MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

De ce nu avem Eroi?

Mai este oare vreunul dintre noi interesat de eroism, de curaj, de sacrificiu, de luptă pentru ideal? Hai să fim serioși! În atâta bășcălie câtă e în jurul nostru, unde ar putea să fie eroii? Și dacă ar fi, i-am recunoaște oare, sau am crede că histrionii care știu să joace roluri de eroi sunt chiar eroii înșiși?

Pe această scenă deja putrezită, cu decoruri desuete și regie învechită, nici măcar eroii de operetă nu mai au nici un haz. Din păcate însă, mulțimea, prostită de ariile vulgare, de plângărețele gesturi de paradă, își imaginează că a descoperit chiar eroi adevărați!

Bieții de noi! Poveștile noastre sunt fără valoare, pentru că ceea ce le lipsește e tocmai idealul, iar eroii pe care-i adulăm nu sunt nici măcar ridicoli precum Don Quijote. Acesta credea în ideal, credea nebunește, dar credea.

“Eroii” noștri sunt mânjiți de comunismul bolșevic și de securismul abject iar faptele lor de vitejie se limitează la distrugerea adversarilor. Pentru bani sau pentru putere se luptă urât și grotesc, iar noi asistăm neputincioși la o exhibare nesfârșită de gesturi penibile, atunci când nu sunt imorale sau chiar periculoase!

De ce nu avem eroi? Pentru că nu suntem în stare să îi dorim, să îi cultivăm, să îi prețuim. Poate că vom reuși totuși să renunțăm la a identifica histrionii cu eroii, ceea ce ar fi deja un foarte important pas înainte.

Am dovedi măcar luciditate. Ceea ce e mare lucru.

hqdefault

34 Comments »

  1. Stimata Maria,

    Doresc sa te informez ca eroul meu (adica modelul) este Seniorul Corneliu COPOSU.
    Il pretuiesc enorm, il cultiv intotdeauna si il caut deasemenea.
    Din pacate lupta cu racilele comuniste, a fost pierduta (deocamdata), iar munca si spiritul acestui om este pe cale sa se naruie.

    Apreciez enorm de mult ceea ce dvs. scrieti si va solicit ajutorul ptr. a renaste spiritul “taranist” in Romania de azi.

    Comment by Nelu Ivan — December 4, 2007 @ 8:16 pm

  2. @Nelu Ivan,

    Seniorul Coposu a fost un mare om, de o inalta tinuta morala. Asemenea oameni nu prea sunt de gasit in politica, iar partidul taranesc are acum sansa de a avea un lider cum este Emil Constantinescu, un om cu o inalta tinuta intelectuala. Trebuie sa crezi a se va putea recoagula acest partid, dar modernizandu-se si facand din valorile sale istorice trepte de evolutie viitoare.

    Comment by Maria Barbu — December 4, 2007 @ 8:28 pm

  3. Multumesc de raspuns si de incurajari.
    Din pacate, domnul Emil Constantinescu nu corespunde asteptarilor mele.
    Intradevar este un intelectual, dar ca om politic m-a dezamagit profund.
    Si cred ca nu numai pe mine si pe multi alti romani, care sperau ca in sfarsit
    Romania a inchis usa trecutului comunist.
    PNTCD-ul plateste azi masa altora, inclusiv si a presedintelui Emil Constantinescu.

    Din pacate traim doar din trecut si nu am reusit sa atragem elitele in acest partid.

    Comment by Ioan Ivan — December 6, 2007 @ 8:51 am

  4. @Ioan Ivan

    tu esti Ivanne din forumul Realitatea tv, nu-i asa? Mi s-a spus ca ai citat un articol postat de mine. Ma bucur si te invit pe blogul acesta mai des si poate ca in primavara, cand voi incepe un circuit de prelegeri prin tara, o sa ajung si la tine.

