MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

December 8, 2016

ETERNA SPERANȚĂ

Filed under: Ideal,Lumea de azi,Poezie — Maria Barbu @ 1:44 am

Atâția idoli lingușiți cad din tavanele puterii,
mai mulți ca frunzele,
mai ruginiți.
În spatele lor, condeierii tocmiți pentru ode
se bulucesc în cuvinte,
se holbează prelung la ideile câtorva răniți
de realitate.
Simt cum mă zgârie pe spate aripa mea de înger negru
și mă îndeamnă să ucid omizile adunate
pe cregile sângelui meu,
pe venele strămoșilor,
pe visele pruncilor ce vor veni.
Nici nu-i mai pot privi,
pe imenșii balauri ce fură lumina.
Ne-au spurcat rădăcina,
ne-au virusat,
ne-au trădat și ne-au îngropat în fântână,
mai rău ca pe Iosif proprii săi frați.
Nu mai au loc nici câinii în această lume a rușinii,
în această arenă a hienelor flămânde.
Eu tot mai aștept să răsară,
nici nu știu de unde,
o viță de vie puternică
și amară.


eclipsa_inelara_de_soare_53818200

October 24, 2015

ZIUA MÂNIEI

Filed under: Lumea de azi,Poezie — Maria Barbu @ 11:36 pm

Ziua de azi a fost plină de urși și mânie,
ca o pădure prea deasă,
pe care fiarele o rup ca să treacă spre apă.
Inima mea e o casă c-un zid care crapă,
c-o ușă surpată-n noroi,
în durerea de a înțelege ce e cu noi,
cei însemnați de cruce.
Unde oare m-aș putea duce,
să-mi pun gândul drept căpătâi,
să iau celula dintâi
și să mă fac zeiță pe vecie?
Mă doare mileniul, mă revoltă această urgie
scoasă din scriptură și aruncată în lume.
Din fericirea promisă au rămas doar petale,
pe care ni le smulgem
ca pe niște parale puține
din care-am putea lua doar o bucată de pâine,
și-aceea făcută cu ghimpe în ea.
Nici calul nu mai poate să bea
din balta în care a fost sânge.
Omenirea mea stă pe praguri și plânge
și fiecare zi e parcă mai fără îndurare.
Pe mine mă doare,
de fiecare om, de lup ori de floare,
și le-aș vrea pline de lumină.
Ziua de azi nu a fost deloc lînă
ci plină de cioturi și de vânată oroare.
Doar înspre albastru, departe, e-un stol imens de îngeri,
poate că obosiți,
poate pe moarte.


