În culcușul sângelui se face dimineață,
gura naște un cântec,
cu pielea năclăită de lumină,
cu melodia bătută de dinți.
Vreau să dezlipesc din mine clona felină,
s-o las să se bucure de clipele fierbinți,
să alerge, să muște, să sfâșie, să prade,
să se înmulțească.
Dintre toate darurile de la Dumnezeu,
cel mai mult mă bucur de transfigurare,
un fel de miraj lăuntric,
ceva între revelație și mirare,
un sentiment de preaplin
și de aproape sfințit,
care te face mai bun,
mai cumințit și mai luminat.
Poți să te visezi împărat
și îngerul te ține să nu cazi de pe munte,
cand se deschide hăul
de sub frunte.
În inimă e nuntă iar,
se săvârșește un mister la altar,
se compune o lume,
din coji de copaci, din trăiri, din binecuvântare.
Sunt o cetate-n care sună trâmbițe de victorie
si e sărbătoare.