undeva, sub piramida noptii, sta trupul
strivit de propria greutate.
pe crucea cerului se-atarna stele,
gata sa-mi cada-n mana
ca perele coapte.
ma simt ca un prunc la sanul cu lapte
al unei mame ce nu e a mea,
e destinul.
din mine una se ridica doi, eu si tu
si preaplinul acestei iubiri sfaramate in miliarde
de diamante.
mana in mana trecem peste haul dintre secunde,
sangele din vene sta sa inunde istoria
si pe cei cativa dumnezei.
doar in vis ii mai vad pe ai mei, strabuni si parinti,
abandonati pe o planeta straina.
plang si cant.
simt toata piatra peste dinti
si numai urmasii
ma mai pot scoate la lumina.
e un mister inca neinteles in dansul acesta spiralat,
in felul in care
vietile noastre zboara-n roiuri,
spre o eterna gradina.