images

May 14, 2015

NOUL IERUSALIM

Filed under: Literatura,Lumea de azi — Maria Barbu @ 1:57 am

Abia ajunsesem în aeroport că avionul de la Atena și sosi. Eram nerăbdător să-l revăd pe vechiul meu prieten, Sakis, pe care-l știam de când era un absolvent fraier de facultate, iar acum era mare boss, CEO la o firmă tare. Venea în România pentru un proiect comun, pe care noi îl aveam cu grecii și olandezii pe niște bani europeni.
Din start însă ne-am dat seama că sumele care ne reveneau, la o muncă egală, ca parte a acestui team, nu erau împărțite în mod egal, ci după modelul Uniunii Sovietice parcă și nu al Uniunii Europene. Adică olandezii luau cei mai mulți bani, pe urmă grecii și la sfârșit românii, ale căror sume erau ceva mai mult de jumătate din cele ale olandezilor.
Huooo, la oase, ar fi strigat băieții din cartierul meu, dacă ar fi știut! E o nemernicie că se poate întâmpla așa ceva în această atât de adulată UE, despre care toți credeam că e un fel de nouă Arcadie și că deîndată ce vom deveni membri va curge lapte și miere pe toate drumurile românești, de la autostrăzile puține și ciunte până la cele mai amărâte drumuri de țară, pline de noroi și de dâmburi.
Dar am aflat curând că nu e deloc așa, că sunt unii care se cred mai tari și o fac pe stăpânii, mâncând la masă cu mâinile și gurile soioase hălcile de carne înfipte-n țepușe, așa cum au făcut în toată istoria lor, în timp ce slugile stau pe jos, bătându-se cu câinii ca să apuce niște ciosvârte ori niște oase mai puțin goale.
E ca dracu toată politica asta europeană, se plângea Sakis, în timp ce luam masa la un restaurant foarte fancy de lângă televiziune, unde ne plăcea amândurora să mergem și să luăm somon cu sos de piper verde!
Țineam la Sakis ca la un frate, îl dusesem în anii trecuți la toate mănăstirile din Bucovina, îl făcusem să urce pe Piatra Craiului și să înlemnească de admirație, îl luasem în Delta Dunării și-l făcusem să mănânce colțunasi cu icre negre, așa cum numai acolo știu gazdele să facă.
Îmi era drag că era modest și bun, că nu se dădea mare ca mitocanii de la noi, deîndată ce s-au pricopsit cu un post mai bun din care fac avere pe furăciuni abjecte.
Sakis rămânea pentru mine un reper al prieteniei și știam sigur că dacă am nevoie de ceva pot să-l sun și mă va primi în casa lui din Atena, sau puteam da o fugă la Londra să ne întâlnim cu bancherul lui, un englez simpatic și prietenos, cald și fermecător, așa cum nu sunt în general englezii. Dar acest John avea sânge românesc credeam eu, tot așa cum Sakis credea că are sânge grecesc. Oricum John avusese o străbunică venită de undeva din zona ortodoxiei și-și umpluse casa de icoane, care după moartea ei s-au răspândit pe la toate rubedeniile, făcându-i pe englezoi ortodocși fără să știe!
Ajunși la vin și cafele, eu și Sakis ne-am dezlegat limbile și am răsturnat sacii cu necazuri și nedumeriri pe care joburile noastre le produceau, ori mai bine zis erau generate de mecanismele stupide ale acestei non-arcadiene Uniuni.
Vorbind pe îndelete, am ajuns și la subiectul clădirii Parlamentului României, a doua clădire din lume ca mărime după Pentagon și prima ca volum, deși americanii nu voiau nici în ruptul capului să recunoască asta.
– Spune-mi, e adevărat că Ceaușescu a vrut să ridice Casa Poporului după planul Templului lui Solomon?
– Da, de ce întrebi asta?
– Păi știi că se spune că deîndată ce e ridicat al treilea Templu se va declanșa Armagheddonul și omenirea o să moară.
– Nu cred că se poate împlini profeția biblică decât dacă Templul e ridicat pe pământul sfânt al Ierusalimului, dar Ceaușescu voia să facă din București un fel de Nou Ierusalim, pentru că visa să mute aici ombilicul pământului, centrul lumii, cel puțin așa credea el.
– Eu nu știu ce mai credeți voi, românii, despre Ceaușescu acum, dar mie mi se pare că a fost un mare om, care și-a iubit țara la nebunie.
