MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

September 26, 2017

PARADIS ÎN VIS

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:41 am

Parcă mă-mpiedic şi cad în somn,
parcă mă-mbăt,
parcă dorm şi ascult mereu
ce mai are de spus Dumnezeu,
Acela pe care-L pot întâlni
în poveştile mele de noapte ori de zi.
E poate un Dumnezeu personal,
cu care descurc înţelesuri,
care mă ascultă şi-mi dă cheia tristeţii
de la poarta vieţii
cu cărări întortocheate.
Ştiu că adeseori mă priveşte din spate
şi-mi vede silueta felină
şi ştie când mă rătăcesc în grădină
ori când îmi oblojesc vreo rană
de femeie ori de mamă.
Pe crengile din vis cântă păsări măiastre
cu pene albastre,
se rătăceşte câte un ibis înţepat de-o albină.
E-un întreg paradis care mi se oferă fără nici un merit,
fără nici un eroism,
ba, parcă ar creşte din propriul meu egoism,
din acel egoism din care-am băut toţi,
şi vii şi morţi
şi care ne face să ne vedem grozavi şi nemuritori.
Parc-am fi sori, parc-am fi munţi
când suntem doar biete făpturi
legănate de vânt.
Mă-mpiedic iar de cuvânt, de silabe, de sunete
şi mi se par crescute dintr-o altfel de materie
de care lumea se sperie şi fuge,
cum face-un prunc care nu mai suge la sân
şi rămâne flămând.
Mă prind de tine c-un gând,
rotund ca un cârlig şi greu ca o ancoră de fier.
De focul tău mă frig
dar ştiu că n-o să pier.

 

Advertisements

September 5, 2017

TOAMNĂ TOTALĂ

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:23 pm

Mi se înclină axul ca pământul,
spre soarele adânc pe care mi l-ai dat.
Am mâncat dulce, iute şi sărat
dar cerul gurii a simţit şi plânsul
.

E alta verticala care mă va ţine,
e altul muntele din răsărit.
Te-am aşteptat şi ai venit,
cu tolba de-ntrebări săgetătoare,
cu tonul tău dinamic, care doare,
cu noi răspunsuri şi cu noi trofee.
Cum puteam rezista eu,
ca femeie,
atâtor alegaţii-mbogăţite,
ce semănau cu cregile de meri, răpuşi de fructe?
Mi-e bine iar,
mi-e cald şi plin.
Se umple şi butoiul vechi cu vin
şi se împrăştie aroma lui totală.
În casa mea, ce părea goală,
e iarăşi zumzet de albine.
Mi-e râsul stăpânit de tine,
întocmai ca un mânz năvalnic,
e toamnă pe pământ şi-n cer e praznic,
dar inima-mi e tot gravidă de lumină
şi de edenul nou înmugurit.
În somnul meu e-o rădăcină
care va creşte-n infinit.

1347874

Blog at WordPress.com.