MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

PARABOLA – “Lupta”

Cică într-un târg medieval, după trecerea ciumei bubonice, supravieţuiseră doar doi bărbaţi maturi, restul fiind ori prea copilandri ori prea veştejiţi pentru a fi luaţi în consideraţie în conducerea comunităţii.
Cei doi unici competitori au intrat repede în rol, şi au declanşat cu surle şi trâmbiţe, la propriu, cearta lor “electorală”.
Unul dintre ei, mai scund, mai iute, mai hotărât să câştige, a apelat repede la femeile şi bătrânii din târg să îl susţină, promiţându-le marea şi cu sarea.
Le-a zis tuturor nevestelor rămase văduve că le va face rost de bărbaţi în putere, pe care-i va aduce din târgurile vecine. Nu ştia cum, dar nu asta îl preocupa atunci.
Fetelor de măritat le-a promis flăcăi frumoşi pe care era sigur că îi poate convinge să se stabilească în târgul lor după ce vor participa la concursurile de căruţe pe care era hotărât să le organizeze din nou, aşa cum obişnuiau să le organizeze anual înainte de ciumă locuitorii târgului. Câţi flăcăi or fi supravieţuit oare după ciumă_ Nu ştia.
Bătrânilor le-a promis, desigur, o moarte liniştită şi fără de griji. Asta era uşor de “rezolvat” şi fără nici un efort suplimentar.
Bieţii oameni l-au crezut şi au hotărât să pună pe casele lor cârpa colorată pe care le-o adusese “candidatul”, semn de susţinere clară din partea celor ce locuiau acolo.
Celălalt competitor era un bărbat mai greoi, serios şi tăcut, care fusese cândva un om tare arătos, dar pe care ciuma îl sluţise, lăsându-i câteva semne care îi stricaseră faţa şi îi făceau gura să arate mereu deschisă într-un rânjet aproape sinistru.
Ăsta era un bărbat care nu ştia să promită oamenilor nimic, ştiind că după trecerea ciumei nici nu aveai ce să promiţi. Pierise aproape tot. Şi cum ar fi îndrăznit el să le spună ceva mamelor îndurerare de pierderea fiilor, ori copiilor rămaşi orfani de părinţi!? Era prea cinstit pentru a face aşa ceva!
O fire bândă de felul lui, bărbatul ăsta era acum obligat să se bată în ţarcul de vite cu adversarul lui, folosind ciomegele tradiţionale, deşi nu se bătuse niciodată în viaţa lui, în timp ce “celălalt” era un vechi practicant al luptelor cu cuţitul, cu lanţul ori cu bâta.
Bietul om era îngrozit la gândul că trebuie să lupte şi nu ştia cum.
Nu prea ştia nici cum să le vorbească oamenilor, pentru că-i era tare ruşine să le promită ceva ce nu era sigur că poate face. În fine, totul părea să îl împingă să se retragă dintr-o asemenea cursă în care era mai mult decât limpede că nu se poate descurca.
Ciuma bubonică îl lăsase văduv şi numai unul dintre copiii lui supravieţuise, fiind singurul apropiat al prea blajinului competitor.
Băieţaşul acesta, deşi nu mai era chiar mititel ci era deja un băietan de vreo 14 ani, arătând mărunţel şi mult mai mic decât vârsta lui, se pricepea foarte bine la făcut măşti de carnaval, pe care le vindea locuitorilor din împrejurimi pentru sărbătorile tradiţionale, atunci când se făceau carnavaluri.
Băiatului i-a venit ideea să-i propună părintelui său ca cei doi bărbaţi, care urmau să se întreacă pentru a câştiga locul de conducător al târgului, să poarte aceleaşi veşminte şi acelaşi tip de mască în timpul luptei lor rituale din finalul competiţiei, luptă care era obligatorie şi care reprezenta o tradiţie ce se perpetuase din vremuri imemoriale.
Ideea băiatului a fost imediat îmbrăţişată şi de celălalt concurent, cu o grabă aproape suspectă.
După mai mult de o lună, timp în care cei doi au încercat să îi convingă pe oameni, fiecare cum putea el, să îi susţină, au ajuns în sfârşit şi la ziua cea mare a luptei cu bâtele.
În piaţa mare a târgului, în faţa bisericii aproape ruinate şi rămase fără preot după ciuma cea rea, s-au adunat locuitorii târgului, femeile, bătrânii, şi chiar copiii, să îşi susţină omul pe care îl voiau în dregătoria cea mai înaltă.
Au apărut şi cei doi competitori, îmbrăcaţi în straie rituale, identice de această dată, la sugestia micului artist meşteşugar, şi purtând măşti la fel. Şi bâtele, desigur, erau identice.
Pe casele din târg fâlfâiau cârpe de două culori, predominând însă culoarea celui mai ager dintre competitori, cel care era un maestru al promisiunilor şi care se pricepea grozav să vorbească femeilor şi bătrânilor pe limba lor.
Lupta a început. Bâtele se clătinau prin aer, cei doi se repezeau unul în celălalt, şi nimeni nu-şi mai putea recunoaşte favoritul în toată învălmăşeala aceea.
Bărbaţii luptau din greu, cu răsuflarea tăiată, şi învârteau bâtele mai întâi pe deasupra capetelor, apoi loveau scurt, cu un sunet îndesat, zdrobind carnea şi oasele. S-au trântit, s-au izbit, sudoarea şi sângele curgeau, o duhoare grea se ridicase deasupra pieţei.
Mulţimea de târgoveţi era aproape în delir. Aclamau cu putere şi fremătau cu sălbăticie la orice lovitură, căci nu ştiau niciodată cine este cel care dă şi cine e cel care primeşte.
Credea fiecare ce voia, părându-i-se că cel cu care ţine e cel mai tare şi cel cu care nu e cel lovit. Spre seară, într-o baltă mare de sânge, căzu unul dintre ei.
Neputându-i deosebi, nici după straie nici după mască, oamenii nu ştiau cine este cel căzut. Iar cel rămas, clătinându-se pe picioare, era într-atât de istovit că nu mai era în stare să-şi scoată masca pentru a fi recunoscut.
Cine câştigase?
Cine era cel căzut?
Locuitorii s-au repezit să-i scoată masca plină de sânge celui care reuşise să rămână în picioare.
Le-a fost greu să îl identifice, şi femeia care avusese curajul să-i ridice capul i-a şters sângele de pe faţă cu şorţul.
O, Doamne!
Nimeni nu poate spune cât de mare le-a fost mirarea să vadă că cel care rămăsese viu era molâul, nedoritul, în timp ce acela care rămăsese căzut era chiar favoritul, cel sprinten de gură şi învăţat cu şiretlicurile luptei.
Cel iute şi grozav murise.
Cel care câştigase nu era cel îndemânatic şi priceput la lupta cu cuţitul, cu lanţul ori cu bâta, ci chiar celălalt, greoiul, blândul şi nepriceputul. .
Locuitorii târgului au fost întâi şocaţi şi parcă nu voiau să primească realitatea. Mai apoi însă, resemnaţi, l-au acceptat drept conducător pe cel ce se ţinuse mai tare în acea luptă, pe care o dusese constrâns de alţii şi nu pentru că aşa voise.
Istoria locului ne spune că a fost un dregător înţelept, pe care oamenii l-au îndrăgit până la urmă, nu pentru felul stângaci în care vorbea ci pentru că a putut să le îndrepte târgul spre o viaţă mai blândă şi mai dreaptă.
Istoria i-a recunoscut multe merite, dar l-a păstrat în memoria sa şi ca pe un dregător pentru care arta şi meşteşugurile au reprezentat meserii demne de cel mai înalt respect, ceea ce era foarte neobişnuit pentru acea vreme, dar a constituit un foarte bun exemplu pentru epocile ce au urmat.

