MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

November 19, 2017

SOMN ȘI TREZIE

Filed under: Poetry,Poezie — Maria Barbu @ 2:19 am

Hei, unde v-ați ascuns?
În pământ, în grădină, în lut,
în cuvântul neînceput,
în copacul a cărui rădăcină se duce până-n iad
și coroana îi zburdă în rai?
Parcă nici nu mai ai unde să stai
dacă nu ai propria ta buclă de vis,
nici nu mai primești fructul promis
și nici chiar pâinea cea pentru ființă.
Trebuie să cauți în propria conștiință,
să vezi ce scrie-n cartea aceea de păcate,
să afli dacă ai vreo șansă de mântuire
sau poți s-o obții cu o simplă mărturisire
a unui gând viclean sau erotic încins.
Văd că te-ai cam aprins,
ai călcâiele în flăcări albastre
și uiți că viața se naște din pântecele viu
nu din cine știe ce moaște.
Eu mă tot țin de coastă,
de dragul meu Adam
ce-mi pare acum o pasăre măiastră,
întârziată pe-un ram ce nu-i mai aparține,
dar e bine că zborul rămâne
opțiunea eternă.
Vino aproape, dă-mi sufletul tău
să-mi fie pernă!

Advertisements

December 6, 2015

DUET SECRET

Filed under: Ideal,Poetry — Maria Barbu @ 2:05 am

Trăiesc într-o chilie, într-o cochilie,
într-un vis.
Ceea ce în Eden mi s-a promis
azi mi-au furat,
mi-au rupt și pângărit.
Duhul neostenit stă în vatra mea vie,
mă împarte cu toți,
mă dă ție,
ca pe o cuminecătură.
Mă ții în gură,
mă porți ca pe-o amuletă secretă,
o magie,
un cânt.
Când Dumnezeu mă dădea ție,
nu era nici un om pe pământ,
dar părea lumea plină.
Azi e gol și pustiu.
Gândul viu se tot plimbă pe ape
dar nu-i mai stă nimeni aproape,
au fugit în deșert,
cu limba pusă la fiert,
cu inima acrită și dură.
în coasta mea e un strop de oțet,
e la tine sulița albastră?
Sunt doar o pasăre măiastră
găsind,
în existența vastă,
divinul meu duet.

55-escalier

November 18, 2013

IUBIRE CU ECOU

Filed under: Ideal,Poetry — Maria Barbu @ 12:35 am

fantasme, muzica mintii reinvie iubirea pierduta.

toamna se taraste spre sud,

mor privighetorile si cluburile raman fara obloane de protectie.

numai cei fara inima ratacesc prntre casele pustii,

numai vieti pierdute in zadar,

fara impliniriri

si fara sa lase nimic si pe nimeni in urma.

oameni urati,

ca o turma de stafii

umbla pe strazile pustii.

la capatul metroului cu care mergeam in amintire

se gasea o lumina 

despre care nu mai stiu daca era adevarata sau nu.

numai tu

stii sa tai noaptea ca pe o paine tare,

numai tu stii sa ma rasfeti in acel mod

care ma face sa ma simt entuziasmata pana la lacrimi.

dar nu esti aici.

ai ramas in fantasme,

in ganduri intrerupte savant de metafore.

nu mai esti.

ai disparut,

cerul s-a inchis deasupra ta ca un chepeng

deasupra unei fantani.

si atat.

ai fost, ai trait, ai iubit si dincolo de asta

e doar iubirea cu ecou infinit.

November 6, 2013

AMIN!

