MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

March 18, 2011

LANSARE DE CARTE : “Semiotica arhitecturii sau Arhitectura ca filosofie a libertatii”

Filed under: Arta,Cultura — Maria Barbu @ 7:15 pm

Voi lansa cartea “Semiotica arhitecturii sau Arhitectura ca filosofie a libertatii” in format electronic si audio. Cititorii interesati sunt rugati sa imi scrie pe adresa de e-mail maria_barbu_68@yahoo.com pentru a afla conditiile de accesare si plata (extrem de modica) pentru textul scris sau pentru cel audio.

Cu prietenie,

Maria Barbu

May 27, 2010

Remember MARCEL IANCU (Marcel Janco)

Filed under: Arta — Maria Barbu @ 9:55 am
MARCEL IANCU (mai 1895-aprilie 1984), cunoscut în toată lumea mai ales sub numele de Marcel Janco, pictor, gravor şi arhitect de mare subtilitate,  este un artist român (evreu) care a participat activ la mişcarea avangardistă de la începutul secolului 20 şi a fost primul arhitect din România care a proiectat o clădire în stil modernist. În a doua parte a vieţii, artistul, stabilit în Israel, a continuat să creeze şi să îşi desăvârşească opera.

Merită deci cu prisosinţă să ne aducem aminte de el! Voi posta aici doar câteva dintre picturile sale şi vă invit să consultaţi enciclopediile lumii pentru a vedea ce mare artist şi renumit creator a fost şi va rămâne MARCEL IANCU, alias MARCEL JANCO!

May 6, 2010

POSTMODERNISMUL SIMPLIFICAT (1)

Filed under: Arta — Maria Barbu @ 10:41 pm

Predand la facultatea de arhitectura cursul de Poetica Arhitecturii si pe cel de Semiotica Spatiului Arhitectural, la anul VI si respectiv anul IV, a trebuit sa reflectez mai profund inclusiv asupra istoriei arhitecturii.

Cum una dintre caracteristicile mintii mele de artist este si aceea de a crea mereu cate o noua teorie si de  a ma ridica mereu la nivelul generalitatii maxime pornind de la concretul cel mai detaliat, si in acest caz am elaborat o teorie. Si anume:

Parcurgand istoria arhitecturii in felul meu propriu, mi-am dat seama ca de fapt exista 2 directii sau modele fundamentale care sunt la concurenta in diverse epoci.

Unul dintre modele /ordine este ORDINUL COLOSAL, caracterizat de constructii care au dimensiuni si proportii raportate la cosmosul la cer, asa cum a fost arhitectura egipteana, aarhitectura Evului Mediu si cum reapare in Postmodernism.

Cele afirmate anterior se pot corela cu faptul ca exista 2 teme fundamentale ale filosofiei aciuale si anume Supraomul si Postmodernismul! Supraomul apare in opera lui Nietzsche  si este de fapt un fel de creare a unui model uman supradimensionat, care incearca sa-l inlocuiasca pe Dumnezeu (vezi afirmatia Dumnezeu e mort!) si in acelasi timp renunta la morala si isi permite sa faca orice, ceea ce este absurd!

Postmodernismul este un curent al contradictiilor. Apare dupa modernim, cand se spunea ca less is more, mai putin e mai mult, adica simplitatea e cea mai buna solutie si contrazicand aceasta asertiune aduce in prim plan o aglomerare de detalii in arhitectura de ex, un amestec de stiluri si o supradimensionare absurda a proportiilor, pana la grotestile turnuri din Dubai!

Celalalt model sau ordin este ORDINUL CLASIC, care are dimensiuni si proportii raportate la scara umana, si caracterizeaza arhitectura clasica greco-romana, arhitectura Renasterii si arhitectura modernista.

