MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

November 30, 2007

TRISTETEA IUBIRII

Filed under: Ideal,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 11:40 pm

Nu ti s-a intamplat, tie si oricui, sa te simti bolnav de iubire? Sa simti ca ai un fel de febra, care te face cand foarte vesel, cand foarte trist, trupul si sufletul deopotriva fiind supuse unor frisoane teribile? Exact aceasta boala cred ca ma pandeste si pe mine, un fel de suferinta dulce si amara, un soi de entuziasm aproape absurd, urmat de o prabusire totala intr-o stare de tristete profunda, de melancolie dureroasa pana la lacrimi. Numai ca eu stiu ca sunt indragostita de iubire, boala mea fiind metafizica, o boala a fiintarii mele. Am nevoie de iubire, asa cum am nevoie de aer, de apa, de lumina. Simt floarea sufletului cum se intoarce spre cel iubit, ca dupa soare, si sangele pare ca nu mai curge in vasele prestabilite organic, ci pare ca tasneste in jerbe incomensurabile, precum focurile de artificii.

De ce e atata tristete in iubire, de ce e atata suferinta inexprimabila si chiar inexplicabila? Ca si cand sufletul ar fi intalnit intr-un alt timp si un alt spatiu sufletul celui iubit si acum se cheama, se cauta si se frang impreuna, intr-o dureroasa dependenta de trup. Si nu exista limitare a iubirii, cum nu exista motivatie. Te duci inspre acel ceva, inspre acel cineva care te soarbe intr-un avant cosmic si cosmogonic, de parca impreuna ar trebui sa refaceti cerul si pamantul. Te doare si te bucura pana la extaz aceasta durere, de parca scopul ultim al sufletului ar fi tocmai aceasta suferinta, aceasta tristete a iubirii.

Din adancul tainic al fiintei noastre ne vin impulsuri misterioase, si acea fericire de o clipa este potopita de un noian de tristete din care noi extragem, ca pe-o esenta rara, suferinta sublima a iubirii. Parca te doare ca trebuie sa existi separat de celalalt, ca si cum cele doua trupuri nu-si mai gasesc justificarea fiintarii binare, ci se doresc reunite, asa cum au fost in clipa dintai a Creatiei originare. Te doare cand pleci si te doare cand stai, si-un hohot infinit de plans iti clatina existenta. De ce oare e atat de multa tristete si, in acelasi timp, atat de dureroasa fericire in iubire?

Advertisements

DRUM INTERIOR – poem

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:00 am

n-am colindat ţinuturi de-aiurea

dar duc dorul departelui.

toate nopţile-mi sunt subţiate,

iar zeii patriarhali mi-au abandonat pragul.

mi-e dor de ţinuturi pe care nu le-am văzut niciodată,

de dimineţile zornăind în ferestre străine.

vreau să veghez somnul unui necunoscut

şi, pe furiş, să-i dezvelesc părţi ascunse,

să văd dacă e om sau jivină cerească.

vreau să fug din mine,

ca un stol de sub streaşină.

stau pe marginea gândului

şi nu mi-e deloc teamă că o să cad.


November 29, 2007

ANIMALELE NEVINOVATE SI OAMENII-BESTII

Filed under: Lumea de azi — Maria Barbu @ 5:35 pm

Sunt oripilata, pur si simplu, vazand ce s-a intamplat cu bietul jaguar scapat de la gradina zoologica. In loc sa fie mai intai anesteziat prin sagetarea de la distanta cu medicamente specifice, niste oameni-bestii , care isi spun ingrijitori, l-au ucis prin strangulare. Este inadmisibil ce se intampla in aceasta tara a noastra! Ce fel de oameni sunt astia? In afara de faptul ca acest animal este nevinovat prin natura lui, este si un animal foarte scump. Cum isi pot permite aceste bestii cu chip de om sa procedeze astfel, fara ca legea sa ii trimita pe ei dupa gratiile puscariei pentru multa vreme de acum incolo? Mi s-a spus ca in zilele trecute a fost ucis bestial si un elefant…