    Comment by Maria Barbu — December 11, 2007 @ 1:31 am

  5. Eroii nu trăiesc printre noi pentru că în percepţia noastră noi vedem eroi doar personajele acelea clasate într-o carte sau tratat de istorie. Nouă nu ne plac eroii în viaţă pentru că noi suntem nostalgici iar eroii nu pot constitui obiectul momentului când suntem treji şi îi putem vedea live pentru că altfel, nostalgia nu ar mai avea hrană şi ar muri.
    PSD nu are eroi. Are doar indivizi doritori de îmbogăţire.

    Comment by cezarpesclevei — February 3, 2008 @ 2:20 am

  6. @Cezar,

    nici unul dintre actulii lideri nu poate fi erou, decat eventual negativ. Nici cel care da foc la vapoare nu este erou, nici cel cu termopane, nici stolobocii. Traim o perioada penibila.

    Comment by Maria Barbu — February 3, 2008 @ 2:14 pm

  7. Dupa atata frig si ceata,am revenit din nou printre prietenii tai.

    Eu sunt ivanne de pe Realitatea si am postat un articol de-al tau, intrucat reprezenta si viziunea mea.
    Sper sa nu te superi.

    Te astept la Medias .

    Comment by Ioan Ivan — February 8, 2008 @ 11:37 pm

  8. @Ioan Ivan,

    nu ma supar deloc. De altfel, am fost anuntata ca ai facut asta si m-am bucurat. Important este ca ideile bune sa circule cat mai mult.

    Cat despre venirea mea la Medias, as putea sa o iau in serios dn primavara incolo, cand voi incepe un turneu de conferinte in tara. Despre leadership si despre alte subiecte de interes. Asa incat, poti sa imi dai detalii despre tine, despre ce faci acolo, si chiar sa ma ajuti la organizarea evenimentului. Mai merg la Pitesti, Tg. Jiu, Brasov, Oradea, Arad, Cluj, Satu Mare, Suceava, Iasi, Vaslui, Galati, Constanta, etc., etc.

    Comment by Maria Barbu — February 9, 2008 @ 12:21 am

  9. Eu sunt direct interesat sa particip la aceste evenimente.
    Nu stiu ce inseamna “organizare” cu tot “tacamul”.

    Cu siguranta voi putea sa va sprijin in acest sens.

    Date de contact
    nelu.ivan@yahoo.com
    ioan.ivan@transgaz.ro

    Sa speram ca va fi de bun augur.
    Iti recomand Blogul Meu
    http://ivanioan.wordpress.com/

    Comment by Ioan Ivan — February 10, 2008 @ 9:34 am

  10. @Ioan Ivan,

    multumesc.

    Comment by Maria Barbu — February 10, 2008 @ 10:49 pm

  11. Este destinat firului intre fatalism si optimism dar acolo nu vrea asa ca il postez aici:

    Un capitol valoros pentru un eseu de teorie a mentalitatilor la romani si ma bucur ca ai o carte pe tema asta. Poate imi spui unde o pot gasi.

    Comment by ion adrian — February 19, 2008 @ 10:48 am

  12. ma tin de promisiune si:
    Maria, avem eroi dar nu stiu daca ai observat, ori nu exista daca ne deranjeaza comoditatea ori ne urcam cu cizmele pe ei, pe mormintele lor, daca sunt clasificati ca fiind eroi, genii, personalitati si arhivati ca atare. Celor nedescoperiti si ne afirmati le furam tot ce putem, si-i denigram, dar de fapt in sinea noastra recunoscandu-le potentialul statut pe care incercam sa-l intunecam ptr al putea fura.
    E trist dar exemplele confirma ce spun.
    As dori foarte sa aflu ce ar gandi eroii daca ar vedea raportarea celorlalti la ei.