Filed under: Poetry — Maria Barbu @ 4:21 am

javre umane iau locul nevinovatilor caini,

urla inima

si bea sangele amintirilor mele.

nu exista oameni in acest loc parasit,

numai furtuna si parjol.

casa mea e de scanduri de brad,

miroase a rasina,

a trup si a lacrimi, miroase mereu a Craciun.

spurcaciuni fara demnitate asupresc acest Rai

si-l transforma-n Gheena,

numai ca sangele nevinovat se zbate in iarba si musca,

la fel ca sangele martirilor credintei.

dincolo de destinele crude vad o mare lumina,

vad causul palmei lui Dumnezeu

cum se lipeste de capul cainelui meu

si-l vindeca si-l invie

si odata cu el si pe mine

si intreaga mea stirpe.

amin!

October 6, 2013

NOUL PSALM

Filed under: Ideal,Poetry — Maria Barbu @ 11:08 pm

ma simt haituita, fug de raul cel mare

cu ranile sangerand.

nimeni si nimic nu ma apara,

Dumnezeu doarme, egoist  fericit.

destinul meu mai are mult

pana la a se fi implinit,

fantanile mele inca se sapa inlauntrul meu,

dureros de adanci

si miraculos de limpezi.

darurile mele nu le mai primeste nici un cersetor,

catusele vietii ma dor

si sa zbor din mine insami as vrea,

ca dintr-o colivie devenita prea stramta.

iubirea mea nu mai cuvanta 

iar casa mi se umple de melci.

mi-am ales un tovaras de drum greu de minte 

si fara inima,

un ucigas care ma pandeste,

un vrajmas.

din nuntile mele nici macar cenusa nu a mai ramas,

dar eu tot ma simt ca un phoenix.

ma simt zeita,

ma simt un inger pe care divinitatea il intoarce cu o cheita 

si-l lasa sa danseze la nesfarsit.

ma simt singura,

ma simt un geniu fragil,

ma zbat ca un soare in cosmosul infinit.

degeaba ma haituiesc veneticii,

si ma umplu de bale.

viata mea incepe de maine sa se implineasca

si sa urce din nou spirala de foc.

iubeste-ma, Doamne,

sunt fiica Ta,

cu pacate cu tot!

sun

September 17, 2013

FIINTA MEA (exercitiu melodic)

Filed under: Ideal,Poetry — Maria Barbu @ 2:15 am

se intampla in mine miracole,

se nasc sori si istorii, imparatii si oracole.

se naruie uneori cerul gurii 

si cad cuvintele gramada.

din obseiile mele ies inarmata, cu zale

si spada.

de undeva din adancul cel mai adanc

ori din inaltul cel mai inalt

ma simt chemata spre ceva tainic,

spre un tel pe care-l doream

desi am mers mereu spre celalalt.

mistuitoarele flacari par ca s-au domolit,

dar eu stiu ca sub pleoape e otelul topit,

ca diamantele taie in carne

acele rune care trec

din neam in neam,

din os si sange ori din soapta si vis.

asa e scris.

mai am atat de mult pana la fructul promis,

mai am de strabatut o cale,

de urcat un alt munte,

de rostogolit o vale ,

fara ingeri de paza si fara carare.

mi-e gandul caine care latra

si musca

si nu iarta.

mi-e inima insa mai sus de urcus,

mai aproape de varf,

acolo unde numai vulturii isi rotunjesc

culcus.

mai am atat de mult de vietuit in cuvant.

piatra cu piatra,

pamant cu pamant,

frunza cu frunza, bob cu bob.

fruntea se face zob

se sparge de Dumnezeu ca de un stei.

asta ma si face sa am temei,

sa simt zidirea fiintei cum urca

pana la nota cea mai de sus.

curaj si onoare am pus

la radacina casei mele.

iar peste toate-am aruncat

o mana de stele.

