MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

May 31, 2007

Gelozia

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 9:28 pm

Elena se trezise greu în acea dimineaţă. Dormise foarte puţin, ca de obicei de altfel, dar, spre deosebire de micul ei somn bolovănos în care obişnuia să cadă în zorii zilei, de data asta avusese un somn subţire, ca o pânză de apă, prin care putea să vadă nişte scene care îi sfâşiau inima.

Nu fusese vorba despre vreun coşmar, pentru că ea nu avusese niciodată nici un coşmar, ci era un vis în care iubitul ei lua masa cu „fosta”, pe care Elena nu o văzuse niciodată şi nici măcar nu ştia cum arată. Dar chiar şi în vis ştiuse că era vorba despre acea femeie, pe care o detesta cu toată fiinţa ei.

De altfel se trezise cu o durere de inimă , cu o senzaţie fizică reală, ca reacţie la scena aceea de tandreţe din vis dintre iubitul ei şi „cealaltă”, şi îi venea să plângă din toată inima, cu hohote, cu sughiţuri. Nu voia să se întâmple aşa ceva, nu putea să suporte nici măcar în vis să îşi vadă iubitul în compania unei alte femei.

Pentru Elena era un sentiment nou şi neaşteptat, pentru că nu fusese niciodată geloasă, sau poate că refuzase să fie. Dar acum fusese surprinsă cu garda jos, în vis, atunci când voinţa este aproape inactivă. Suferea cumplit şi nici nu ştia de ce.

Ce anume determina această durere? Iubitul ei reprezenta atât de mult pentru ea, făcea atât de organic parte din fiinţa ei cea mai intimă, încât s-a simţit pur şi simplu sfâşiată de visul acela, care nu făcea decât să sugereze o posibilă îndepărtare.

Dar oare cum avea să facă ea faţă unei scene reale de acest fel? Toată stăpânirea de sine a Elenei, deşi persista în aparenţă, se ruinase în interior. Era toată o rană. O sfâşietoare suferinţă.

Făcu efortul să se recompună, spunându-şi că în realitate nu se întâmplase nimic. Se consolă cu gândul că ceea ce face iubirea preţioasă cu adevărat este sentimentul în sine, nu posesia. Dar toată înşiruirea logică a argumentelor, oricât ar fi putut fi de convingătoare, nu puteau să îi liniştească acea sfârtecare lăuntrică, acea teribilă strângere dureroasă a ghemului aceluia de carne şi sânge care este inima.

Ştia că iubirea ei este primită cu bucurie de cel pe care îl iubea, ştia că este la rândul ei iubită cu o iubire pe care nu o întâlneşti decât foarte greu în această lume urâtă, ştia deasemenea că iubitul ei este unul dintre acei bărbaţi foarte speciali şi foarte rari care au puterea fidelităţii, dar durerea ei tot persista.

I-ar fi fost ruşine să îi spună tocmai lui, omului ei minunat, că ea nutreşte asemenea sentimente triviale, dar nu ştia cum să îşi vindece rana deschisă fără rost în sufletul ei.

Poate că mai avea încă de luptat cu demonii ei personali, şi era foarte posibil ca această gelozie să fie o drojdie a propriilor greşeli din trecut, înainte de a-l fi întâlnit pe cel care era acum zeul cerului ei sufletesc.

Respiră adânc, se gândi cu bucurie la unele scene minunate pe care bărbatul ei drag i le întipărise în adâncul fiinţei, în trup şi în suflet, şi simţi că încet-încet se relaxează.

Îşi aştepta acum mult mai calmă iubitul. Bărbatul pentru care tot universul ei se reconfigurase pentru a-l primi. Aştepta cu nerăbdare privirea acelor minunaţi ochi albaştri, fiind sigură că în lumina lor puternică şi virilă va găsi liniştea, bucuria şi fericirea cea mai deplină.