Nici nu imi pot gasi cuvintele de oroare si de revolta in fata acestor actiuni primitive si bestiale din partea unor oameni, sau asa-zisi oameni. De fapt, ce sa mai asteptam de la niste amarati de oameni care-si bat joc de viata animalelor, cand, in Romania, atat de preaslavitul popor este tratat in acelasi fel! Dupa un referendum invalidat, unii lideri ne cauta si ne haituiesc pe cei care alcatuim majoritatea, pentru a ne strangula si a ne strivi puterea de judecata si de discernamant, ucigand in noi curajul opiniilor oneste. Cata paranoia mai putem suporta in aceasta tara in care majoritatea oamenilor cinstiti sunt amenintati si vanati, ca si animalele nevinovate care sunt ucise in modul cel mai brutal si mai abject de oamenii-bestii?

November 28, 2007

PARABOLA – "Puterea imaginatiei"

Filed under: Leadership,Literatura,Naratiune — Maria Barbu @ 6:08 pm

Cine se înscrie la vot? Vă rog să votaţi cu grijă, pentru că această lege priveşte viaţa noastră a tuturor şi , mai ales, pe cea a copiilor noştri!

Votăm cu mâna sau electronic? Toată legea sau pe capitole?

Aceste replici erau schimbate sub cupola Parlamentului în legătură cu noua Lege a educaţiei. O lege pe care parlamentarii o “copseseră” parcă mai mult decât pe altele, tocmai pentru că această lege urma să refacă în întregime sistemul educaţional, astfel încât generaţii întregi urmau să se supună unui proces de educaţie intensivă, pentru a trimite în viaţa socială oameni capabili şi susţinuţi de un conţinut intelectual, profesional şi uman dintre cele mai competitive. Câţi dintre parlamentari înţeleseseră cu adevărat care era miza adevărată a acestei legi, nu se ştie. Cert este însă că se gândiseră cu toţii că ţara va avea mai mulţi oameni valoroşi, ceea ce în noua formulă de competiţie continentală era din ce în ce mai important.

Dumnezeule mare! – strigă aproape înspăimântat preşedintele Senatului. Voi aţi făcut aici un efort de imaginaţie de care nici nu vă credeam în stare. Aţi creionat prin legea asta un fel de potenţială Castalie, ca în cartea lui Hesse. Vă doriţi aşa de mult să preluăm conducerea plutonului continental de intelectuali?

Bineînţeles că ne dorim! – spuseră aproape în cor parlamentarii.

Bravo, domnilor, bravo! Să ştiţi că asta chiar îmi place! O să reformulăm elita intelectuală a continentului după “chipul şi asemănarea noastră”!

Dezbaterile asupra noii Legi a educaţiei fuseseră furtunoase. Au existat voci care cereau mai multă severitate în procesul educaţional şi mai multă exigenţă în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea informaţiilor înmagazinate. Au revenit în forţă însă şi acele elemente care pretindeau că inteligenţa naţională va trebui susţinută “cu arme şi bagaje”, alimentând chiar naţionalisme uitate şi oarecum inadecvate în contextul în care întregul continent se străduia să formuleze un model de inteligenţă şi de elită intelectuală continentală, în care naţionalismele erau, sau ar fi trebuit să fie, complet topite, subsumate, absorbite. Întreaga Lege însă părea un produs al unei imaginaţii bogate, care creionează viitorul utilizând “materialul” cel mai inefabil, dar cel mai spectaculos totodată, şi anume inteligenţa. Vizionarismul dezlănţuit al acestei legi părea aproape şocant, pregătind parcă, aşa cum spusese şi preşedintele Senatului, un fel de “patrie ideală”, o “cetate educaţională perfectă”, o Castalie a desăvârşirii, destinată unei formule de inteligenţă şi de cultură pentru generaţiile ce vor veni.

