pendulez intre clarviziune si dementa,
intre clipa si eternitate,
intre convingere si credinta nedovedita.
mi-s fantanile pline de apa sfintita
si padurile de cerbi cu coarne de aur.
din gandul meu mai iese cate-un balaur si-nghite luna ori soarele.
ma simt ca balamaua portii,
eu numar vietile,
tu numeri mortii si nu mai termini niciodata cu amanuntele dezgustatoare.
eu sunt lumina si soare,
sunt acea floare ce creste pe stanca si e facuta din rugaciune si verde iris.
tu esti doar un proscris,
dar aceasta permanenta pendulare
imi umple inima de roua.
ma deznoada de griji si de poveri,
ma lasa sa vad fructul zilei de ieri,
ma arunca intr-o dimensiune nepieritoare.
cine a spus ca linistea nu doare,
ca iubirea nu te schimonoseste asemenea unui ciclon de zapada?
cine ar mai putea sa vada cu ochiul piramidal?
poate ca sfinxul de opal cu fruntea de rege
putea sa stearga blestemul
si putea alege frumosul de urat si raul de bine,
ma putea tine departe de tine,
atat de departe incat sa se vada desertul.
eu primesc sageata somnului cu pieptul
si tu cu calcaiul.
eu stau mereu aici
dar tu esti intaiul care te gandesti sa pleci
spre Dumnezeu,
spre departe.
spune-I ca eu traiesc intr-o carte,
intr-o carte de vise,
cu toate caile inchise aici si deschise-n inalt.
spune-I ca noi toti pendulam intre El si Celalalt
si nu ne ajunge destinul,
nu ne omoara veninul, nu ne prinde minunea.
de fapt, spune-I ce vrei, ca nici nu conteaza,
pentru ca tu dormi,
iar eu sunt treaza!