Modernismul a facut figura de avangarda, parand sa simplifice cu severitate si sa epureze toate aberatiile decorative pe care le putusera aduna atatea secole predominant achizitive in domeniul formal. Intr-un anume fel, in ciuda faptului ca Modernismul pastreaza din ordinul clasic proportiile si raportarea la statura umana, in princiipiile sale, acest curent este totusi cel care reia simplitatea arhetipala venita tocmai de peste milenii, din ordinul colosal egiptean, de exemplu.

Sa nu uitam ca Miscarea Modernsita este cea care a adus in prim plan zgarie-norii, adica o reinterpretare a ordinului colosal! Modernismul face astfel uz de o situatie  paradoxala, fiind un fel de prefigurare a sintezei totale pe care abia Postmodernismul a teoretizat-o si realizat-o, o unitate a tuturor contrariilor!

Modernismul a pledat cu eleganta pentru simplitate si puritate formala si a adus in scena un fel de socialism constructiv, prin masinile de locuit proclamate de Le Corbusier, adica blocurile care au transformat in cel mai scurt timp peisajul urban al tuturor oraselor lumii civilizate!

Daca Modernismul a fost cel care a adus in prim plan paradoxul conceptual (less is more),

Postmodernismul a fost cel care a adus cu sine eclecctismul formal, la modul total!


February 14, 2010

Fascinantul “AVATAR”

Filed under: Arta,Cultura,Fictiune,Ideal — Maria Barbu @ 3:15 pm

Minunat film acest “AVATAR” !

Minunat mai întâi pentru că e o poveste de care ne e dor tuturor, acel tip de poveste în care eroismul şi  erotismul se îmbină în mod subtil, făcându-te să te simţi nu doar atras în naraţiune ci chiar intrat în ea, ca şi cum protagonistul însuşi ar fi propriul tău avatar!

Dincolo de spectacularele efecte speciale, de halucinant de frumoasa natură de pe planeta “Pandora”, dincolo chiar de simboluri şi de magice schimburi energetice şi spirituale la care visează toată pletora asta de new-agisti, filmul este atât de simplu şi de frumos, cum numai poveştile ce urmează scheme arhetipale pot să fie.

SIGUR CĂ EROISMUL DERIVĂ DIN LUPTA DINTRE BINE ŞI RĂU, DINTRE EROII MINUNAŢI CARE APĂRĂ FRUMUSEŢEA ŞI ARMONIA ŞI BRUTELE HIDOASE CARE EXTERMINĂ NUMAI DE DRAGUL DE A FACE RĂU SAU PENTRU BANI, BANI, BANI!

Dar ceea ce este cu adevărat fascinant este faptul ca nu mai simţi diferenţele dintre eroii pământeni si cei pandorieni, mă refer la eroii pozitivi, adevăraţii eroi ai poveştii, nu se mai simt acele diferenţe care fac din existenţa noastră pământeană un iad chinuitor, împiedicându-ne să fim fericiţi. În ‘Avatar” diferenţele se anulează prin miraculoasa trăire a iubirii si a curajului, prin conectarea la acele izvoare de sentiment şi de emoţie care fac din fiinţa umană cea mai fascinantă creaţie din întreg cosmosul.

Mi se pare absolut firesc ca acest film să aibă fabulosul succes pe care îl are, penrtu că reuşeşte să fie unul dintre, dacă nu cumva chiar cel mai, minunat basm al lumii de azi, de mâine şi poate chiar de poimâine! Un basm care face din trăirea umană inefabilă cea mai mare putere din univers!

ENJOY IT!

http://www.youtube.com/watch?v=cRdxXPV9GNQ

July 8, 2008

Pictorul meu favorit – NICOLAS DE STAEL

Filed under: Arta,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 4:11 pm

Iubesc la Nicolas de Stael (nascut in 1914 – mort in 1955, francez de origine rusa) dramatismul trecerii de la figurativ la abstractionism, tragismul continut, pulsand subtil in petele de culoare, de parca acest pictor magic ar fi descoperit secretul trecerii in alta dimensiune. Acest secret insa a fost prea mult pentru el si l-a facut sa se sinucida. Dar arta lui continua sa iradieze aceste efluvii miraculoase ale unei palete de culori carnale si spirituale deopotriva, demiurgice chiar. Va voi arata si voua cateva dintre tablourille pe care eu le iubesc enorm.

