MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

June 30, 2008

Trebuie sa schimbam realitatea romaneasca!

Filed under: Lumea de azi,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 10:01 pm

Mi-e rusine de tot ce se intampla in tara asta. Mi-e rusine de rusinea celorlalti, de lipsa de morala, de lipsa de rusine, de necuviinta si necinstea altora. Nu ma mai pot uita la buletinele de stiri ale televiziunilor, pentru ca sunt pline de mizerii si de orori. Nu mai pot asculta speech-urile politicienilor, pentru ca sunt intoxicante, otravitoare, dezgustatoare.

Vreau sa ii pot privi pe ceilalti oameni numai din perspectiva adevarurilor in care cred si pe care le simt ca ma conduc in existenta. De aceea refuz minciunile si ma feresc cu grija de oripilantele “evenimente” care sunt preluate de media ca si cand ar fi cele mai pretioase modele de viata.

Cred ca a venit momentul sa nu mai acceptam aceasta realitate romaneasca putreda si degradata. Cred ca a venit momentul sa spunem NU acestor intoxicari, acestor infectii morale pe care mediul politic si media in general le propaga in eter, maculandu-ne vietile.

Cred ca trebuie sa facem ceva sa schimbam aceasta stare de lucruri, sa innoim societatea romaneasca, clasa publica si clasa politica, sa eliminam mizeriile si non-valorile si sa pune in loc valori umane, valori morale, valori intelectuale. Va astept sa fiti si voi la fel de hotarati ca si mine sa facem ceva pentru a schimba realitatea din Romania!

June 29, 2008

SARUTUL – fragment de roman

Filed under: Naratiune,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 1:14 am

Elena isi lasa bratul sa cada moale peste marginea patului. Era foarte obosita dar foarte fericita. Fiecare fibra din trupul ei tipa de oboseala dulce, fiecare frantura de suflet tipa de bucurie. Era atat de bine!

Mike se intoarse din baie, cu apa de la dus inca picurand de pe el, si cu o expresie de multumire enorma pe fata.

– Ce faci, iubire? o intreba Mike, sarutand-o pe lobul urechii, usor si rapid, apoi se tranti pe partea lui de pat, cu un zgomot hazos.

– Mi-e bine, iubire, mi-e bine de tot…. sopti Elena, incet si cu grija parca, pentru a nu se obosi prea tare si pentru a nu risipi senzatia aceea de sfericitate in care salasluia de mai mult de un sfert de ora.

– Ce zici, iubito, asteptam sa treaca ploaia? Ca e asa de bine aici, ne e atat de bine ca nici nu trebuie sa plecam din sfera noastra de fericire!

– Of, Mike, cum stii tu sa rotunjesti cuvintele, cum le rasfeti parca…. felul tau de a vorbi seamana cu sarutul tau, bun, rotund, perfect, minunat.

– Ei, nici chiar asa. Vrei sa ma faci sa devin increzut?

– Nu, chiar nu vreau asta… susura Elena si se intoarse lenesa pe partea stanga, abia asteptand sa isi simta bataile inimii innabusite de perna, si preluate de asternutul mototolit pe care il tinea sub ea cu nonsalanta aceea pe care numai oamenii foarte fericiti o au.

– Hai sa dormim aici, iubire… – spuse Mike. E frumos si curat si ne putem cauta mai bine unul pe celalalt, nu-i asa?

– Da, iubire… – spuse Elena cu o supunere neobisnuita pentru o femeie ca ea.

Zambetul lui Mike parea ca inunda camera aceea de motel, in care intrasera purtati de furtuna launtrica ce coincidea in mod misterios cu furtuna de afara. Numai ca furtuna lor era facuta din iubire si dorinta, din soapte si saruturi, cautari si gasiri, cereri si impliniri, toate la un loc, intr-un vartej al trupului si al sufletului.

Isi abandonasera amandoi toate activitatile pe care le reclama realitatea fiecaruia, creindu-si o meta-realitate, numai a lor, ca o spirala spre un infinit numai de ei simtit, numai de ei gasit.