    Comment by ion adrian — February 19, 2008 @ 10:56 am

  13. Am stat de vorba in cteva randuri si foarte putine cuvinte(mai putine decat cu un alt om remarcabil, si ma refer la Petre Tutea),cu Dl Corneliu Coposu care era cu adevarat un om cu totul deosebit, dar este pacat ca nu a reusit sa lase niste urmasi demni de macar jumatate din numele lui. Asta este tragedia neamului nostru, lipsa de continuitate si vesnica recladire a bisericii lui Manole, caci sacrificarea sotiei nu poate fi decat solutia pentru o singura biserica si care nici macar nu a fost tara, celelalte urmand ca mereu si mereu sa se surpe…

    Comment by ion adrian — February 24, 2008 @ 7:41 pm

  14. @Ion,

    blestemul national face ca insusi sacrificiul ori chiar martiriul sa fie inutile. cate dintre manualele de istorie glorifica figura lui Constantin Brancoveanu ca martir?

    Comment by Maria Barbu — February 24, 2008 @ 8:20 pm

  15. Eu nu as fi de acord cu “nevoia de eroi”!Ar intreba unii:de ce mai animalule?Raspunsul ar fi urmatorul: eroii apar de obicei in situatii exceptionale,in situatii de criza..ori noi avem nevoie oare de situatii de criza?Nu avem nevoie de eroi!Avem nevoie de exemple de oameni de calitate,de idoli “sanatosi”..din pacate au avut grija “fratii nostri rusi” sa nu mai avem nimic..apoi bafta de a da de nea iliescu..

    Comment by Radu, mai animalule! — August 14, 2008 @ 1:35 am

  16. @Radu,

    curiozitatea mea a primit raspuns in acest text cameleonic al tau. Orice text ai scrie, oricat de pozitiv ai dori sa fii, pana la urma te tradeaza ura patologica fata de Iliescu. Pacat!

    Comment by Maria Barbu — August 14, 2008 @ 1:46 am

  17. pai ura mea e mai mult decat patologica pentru falsitatea aia de pseudo-om numit iliescu!stii de ce e pacat?e pacat ca tinerii aia au murit inutil la asa zisa “spontana revolutie” din ’89..e pacat ca au murit oameni acolo,au fost sfasiati de gloante…s-a horcait si a curs sange cleios..si asta pentru ca iliescu sa vina si sa se cace pe noi de sus..spune-le ca e pacat studentilor cu oase frante de minerii chemati de iliescu la bucuresti..imagineaza-ti cum ar fi fost daca tu te-ai fi dus intr-o zi la facultate si pe strada te-ar lua 15 ramapiteci(a se citi ortaci) si s-ar apuca sa iti dea pumni in dinti si ciomege in uter..eventual si un mic viol..ce spui?iliescu a facut multe lucruri bune,nu?

    Comment by Radu, mai animalule! — August 14, 2008 @ 6:27 pm

  18. Nu cred în eroi. Nu cred în fanatism. E bine să iei ce e mai bun de la fiecare. Dar există mulţi oameni mari. De la oameni ca Olof Palme la oameni ca Paler sau Nichita:)

    Comment by Alexandru Dumitraşcu — September 2, 2008 @ 12:26 am

  19. Maria, comunism şi bolşevism sunt două cuvinte ale căror sens a fost denaturat complet :). Aşa văd eu lucrurile 😕

    Comment by Alexandru Dumitraşcu — September 2, 2008 @ 12:28 am

  20. @Alexandru.

    diferentierea pe care eu o fac intre comunism si bolsevism e urmatoarea: comunismul a fost o doctrina care a generat o politica ucigasa in orice tara, dar bolsevismul a fost comunismul de tip sovietic aplicat cu forta in tarile ocupate!
    Acest bolsevism a corupt oameni, a ucis, a infectat structurile fundamentale ale tarii ociupate si asta se simte in Romania chiar si azi, cand un ipocrit ca Vladimir Tismaneanu se da drept anti-comunist, in ciuda faptului ca tatal lui a fost ideolog bolsevic! Pe mine astea ma dor, aceasta perpetuare a Raului in straturile profunde ale societatii si mai ales in politica ascunsa, perpetuata prin colaboratorii securitatii.
    Eu nu am avut cum sa traiesc acea epoca, dar am vazut cum familiile noastre au fost distruse, si ma doare enorm sa vad cum se reia acum aceeasi procedura de distrugere a valorilor nationale si a identitatii romanesti.