November 15, 2007

Am primit o invitatie la un spectacol de exceptie

Filed under: Arta,Cultura,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 12:50 am

Vă invităm la o nouă producţie ARFA

Luni, 19 noiembrie 2007 ora 19.30
Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” :

“ROMÂNIA POVEŞTILOR ALBASTRE”

– spectacol cross – media – teatru/muzicĂ/dans/video

Scenariu de Sebastian-Vlad Popa şi Anca Bradu, după texte de Iulia şi B.P. Haşdeu

Muzica: Mihaela Vosganian şi Irinel Anghel
Coregrafia: Liliana Iorgulescu
Scenografie & Video: Wonderboy (Mihai Pacurar şi Mihai Sibianu)
Interpreţi: – Şerban Pavlu
– Antoaneta Cojocaru
– Liliana Iorgulescu
– Relu Poalelungi
– Andreea Duţă
– Alin Olteanu
Muzicieni: – Mihaela Vosganian
– Irinel Anghel
– Andrei Kivu
– Sorin Romanescu
– Andrei Marcovici

Două figuri simbolice ale culturii române, Iulia şi B.P Haşdeu, sunt reinvocate într-un spectacol de o modernitate manifestă, ce reuneşte muzicieni, artişti de teatru, dansatori, coregrafi, scenografi şi artişti video de prestigiu.
Scenariul spectacolului se construieşte la intersecţia dintre poezie si notaţia ştiinţifică, basme şi teorii climatologice ori lingvistice,
aforisme şi procese verbale ale unor experienţe vizând orizontul supranormal, reunind texte ale Iuliei şi B.P. Haşdeu. Contrastele literare
corespund complexităţii unui spectacol Cross-Media:
– muzică originală de ultimă oră interpretată live,
– coregrafie, teatru şi proiecţii video.

Astfel, imaginarul literar românesc al secolului al XIX-lea este revizitat la puterea expresivă a modalităţilor artistice contemporane, într-o mixtură de genuri literare şi spectaculare. Tema centrală a spectacolului – proiecţia unei Românii idealizate în expresia individualităţii şi libertăţii umane – parcurge itinerariul stilistic de la clasicismul pastoral la romantism, până la tehnologiile de avangardă. Într-o epocă a spectacolului, obsedată de demistificări, de parodie, de cinism şi de gagul populist, un dram de idealitate nu strică la un nou început românesc de drum european.

Mihaela Vosganian

Composer
Professor National University of Bucharest
President of ARFA
Artistic Coordinator of Inter-Art and Forum-Art
Director of MultiSonic Fest

La următorul link se poate vizualiza pagina spectacolului “România poveştilor albastre” :
http://www.opereta.ro/languages/ro/shows/22-Romania-povestilor-albastre


November 12, 2007

Despre dezagregarea artei

Filed under: Arta,Cultura,Literatura,Lumea de azi — Maria Barbu @ 9:27 pm

Acesta a fost subiectul unei aprinse dezbateri între mai mulţi artişti europeni reuniţi la sfârşitul săptămânii trecute în Milanul nostru iubit! De ce “dezagregarea artei”? Pentru că oamenii de cultură, artiştii, şi printre ei şi scriitorii, văd cu stupoare cum creaţia artistică devine din ce în ce mai puţin preţuită de societatea actuală, mult prea dispusă spre consumism şi speedy satisfaction, adică spre satisfacţia rapidă pe care o oferă esteticul temporar, cum ar fi forma “supremă” a unei îngheţate pudrată cu praf de aur comestibil!