Elena uitase complet de hartuiala urata la care fusese supusa in ultimele luni de ea insasi, intr-un impuls aproape sinucigas, de demolare a propriei fapturi. Se aruncase orbeste intr-o suita de minciuni pe care le orchestrase cu abilitate pentru a-l strivi pe omul pe care voia sa lase impresia ca il iubeste, sau cel putin asa credea ea atunci, in timp ce la momentul adevarului s-a dovedit ca tot ce spusese si facuse era doar inca o nerusinata manevra a ei, facuta aproape instinctiv, dintr-un instinct feminin de pradatoare. Offff!

Mike venea din izolarea pe care si-o autoimpusese, ca un fel de asceza purificatoare, ca o nevointa pentru un urcus spre sinele superior, care e mai aproape de adevarul divin. Isi lasase aproape toate afacerile, isi cautase doar drumul lui, calea aceea pe care o simtea atat de intens desenata in el, in cer si pe pamant. Voise aceasta asceza, o traise intentionat. Numai ca spre deosebire de alti asceti, el nu-si pierduse nimic din farmecul eaxtraordinar al masculinitatii luminoase si frematatoare care il caracteriza si nici abilitatile de iubit pasionat si dedicat.

Veneau parca din sensuri diferite, unul de jos si celalalt de sus, ca sa se intalneasca in aceasta flacara a iubirii neverosimile, pasiune de carne si de suflet deopotriva, spirala vie in acest destin nesatios care ne amesteca vietile pentru delectarea zeilor sau a cine stie caror puteri misterioase.

Parca surprinsi in acelasi moment de o presimtire astrala, Elena si Mike se intoarsera unul spre celalalt si se pierdura intr-un sarut prelung, adanc, sfasietor de bun, un sarut pentru care toate amintirile lor de pana acum pareau doar niste picaturi neinsemnate. Un sarut infinit, care parea sa ii absoarba complet, deodata cu tot cosmosul!


(va urma)

June 28, 2008

INTOARCEREA IN EDEN

Filed under: Ideal,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 8:08 pm

De mult timp ma privez de natura. O vad mai mult pe geam sau din masina si credeam ca e destul, dar nu e asa. iiri am simtit cum ma copleseste o irepresibila nevoie de natura, iar drumul meu la munte a semanat cu un drum initiatic, cu o intoarcere in Eden. Paream sa fiu o Eva noua, intr-un paradis neverosimil de frumos, in care domina muntele, majestuos si puternic.

Cred ca asa imi apare mie Dumnezeu, ca un munte iradiind splendoare si putere. Asa incat aceasta apropiere este cu adevarat semnificativa perntru cea care am devenit, pentru ca ma simt cu adevarat noua si purificata. Este atata liniste si splendoare acolo, incat simt ca ma cuprinde ameteala, acea ameteala dulce a visului profund, transformat in mod miraculos in realitate.

Ma intorc in Eden, incep sa exist cu o noua forta divina in mine, cu un suflu mai inalt si mai pur. Cei care vor zambi condescendent de o asemenea traire sunt doar niste bieti muritori ignoranti, condamnati la intunericul egoist. Eu vreau sa ma intorc in Lumina si muntele pe care l-am parcurs ieri e treapta mea spre cer!

PURIFICARE

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:41 am

din capcana mândriei

nu mă poate nimeni scăpa,

decât lacrima mea.

în plânsu-mi dens stă, fragedă,

fiinţa

întreagă, perfectă.

tu dai peste uitatele-mi tipare.

le rupi.

eu ţip. mă doare.

se smulg din mine parcă

iluziile lumii

şi plânsul meu devine arcă.

mă pot salva pe mine

şi-mi pot salva străbunii.

sunt nouă.

numai ochii plâng

o ploaie amară.

tu îmi întinzi o mână,

ori un gând.

din cipurile-ascunse-n oameni

se-aude scrâşnet şi ocară.

cine le-a pus acolo,

să fie pentru noi

ca pietrele de moară?

ne ţinem amândoi de marginile

serii

şi în sărutul pur

îi facem loc durerii.

June 25, 2008

META-REALITATEA IUBIRII

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 8:18 pm

pe unde crezi că circulă realitatea

în noi?

prin vene, prin piele,

prin sori ori noroi?

eu simt realitatea ca pe o haină

prea strâmtă,

care mă frământă,

care mă cheamă să o despic,

în trei, în patru,

în zece, în infinitul mare

şi-n infinitul mic.

mă pierd printre construcţii prea rigide,

în naşteri, cununii,

şi muşuroaie sfinte ori perfide,

dar ceea ce vreau eu e mult mai sus,

mai departe

şi mai nepătruns.