– Măi Sakis, se poate să fie adevărat. L-au acuzat unii și alții că a dat banii pe construcții faraonice, dar construcțiile astea au rămas în patrimoniul țării, nu le-a luat cu el în mormânt, în timp ce șleahta asta de golani nu știe decât să fure averea țării și s-o bage în buzunarele personale. Niște calici, niște nimeni, cum spunea bunică-miu. Să te ferească Dumnezeu de calicii procopsiti!
– Ai dreptate! Este și în Grecia boala asta nenorocită a furtului de la stat, dar parcă la voi a ajuns să nu mai aibă limite, e ca un cancer în stadiul de metastaze.
– Așa este, din nefericire. Colcăie viermii ăștia jegoși, și-și etalează banii și casele și mașinile și nemernicia. Niște hoți și niște curve, parc-am fi blestemați.
– Păi chiar se poate să fie vreun blestem prin istoria voastră, că prea v-au încălecat străinii! Iar pe Ceaușescu, singurul care a vrut să vă facă egali cu stăpânii ăștia care mănâncă la mesele bogate, l-au omorât ca pe un câine turbat! Foarte ciudat, foarte, foarte ciudat.
– Numai Noul Ierusalim ne mai putea salva de blestem, ai dreptate!
– Era un inițiat Ceaușescu ăsta al vostru și un mare patriot. Ăștia se dau inițiați, dar sunt inițiați numai în hoții!
– Da, așa este. Mă doare sufletul să văd ce se întâmplă cu țara asta, grădina Maicii Domnului!
– Știi ce mă miră? Că la voi Biserica ortodoxă nu ține cu neamul ăsta românesc, văd că popii s-au dedat la toate viciile posibile. Cum de tolerați toate astea?
– Și eu am crezut că Biserica ar putea schimba ceva, dar nici pe departe nu e așa. Avea dreptate un mare român care râdea de autocefalia bisericii române spunându-i autofecalie! Este insuportabil să vezi cum îi manipulează pe oameni, cum îi transformă într-o masă imbecilizată, e revoltător.
– Dar nici nu poți să spui că masoneria ar putea salva România, tot așa cum nu poate salva nici Grecia.
– Dar nici nu cred asta. Credeam că biserica ar putea să mai spele sufletele oamenilor, că ar putea să mai facă apel la morală. Dar cine să facă asta? Cei care s-au înhăitat cu bandiții din politică? Hai să fim serioși!
– Tot mă obsedează povestea asta cu Noul Ierusalim. Știi ce cred eu? Cred că odată construit acest palat, casa poporului sau parlamentul de acum, să știi că s-au pus în acțiune niște energii subtile, misterioase, s-au deschis niște porți spirituale pe care nu le mai poate închide nimeni. Degeaba l-au omorât pe Ceaușescu, pentru că de fapt l-au transformat în jertfă adusă templului. Și să nu te miri dacă la un moment dat soarta României o să se schimbe într-un fel absolut spectaculos, pentru că Dumnezeu a primit jertfa, are și Lăcașul și El poate veni oricând să se așeze pe tron și să binecuvânteze această tară! Ce zici? Ți se pare că spun aberații?
– Sakis, tu ești îngerul meu astăzi! Mi-ai dezvăluit ceva ce nu eram în stare să văd, mi-ai dezvăluit un foarte posibil plan divin, pe care eu, în nemernicia mea, nu-l văzusem deloc. Doamne Dumnezeule, ce bine ar fi să fie așa! Dă Doamne să se pogoare din cer Duhul Sfânt și Harul lui Dumnezeu și peste neamul ăsta chinuit!
– Tu înțelegi ce se întâmplă cu noi? Parcă nu noi am vorbi acum ci niște îngeri ar vorbi prin gurile noastre, nu simți asta?
– Ba da! Și culmea este că nu mă simt deloc ridicol în postura asta de gură care exprimă un adevăr îngeresc. Fie așa, facă-se Voia lui Dumnezeu și Noul Ierusalim să-l aducă pe Ziditorul nostru! Dar știi ce mă miră totuși? Că tu, cu orgoliul tău grecesc, poți să admiți că România ar putea fi lăcașul Domnului și nu Grecia.
– Asta pentru că pe pământul vostru s-a construit Noul Ierusalim, nu-ți dai seama? Astea nu sunt simboluri goale, sunt realități materiale și spirituale deopotrivă, sunt peste înțelegerea noastră, a muritorilor de rând. Dar așa se explică și profețiile făcuse de unii în legătură cu viitorul României.
– Doamne, Sakis, să-ți fie gura aurită și să te audă Dumnezeu și să se împlinească!
– Amin!
Ne-am ridicat de la masă după ce am plătit nota și parcă și eu și Sakis eram storsi de energie. L-am dus la hotel pe jos, am mers tăcuți, parcurgând toată Calea Dorobanților până la hotelul Howard Johnson, de lângă ASE, iar în holul hotelului ne-am despărțit cu o îmbrățișare tăcută.
– Pe mâine, Sakis!
– Pe mâine!