Problema pe care am emfazat-o în această dezbatere a fost aceea a găsirii unei soluţii pentru a salva arta de la mumificarea muzeistică şi de la realul pericol al îndepărtării ei de public, dar şi pentru a educa publicul în a face acei paşi care să îl apropie de fenomenul artistic, de creaţia adevărată, permiţându-i acesteia să fie perenă. Artiştii se tem că fenomenul artistic va fi condamnat la un happening care îl va face să fie trecător, perisabil, fără să mai aibă dreptul de a-şi face loc în memoria umanităţii.

Nu vedeţi cum se străduiesc tot felul de neaveniţi să reducă arta doar la mesteşugul conţinut în execuţia obiectului artistic, fără a mai ţine seama de conţinutul esenţial, de nucleul creativ, de ideea originală, care îi dă unicitate şi frumuseţe? Cum va putea merge mai departe omenirea fără memoria ei artistică, fără zestrea de creaţie care ne face acum să ne înfiorăm şi să vibrăm cu toată fiinţa la frumuseţea sublimă conţinută în atâtea capodopere?

Lăsaţi-mă să cred că noi, artiştii de azi, vom avea puterea de a face arta să supravieţuiască acestei presiuni a imbecilităţii vulgare şi a transientului formal care îi dezagregă de fapt pe oamenii din jurul nostru. Lăsaţi-mă să creez cu sentimentul că ceea ce scriu se va imprima în memoria de aur a umanităţii! Lăsaţi-mă să cred că mai avem dreptul să visăm la nemurire, la acea eternitate fără de care fiinţarea umană ar fi atât de tristă şi de săracă!

August 25, 2007

Specia Artistului

Filed under: Arta — Maria Barbu @ 10:42 pm

De cele mai multe ori artistul rămâne în umbra artei sale. De parcă opera însăşi ar avea puterea magică să îl devoreze şi să îl transforme în ceva subsidiar. Dar ce înseamnă creatorul pentru oamenii obişnuiţi, pentru cei pe care nu-i interesează în nici un fel dacă au atins ritmul cosmic, cadenţa perfectă, cuvântul care se apropie de absolut?

Pentru cei mai mulţi dintre oameni, artistul, creatorul, este o invenţie. De parcă toate operele s-ar auto-crea, printr-o miraculoasă putere de auto-generare. Fiinţa artistului de cele mai multe ori deranjează. În societate este considerat prea excentric, în faţa puterii politice este prea plin de sine şi mult prea greu de manipulat, deci trebuie înlăturat, îndepărtat, exterminat. Ceea ce s-a şi întâmplat, de atâtea ori, în istorie!

Omului simplu, însă, artistul îi produce o stare de stupoare, pentru că acestui  om i se pare că cel care creează opere de artă ar trebui să aibă însemne speciale, ca si cum ar aparţine unei alte specii. Şi, ceea ce este într-adevăr extraordinar, este faptul că tocmai oamenii obişnuiţi, oamenii simpli, au dreptate. Da, artiştii chiar aparţin unei specii aparte. Numai că nu se vede direct, fizic, ci sunt nişte mutanţi în spirit, în meta-fizic am putea spune!

De aceea opera de artă are nevoie de straduinţă pentru a fi receptată. Pentru că vine dintr-o sursă neobişnuită, vine dintr-o formă de har, iar harul artistic este chiar graţie divină. Avea dreptate Socrate când spunea că prin gura Poetului vorbeşte Zeul, şi de multe ori, în timp ce eu însămi scriu poezie, simt că acele cuvinte nu îmi aparţin mie, eului meu lumesc, ci unui supra-eu, unei forme divine care se exprimă prin mine.

De aici derivă contradicţia profundă dintre fiinţa noastră reală, ca artişti, şi opera noastră, care este cu mult mai mult decât suntem noi înşine. Pentru că fiecare artist este purtător de har şi revelaţie, iar asta îl scoate în afara umanităţii şi, într-un fel superior, spectaculos, dar atât de dramatic adeseori, chiar îl “stigmatizează”! Iar asta ne face pe noi, artiştii, să fim, într-un fel cu totul special, martirii artei noastre!

Create a free website or blog at WordPress.com.