(din cartea “Parabole despre Putere”, in curs de aparitie)

6 Comments »

  1. Transparentă parabolă! Aşa să fie!

    Are ceva de Hesse…

    Comment by Mihnea Georgescu — May 28, 2008 @ 9:22 am

  2. Multumesc, Mihnea!

    Comment by Maria Barbu — May 31, 2008 @ 4:30 pm

  3. Interesant, si, intr-adevar transparent.

    Comment by Tatiana Mihnea — January 20, 2009 @ 4:46 am

  4. Aaaa…interesant. Nu am idee cum e posibil de am avut rabdarea sa citesc intregul articol! Felicitari ! din primele fraze ati reusit sa ma “opriti din navigare” . Am 20 si..de ani asa ca pot folosi expresia “super marfa articolul!”
    Mai postati, mai citesc!

    Comment by md2002 — June 16, 2009 @ 11:46 pm

  5. @md2002,

    ma bucur ca te-ai oprit. E un compliment pretios, sa stii!

    Comment by Maria Barbu — June 17, 2009 @ 12:41 am

  6. ARTA conoteaza grandoarea,excelenta si calitatea,fiind o predestinare,o voca
    tie,un apostolat si nu in ultimul rand o virtute ce unste in sufletele noastre sensibilitatea cu ratiunea.
    Cu ceva vreme in urma am cumparat si citit cartea,,ARTE SI IDEI”de William Fl
    eming.Aceaasta carte trebuie impartita in patru si predata in anii de liceu.
    Iata ce scrie la pag.75:in traditia ebraica si in cea crestina,pacatul de moarte consta in abaterile de la legea morala,dar pentru greci pacatul origi
    nar era ignoranta.Shelly parca spunea ca noi toti europenii ne tragem din
    grecii antici.EUROPA apuseana a inteles acest lucru cand va intelege si cea
    raasaiteana?

    Comment by ionut — September 10, 2009 @ 4:49 am


RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: