DESPĂRȚIREA DE NOI – 2

pajiștea dintre trupurile noastre s-a făcut munte de piatră,

căprioarele,  fiare,

oglinda apei cu otravă-i îmbibată.

nici nu mai știi dacă picătura de suflet s-a prelins până la os,

sau a rămas foarte jos,

în infernul sângelui gros,

ori s-a înălțat până la Dumnezeul desculț și flămând,

dar cu sufletul încă blând și neîntinat.

fata din mine s-a lăsat sedusă,

băiatul din pieptul tău s-a împușcat și a murit.

în inima plânsă stă șarpele ghemuit

și așteaptă să muște.

numai ochii mai văd dincolo de zare,

cum lumina se face tot mai mare și se încarcă de muguri.

mâine vor fi în floare

și peste încă o zi,

vor da struguri.

O PRIMAVARA TRISTA

E o primavara grea pentru romani. Ne extragem cu dificultate dintre nametii murdari care zac peste tot, ne e foame si frig, ne doare tot trupul, ne e sufletul negru si aproape lipsit de speranta.

Intre timp, sleahta care jefuieste Romania hahaie cinic si nerusinat, promite pomeni si nu isi ascunde dispretul infinit pentru romani.

Numai sila noastra de acesti guvernanti imbecili si ticalosi ne mai alimenteaza, numai ura fata de mutrele lor hidoase ne mai anima.

Abia asteptam sa ii vedem striviti si tarati in beciurile puscariilor, abia ne mai putem abtine sa nu ii ucidem cu mainile noastre pe acesti criminali care ne omoara copiii si parintii si ne distrug viitorul.

O primavara trista se lasa peste Romania. Vara va fi mai spalata de pacate? Oricum, la toamna ii vom arde pe toti pe rugul dreptatii noastre!