________________
(poeme din vol. “Cântec Mut”, re-publicate în antologia “Sunt Fiica Regelui David” din 2003)
_____________________________________________________________
***
(fără titlu)
sarea din trupul tau se taie şi curge rotundă
şi ochiul meu o linge lacom.
la marginea sufletului meu am pus o piatră
de hotar,
de care tu nu te încumeţi să treci
iat eu nu mă-ncumet să te las.
grânele-mi sunt în copt şi nu te pot lăsa
să-mi prazi ogorul.
dar holda mea te vrea, răstignit în ea,
cu sarea curgând de pe tine în valuri.
=======================================
=======================================
(fără titlu)
pentru mine străzile s-au pitit după ziduri,
ca să-mi lase iarbă fragedă sub tălpi.
oraşul s-a retras în cochilie şi-a început să urce
pe o colină sau pe un arbore
ca să-mi lase cerul limpede şi soarele treaz.
în urma lui
au rămas seminţele,
fiicele fructelor care s-au ridicat la stele.
acest mare oraş a fugit, ca să mă lase
singură,
pradă cărnii tale.
============================================
============================================
(fără titlu)
tu eşti un mugure crescut pe sufletul meu,
un mugure mare cât un înger, un foc în ger,
curcubeu de sevă peste stelele nopţilor mele
de dor.
tu eşti floarea mea, tipsia de aur
în care adun bucuriile zilei şi ale nopţii,
săruturile, cuvintele moi şi rotunde.
peste tine trec uneori toată,
apă sunt pietrelor tale ostenite,
vizuină eşti vulpilor mele speriate de ger,
tu înger,
culcat la pragul uşii mele.
trage zăvorul,
să intre iubirile toate!
=======================================================
=======================================================
***
lumina cade de pe noi
şi fluturii trupului se sfâşie în prigoană.
îţi stau alături
cu flautul sânului aburit şi mirat
şi-mi curg de pe crengi poveţe uitate.
cu buzele adormite tu mă aştepţi.
din lacrimă în lacrimă căzând,
ochiul tău s-a făcut copac cu fructe moi,
ochiul tău mă strigă şi îmi plânge pe creştet.
tu stai lângă mine,
închis sub respiraţia mea
şi, cum stăm întinşi,
toţi sorii pot cădea pe pajiştile pleoapelor noastre.
şi, de ne-am desface degetele,
ar izbucni pe cer
un fulger de păsări.
_________________________________________________________
(poeme din vol. “Anotimpurile inimii”, re-publicate în antologia “Sunt Fiica Regelui David”, din 2003)
______________________________________________________________
foarte frumos…
Comment by ionatan — August 29, 2007 @ 8:24 pm
@ionatan
ce mult ma bucura asemenea apreciere!
Comment by mariabarbu — August 29, 2007 @ 9:44 pm
Frumos şi interesant… de fapt foarte frumos… şi foarte interesant… mi-a plăcut mult… 😀
Comment by Dacy — December 21, 2007 @ 6:58 pm
Ai talent… trebuie să o spun şi eu… chiar dacă sunt 101% sigur că ţi s-a mai spus… Bravo oricum… 😀
Comment by Dacy — December 21, 2007 @ 7:00 pm
@Dacy
au mai spus si altii, inclusiv criticii, ca am talent, e adevarat, dar de fiecare data, cand spune cineva traiesc aceeasi emotie!
Comment by Maria Barbu — December 21, 2007 @ 9:46 pm
Maria,
Despre ce ai vrut să vorbeşti în poezia “Inspiraţie”?
Despre durerea care ne am inteşte iar şi iar de existenţa noastră? Sufăr, deci exist?
Comment by cezarpesclevei — February 3, 2008 @ 2:12 am
@Cezar,
in acest poem este evocata o iubire tensionata,intre doua formule umane deosebit de puternice, care pot ajunge de la iubirea cea mai inalta la ura cea mai adanca. Restul, il poti imagina.
Comment by Maria Barbu — February 3, 2008 @ 2:16 pm
Maria, versurile de aici sunt adevarate roiuri de stele prinse in poezia iubirii.
Comment by Mihai Mehedintu — February 8, 2008 @ 7:56 pm
Multumesc mult, Mihai!
Comment by Maria Barbu — February 8, 2008 @ 8:28 pm
Sau poate ca, nu-i asa, manusile sunt pentru a nu te infecta (daca esti mmedic) sau pentru a nu lasa amprente daca….apropo de poezia ce incepe cu manusile
Comment by medicorl — February 18, 2008 @ 11:35 pm
@medicori,
draga mea, acel poem este un poem initiatic, mistic aproape. Cred ca tu l-ai transformat in ceva mult prea prozaic.
Comment by Maria Barbu — February 19, 2008 @ 12:14 am