MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

January 16, 2017

SPERANȚĂ ȘI DOR (NUD)

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 11:08 pm

Intru în anul acesta ca-ntr-un izvor de speranță.
Tu nu-mi mai ești alături,
dar umbra ta stă grea lângă nopțile mele
și pare să aibă dorințe,
ca o creangă erectă a unui copac pe jumătate uscat,
pe jumătate încă umed.
Nu ne-am iubit destul
sau Dumnezeu s-a supărat brusc și a plecat
din taina inelelor nostre
vândute la mezat,
sau poate proprii noștri copii
sunt fructe ale văzduhului
mai mult decât ale trupului.
Mi-e bine din nou,
cu soarele strălucitor pe artere
și cu o aripă în plus pulsând în omoplați,
ca o pregătire a unui zbor de care încă nu am știință
dar care-mi este scris.
Tu mi-ai promis
că vei mai sta pe pământ
cam cât un anotimp,
cam cât un cuvânt,
dar ferindu-te de flacăra mea prea înaltă
și ajunsă de nesuportat.
Ce bun e acest an, e nou,
e plin de sevă și de avânt,
e ca un fruct pe care-ai vrea să-l muști
și să-l simți umplându-ți cerul gurii
de arome perfide și de sucuri dulci.
Porțile sinelui se deschid din nou
aproape fără voia mea,
cu o autonomie pe care nu o mai pot schimba
dar care mă împlinește
deși adeseori mă doare.
M-ai scos din unghiul mort
și pentru asta îți sunt datoare
o mie de ani,
o eternitate.
Sunt așa de încântată încât aș putea
chiar și cu umbra ta zămisli,
fiice și fii,
făcuți din duh și din dor,
așa cum L-a făcut Maria
pe Mântuitor.

images

Advertisements

January 5, 2017

DIAVOLUL DIN NOI

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:22 pm

Când te îmbraci în tristețe
te faci șarpe și te duci pe pustii,
chiar dacă nici nu ai vrea și poate
nici nu știi.
E diavolul care-a rămas în noi,
atunci când din unul singur
ne-am făcut doi
și-am început să ne rănim,
cu ghearele, cu dinții,
cu tot ce găsim,
dar cel mai rău cu acele cuvinte
pe care Dumnezeu ni le pusese-nainte
ca pe niște daruri supreme.
Dar noi le-am răstălmăcit, le-am despicat
și le-am ascuțit
și am ieșit din timpul etern
ca să intrăm în vreme,
în această zeamă mohorâtă
care ne face mintea amară
și carnea urâtă,
care ne hrănește tristețea și face să ne doară.
Așadar lacrima nu e deloc pură
când vine din tristețea care ne stă în gură ca un pietriș,
ca o vinovăție a unui păcat
făcut pe furiș.
Dezbracă-te de durere,
descheie-te de gând
și curăță-te de pământ,
iar ochii tăi lăuntrici vor picura iar
miere!

df84b8e75cbc009606750e3c3d8d7227

Create a free website or blog at WordPress.com.