Diana Alberti era şi ea parlamentar al unui partid democratic şi participase cu un entuziasm extraordinar la dezbaterile asupra acestei legi. Femeie încă tânără, plină de vitalitate, la 38-39 de ani, Diana se gândea la cei doi copii ai săi ca la nişte genii, a căror descoperire depindea enorm de sistemul educaţional, care, până acum, părea să favorizeze mediocrităţile, în timp ce noua Lege le oferea condiţii de afirmare şi de certificare, la care generaţii întregi doar visaseră. Diana se luptase şi ea cu sistemul la vremea la care, studentă fiind, se simţea demoralizată de mediocritatea crasă a profesorilor, de tematica limitată a cursurilor, de suficienţa măruntă a personalităţii universitarilor. Simţea atunci că, în ciuda faptului că era studentă la Litere, nu avea dreptul să îşi folosească imaginaţia, creativitatea, inteligenţa, superbia, personalitatea în toată complexitatea ei, ci era obligată să repete papagaliceşte ceea ce un profesor mediocru exprimase într-un curs simpluţ şi inexpresiv. Acum avea speranţe în ceea ce priveşte stimularea calităţilor intelectuale de excepţie. După ce Legea educaţiei a fost votată, Diana merse acasă, unde îşi luă fericită în braţe copiii.

Nici nu ştiţi, pui, ce bine va fi pentru voi, de acum înainte! Veţi putea să vă arătaţi fără teamă mintea de excepţie, veţi putea fi culţi fără să fiţi acuzaţi că faceţi “paradă de cultură”.

Ce înseamnă asta, mami? – întrebă mezina, care nici nu era încă la şcoală.

Înseamnă că o să fii extraordinar de deşteaptă şi de grozavă!

Mai grozavă ca acum? – întrebă micuţa.

Mai grozavă, pui, mult mai grozavă, şi toată lumea va recunoaşte asta, iar tu vei fi fericită!

Ce bine, mami, ce bine! – spuse şi băiatul.

Băieţaşul Dianei se chinuia deja de vreo cinci ani să îşi ascundă marile lui aptitudini, marea forţă şi bogăţie a imaginaţiei, de teamă că profesorii îl vor pedepsi cu note mici sau îl vor cataloga drept aiurit ori superficial. Diana simţea nevoia să se învârtă ca un titirez, fericită de viziunea unei umanităţi viitoare, plină de genii şi de indivizi cu imaginaţie debordantă. “O, Doamne, ce mare este puterea imaginaţiei!” îşi spunea în sine Diana, cu sentimentul că participă la un moment istoric în care omul, redevenit creator, poate ajunge şi demiurg. “O, Doamne, mare este puterea imaginaţiei, şi ne face pe oamenii asemenea Ţie, Doamne!” şoptea fericită Diana Alberti. Susurând astfel adormi ca un copil sărutat de zânele nevăzute ale somnului. Poate aceleaşi zâne care acopereau cu vise dulci pleoapele copiilor ei, şi ale altor copii, în care genialitatea se pregătea să înflorească şi să se arate în lumină.

( Parabola ce face parte din cartea “Parabole despre Putere”)

 

November 27, 2007

LEAPSA CU PREMII – Cine este cel mai….

Filed under: Blogroll,Cultura,Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 12:39 am

Am primit de la IOANA o leapsa delicioasa (sic!). Muream de nerabdare sa raspund, dar m-a luat valul cu votul si cu imbecilitatea referendumului. Hai sa vedem, pe cine as premia eu.

Premiul pentru cel mai demagog si mai cinic politician se atribuie, fara nici un fel de discutie, presedintelui TRAIAN BASESCU. Premiul pentru cel mai primitiv oier politic il merita, indiscutabil, GIGI BECALI, in timp ce premiul pentru cel mai “sac de box” politician revine, va dati seama cu totii, lui CALIN POPESCU-TARICEANU.

Premiul insalubritatii politice il acord PD-ului si PLD-ului, gemenii iubiti ai presedintelui, in timp ce premiul pentru afisarea unor personalitati politice autentice il merita PNL-ul, chiar daca ghilotina de la Cotroceni sta pregatita tocmai pentru aceste capete!

Si, ultimul premiu politic, adica premiul pentru cel mai schizoid lider, il ofer lui MIRCEA GEOANA, care a facut din PSD un partid-valet, dupa ce fusese un partid-stapan (pe sine insusi!).

Premiul pentru cel mai interesant blog l-as acorda lui RADU ILIESCU, iar premiul pentru cel mai simpatic as vrea sa il ofer DOROTHEEI KETTLER.

Desi, offf, mai am multe alte nume si categorii, cum ar fi:

– premiul pentru cel mai haios blog cred ca il merita BUDDHA, in timp ce premiul pentru cel mai misterios blog(ger) l-as oferi PELERINULUI;

– premiul pentru blogul cel mai incremenit in schema initiala, desi foarte interesant, este pentru blogul lui DARAEL;

– premiul pentru cel mai sprintar-moralizator blog ar putea fi cel al DANEI-CRISTIANA, iar premiul pentru cel mai incisiv-literar blog ar putea fi dat OANEI STOICA-MUJEA, si inca mai am, dar le mai las si pe altadata.

Dau aceasta leapsa mai departe unei prietene super inteligente, EMANUELA, ca sa o starnesc sa spuna nazdravanii!

November 25, 2007

PRIMA CARTE – leapsa

Filed under: Cultura,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 4:52 pm

Un prieten nou ma taguieste si cum preluarea lepselor este nu numai un fel de cod relational intre bloggeri ci si un amuzament, nu rezist tentatiei de a-i raspunde. Hai ca o sa va impresionez – sper! Prima carte am citit-o pe la vreo 5-6 ani, pentru ca deja stiam sa scriu si sa citesc, eram geniul-geniilor, copilul minune al Carpatilor Orientali! Wow! Am zis-o, ce mai, acum sa vedem cum o sa ma descurc mai departe. Prima carte pe care am “gustat-o” eu insami a fost o editie veche a povestilor fratilor Grimm, cu coperti groase, rozalii, si foarte consistenta, mai ales datorita numeroaselor ilustratii. Superba carte, dar pe mine, mititica tare cum eram, m-a terifiat. Atmosfera sumbra, tipic germanica, a povestilor, un fel de horror menit sa induca, in copilul foarte mic care eram atunci, o stare de teroare care ma urmareste si acum si probabil ca va persista in mine toata viata.

Vajitoare rele antropofage, spiridusi hidosi, creaturi grotesti si o naratiune in care atmosfera gotica predomina la modul sinistru, m-au facut sa am o lectura poticnita nu numai din cauza ca eram mica de tot ci si pentru ca eram foarte speriata. Dar… cum nu ma puteam dezice de magnificul label de genialitate care mi se lipise de frunte, am terminat cartea si, cand am mers in clasa I am mai citit-o odata. Uite-asa, ca sa moara de ciuda si colegii si invatatoarea! Ei, colegii, suspinau scriind bastonase in timp ce eu, geniul, citeam pe sub banca din minunata carte roz! Mamaaa, ce satisfactie teribila era in sufletelul meu, nici nu va pot spune.

Dar prima carte adevarata, adica nu de copii, am citit-o cam pe la vreo 8 ani, cand eram curioasa sa vad ce scrie in cartile de oameni mari si am furat din biblioteca singura carte fara coperti, cu sentimentul ca in acest fel se va pastra secretul faptei mele! Era vorba de “Leaganul pisicii”, al carei titlu m-a amuzat dar din al carei continut nu am inteles mare lucru, ca, deh, e greu sa citesti Kurt Vonnegut la varsta aia. Cam acestea au fost primele mele experiente in materie de lectura si am ramas destul de marcata de fiecare dintre ele. Dupa aceea, am inghitit biblioteci intregi, cu nesat, cu o foame de lectura care vad cu surprindere ca pare sa ramana inextinguibila!

Dau mai departe aceasta leapsa unei foarte bune prietene si tuturor celor care sunt tentati sa o preia.

November 24, 2007

SCHIZOFRENIA DIN ROMANIA

Filed under: Lumea de azi,Politica,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 7:30 pm

Este evident pentru oricine contempla viata politica din Romania ca elementul dominant al acesteia este schizofrenia, ruptura, confruntarea, adversitatea. Intre puterile politice, cea executiva, cea legislativa si cea judecatoreasca este o tensiune marcata si datatoare de semnale ingrijoratoare. Fara coerenta si fara strategie, politica romaneasca a ajuns la mana unui singur om, care trage sforile intregului teatru politic pe care doreste sa il distruga, poate numai pentru propria satisfactie, ca sa ajunga la acel moment de placere absoluta cand poate hohoti in voie, spre disperarea noastra, a tuturor. Si totusi, poate ca este prost sfatuit.

Cine sunt ingerii ori demonii care il imping pe seful Statului spre aceasta actiune permanenta de dezagregare a sferei politice, cine si ce anume il impinge spre exacerbarea acestei stari de schizofrenie care va ucide pana la urma orice urma de structurare si orice capacitate de a rezista demn si curajos acestei amenintari care urca pana la gatul fiecaruia dintre romani? Cine ar putea fi cei care, din spatele cortinei, jubileaza vazandu-l pe presedintele Romaniei pus in situatii critice si periculoase pentru tara si poate chiar si pentru el insusi?

Oare chiar a trecut Razboiul Rece sau inca Rusia mai spera sa invinga, prin mijloacele cele mai murdare, aceasta Europa Unita care o irita si pe ea, ca si pe scumpa America? Din cate pot sa imi dau seama, daca se ajunge la conjugarea fortelor obscure ale celor doua mari puteri, foste adversare, Uniunea Europeana nu prea are mari sanse de supravietuire. Se vor monta crize dupa crize, se va dinamita Uniunea din interior, folosindu-se chiar diverse state membre in aceasta actiune de distrugere. Si, inevitabil, ne putem intreba daca nu cumva Romania este folosita de “marii licurici” impotriva acestei constructii politice europene care, prin coerenta ei, poate deveni un model pentru alte coagulari politice, in alte locuri din lume, ceea ce poate sa fie ingrijorator atat pentru Rusia cat si pentru America.

Si atunci, de ce acceptam noi, romanii, sa fim utilizati impotriva propriilor noastre interese? De ce Romania accepta schizofrenia asta perpetua care nu poate duce decat la disolutie si la o malignizare politica ce ne va dauna si noua si Uniunii Europene in intregul ei? De aceea, e foarte important sa facem din aceste alegeri pentru Parlamentul european un act de responsabilitate. Trebuie alesi numai acei oameni care pot apara interesele Romaniei, iar ceilalti n-au decat sa faca efortul sa evolueze si sa se responsabilizeze, pentru ca altfel nu numai ca nu pot fi numiti oameni politici, ci nici macar oameni pur si simplu nu pot sa fie!

"EU CU CINE VOTEZ?" – leapsa

Preiau aceasta leapsa de la Horia, un om pe care il pretuiesc si imi place sa il consider prieten. In primul rand, vreau sa spun ca, daca este vorba despre Referendum, nu pot sa votez o initiativa a unui presedinte care nu are voie, prin Constitutie, sa aiba initiative legislative, aceasta fiind prerogativa Parlamentului. A dori “curatarea”, adica, intr-o traducere mai drastica, exterminarea parlamentarilor, care sunt numiti in bataie de joc listacii, inseamna a face un pas clar spre autoritarism, model politic de care Romania nu mai are nevoie sub nici o forma.

La alegerile pentru Parlamentul european marturisesc cu sinceritate ca imi este greu sa aleg. Pe cei de pe lista PSD ii cunosc si ii apreciez. Dar este interesanta si lista PNL si, nu ma feresc sa spun, chiar si lista propusa de PC.

La Bruxelles este nevoie de oameni inteligenti, cultivati si, mai ales, responsabili, care sa aiba constiinta importantei fiecarui cuvant pe care il rostesc acolo, a fiecarei fraze , deoarece exprimarea si adoptarea unei pozitii anume poate favoriza, sau dimpotriva defavoriza, tara pe care o reprezinta. Acesti parlamentari europeni vor fi cei mai importanti ambasadori ai Romaniei la Uniunea Europeana si meritul trebuie sa fie criteriul dupa care trebuie sa ii alegem.

Deci, eu votez competenta, inteligenta, responsabilitatea. De asa ceva are nevoie Romania pentru a fi reprezentata si pentru a-i fi promovate interesele, nu de insi care sunt gata sa se ralieze la grupuri ce nu au nimic a face cu interesele noastre specifice. Tot asa cum Romania nu mai trebuie tradata, in interesele ei fundamentale, de farseuri care sunt purtatori de interese complet straine, daca nu chiar adverse, scopurilor noastre nationale!

Dau aceasta leapsa mai departe, unui bland, cum este Aurel Dragut, unui dur , cum este Sky-Hunter, si unei foarte tinere votante, Cupcake, dar si tuturor celor interesati.

November 22, 2007

OMULOIU' CU MATUROIU'

Filed under: Cultura,Leadership,Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 6:36 pm

Una dintre povestile care m-au terifiat in copilarie a fost despre o vrajitoare care avea un maturoi cu care distrugea vietile oamenilor, facandu-le praf si pulbere. Cand am mai crescut si am vazut imagini ale Mortii infatisata ca o batrana cu coasa, mi-a revenit in minte vrajitoarea cu maturoiul, acela fiind prototipul distructiv care ramasese in mintea mea pentru totdeauna.

Si, acum vad cu stupoare cum Seful Statului roman, liderul cu cea mai inalta functie in tara asta, se exhiba intr-o poza sinistra, in care este infatisat cu un maturoi! Doamne Dumnezeule! Dupa ce am fost inspaimantata in copilarie de vrajitoarea aceea cu matura uriasa, copiii de azi trebuie sa fie socati de imaginea aceasta a unui omuloi cu maturoi?

De ce oare accepta presedintele o asemenea postura incalificabila? Cui i-a putut trece prin cap sa propuna o asemenea hidoasa imagistica, in care Seful Statului e un fel de patron la Rebu, atunci cand nu bantuie visele copiilor transformandu-le in cosmaruri, prin asocierea oarecum inevitabila cu vrajitoarea cea rea? Ma intristeaza nesfarsit ca am ajuns sa vedem o asemenea imagine! Ma instristeaza si ma indurereaza imens sa constat ca demnitatea unui lider de top, a unui sef de Stat, este tarata intr-o mizerie publicitara pe care nu inteleg cum de a putut-o accepta presedintele.

Cineva se intreba chiar cu ce drept poate presedintele sa accepte ca functia suprema in Statul roman sa apara intr-o asemenea alaturare compromitatoare. Aici nu mai avem a face doar cu demnitatea personala a unui individ, ci, in conditiile in care omul respectiv este cel mai inalt demnitar al Statului, el nu se mai reprezinta pe sine, ci Statul insusi. Deci Romania va fi de acum inainte perceputa in Europa ca fiind predestinata sa poarte un maturoi, ori sa duca gunoiul? Asta meritam oare?

Puteti gasi cartea mea – “Postmodernismul, liderii si crizele” – la Targul Gaudeamus, la standul Editurii Militare!

Filed under: Leadership,Politica — Maria Barbu @ 6:09 pm
Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.