MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

February 29, 2008

BUCHET DE MARTISOR

Filed under: Ideal — Maria Barbu @ 1:05 am

Daruiesc acest buchet magnific si gingas tuturor prietenelor mele din virtual si de oriunde, cu urari de fericire si iubire infinita!

34801.jpg

Advertisements

February 28, 2008

NUNTA

Filed under: Ideal — Maria Barbu @ 12:04 am

Nunta este, fara indoiala, cel mai frumos eveniment din lume, un ritual simbolic ce marcheaza reunirea a doua inimi, a doua vieti, a doua idealuri. Nunta repeta Geneza si in aceasta intalnire a Cerului cu Pamantul, a Masculinului cu Femininul, sunt impletite de fapt toate sperantele, toate asteptarile, tot sufletul si tot gandul.

Nunta pamanteasca este doar un pandant al nuntii mistice, si daca mirii, in acele momente de har, pot sa vada ingerii zburand deasupra lor, e semn ca cerurile se deschid si nunta din cer si cea de pe pamant sunt coincidente, semn de binecuvantare dumnezeiasca.

Aceste randuri mi-au fost inspirate de nunta Ancai Alexandrescu, nunta ce va avea loc pe 1 Martie, de Martisor, data simbolica la care incepe primavara si se pregatesc mugurii si tot rodul pamantului. Cu tot alaiul sau de ursitoare, natura pamanteana si cosmosul intreg se pregatesc de o noua ora astrala. Asa incat, aceasta nunta de Martisor pare facuta sa deschida poarta luminii si a bogatiei, in trup si in spirit, in cer si pe pamant!

Fie ca in acest ceas de har, nunta pamanteasca si nunta mistica sa coincida, astfel incat aripile de ingeri sa presare deasupra mirilor divinele seminte ale vietii si deasupra noastra a tuturor miraculoasele raze ale fericirii!

wedding-photography.jpg

February 26, 2008

5 chestii funny despre mine! – LEAPSA

Filed under: Leapsa — Maria Barbu @ 8:58 pm

Asta este chiar o leapsa draguta si ii multumesc Danei ca s-a gandit la mine. Simteam nevoia de ceva nostim, fara pretentii! Ce sa spun despre mine ceva care sa fie plin de haz? Sper sa gasesc, mizand pe natura mea duala, care inseamna ca am o parte a personalitatii serioasa, plina de autoritate si inaltime intelectuala, dar am, in acelasi timp, si o fata ascunsa a personalitatii mele, care se dezvaluie doar celor foarte apropiati si foarte dragi, pentru ca arata natura mea copilaroasa, gata sa fie dulce si rasfatata, pusa pe sotii si prostioare, asa incat nu e de aratat in public!

Deci, hai sa gasesc 5 chestii funny despre mine:

1. imi place sa vorbesc ca o fetita, cu vociulita si fitze de moaca mica;

2. imi place sa ma prostesc, sa par tampitzica si ingenua, si fac asta cu o placere extrema;

3. ador sa ma indragostesc, pentru ca emotia aceea de inceput este asemenea mugurilor de primavara;

4. sunt o cheltuitoare de mare talent, dar bucuria de a imi face mie insami daruri nu seamana cu shopping-ul obisnuit, ci tine mai mult de rasfat;

5. iubesc sarbatorile si transform fiecare zi si fiecare clipa intr-o sarbatoare ori intr-o ocazie de bucurie.

Dau leapsa mai departe cui o vrea, desi ma tenteaza sa si numesc pe cineva, cred eu, cu inspiratie, care este Oana.

February 25, 2008

in asteptarea fericirii

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 8:08 pm

strajerii singuratatii s-au retras.

am ramas sub sabia ta,

cu gatul dezvelit pentru ofranda.

dulcile soapte se preling

spre stupii sanilor.

cand esti pregatit, vino aproape.

atat de aproape incat sa nu-ti mai distingi

nici macar ochii ,

pleoapele ridicand de pe lumina intima

soarele darnic.

din departarea sinelui

mai vin tristeti de lup

si ne mai sfasie, din cand in cand,

coapsele.

primeste-ma. canta-ma cu tot ce e in tine.

niciodata, nimeni,

nu m-a strigat atat de frumos cu inima.

happiness-print-c10066460.jpeg

February 24, 2008

SOTRON POLITIC

Filed under: Dileme,Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 4:00 pm

“Haideti sa jucam sotron, ca asa imi place mie”, pare sa spuna Elena Basescu, fiica presedintelui Traian Basescu, “marea” revelatie politica a PD-L, proapspat aleasa in functia de secretar-general a organizatiei de tineret din acest partid! Eu as completa si as spune: “Haideti sa fim seriosi ca ne-am cam saturat de sotron politic”! Chiar nu se mai poate face nimic in Romania decat dictat de familia Basescu? Ce Dumnezeu, am ajuns mai rau decat inainte de Revolutie? Putina decenta, bun simt, demnitate si onoare nu strica sa aiba acesti oameni care joaca sotron cu vietile romanilor si poker cu destinul Romaniei.

Unde se poate ajunge in acest mod? Daca romanii accepta demagogia fara limite a PD-L-ului si ascensiunea familiei si apropiatilor marelui sef, ce noua Revolutie mai poate salva Romania? Cu noi ce se mai poate face, ca nu putem emigra cu totii? De ce ni se pune pumnul in gura tuturor celor care gandim diferit, in ciuda faptului ca democratie tocmai asta inseamna, acceptarea diversitatii de opinie si de optiune? Ajungem din nou sa gandim la comanda sau dupa cum ni se dicteaza? Daca asta inseamna pentru liderul/liderii de azi democratie, atunci e limpede ca in Romania este de fapt o forma de dictatura dintre cele mai sinistre iar viitorul nu poate fi decat un neofascism fara coloratura nationala.

Ma doare sa scriu aceste lucruri, dar ma ingrijoreaza si chiar ma inspaimanta ce se intampla acum in Romania, vazand cum se profereaza la telefon cele mai cumplite amenintari la adresa celor care au curajul de a fi de alta parere, cum santajul si compromiterea prin abuzurile din justitie devin metodele favorite ale luptei politice. Daca actualii lideri politici nu fac nimic pentru a indrepta carma spre democratia adevarata si respectarea statului de drept, inseamna ca vom cadea pentru urmatoarea suta de ani sub un blestem cumplit al singuratatii politice! Ce dreptate avea Marquez intr-un “Veac de singuratate”! Blestemul este urmarea unui viciu fundamental, iar viciul care ii condamna pe romani la mizerie politica deriva din nesimtirea lor si din incapacitatea funciara de a-si alege conducatori demni si responsabili!

February 23, 2008

DURERE IMPARTASITA

Filed under: Literatura,Naratiune — Maria Barbu @ 4:10 pm

Elena isi simtea lacrimile in colturile ochilor, dar si in gat, si tristetea ii sfasia pieptul. Sorin statea in fata ei, si el la fel de trist, iar privirile lor spuneau atat de mult desi niciunul nu era in stare sa se exprime cu adevarat. Nici ei nu mai stiau de ce se suparasera, dar durerea ii sfasia deopotriva. Oricine i-ar fi vazut din afara isi putea da seama cat de mult se iubesc acesti doi oameni, ceea ce nu-i impiedica sa sufere profund si sa se teama ca iubirea lor este in pericol.

Poate ca tocmai asta este marca cea mai sigura a iubirii, aceasta suferinta, aceasta durere impartasita si reciproc, dar traita si separat, aceasta sfasiere in doi, ca si cum inima comuna ar fi disputata si rupta, ca si cum iubirea ar fi putut fi retrasa din celulele profunde ale fiintei!

Apoi, deodata, Sorin spuse ceva, un fel de invitatie la a face dragoste, dar era o oferta trista, ca un sacrificiu pe acest nemilos altar al iubirii. Cu ochii in lacrimi Elena refuza, desi asta isi dorea cel mai mult, sa isi primeasca iubitul in tainicul culcus al misterului ei feminin, sa il tina in lumina ei launtrica, sa il asimileze delicat si subtil in propria ei substanta. dar nu putea accepta acum, pentru ca din cate intelegea ea Sorin nu simtea la fel de intens… De fapt, Elena era atat de departe de adevar! Sorin facuse acest pas tocmai pentru ca simtea in el un impuls irepresibil de comuniune erotica, de nunta a celulelor, de basm al sangelui uimit si furat de miraculosul spectacol al trupurilor.

Si asta era ceva atat de caracteristic iubirii adevarate, aceasta trecatoare neintelegere, traita insa ca o drama totala, ca o catastrofa cosmica, ca pe o problema de viata si de moarte, asa cum de altfel spusesera amandoi, si Elena si Sorin, atunci cand evocasera sinuciderea…. Asa este tipicul iubirii, mai ales al iubirii foarte intense, asa cum era cazul iubirii lor.

Amandoi stateau tristi si sfarsiti la o masuta mica dintr-o cafenea la moda, frecventata indeosebi de “intreprinzatori si curve” cum spusese Sorin! Dar cei ce se perindau pe langa ei nici nu contau, asa cum nu mai conta nici minunata zi de primavara biruitoare care se vedea pe geam. Ei continuau sa sape in rana launtrica, sa scormoneasca in acea durere care le provoca atata suferinta, dar care ii facea sa fie, in adevarul lucrurilor, intr-un moment al adevarului asa cum nu mai avusesera niciodata.

“Ce fenomen ciudat este iubirea! Cu cat doare mai mult, cu cat simti ca fara iubitul tau nu ramane in tine decat ruina, cu atat parca iubesti mai intens, chiar daca n-ai vrea sa fie asa.” – isi spunea Elena, privind gura indurerata a lui Sorin, ochii lui incercanati si fata nebarbierita. Era tot doar tristete, dar ceva din el iradia forta si determinare, ca si cum deodata s-ar fi hotarat sa se arunce in aceasta iubire cu tot ce are, cu tot ce tinuse in rezerva pana acum, dar venise momentul sa fie pus la bataie.

Platira cafelele si iesira in soarele crud de primavara, desi nu il vedeau si nu simteau nimic in afara de ceea ce se intampla in ei, privirile fiecaruia fiind fixate pe celalalt, cu intensitate, cu toata rana aceea launtrica si parca se produsese acel efect de lipire a carnii atunci cand e pusa rana pe rana. Se urcara in masina de parca ar fi fost in transa, incercara sa schimbe cateva cuvinte dar era evident ca gandurile amandurora erau tot la suferinta comuna, si roseata care le flutura pe chipuri din cand in cand dezvaluia valuri de emotie pe care sangele lor aproape ca nu le mai putea suporta.

Sorin parca undeva, in apropierea unei curti si, aproape sfasiat de durere, se rezema de volan. Aceasta disperare declansa insa in sufletul Elenei nevoia de a-l impaca si, aproape fara sa-si dea seama, ii lua mana lui Sorin – mana aceea minunata pe care o visa in fiecare noapte ca e pe sanul ei! – si, dulce si incet, i-o saruta! Urma inevitabil momentul de uimire al lui Sorin, de durere si de iluminare, de intrare in posesia iubirii lui nesfarsite, ca si cum era o nastere din nou.

Simtira deodata amandoi cum toata lumina aceea de inceput de primavara cade pe ei, facandu-i sa inmugureasca subit, sa-si simta sevele si toate infiorarile intr-un mod nou si revigorant. Se privira zambind, indragostiti peste puterea lor de exprimare si parca lumea si viata si totul capatasera intelesuri pe care numai ei doi le stiau si asta ii facea sa fie stapanii absoluti ai unei averi care-i putea face atat de fericiti, dar care-i indurerase atat de tare! Privirile lor, legate si ingemanate intr-o traire a desavarsirii, renasteau una din cealalta, asa cum in iubirea lor se generau pe rand unul din celalalt si amandoi din izvorul comun!

February 22, 2008

SEMNAL MAJOR: REVENIREA LUI ADRIAN NASTASE

Filed under: Politica,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 7:41 pm

Castigand cu o larga majoritate presedintia Consiliului National al PSD, ADRIAN NASTASE a revenit astazi in triumf in structurile de conducere ale marelui partid social-democrat. Cati dintre liderii pigmei ai PSD, ajunsi conjunctural in pozitii de forta, nu si-au frecat mainile cu satisfactie cand Adrian Nastase a fost eliminat de la conducerea PSD, ca si de la presedintia Camerei Deputatilor? Aceiasi care s-au bucurat si de caderea parintelui fondator al partidului, Ion Iliescu.