    Comment by Maria Barbu — September 2, 2008 @ 12:41 am

  21. Eu percep lucrurile diferit:
    Bolşevismul a reprezentat la început ideea de organizare a partidului după modelul centralismului democratic, ca un partid mic de “revoluţionari specializaţi”.

    “comunismul a fost o doctrina care a generat o politica ucigasa”
    Nu cred asta. Comunismul este doar o doctrină, fie ea utopică. Oamenii au omorât oameni, fie ei comunişti, capitalişti, sau mai ştiu eu ce soi, nu doctrinele politice.

    “bolsevismul a fost comunismul de tip sovietic aplicat cu forta in tarile ocupate!”
    Iar comunismul rus a fost defapt o plutocraţie coruptă în mare parte.

    “Vladimir Tismaneanu se da drept anti-comunist, in ciuda faptului ca tatal lui a fost ideolog bolsevic!”
    Tismăneanu este un prefăcut. Problema nu este ce a fost tatăl lui însă, ci ce este el.

    “aceasta perpetuare a Raului in straturile profunde ale societatii”
    Friedrich Hayek – Drumul către servitute

    “distrugere a valorilor nationale si a identitatii romanesti.”
    Da, asta e foarte urât. Eu cred în visul lui Lennon dar globalizarea şi instaurarea dictaturii anglo americane asupra lumii nu mi se par soluţia.

    Din punctul meu de vedere nu există nicio diferenţă între lumea aşa zisei “cortine de fier” şi dictatura “democratică” capitalistă în care o treime din populaţia planetei nu are apă potabilă.

    A se nota că principiul “cine nu e cu noi e împotriva noastră”, cine nu iubeşte destul americanii e rusofil, comunist, bolşevic, şi mai ştiu eu cum este greşit. Eu ţin să cred că o crimă este o crimă fie ea comisă de Bush sau Bin Laden să zicem.

    Comment by Alexandru Dumitraşcu — September 2, 2008 @ 12:56 am

  22. @Alexandru,

    e f corect ce spui. Diferentele dintre noi sunt de nuanta, nu de fond.
    Ma bucur enorm ca ai venit pe blog si abia astept sa citesti cat mai mult din ce este aici.

    Maria

    Comment by Maria Barbu — September 2, 2008 @ 1:06 am

  23. Te aştept şi eu pe la mine 😀

    Comment by Alexandru Dumitraşcu — September 2, 2008 @ 9:08 am

  24. Cu mare placere, Alexandru. Imi place Razboiul tau.

    Comment by Maria Barbu — September 2, 2008 @ 7:13 pm

  25. Avem suficienti eroi, numai ca nu stim unde sa-i cautam.

    Comment by Sky — September 23, 2008 @ 1:31 pm

  26. @Sky,

    ai dreptate. Iar cand ii gasim, nu stim sa-i pretuim!

    Comment by Maria Barbu — September 23, 2008 @ 2:33 pm

  27. eroii sant persoane sau personalitati capabile sa coaguleze fie si temporar energii prin fapte si demersuri personale sacrificandu-si eul in slujba ideii calauzitoare careia ii raspund cugetele libere ale unui moment sau altul .si este cu atat mai meritoriu cu cat vremurile si conditiile socio-politice ii sant potrivnice.daca in spectrul politicluat de la stanga la dreapta gasesti fie si o singura personalitate capabila de asa lucrare ,te rog umil sa ne-o arati si noua si asa vom sti cum arata eroul .nu glumesc si nu iau in deradere lucrurile serioase .nici varsta si nici exoperienta NU MI-O MAI PERMIT .
    in cultura noastra eroii sant intotdeauna MORTI.fie si numai pentru faptul ca prin traditie mortii sant de neatins si nu mai pot fi desfiintati de nimicinicia omeneasca.