casa

May 15, 2013

European CSR Lessons = UN EVENIMENT EXCEPTIONAL

Filed under: Lumea de azi — Maria Barbu @ 12:33 pm

banner_sustinere_bloggeri

European CSR Lessons este cel mai important eveniment care aduce in Romania studii de caz din spatiul  european, despre modul in care companiile pot rezolva probleme grave ale societatii, ale economiei sau ale mediului inconjurator, prin intermediul practicilor de CSR.

Despre eveniment

Aflat la a III-a editie, “European CSR Lessons” este un eveniment de 2 zile, organizat de ResponsabilitateSociala.ro in parteneriat cu o serie de companii multinationale prezente in Romania, precum si cu autoritati publice (Ministere).

Scopul sau este sa-i ofere publicului inspiratie despre potentialul CSR, prin exemple de succes din spatiul european.

La eveniment vor participa invitati internationali care vor prezenta studii de caz exceptionaledespre initiative de CSR pe care le-au derulat, apoi vor intra in dialog cu publicul despre situatia domeniului CSR din tara din care provine si din Europa. Totodata, companiile partenere vor prezentainitiative locale de succes, prin care au schimbat in bine viata societatii romanesti.Cu aceasta ocazie, reprezentanti ai ministerelor, precum si europarlamentari romani si straini vor vorbi despre planurile lor referitoare la incurajarea practicilor de afaceri responsabile.

http://www.csrlessons.eu/

November 14, 2010

Fete, femei, fiice, iubite, soții, mame

Filed under: Lumea de azi — Maria Barbu @ 11:51 pm

Mă gândesc mereu în ultima vreme la ce se întâmplă cu toate fetele și femeile din România de azi și mi se face aproape frică. Mă uit la fetele de pe stradă și din magazine, la cele care merg la școală sau la facultate și mă infior de frumusețea și perfecțiunea ființei lor, de frumusețea făpturii fizice, de fragilitatea sufletului și nu pot să nu deplâng lipsa de viitor a acestor minuni umane. Ce se va întâmpla cu ele mâine? Vor termina școala sau facultatea și nu vor găsi de lucru sau vor avea niște servicii atât de prost plătite încât vor fi mereu frurioase și triste, îngrijorate și nefericite. Unde se va fi dus atunci minunea ființei lor de acum? Deși chiar și acum se uită inca neștiutoare la părinții lor care sunt din ce in ce mai frustrați și mai triști, mai săraci și mai împovărați.

Fiicele, iubitele, soțiile, mamele de azi au o viață teribil de greu de îndurat. În loc să fie izvoare de bucurie permanentă, de iubire și de dăruire, în sufletul lor își face loc teama, la fiecare cu atât mai mult cu cât responsabilitatea e mai mare. Cunosc pe cineva care vrea să-și deschidă un cabinet de asistență psihologică nu pentru a câștiga cine știe ce bani, ci mai mult pentru a le ajuta pe aceste ființe al caror miracol sufletesc se stinge treptat, așa cum se stinge lumina unei flăcări care nu mai are substanță de ars. Unde este Statul care trebuie să susțină aceste minunate ființe feminine, de a căror viață fericită depinde însăși fericirea națiunii? Statul a murit sau a intrat în colaps, nu se știe prea bine, în orice caz nu este în nici un  fel dispus să acorde asistență serioasă fiicelor, soțiilor și mamelor acestei țări, pentru că nu îi pasă de soarta lor, pentru că potentații zilei de azi își îmbuibă hidoasele burdihane cu banii tuturor cetățenilor acestei țări, furându-le avutul și înșelându-le constant aăteptarile.

Știu că e foarte greu, dar voi, bărbații națiunii, ar trebui să aveți grijă de minunile feminine din familiile voastre, pentru că ele sunt purtătoarele de har și deschizătoarele de viitor, pentru că de ele depinde supraviețuirea adevărată a acestui neam. Binecuvântate fie ele, acum și întotdeauna!

June 8, 2010

Socializarea, politica si sexul

Filed under: Lumea de azi — Maria Barbu @ 10:50 pm

Am adunat un dezgust teribil in urma unor tentative de socializare care au sfarsit inevitabil cu invitatia, formulata mai voalat sau mai clar,  la a face sex.