în care coastă,

m-ai ascuns, Doamne?

în coasta celui iubit,

de atâtea ori căutat

şi neghicit

şi găsit abia acum,

cu toate culorile atârnate în prun?

încă mă tem de întuneric şi de noapte,

încă mai ascult în iarba lumii

şoapte,

dar nu mai caut atât, ci găsesc.

realitatea se simte încordată

până la ţipăt,

până la plâns.

numai iubirea se desface lin,

din clipele noastre de preaplin,

şi ne lasă translucizi

şi iluminaţi.

câţi copaci ai memoriei

au căzut seceraţi

de grobiene topoare?

în taina mea te primesc

şi contopirea aproape ne doare,

dar dincolo de ea stăm,

precum mirii,

în meta-realitatea iubirii.




June 24, 2008

DIN TREAPTA IN TREAPTA

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 12:24 am

din treaptă în treaptă,

din şoaptă în şoaptă.

spaimele se sting şi învinge lumina.

se arde frunzişul

şi sufletul pur

se caută-n alte scheme vitale,

se construieşte cu alt contur.

între două universuri

pari aninat

de un fir nevăzut,

de o liană străină.

din alte sensuri tu compui o grădină,

cu alte văi şi alţi munţi.

parcă aduşi din altă dimensiune stelară.

originea ta selenară

mă face să te caut în nopţile lungi,

solara mea coapsă vibrând

după mâinile tale însetate.

numai dimineţile se lasă numărate,

dar niciodată săruturile.

sunt prea emfazate, s-ar putea spune,

într-un limbaj preţios,

cu miros de tăciune.

ce frumos

ştii tu să pui pietrele toate,

în locuri nenumite

şi ascunse, ori încă nereperate

de iubirea adâncă.

e noapte înaltă cu lună plină,

inima noastră, din treaptă în treaptă,

se poleieşte

şi se spală de rugină.

June 22, 2008

VIRTUALUL REAL

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 8:58 pm

uneori, într-un copac virtual

cântă privighetoarea reală.

nimeni nu ştie

cum a pătruns adevărul aici,

în acest muşuroi de furnici.

între virtual şi ideal

se dă o luptă aproape brutală.

între gândul meu şi inima mea

e o prăpastie imaginară.

stau lângă tine şi scriu,

stai lângă lună şi compui

pentru mine o noapte.

printre ierburi digitale sunt şoapte

pe care le auzim amândoi.

într-un balansoar al iubirii din noi

stăm îmbrăţişaţi.

dincolo de orizontul tastelor

se nasc şi mor împăraţi.

numai că nouă nu ne pasă de ei.

suntem cu mult mai puri

şi mai luminaţi.

June 21, 2008

ZBOR SI LUMINA

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 10:58 pm

sertarele luminii s-au descuiat,

toate obiectele s-au înviorat

şi toată realitatea s-a trezit.

o partitură ţipă în pian

şi-mi răsuceşte inima

spre răsărit.

te caut şi te strig.

nu vreau să fie în van.

în labirint, tu eşti dedal şi eu icar,

nestapanitu-mi zbor

făcându-mă arc suprauman.

nu mă laşi să mă frâng,

nu mă laşi să plâng,

nu mă laşi să exist

decât în pieptul tău.

o aripă de vis,

o lumină ce sfidează noaptea

şi sparge cerul.

tu vrei să fiu misterul

acestui univers deschis înăuntru

şi afară uitat veşnic închis.

lumină din lumină, preaplinul

promis

la început de lume.

te aştept să mă inaripezi

şi să-mi dai nume.

June 20, 2008

UN FENOMEN NEGATIV

Filed under: Dileme,Lumea de azi — Maria Barbu @ 8:36 pm

Ceea ce ma intriga in ultimul timp este aparitia in bloggosfera a unor insi pe care autosuficienta pare sa ii dea afara din propria lor persoana. Dau pe dinafara de aroganta, se cred atotstiutori, dau verdicte, fac judecati de valoare, se considera instante absolute. Zau! Cand de fapt ei sunt doar niste insi ridicoli, care au invatat, parca la cursuri scurte, sa scrie repede si la misto ceva, adica texte pline de pornosenii, pentru ca obscenitatea li se pare cool. Cultura este pentru ei un fel de ghiveci ambalat la borcan, pe care il deschizi numai dupa o betie crunta si ca sa te dai mare. Cat despre valoare…. nimeni in afara de persoana lor nu mai incape pe aceasta planeta.

Altfel, pot sa fie simpatici atunci cand nu sunt vulgari, draguti atunci cand nu sunt beti de narcisism, amuzanti atunci cand nu o fac pe savantii galaxiei. Dar nu pot sa nu ma intreb ce ii face sa fie atat de agresivi, atat de lipsiti de bun simt ori de decenta incat, fara sa fi dovedit ca au niste merite anume, chiar au tupeul sa se autoproclame judecatori ai celorlalti. Nu e vreo problema ca exista si astfel de insi, pentru ca in aceasta lume plina de tot felul de mizerii, umane sau nu, e loc pentru tot felul de impostori si imposturi! Pacat insa ca aceasta moda a fost adoptata si de indivizi care chiar au ceva de spus, care au o personalitate interesanta, dar straniu de obnubilata prin adoptarea acestei mode.

In ceea ce ma priveste, eu nu fac decat sa contemplu fenomenul si nu am de gand sa ma las maculata de astfel de stupizenii. Nici viata mea si nici opera mea nu pot fi judecate de astfel de specimene. Asa incat, e mai mult un semnal de alarma, un fel de atentionare privind aceasta subspecie care ar putea deveni periculoasa prin proliferare. Raman totusi optimista si indraznesc sa cred ca alcatuirile mizere sunt efemere, oricat de nocive ar putea fi in scurta lor existenta!

June 19, 2008

DESPRE BRANCUSI – adevar dezvaluit

Filed under: Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 10:01 pm
==================================================================================
“Este o problema mai grava cu Brancusi. Am aflat dela un doctor de aici, care acum este mort (a murit in 1999) si care a locuit lânga Tg.Jiu. Parintii sai au fost directori la scolile din Tg. Jiu: cea de baieti si cea de fete.
Tatal sau, Matei Stoicoiu, a cumparat o casa chiar in Tg.Jiu ca sa fie aproape de scoala. Intr- o vara, când se plimba prin parcul de la Tg.Jiu l-a intâlnit pe Brâncusi in parc. Ei se cunosteau, caci fusesera colegi in clasele primare.
L-a intrebat de ce a venit, iar el a spus ca a venit ca sa cerceteze locul in parc, unde sa amplaseze niste monumente, care au fost comandate in memoria eroilor din primul razboi mondial. Apoi Matei i-a spus ca o sa-i faca cunostiinta cu fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu.
Astfel ca atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncusi, a ramas impresionat.
Traian era suparat când imi povestea cum comunistii au schimbat adevaratele nume ale operelor lui Brâncusi si anume:
– Nu se chema “Coloana infinitului”, ci “Coloana sacrificiului infinit” dat de eroii nostri. Pe de alta parte, daca numarati modulele din care este alcatuita coloana, veti obtine un numar care reprezinta anul când a fost primul razboi mondial si se termina cu o jumatate din modul, care reprezinta jumatatea anului respectiv.
– Al doilea monument, asa cum l-a conceput Brâncusi, este o masa inconjurata de 12 scaune. Deci nu “Masa tacerii”, ci “Masa apostolilor neamului”, iar in mijloc s-ar afla Iisus Christos.
– Al treilea monument, arata ca o poarta, dar nici pe departe nu este poarta. Deci, nu se numeste “Poarta sarutului”, caci nu are legatura cu memoria eroilor, ci monumentul “Intregirii neamului”, deoarece fiecare stâlp este alcatuit din 4 stâlpi uniti sus cu o grinda. Sarutul mai inseamna si unitate. Deci acestea reprezinta 8 regiuni care trebuiau sa se alipeasca patriei mame, România.
Trebuie sa stie lumea ca Brâncusi a fost un sculptor simbolist. Comunistilor nu le-au placut numele date de Brâncusi operelor lui.
De atunci a ramas asa, iar romanii parca sunt drogati, nu vor sa schimbe nimic.
Doctorul inainte de a muri, mi-a spus sa transmit in tara aceste lucruri pe care el le stia perfect.
Cu stima, Liviu Popp”
====================================================================================

Mesaj primit cu rugamintea de a-l da mai departe!

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.