MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

ESEURI – Între fatalism şi optimism

Este cultura românească o cultură a disperării? Nu! Categoric nu!

Suntem poate marcaţi de un anume fatalism, care ţine mai mult de detaşarea filosofică de realitate pe care o practică românii, şi în general şi în particular. Existenţa e astfel contemplată de la o distanţă cosmică, ceea ce face ca ea să fie percepută mai mult ca destin, ca schemă prescrisă a devenirii noastre, ca fatalitate.

Românii nu-şi personalizează trăirile într-atât încât ego-ul să devină predominant. Ei îşi ridică trăirile deasupra ego-ului, într-un super-ego, filosofic şi implicit fatalist, gata să accepte realitatea în toate manifestările ei, pentru că Binele, ca şi Răul, când au un caracter de predestinare, pot fi acceptate fără resentimente, ca făcând parte dintr-o schemă superioară, divină.

Situându-se într-un punct ideal, aflat deasupra existenţei cotidiene, românii o contemplă cu detaşare şi cu un accept superior. Am convingerea că această detaşare filosofică de accidental a avut un rol esenţial în supravieţuirea românilor, în prezervara celulei naţionale, în toată existenţa lor, mai mult decât bi-milenară, dacă ne raportăm la matricea etnică. Fiind un neam străvechi, românii au folosit metode străvechi şi arhiverificate de prezervare a fiinţei, şi cu titlu individual şi cu titlu colectiv.

Nu resemnarea este cea care ne caracterizează, ci mai degrabă contemplarea, plină de comprehensiune, a realităţii. Nu disperarea este cea care ne domină, ci acest fatalism milenar, înţelept şi protector, datorită căruia am reuşit să supravieţuim în istorie şi să ne coagulăm spiritual şi cultural. Nu o cultură a disperării este caracteristică românilor, ci fatalismul filosofic, acceptarea cu detaşare şi superioritate a Binelui şi a Răului, înţelegerea schemei divine, pe care românii sunt capabili să o întrevadă în existenţă.

Inteligenţa superioară şi detaşarea lăuntrică sunt trăsături ale psihologiei naţionale. Nu disperarea, nu ranchiuna, nu sentimentele negative sunt cele care ne domină sufletul, ci, dimpotrivă, o comprehensiune atotcuprinzătoare a accidentalului existenţei, a “vitregiilor” naturii şi ale istoriei, cu aceeaşi credinţă nestrămutată că ele au o semnificaţie ascunsă şi că, în mod paradoxal, acea Instanţă Superioară ne poate da Răul pentru a pregăti Binele!

De-aceea poporul român parcurge acest Rău nu resemnat ci detaşat, nu disperat ci supus, cu acea obedienţă care nu vine din slugărnicie ci din înţelepciune. Din milenara sa înţelegere că “toate trec”, şi că, dincolo de tot ce este aparent, se străvede, în momente de elecţie, schema supremă.

Cioran a fost un adept, un practicant chiar, al disperării, pentru că era un român în exil. Rafinamentul francez, suprapus pe înţelepciunea românească, a dat lumii un apologet al disperării expresive şi nu psihologice, un eseist ce practică “autoflagelarea” cu scop estetizant. Cioran este un român devenit francez, un ins carpatic rătăcit în Oraşul Luminilor, a cărui fulgurantă genialitate a făcut posibilă exprimarea nostalgiilor româneşti într-un idiom cartezian. Cioran este adeptul disperării pentru că îi accentuează voluptatea de a supune rigoarea gramaticii franceze la paradoxurile trăirilor unui român.

Cât despre fatalismul nostru fundamental, nu balada “Miorita” este cea mai potrivită expresie a acestuia, ci toată istoria noastră reală şi toată cultura românească. În această baladă avem a face cu un anume primitivism al acestei atitudini, pentru că nivelul folcloric este acel prag de jos, acea bază a culturii noastre.

Dar marii creatori români sunt fatalişti în sensul superior, contemplativ, metafizic, “sofianic”, cum spune Blaga. Chiar şi Caragiale este fatalist, în sensul că acceptă accidentalul cu detaşarea ironiei, ca provenind dintr-o sferă în care nu poţi interveni, chiar dacă la Caragiale se surprinde şi suprapunerea schemei politice peste schema divină, sursă inepuizabilă de situaţii dramatice.

Autoironia românească este una dintre expresiile cele mai elocvente ale înţelegerii superioare a destinului în condiţiile în care românul modern nu se mai raportează doar la schema ideală, ci are capacitatea de a surprinde faptul că fiecare individ în parte este pus într-o schemă a societăţii, care este mai presus de individ, dar cu mult mai prejos de schema divină.

În acest moment al devenirii noastre istorice, optimismul românesc este o proiecţie de viitor a propriilor dorinţe şi speranţe, îndrăzneala de a crede că acestea vor fi cuprinse în schema superioară, divină. Cred că este o atitudine profund pozitivă în faţa Istoriei.

Pendulând între fatalism şi optimism, românii au intrat în mileniul trei cu sentimentul că proiecţia acestui viitor a fost deja făcută de Instanţele Superioare şi că destinul lor a fost cuprins acolo în mod miraculos şi benefic.

(eseu publicat în cartea “România în pragul mileniului III. Renaşterea optimismului”, apărută în anul 2000 )

5 Comments »

  1. Un capitol valoros pentru un eseu de teorie a mentalitatilor la romani si ma bucur ca ai o carte pe tema asta. Poate imi spui unde o pot gasi.

    Comment by ion adrian — February 19, 2008 @ 10:46 am

  2. PS Vad ca a intrat si aici deci v-a trebui sa postez ceva si la acel fir: Despre eroi

    Comment by ion adrian — February 19, 2008 @ 10:49 am

  3. @Ion,

    este o carte publicata in anul 2000, intitulata “Roamnia in pragul mileniului III. Renasterea optimismului”, care a avut o sectiune de eseuri dedicate Romaniei. Nu stiu daca se mai gaseste, sorry.

    Comment by Maria Barbu — February 19, 2008 @ 9:35 pm

  4. Multumesc, o sa ma interesez prin librarii, dar spune-mi si editura.

    Comment by ion adrian — February 20, 2008 @ 10:03 am

  5. as fi si eu interesat, posteaza editura

    Comment by gime — October 2, 2010 @ 1:49 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: