MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

July 20, 2016

IUBIRE FĂRĂ SFÂRȘIT

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:18 am

Într-un fel de ghioc, într-un joc
al destinului,
eu sunt regina setei și cineva e regele vinului.
Aș vrea să mă întorc în ciorchine,
să-mi simt sevele circulând
prin artere,
să văd sângele cum vine
și se înnoadă pe un toiag al iubirii,
sau pe un fel de prag
al nemuririi
sau al unui sus cât mai înalt.
Mă devoră dorința ca fulgerul,
mă arde pe stern,
mă taie toată,
de parc-aș fi o bacantă care se-mbată
și intră-n orgii
pentru a-i arata zeului felul ei de-a-L iubi.
Și totuși, mi-e atât de bine pură,
cu frunze de arțar pe gură,
cu sânii strânși în coajă,
cu pleoapele pline de spic,
dar pentru asta ar trebui să nu mai fac nimic,
să nu mai spun, să nu mai râd,
să rămân mută în oricare secundă.
Mi-e imposibil, pentru că ființa mea e undă,
e o vibrație a marelui zeu,
așa că-n delir și-n sfințenie sunt tot eu,
cu petalele zburate
ori cu ochiul peltic.
Tu știi să mă găsești și să mă scoți
dintr-un sâmbure cât de mic
și să mă faci să rodesc.
Oh, Doamne,
cât pot să Te iubesc!

12227674,width=178,height=178

Advertisements

Create a free website or blog at WordPress.com.