Primit cu aclamatii, Ion Iliescu a vituperat astazi impotriva slugoilor si a tradatorilor din partid, folosind un discurs puternic, menit sa inflacareze pesedistii si sa ii cheme la actiune politica constienta. Este clar pentru toti cei care indraznesc sa gandeasca curajos si nu cerand voie de la cotroceniul actual, ca tandemul de care vorbeam acum vreo doua saptamani, alcatuit din Adrian Nastase si Ion Iliescu, este cel mai puternic parteneriat politic din Romania post-revolutionara.

Abia cu ziua de astazi putem spune ca incepe o evolutie adevarata nu numai pentru Partidul Social-Democrat, ci pentru intreaga Romanie, sfasiata de nenumaratele crize portocalii, de haosul instaurat de conflictul perpetuu dintre Basescu si Tariceanu. Abia de azi incolo putem vorbi despre mai mult echilibru in politica romaneasca, pentru ca tandemul Iliescu-Nastase reconfigureaza PSD-ul ca partid de forta, punand in umbra PNL-ul si aruncand in derizoriu demagogicul PD-L.

Deci, e cazul sa sarbatorim. De castigat va castiga politica romaneasca, pentru ca se vor accentua elementele serioase si constructive, depasind desantata mizerie populista ori crizele fara sfarsit care domina de trei ani incoace politica de la noi.

Ergo, bibamus! Sa bem deci! Pentru Romania si pentru o politica adevarata si responsabila! Pentru revenirea la echilibru si pentru protejarea reala a cetatenilor acestrei tari de spolierea la care sunt supusi acum. Pentru viitor! Pentru victorie!

February 21, 2008

POEM PENTRU EL

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 9:41 pm

nu mai vreau, nu mai vrei,

mere de aur

pe creanga de tei.

adevărul ascuns sub polei,

inima strânsă-n scântei.

te-aş lua când îmi spui să te iau,

de sub streşinile tale de vis,

fruct închis,

gând zburat,

către cerul furat.

te oferi peste nopţi,

peste porţi ferecate.

peste toate

cade spuză de stele,

lacrimi sparte,

de iubirea departe.

lumea mea peste tine,

parcă ar fi vin şi pâine,

sfântă euharistie,

viaţă, moarte şi mândrie.

408520727_0b9f888df7.jpg

February 20, 2008

AZI=O ZI SINISTRA

Filed under: Dileme,Lumea de azi — Maria Barbu @ 7:50 pm

Astazi am avut una dintre cele mai cumplite deceptii din viata mea. Stand de vorba cu un amic, pe care il credeam un om sensibil si special, am constatat cu stupoare ca omul rasuceste in mintea lui niste rationamente aberante si de o imoralitate care m-a lasat interzisa si dezgustata.

Am auzit de multe ori tot felul de stupiditati debitate de femei pe seama barbatilor, ori de barbati pe seama femeilor, fiecare dintre cei care se plang de nefericire fiind in sine un personaj destul de inflexibil, frustrat, complexat ori cine stie cum , dar si cu o aplecare speciala pentru specimenele idioate de sex opus.

Dar ceea ce am auzit azi a depasit cu mult cele mai sinistre formulari auzite vreodata. Am avut sentimentul clar ca omul respectiv nu numai ca nu merita sa fie iubit ci, intr-un anume fel, nici nu merita sa existe, pentru ca aberatiile lui imorale il condamna la o monstruozitate care nu ar trebui sa aiba loc in specia umana.

Am sufletul atat de incarcat de o imensa, uriasa sila, incat ma doare inima la propriu. Si continui sa ma intreb: de ce lasi, Doamne, sa se nasca tot felul de coagulari umane monstruoase, care ii pot virusa si pe ceilalti cu otrava lor launtrica? De ce nu ii tii acolo, undeva, mult dincolo de zare, Dumnezeule mare?

February 18, 2008

ETERNITATATILE MICI

Filed under: Literatura,Naratiune — Maria Barbu @ 12:40 am

“Aaaaaaaaaaah, ce bine este să leneveşti” – îşi spuse Sorin, întinzându-se pe canapea şi căscând copios. Nu mai fusese de mult timp aşa de mulţumit de viaţa lui, de el însuşi şi de ceea ce prevedea pentru viitor. Se uită în jurul lui şi apartamentul i se păru un adevărat palat, pentru că aici era casa lui şi putea să îşi aducă femeia pe care o iubea şi să trăiască după cum credea el că e mai bine. Desi mai avea încă vreo doi ani până să facă 30, Sorin se simţea deja foarte matur şi confruntarea cu moartea îl făcuse mai înţelept şi mai cumpănit în felul în care îşi trăia existenţa.

Fără acea experienţă limită, poate ca ar fi hălăduit încă prin cluburi, dar acum nu mai putea face asta. Încercase ceva dar a realizat că nu i se mai potriveşte, că vrea mai mult decât o pierdere agreabilă a timpului. Voia să trăiască intens şi frumos acest timp al lui, voia satisfacţie rotundă, cum îi plăcea să spună, nu făcută din cioburi colorate.

I se întampla acum să se uite pe stradă la mulţimea de fete fâşneţe care treceau şi se lăsau dezbrăcate de priviri, invitând la acţiunea propriu-zisă şi constată că nu mai era interesat de asta, pentru că era prea puţin. Voia mai mult. Voia o femeie adevărată, o femeie numai a lui, voia să îi soarbă trupul şi sufletul, să se îmbete de iubirea ei şi să ştie că viaţa ei stă peste viaţa lui ca un trunchi viu, din care cresc ramuri şi frunze.

Avea nevoie să se simtă viu şi intens ca trăire sufletească, pentru că numai asta putea fi numită viaţă. “Uau, ce biiiiiiiiiiine”, continua el să se întindă, parcurgând toate exerciţiile de stretching pe care le învăţase după accident, când fusese nevoit să facă asta ca să se recupereze şi să se poată mişca normal. Fusese o perioadă în care lupta pentru viaţa lui devenise atât de importantă, încât fiecare mişcare i se părea un eveniment.

Elena avusese şi ea o perioadă specială, de recuperare sufletească, şi asta o apropiase de Sorin. “Ce lipită o simt acum de mine pe femeia mea, dragă-dragă”, murmura Sorin, într-o şoaptă inaudibilă. În baie se auzea duşul dat la maximum, pentru că Elena era acolo, fericită şi voioasă, după ce îşi potolise toate anxietăţile în braţele lui. Era din nou uşoară ca un fulg, deşi abia scăpase de senzaţia aceea de moleşeală grea la încheieturile mâinilor şi ale gleznelor, senzaţie tipică eliberării trupului, în focul acelei minunate, totale, îmbrăţişări. Acum însă avea nevoie de apă, de cât mai multă apă.

Apăru lângă Sorin, desculţă şi cu părul ud, cu un zâmbet enorm pe faţă, şi cu ochii umezi. “Hey, stranger!” – îi spuse ea, râzând voioasă, lui Sorin. “Hey! Ia vino încoace să vedem dacă ai mai crescut de la atâta apă” – exclamă Sorin şi o trase lângă el pe canapeaua destul de îngustă pentru ca să aibă loc amândoi. Dar tocmai asta îi amuza teribil, că nu aveau destul loc şi că trebuiau să se înghesuie unul în celălalt ca într-o păstaie.

Sorin aprinse o ţigară şi i-o dădu Elenei, apoi îşi aprinse şi el una, şi stăteau aşa, leneşi şi complet relaxaţi, fumând zâmbitori. Dincolo de ei se desenau casele şi oraşul, lumea cu tot ce era în ea, dar lor nu mai părea să le pese de nimic altceva decât de acest moment de eternitate mică, trăită fum cu fum, după ce trăiseră eternitatea lor intimă, şi parcă viaţa lor se desena, după atâta zbatere şi suferinţă, ca o înşiruire de eternităţi mici trăite împreună, din care se putea alcătui o eternitate adevărată.

(va urma)

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.