De ce oare intre femei si barbati exista aceasta prejudecata a diferentelor care ii despart? Nu sunt oare tot oameni, si femeile si barbatii? Nu au si unii si ceilalti constiinta? Nu traiesc si nu iubesc la fel?
Exista inca din mica noastra copilarie o interventie a adultilor care se straduiesc din rasputeri, fara sa-si dea seama insa, ci conducandu-se dupa traditie, sa ne desparta unii de ceilalti, sa ne orienteze diferit, sa ne alimenteze diferit subconstientul, in asa fel incat, in adolescenta, deja suntem intr-un razboi total!
Uitati-va bine! Intre fete si baieti diferentele sunt date doar de elementele fizice care raspund sexualitatii, dar exista in realitatea noastra esentiala mult mai multe elemente care ne apropie. Avem acelasi tip de emotii, aceleasi sperante, aceleasi visuri de iubire, raspundem la fel idealului, ne doare sufletul cand esuam, ne infurie minciuna, detestam tradarea, la fel ne doare frica, deziluzia, despartirea, neimplinirea.
Atunci, unde sunt acele fabuloase diferente care ni se tot indeasa in cap in asa fel incat ne simtim ca doua triburi razboinice, predestinate sa se lupte perpetuu? Diferentele sunt date doar de completititudinea careia trebuie sa ii facem fata, pentru ca fiecare dintre noi e jumatatea celuilalt si impreuna alcatuim intregul! Dar, asa cum cele doua jumatati, pe verticala, ale trupului nostru, stanga si dreapta, desi usor asimetrice, sunt de fapt la fel, tot astfel si noi, femeile si barbatii, suntem poate atat de diferiti ca functie, dar atat de asemanatori in esenta noastra umana!
Numai ca, dupa atata indoctrinare, din baietasii dulci ies barbati duri, care vor sa faca din aceasta lume un teatru de razboi, barbati care nu au voie sa isi arate emotiile, barbati care judeca lumea in alb si negru, gandesc maniheist si actioneaza intempestiv. Iar fetitele delicate devin femeile fatale, rapace si orientate sexual parca numai cu scopul de a parveni si nu de a perpetua specia asa, fara rasplata!
Incotro se indreapta umanitatea cu aceste modele de femei si barbati, care au uitat ca armonia e inlauntrul lor si nu in afara? Care nu mai stiu ca iubirea le este la fel, speranta la fel, durerea la fel, spaima la fel! Parem sa fim o specie scindata artificial, raspunzand parca unui blestem nu unei binecuvantari, si lupta noastra e fara rost si ne epuizeaza urat si inutil.
Eu sunt o idealista optimista: stiu ca intr-un viitor cat mai apropiat cu putinta, femeile si barbatii vor redescoperi minunea asemanarii lor, acea minune launtrica care ii face sa fie mai presus de orice alta faptura pamanteasca! Vor redescoperi ca, inainte de a fi femei si barbati, sunt, in primul rand, OAMENI.