Dar asta dupa ce insii respectivi s-au prefacut a fi niste intelectuali rafinati sau niste curajosi care isi permit sa fie critici cu puterea politica, dar care sub pojghita subtire de educatie intelectuala si de atitudine politica se dovedesc a fi niste frustrati penibili, care sunt in cautare de aventuri ieftine!

E mizerabil acest fenomen, dezgustator si intolerabil!

July 11, 2008

Despre responsabilitate si iluzie

Filed under: Lumea de azi,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 12:08 am

Am vorbit aseara cu un foarte bun prieten despre ce inseamna responsabilitatea. Prietenul meu imi spunea ca a inteles ca responsabilitatea este ceva ce ii revine fiecaruia dintre noi in proportie totala, de 100%. Chiar si in cazul unui cuplu, atunci cand iubirea, in care cei doi au crezut, se transforma in cenusa si amintire, de multe ori, penibila. Ei bine, chiar si in acest caz, prietenul meu vorbea de aceeasi proportie totala de responsabilitate a esecului iubirii. Bine, ne-am spus noi in cursul discutiei, dar care este responsabilitatea celuilalt?

Mie mi-a venit ideea ca si celuilalt ii revine aceeasi proprotie totala de 100%, pentru ca pe schema lui individuala de destin, celalalt, adica partenerul pe care l-am avut intr-o iubire care s-a dovedit iluzorie, a facut si el propria lui optiune si a avut propria lui responsabilitate, completa, totala. Ceea ce este ciudat poate este faptul ca nu impartim nimic, nici macar responsabilitatea, dar putem trai impreuna, frumos si plenar, iubirea. Aceasta este singura care ne poate aduce in acelasi tot, in aceeasi sfera, in acelasi cer al sufletului.

Dar putem imparti totul numai atunci cand iubirea este adevarata. Ceea ce este trist insa este faptul ca ni se intampla tuturor sa traim iubiri iluzorii, in care trairile noastre sa fie paralele si sa nu ne putem gasi unul cu celalalt, ca si cand un straniu obstacol ar fi pus intre fiintele noastre. Parem sa traim, parem sa iubim, parem sa fim fericiti, dar e doar o iluzie. Dar foarte, foarte rar, se intampla si minunea iubirii adevarate, aceea in care se topesc toate barierele, toate diferentele, toate inhibitiile, toate distantele.

Da, cred ca are dreptate prietenul meu cand spune ca suntem responsabili complet, total, pentru ceea ce ni se intampla. Si asta pentru ca noi facem alegerile care ne duc la acel esec, la acea suferinta. Noi am crezut in cine nu trebuia si i-am atribuit calitati pe care nu le avea. Noi am construit acele iluzii in care am crezut prosteste. Noi am tesut si intretinut minciuna si meritam sa ne doara sau, mai bine zis, nici nu e cazul sa ne doara! Mai bine asa.

June 30, 2008

Trebuie sa schimbam realitatea romaneasca!

Filed under: Lumea de azi,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 10:01 pm

Mi-e rusine de tot ce se intampla in tara asta. Mi-e rusine de rusinea celorlalti, de lipsa de morala, de lipsa de rusine, de necuviinta si necinstea altora. Nu ma mai pot uita la buletinele de stiri ale televiziunilor, pentru ca sunt pline de mizerii si de orori. Nu mai pot asculta speech-urile politicienilor, pentru ca sunt intoxicante, otravitoare, dezgustatoare.

Vreau sa ii pot privi pe ceilalti oameni numai din perspectiva adevarurilor in care cred si pe care le simt ca ma conduc in existenta. De aceea refuz minciunile si ma feresc cu grija de oripilantele “evenimente” care sunt preluate de media ca si cand ar fi cele mai pretioase modele de viata.

Cred ca a venit momentul sa nu mai acceptam aceasta realitate romaneasca putreda si degradata. Cred ca a venit momentul sa spunem NU acestor intoxicari, acestor infectii morale pe care mediul politic si media in general le propaga in eter, maculandu-ne vietile.

Cred ca trebuie sa facem ceva sa schimbam aceasta stare de lucruri, sa innoim societatea romaneasca, clasa publica si clasa politica, sa eliminam mizeriile si non-valorile si sa pune in loc valori umane, valori morale, valori intelectuale. Va astept sa fiti si voi la fel de hotarati ca si mine sa facem ceva pentru a schimba realitatea din Romania!

June 20, 2008

UN FENOMEN NEGATIV

Filed under: Dileme,Lumea de azi — Maria Barbu @ 8:36 pm

Ceea ce ma intriga in ultimul timp este aparitia in bloggosfera a unor insi pe care autosuficienta pare sa ii dea afara din propria lor persoana. Dau pe dinafara de aroganta, se cred atotstiutori, dau verdicte, fac judecati de valoare, se considera instante absolute. Zau! Cand de fapt ei sunt doar niste insi ridicoli, care au invatat, parca la cursuri scurte, sa scrie repede si la misto ceva, adica texte pline de pornosenii, pentru ca obscenitatea li se pare cool. Cultura este pentru ei un fel de ghiveci ambalat la borcan, pe care il deschizi numai dupa o betie crunta si ca sa te dai mare. Cat despre valoare…. nimeni in afara de persoana lor nu mai incape pe aceasta planeta.

Altfel, pot sa fie simpatici atunci cand nu sunt vulgari, draguti atunci cand nu sunt beti de narcisism, amuzanti atunci cand nu o fac pe savantii galaxiei. Dar nu pot sa nu ma intreb ce ii face sa fie atat de agresivi, atat de lipsiti de bun simt ori de decenta incat, fara sa fi dovedit ca au niste merite anume, chiar au tupeul sa se autoproclame judecatori ai celorlalti. Nu e vreo problema ca exista si astfel de insi, pentru ca in aceasta lume plina de tot felul de mizerii, umane sau nu, e loc pentru tot felul de impostori si imposturi! Pacat insa ca aceasta moda a fost adoptata si de indivizi care chiar au ceva de spus, care au o personalitate interesanta, dar straniu de obnubilata prin adoptarea acestei mode.

In ceea ce ma priveste, eu nu fac decat sa contemplu fenomenul si nu am de gand sa ma las maculata de astfel de stupizenii. Nici viata mea si nici opera mea nu pot fi judecate de astfel de specimene. Asa incat, e mai mult un semnal de alarma, un fel de atentionare privind aceasta subspecie care ar putea deveni periculoasa prin proliferare. Raman totusi optimista si indraznesc sa cred ca alcatuirile mizere sunt efemere, oricat de nocive ar putea fi in scurta lor existenta!

June 18, 2008

CINE E VINOVAT CA ROMANIA NU ARE DRUMURI BUNE?

Filed under: Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 7:07 pm

Am aflat ca firma Mercedes a preferat Ungaria pentru a face o fabrica, pentru simplul motiv ca Romania nu are drumuri bune. Deci, tara noastra pierde foarte multi bani si multe mii de locuri de munca.

Dar cine este vinovat ca pierde Romania toate aceastea? Acelasi personaj politic care a dovedit permanent cat de putin ii pasa de aceasta tara, de oamenii ei si de drumurile ei. Acest personaj politic caruia nu i-a pasat niciodata de binele Romaniei si al romanilor se numeste Traian Basescu. Imi pare sincer rau ca trebuie sa spun asta.

La vremea cand era ministrul transporturilor, Traian Basescu a refuzat pur si simplu sa aprobe construirea unor autostrazi, afirmand sus si tare ca Romania nu are nevoie de asa ceva. In viziunea domnie sale se pare ca Romania si romanii nu merita nimic bun. Pacat!

Ar cam fi cazul ca romanii sa afle cine nu le vrea binele, sa poata intelege de ce nu traiesc bine. E momentul sa se trezeasca la realitate toti romanii si sa aleaga in cunostinta de cauza. Sa aleaga de acum inainte numai oameni politici care le vor binele cu adevarat si sa se fereasca de cei care nu vor ca Romania sa progreseze!

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.