September 5, 2013

DRAGONUL DE LUT

Filed under: Ideal,Poetry — Maria Barbu @ 2:17 am

dragonul negru de lut musca din cainele de paza,

ma lasa cu frica in sanul  greu,

ma calca pe piept

si ma apasa.

uratul dragon, diavol de carne si sange,

mama mea in cer plange

si se roaga la nor.

am visat mereu ca zbor,

ca scap de catuse si lant,

ca ma ridic peste dusmani si peste durere.

acum ma uit cum cainele meu piere

si se duce incet langa cei de demult,

langa cei pe care i-am iubit  

cu sangele nascator.

o sa-mi fie atat de dor,

atat de gol,

atat de frica,

in aceasta lume  mica. 

undeva, langa inima mea,

latra la luna cateaua mea cea buna,

latra la stele lupul de langa perdele,

latra la vis destinul meu promis.

fara paine si fara apa,

fara arginti si fara dorinti,

se iese din matca aceasta stearpa

si se-aseaza-ntre sfinti.

fara chip de om sau de fiara,

numai cu sufletul lasat afara si-nflorit

peste zenit.

85-wolf-1024x982

August 10, 2013

RASARIT

Filed under: Ideal,Poetry — Maria Barbu @ 1:06 am

am cateva lucruri la indemana:

inima, minte, cutit,

flacara, apa, runa.

gandul serpuieste spre infinit,

inger si demon deopotriva,

corabia trupului e in deriva

si asteapta un semn.

flutura peste mine

nelinistea zorilor tai.

uitand ca am trecut deja prin acest istm de timp,

ma rasucesc in Olimp,

zeita suprema alungata-n exil.

ma simt iar copil,

ma tii de mana,

ma tem ca ma voi transforma in zana

si voi disparea in zori

pe niste cai magnifici de nori.

aduna-te, aduna-ma.

sa facem un rug aprins

si sa cadem peste el ca o ploaie vie.

strange-ma in catuse de gelozie

si rupe-ma de tot.

soarele iese din mine,

cu flacari cu tot.

rising sun

July 31, 2013

IUBIRE IN CONTRATIMP

Filed under: Ideal,Poetry — Maria Barbu @ 1:17 am

de cate ori suntem sferici,

ori ne simtim palpitand muzical

atunci se intampla miracole.

se inteteste furtuna,

se aud cainii gandurilor mele,

iarba din pleoapa tot creste.

e ziua mea dintai si poate ziua ta de pe urma,

noi mergem cosmic in contrasens,

pana la urmatoarea iubire.

patimasele nopti se rostogolesc inca

pe bratele tale tensionate,

pe inima mea astrala.

din zori in zori

ne numaram cu guri fara zabala

pana tasneste fulgerul .

aurita eu, aproape strangulat tu,

mereu impreuna si mereu separat,

ca un soare si o luna

de care te agati cu toata existenta,

din ce in ce mai mult, 

din ce in ce mai ingreunat.

fructele verii se storc pe noi,

ne pasc visele si ne leaga,

unul in sus, altul in jos.

te iubesc, te urasc,

dintre toti,

numai pe tine

mana mea stie sa te aleaga.

calea_lactee_fermi_gamma_ray

July 8, 2013

STIRPE DE INGER

Filed under: Ideal,Poetry — Maria Barbu @ 1:02 am

braie de lacrimi, lumini stranse pe noi,

mumificandu-ne.

cateodata ne sufocam de propria noastra maretie,

ne mai ajunge cine stie ce nod

al vreunei dureri ancestrale,

dar altfel ramem nepasatori

in fata dumnezeiestilor impliniri.

ceva rau s-a intamplat cu specia din care-am iesit,

cineva sau ceva ,

vreo demonica bala de vieme,

a acoperit mintea si sufletul celor multi.

am scapat eu,

ai scapat tu

si cativa inca,

dar restul nu mai pot nici vedea si nici intelege

cuvantul adevarat

si nici nu pot gusta fructele lui regale.

ma doare,

imi simt in umeri finetea stirpei 

si nu mai fac fratie cu-aceasta turma mojica.

mi-e sila si mi-e frica

pentru destinul pamantului.

tarfele tacerii se vand pe nimic,

ochii nemernici adorm.

doar strigatul meu singur strajuieste laolalta cu ingerii.

White_Angel_by_PhoeniXea

 

 

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.