Privind nişte fotografii minunate ale unui prieten, am simţit, înfiorată, că aş putea surprinde sufletul lui inefabil şi trăsăturile de caracter, ca şi ceva din ceea ce îi defineşte personalitatea, unele aspecte complet la vedere şi altele ascunse în “firidele fapturii”, aşa cum spuneam într-un vers al unui poem mai vechi al meu. Buzele arcuite, fruntea puternică şi conturată parcă de un sculptor, unghiul deschis dar clar al maxilarelor, dezvăluie un caracter determinat, complex, viril, aproape dur prin exactitate şi exigenţă, dar cu vicii ascunse, pe care le întrevăd în adânciturile molatece de la colţurile gurii, separând-o parcă de restul feţei, dar şi din pleoapele mari şi cu putere de acoperire, ca două părţi de scoică, ascunzând perlele ochilor.
Îl priveam acum câtăva vreme pe un alt prieten, tot în fotografie, şi mi s-a umplut sufletul de o duioşie neaşteptată, pe care mi-o inducea amărăciunea zâmbetului său, disimulată oarecum de gura cărnoasă, trădând pe de o parte o suferinţă adâncă dar şi o senzualitate foarte greu de înfrânat. Sprâncene groase de bărbat tradiţionalist în concepţii şi comportament, părul implantat cu furie parcă pe o frunte care trădează furtuni ale sufletului, pe care raţiunea se străduieşte să le domine, dar care, din când în când, pot răsturna “barca”.
Poza unei prietene scriitoare mi-a dezvăluit natura ei artistică înainte chiar de a afla informaţia propriu-zisă. O faţă frumoasă dar cu o anume severitate, gura bine definită şi armonia dintre forma obrazului şi a frunţii m-a făcut să intuiesc raportarea ei la un ideal de frumuseţe care este mai presus de cea fizică, o construcţie a maxilarelor care face un strop de “botic”, aşa cum am şi eu însămi, şi care denotă, cred, aplecarea spre o trăire impulsivă şi poate exagerat senzuală a vieţii, dar cu o cenzură auto-impusă uneori peste măsură.
Asta e ceea ce văd eu, că am dreptate sau nu, rămâne de văzut! Chiar şi la pozele mele mă uit ca şi când aş vedea o străină, o femeie pentru care plăcerile vieţii contează poate prea mult, şi asta se vede din forma foarte puternic conturată a gurii, vocaţia fericirii fiind dezvăluită aş zice de zâmbetul care învăluie întreaga figură. Dimensiunea contradicţiilor lăuntrice este dată de privirea visătoare, ca şi când ar vedea dincolo de realitate, dar cu un flash de lumină pur raţională pe mijlocul ochiului. Un anume echilibru între gândire şi trăire este ascuns in liniile fluide ale obrajilor, tot astfel cum capcana superficialităţii se poate suspecta în bărbia care aproape fuge de cel care o priveşte.
Cam asta ar fi deocamdată. Când mă vor mai inspira şi alte fotografii, o să vă spun ce cred că am văzut. Şi sper să nu greşesc prea mult!