May 30, 2007

LEUL, CALUL SI MAIMUTA

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 11:03 pm

Fata asta, care continua să se vadă astfel, deşi era deja o femeie cu oarecare experienţă de viaţă, a crezut mai mulţi ani că e născută în zodia chinezească a calului, şi a descoperit de curând că e, zodiacal vorbind, maimuţă. Nu i-a plăcut deloc.

Dar, în acelaşi timp, şi-a dat seama că seamănă foarte bine şi cu zodia asta! Adică e veselă, activă, aiurită, iubicioasă, dar, cum până la momentul acestei descoperiri era convinsă că se născuse în zodia calului, ea continua să se comporte ca atare, adică, super-dinamică, cel puţin în idei, foarte loială, evitând cu isteţime problemele de fidelitate, şi, desigur, foarte mândră, chestie la care nu avea de gând să renunţe sub nici o formă, nici ca maimuţă, nici ca alt animal zodiacal.

Oricum, era cert că ea se definea de-adevăratelea doar prin zodia Leului, căci se născuse în august şi era o Leoaică desăvârşită în toate. Ca femeie, pasionată şi plină de foc. Ca intelect, creativă şi originală. Ca personalitate, puternică, orgolioasă şi dominatoare.

Nici nu-i păsa de chinezeriile astea ciudate! Ea era o fiinţă şi minunată şi stranie în acelaşi timp, şi-i plăcea la nebunie să fie aşa. Îi plăcea deasemenea să îi cam chinuiască pe trecătorii ei iubiţi, se amuza copios.

Dar, într-o bună zi, ceva s-a întâmplat: fata-femeie s-a îndrăgostit. Tare de tot. Cumplit. Şi nu mai ştia prea bine ce trebuie să facă. Din fata ori femeia mândră nu a mai rămas decât o fetiţă, a cărei inimioară se făcuse mică-mică şi avea nevoie de iubire şi tandreţe.

Oare avea să aibă norocul să găsească iubire acolo unde se lipise sufletul ei? Sau, de această dată, avea să primească o pedeapsă?

Deocamdată însă, cu inima aparentă, cu un zâmbet din acela complet nejustificat pe faţă cum au toţi îndrăgostiţii, în perioada lor cea mai poetică şi mai idealistă, aştepta împlinirea şi i se părea că tot universul îi aparţine. Ce zodii, ce cosmos, când stelele toate erau în inima ei!

May 18, 2007

Ceea ce nu poate fi cuprins in nici o categorie

Filed under: Uncategorized — Maria Barbu @ 9:14 pm

Ce simt eu cu o forta mai mare decat fiinta mea este o nevoie irepresibila de a construi si de a exprima. Amandoua trimit la creatie, si asta este esenta mea. Creatia. Dar imi doresc sa creez structuri de idei, sa ii conving pe oameni de adevaruri, sa le ofer modele, sa le dau curaj sa porneasca pe calea adevaratei gandiri si a realizarilor autentice. Asta e ceea ce pot spune despre mine. Cel putin acum. In viitor, voi vrea mai mult, pentru ca toti evoluam. Important este sa evoluam pozitiv, in directia unor demersuri benefice, constructive.

Si as mai vrea ceva. As vrea sa ii conving pe oameni de forta extraordinara a puritatii, a acelei puritati care incepe cu respectul principiilor si valorilor, continua cu respectul de sine si culmineaza cu respectul celorlalti. In aceasta lume ale carei mizerii ne maculeaza pe toti si pe fiecare in parte, va trebui sa facem eforturi si sacrificii, dar nu pentru castiguri marunte ci pentru marile castiguri, pentru recuperarea acelor energii launtrice care pot sa remodeleze apoi tot ce ne inconjoara.

Cred ca merita sa facem asta. Intai in intimitatea eului, inlantrul fiecaruia. Si apoi in ceilalti, si in toata realitatea. Asa se poate recupera lumina spiritului, a iubirii, a bucuriei, a implinirii, a adevarului.

Create a free website or blog at WordPress.com.