SPIRALA VIETII

undeva, sub piramida noptii, sta trupul

strivit de propria greutate.

pe crucea cerului se-atarna stele,

gata sa-mi cada-n mana 

ca perele coapte.

ma simt ca un prunc la sanul cu lapte

al unei mame ce nu e a mea,

e destinul.

din mine una se ridica doi,  eu si tu

si preaplinul acestei iubiri sfaramate in miliarde

de diamante.

mana in mana trecem peste haul dintre secunde,

sangele din vene sta sa inunde istoria

si pe cei cativa dumnezei.

doar in vis ii mai vad pe ai mei, strabuni si parinti,

abandonati pe o planeta straina.

plang si cant.

simt toata piatra peste dinti

si numai urmasii

ma mai pot scoate la lumina.

e un mister inca neinteles in dansul acesta spiralat,

in felul in care

vietile noastre zboara-n roiuri,

spre o eterna gradina.

CANTEC DE TREZIT IUBIREA

daca ti-ai pierdut vreodata increderea,

stii sigur ca o vei regasi,

undeva,

intre plansul de noapte si rasul de zi,

intre un pahar golit in graba

si furia de dupa orice otrava.

daca ti-ai pierdut credinta,

nimic nu te impiedica sa fii

cel mai luminos gand al lui Dumnezeu,

sau cel mai tainic viciu al Sau,

fiindca tu-L intelegi si-L cuprinzi

mai bine decat se poate El vedea-n icoane si-n oglinzi.

numai daca ti-ai pierdut iubirea 

nu mai poti face aproape nimic.

te strangi in tine chitic

si-ncerci sa aprinzi o lampa, sa cumperi c-o moneda calpa,

bucata aceea de inima ori de paine,

cea fara de care nu mai exista maine,

nu mai existi nici tu.

pentru ca nu ai puterea de a spune nu

raului care vine din tine, care se rostogoleste si te face ruine.

fara iubire, lumea dispare si-atat.

dar nimeni nu pare sa inteleaga

ca fiinta noastra intreaga e facuta din emotie 

si ceva trup,

ca sentimentele se rup din tine si te-nfasoara

transformandu-te incet-incet

in ceva nemuritor.

iubirea e zbor, 

si daca nu mai ai aripa, incepi sa depinzi de clipa,

de carne,

de os,

de tot ce e mai mincinos si mai zgarcit.

dar tu, te-ai trezit.