OFTAT DE PRIMĂVARĂ

poate că eu, poate că tu,

poate altcineva,

nu-şi mai găseşte spaţiu în sine

şi începe a ofta.

o nevoie de respiraţie majoră

ne face să întâmpinăm acest soare ,

turnat ca o licoare pentru oameni

şi ca grăunţele pentru pui.

dropiile zilei îşi fac în oftatul tău cuib

şi fac aripi imense.

îţi simt inima,

pare că iese dintre coaste

şi calcă pe şoapte,

alungându-le înspre noapte.

nu ne mai găsim loc,

în acest spaţiu trist,

în ţinutul acesta fost comunist,

în patria berii sau a puterii

sau a cine ştie cui.

dacă mă iubeşti cu adevărat

nu mai veni aici unde nu-i pasă de noi

nimănui,

ci undeva în poveste.

acolo unde gura ta deja este

şi mă aşteaptă.

săruta-mă,

dă-mi viaţă,

dă-mi apă!

Advertisements

Despre ţipete şi iubire – MAHATMA GANDHI

“Într-o zi, un înţelept din India puse următoarea întrebare discipolilor săi:

-De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
-Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înţeleptul .
-Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.

Maestrul întrebă din nou:

-Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?

Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:

-Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.

Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor,suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc au inimile apropiate.

În final, înţeleptul concluzionă, zicând:

-Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.”

MAHATMA GANDHI

===============================================

TEXT PRELUAT DE PE SITE-UL BEYOND THE LIMITS!

ROMÂNII şi EUROPA LIBERĂ!

Scriam, azi, pe pagina de FACEBOOK destinată postului de radio EUROPA LIBERĂ:

E un paradox totuşi faptul că noi, românii, deşi facem parte dintr-o arhitectură politică definită ca fiind structurată pe libertăţi democratice, cum este Uniunea Europeană, încă ne simţim prizonierii unui (in)conştient colectiv deosebit de încărcat şi rămânem fani ai Europei libere!

Şi mai departe, ca răspuns dat cuiva care mă acuza că spun “prizonieri”:

Nu am spus prizonieri în sensul peiorativ. Ştiu că atunci, în comunism, EUROPA LIBERĂ era un fel de fereastră spre lume, acum însă ar trebui să avem alte ferestre deschise şi nu e vina noastră, a “prizonierilor”, că nu le avem. Eu cred că libertatea şi demnitatea sunt coordonate fundamentale şi pentru conştiinţa individuală şi pt cea naţională, dar, aşa cum vedeţi, ceea ce se întâmplă azi în România ne face să ne simţim prizonierii unui dureros abuz asupra conştiintei noastre, afectată tocmai în coordonatele ei fundamentale, libertatea şi demnitatea!

PASIUNE

mi-e imposibil să te găsesc în această lacrimă,

pentru că în atâta lumină

tu te dizolvi.

îţi place întunericul şi tăcerea,

tristeţea şi durerea,

iar eu par a fi opusul a toate.

ne-am dat parcă toate momentele fericite pe spate,

aşa cum îşi dau fetele cozile grele.

m-am încătuşat cu inelele mele

de fum, de plâns, de râs,

cu rictusul trist

al unui surâs venit prea târziu în noapte,

ca un tramvai

care merge prea departe de casă.

lasă…

mai bine ne rupem de noi,

de amândoi ori de fiecare în parte

şi lăsăm iubirea,

pe jumătate în viaţă,

pe jumătate în moarte.

CINA CEA DE TAINĂ ŞI… OBEZITATEA SAU NECREDINŢA?

Un studiu recent făcut de americani dezvăluie faptul că în ultimul secol, deci în intervalul ultimei sute de ani, copiile făcute de pictori după Cina cea de Taină, a lui Leonardo da Vinci, oferă o imagine şocantă!

Şi anume: dimensiunile porţiilor de hrană din faţa personajelor sacre s-au mărit până la a se dubla, ba chiar mai mult decât atât!

Americanii nu văd în asta decât tendinţa modernă de a mânca prea mult, tendinţă ce are drept consecinţă obezitatea!

Eu cred însă că e mai degrabă  lipsa de credinţă şi de reţinere, degradarea spirituală şi morală care se reflectă în exacerbarea porţiilor de hrană din celebra pictură, cu scena misticei Cine luate de Hristos cu Apostolii Săi!

Adică hrana nu mai este sacră, cum era Atunci,  ci doar făcută să ne satisfacă simţurile, apetitul animalic! Oribil şi trist!

LEGĂTURĂ COSMICĂ

am descoperit că abia dincolo de ceea ce ne spunem

este adevăratul nostru univers,

cu sori şi planete,

pe care fiecare verb

le face să vibreze intens.

am văzut oceane adânci,

în care silabele se fac delfini

şi , uneori,

sirene care cântă straniu,

doar noaptea, până în zori.

orice am face, orice am spune,

nu mai putem fugi.

nu mai putem face

să dispară această lume  comună,

nici această stare de siamezitate,

dacă se poate spune aşa!

de fapt nici nu vrem.

filetele neuronilor

şi chiar arterele şi venele toate

stau ghem.

sau se ascund în cine ştie ce constelaţie secretă,

de parcă am face parte din vreo frăţie,

ori din cine ştie ce sectă!

părem legaţi indestructibil

de un cosmos comun, îngrozitor de puternic

şi înspăimântător de fragil,

ca o sferă în care e închis un suflet de copil,

un suflet comun

din care noi ne hrănim.

acolo e mierea

din fructul miraculos

al acestui joc,

al acestui destin,

care ne-a legat unul de celălalt,

cu nodul de cuvinte şi de tăceri,

cel mai îndurerat şi mai primejdios.

=================================================================================

BORDEL-eza politică din România

Cine este şi ce vrea acest nou partid care se naşte din atâta trădare şi din atâta zgomot de epoleţi securististici?

De fapt, ce mai contează!?

În politica românească se joacă din ce în ce mai intens acest joc, Bordeleză! Da, cu accent pe bordel, pentru că prostituţia este evidentă şi cred că se face pe bani mulţi, pe funcţii grele, pe trădare urâtă!

Ce alternativă poate oferi o asemenea înhăitare politică?

Modelul haitei constituite din haimanalele politice, din vagabonzii plecaţi din partidele care sunt adversare ale PD-L-ul! Şi spun vagabonzi referindu-mă la sensul etimologic, vagabondare insemnând de fapt mişcare dez-ordonată!

E ruşinos ce se întâmplă, e periculos şi cred că poate fi o ameninţare la adresa securităţii morale şi politice din România şi, în final, la adresa securităţii naţionale!

PĂREREA MEA!

CRUCIFICARE

vreau să te văd răstignit  pe crucea nopţii,

cu stigmate de stele,

să te uiţi în jos,

spre mâinile mele

şi să le plângi

şi să le doreşti

şi să le visezi,

cu totul şi cu totul nereligios.

mă vrei în genunchi,

cu boabe de rouă pe sâni şi pe trunchi,

cu genele spumoase

şi cu buzele umflate de răsărit.

trebuie să facem cumva,

ca inimile noastre să nu se mai rănească,

în intervalul dureros

care desparte zorii

de asfinţit.

IMBECILITATEA POLITICĂ

Politica a murit, trăiască politica!

Imbecilitatea câştigă teren din ce în ce mai mult în spaţiul politic, figuri tâmpe umplu ecranele, debitează fraze stereotipe, acţionează nefiresc de teleghidate… mai e puţin şi reluăm comunismul ceauşist într-o reinterpretare şi mai grotescă.

Totul în jur e mizer, trădarea e la loc de cinste, handicapurile morale se subtituie valorilor şi uite-aşa nici nu ne dăm seama cum trece timpul/viaţa şi ajungem în paradisiacul an 2030, pe care profetul Ciob-Boc îl proclamă că va fi fiind Anul Salariilor Mărite!

Parlamentul e în stare de anihilare profundă, Opoziţia e tocată de DNA, iar Guvernul triumfător papă bugetul şi dărâmă ţara!

Dar ce mai contează, când anul de graţie 2030 e aproape, când pensionarii de acum vor fi deja morţi şi noi vom încasa banii lor, le vom mânca veseli colivele şi vom cânta Mulţi Ani Trăiască eternului guvern Cioc-Boc-treci-la-loc-eşti-un-mare-dobitoc!

ERGO BIBAMUS!

EDENUL PERSONAL

mă gândesc la nucul

din grădina bunicului,

la sentimentul de Eden,

la misterul cuprins în cuvântul grădină,

aproape la fel ca-n iubire,

are ceva etern.

aş putea să reiau lumea de la-nceput

şi să te caut în mine,

coastă din coasta mea,

să fiu eu cea dintâi, să fiu Eva

făcută de mână lui Dumnezeu,

şi să te stăpânesc.

cu biciul,

cu lanţul,

cu flacăra,

te-aş domoli, te-aş însângera

şi-apoi  te-aş lăsa

să pleci.

oriunde.

numai că în grădină primordială,

nici măcar să fii liber nu poţi,

tot aşa cum în iubire

eşti ca un copac:

cu cât mai mult primeşti

cu-atât eşti mai sărac.