    Comment by marius — October 6, 2008 @ 7:20 pm

  28. @Draga Marius,

    ma tem ca pt noi, romanii, moartea eroilor e garantia autenticitatii lor, pt ca sunt atatia care o fac pe eroii dar care nu au avut de fapt parte de nici o suferinta care sa justifice acest asa-zis eroism, nu au facut nici un fel de sacrificii. Si atunci nu ne ramane decat sa ne raportam la sacrificiul suprem! Din pacate.

    P.S. Nu avem eroi acum, iar politicienii de azi sunt doar politruci, anri-eroi patentati!

    Comment by Maria Barbu — October 6, 2008 @ 7:53 pm

  29. Eroii de azi nu seamana cu cei de ieri poate pentru ca le lipseste curajul…curajul de a fi ei insisi si de a spune cu glas tare ce gandesc…

    Eroul

    Urc,
    Pe coama unei secunde,
    Pierduta
    Din clepsidra vremii.
    Si ma indrept,
    Cu gandul,
    Spre alte vremi
    De mult apuse,
    Si prea de mult uitate.
    Vad lemne putrezite,
    Pe care le numim
    Cruci.
    Vad movile uitate,
    Pe care le numim
    Morminte.
    Dar ce-i sub ele,
    Ar trebui sa tinem minte.
    Dar oare,
    Mai stie cineva,
    Acum in secolul vitezei,
    Chiar daca crucea-i fara epitaf,
    Ca sufletul unui EROU
    Acolo-i ingropat?
    Daca n-am uitat,
    Inseamna ca ei,
    EROII,
    Au castigat lupta cu timpul.
    Daca nu mai stim,
    Inseamna ca noi,
    Ne-am pierdut credinta.
    Si e pacat
    Ca am uitat ,
    Dar nu-i tarziu
    Sa ne-amintim.
    Caci,
    Cine nu are patria in suflet,
    Degeaba o cauta pe harta.
    Cine-si uita eroii,
    Degeaba invata istoria.

    Comment by loredana — March 25, 2009 @ 4:48 pm

  30. @Loredana,

    superb!

    Comment by Maria Barbu — March 25, 2009 @ 5:19 pm

  31. multumesc de apreciere…inseamna cu atat mai mult cand vine de la un specialist in materie.Succese va doresc si am sa revin cu placere.
    Cu respect,Loredana

    Comment by loredana — March 25, 2009 @ 7:30 pm

  32. @Loredana,

    iti doresc la fel.

    Comment by Maria Barbu — March 25, 2009 @ 7:43 pm

  33. Dacă eram la colțul blocului ți-aș fi spus ceva de genul:”Băăăăăăă mă lași dracului cu prostiile!”,dar nu suntem.După retorica uzată deja,observ că faci o aluzie la politicianismul de ieri și azi,ceea ce mă amuză copios.Mediul ăsta abject nu a produs nimic pozitiv neamului(în istoria recentă),darămite eroic.Nu știu dacă ai citit definiția acestui termen în DEX(presupun că nu):ERÓU, eroi, s.m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele – dacă nu mă înșel,definiția unanim acceptată la noi leagă eroul de război,de moarte și sacrificiu..pentru ce ai dumneata nevoie de eroi într-o perioadă de relativă pace? Ești un pic prea matură pentru povești cu zâne și eroi deci o să presupun că te referi la ceva general,la un om providențial care să scoată România din mizerie!! / ????? Schimabarea o aduce societatea ca întreg,nu eroismul!Romantismul ăsta deșucheat e bun pentru romane,nu în viața reală..vrei să devii eroină? Fă patru copii viitori plătitori de taxe și-ți dau eu certificat de eroină socialistă

    Comment by Ioan Crișan — October 12, 2009 @ 6:20 pm

  34. Şi eu cred că avem nici puţini-nici mulţi eroi, însă suficienţi. Şi mie îmi place domnul C. Coposu, însă am nevoie de valori mai noi care s-au născut din cele foarte vechi şi durabile. Vă rog citiţi subsolul postării mele de astăzi, 7 fev. 2010, pe siteul meu. Vă mulţumesc, Amy

    Comment by amycommunications — February 7, 2010 @ 5:17 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: