MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

July 28, 2014

LUMINA MAXIMA

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 12:06 am

muzica imi sparge norul gandurilor,
ma lumineaza si ma umple de aur pur.
m-am indragostit de tine ca de un caine,
te-as fi purtat in lesa cu zgarda de forta,
cu botnita de fier,
sa creada lumea ca esti dur.
nu erai si nu esti.
nici nu mai poti sa cresti pe pamantul meu ca un copac.
te-ai uscat intr-un autism ciudat,
te-ai pipernicit.
iubeam muntele tau masculin,
imi placea sa te sorb ca pe un vin gros ca sangele de urs.
dar te-ai scurs
printre degetele mele desfacute cu o anume perversitate.
aveam nevoie de libertate,
voiam sa ma simt iar ca o dimineata.
iubesc mai mult acum senzatia de viata rotunda
pe care mi-o da muzica altor inimi,
altor zari,
altor figuri.
ochii mei sunt plini de paduri inca nedefrisate
si am nevoie de un topor de singuratate,
am nevoie de cantecul din mine,
amar ca un pelin
ce te trezeste din betie si te purifica de zambetul lasciv.
trec printre oameni ca printre statui,
cu zambetul meu festiv
si prefacut.
sa nu stie nimeni daca m-a durut,
sa nu se vada cat de departe imi sunt iubirile de noapte.
e zi, e lumina,
exist.
cu toti sorii dati la turatii hiperbolizate

sunshine

July 7, 2014

SCENARIU

Filed under: Uncategorized — Maria Barbu @ 1:10 am

mi-e frica de fiecare picatura de sange, de roua, de vin.
parca sufletul se face ciulin,
parca mi-e inima de fiere ,
contorsionata de durere,
de fiinta cea vana.
de ce nu pot canta mereu,
de ce in visul meu se face rana si se deschide raiul pe interior?
nu stiu cum sa ma pun in calea durerii
ramanand vie si neintinata,
nu stiu cum sa ma intorc in frunza si-n mugurele meu de fata,
parca nu mai stiu nici sa ma-nchin.
cad peste mine toate zilele astea,
patrate si sparte,
caramizi dintr-un zid strain,
bucati de perete maculate de fapte.
daca-as putea sa le calc
si sa trec mai departe,
daca-as putea sa nu mai nasc mereu cate-un scenariu smintit,
sa nu mai traiesc alternativ,
sa nu mai fug parca fara motiv
din propria mea viata.
in fiecare suferinta e un moment de dimineata,
unul de amiaza si unul de asfintit.
la mine vine durerea ca un caine ranit,
ca un alter ego de care-am uitat,
ca un copil abandonat.
si uite-asa ma-nchid in propria mea frica,
ca un sfant intr-o firida mica de manastire
si astept ora sfanta.
de rugaciune sau de blestem.
cad in mine ca nucile
gandurile grele si tari.
parca ma dezmortesc si parca dau lastari si asta-i semn de bine.
sunt parca de mana cu Tine,
cu suflarea rasfirata,
ca o papadie.
ce se va mai intampla, nimeni nu stie
sau nu vrea sa-mi mai spuna.
in ureche mea mica aud o zana buna
cum incepe sa cante.
mi-a pierit frica.
intample-se ce va sa se intample!

background-scenarios

Blog at WordPress.com.