MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

July 16, 2008

DINCOLO DE GAND

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:50 am

violenţele gândului tău abrupt,

schemele abstracte,

rupte din cristal,

puteau să te ucidă.

mărunţită, stătea în tine, iubirea.

aproape docilă.

aproape grea.

dintre bolţi s-au despris îngeri noi,

aripi mari

şi un suflet plăpând.

peste gând

s-a adunat iar noroi

miraculos renăscând,

ca în clipa dintâi.

suntem iarăşi un chip. fir de nisip,

într-o stea.

şi, în pliul de carne,

sfidând parcă sateliţi şi antene,

reaprinsă,

minunea.


Advertisements

July 15, 2008

ANALIZA IUBIRII

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 12:53 am

mi se desface inima în lamele subţiri,

presărate cu celule

rotunde de sevă.

sunt muguri de iubire.

de dor.

de durere, fericire şi chin.

chinul divin.

nimic din povestea fiinţei

nu ne lasă să fim atât de puri,

decât mugurii acestei păduri

a suspinelor profunde.

direct de pe ecranul realităţii

în sângele viu,

în pulsul grăbit,

în emoţiile care ne tremură-n gene.

iubirea ta mă răsfiră

aşa cum o aripă răsfiră pene.

zborul tău e în mine

mai înalt ca în cer.

nu mai pot să exist în alt fel,

nu mai ştiu să mă desprind

şi să palpit

decât în cuvântul şoptit.

inima mea se desface

ca un papirus

unde un scrib indecis

pe mine m-a desenat,

pe tine te-a scris.

July 13, 2008

De ce ne temem de fericire?

Filed under: Dileme,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 9:52 pm

Cine oare ne da noua, oamenilor, dreptul de a judeca Destinul? Ni se pare ca suntem indreptatiti sa cerem socoteala Sortii de ceea ce traim, de ceea ce ni se intampla ori de modalitatea in care ni se intampla. Ne dorim sa fim fericiti, sa ni se implineasca aspiratiile iar uneori, cand in mod miraculos ni se intampla, suntem pusi pe judecat destinul care tocmai ne-a dat minunea pe care o asteptam de mult. Ne intrebam de ce si cum, si, ocupati sa punem atatea intrebari, pierdem insasi trairea miracolului fericirii .

Ce ciudati suntem noi, oamenii! Suntem de multe ori victimele propriilor noastre capacitati launtrice, victimele acelui dar spiritual pe care l-am primit de la Divinitate si care ne face adesea sa ne instrainam de natura noastra pamanteasca, fizica, precara poate, dar singura datorita careia putem fiinta, putem trai bucuria, putem desfasura existenta aceasta, de care uitam mereu ca ne-a fost data tocmai pentru a trai cat mai intens, mai frumos si mai plini de incredere.

Unde este cheia adevarurilor noastre? Undeva in inima, in sufletul plin de iubire, in lacrimile de dor, in soaptele de dragoste, in suferinta pierderii si in teama care insoteste acest fragil dar miraculos sentiment. Si nu spun fragil in sensul de volatil, de trecator, ci in sensul de delicat si subtil, de fin si elevat. Efemeritatea noastra ne sperie si ne face sa fugim uneori de ceea ce ne da mai frumos existenta.

Dar in adancul nostru e adevarul care ne opreste la timp, ne sterge spaimele si ne face sa fim in stare sa traim fericirea care ne este data. Sa o traim din plin, fara intrebari, fara temeri, fara restrictii. Sa ne infruptam, din minunea fericirii, pentru ca aceasta este esenta insasi a existentei!

July 12, 2008

NOAPTE RUPTA

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 4:00 am

se zdrenţuieşte noaptea.

se separă fir cu fir,

ca şi cum ţesătura divină s-ar resorbi în ea.

lamele stelelor taie în carne,

tăietură subţire, sărată.

picătura de sânge

se prelinge încet,

ca o sevă prea grea.

mugurii somnului se crapă suav,

frunzele mici ale gurii închise

se rulează delicat

şi perfid.

zâmbetul ţâşneşte înainte de răsărit,

ca un mesager.

în cuibul familiilor se face zarvă

şi viaţa devine fântână.

tuturor ne e sete.

numai inima mea

te mai bea, îndelung,

fără saţ,

ca pe o undă de stea.

July 11, 2008

Despre responsabilitate si iluzie

Filed under: Lumea de azi,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 12:08 am

Am vorbit aseara cu un foarte bun prieten despre ce inseamna responsabilitatea. Prietenul meu imi spunea ca a inteles ca responsabilitatea este ceva ce ii revine fiecaruia dintre noi in proportie totala, de 100%. Chiar si in cazul unui cuplu, atunci cand iubirea, in care cei doi au crezut, se transforma in cenusa si amintire, de multe ori, penibila. Ei bine, chiar si in acest caz, prietenul meu vorbea de aceeasi proportie totala de responsabilitate a esecului iubirii. Bine, ne-am spus noi in cursul discutiei, dar care este responsabilitatea celuilalt?

Mie mi-a venit ideea ca si celuilalt ii revine aceeasi proprotie totala de 100%, pentru ca pe schema lui individuala de destin, celalalt, adica partenerul pe care l-am avut intr-o iubire care s-a dovedit iluzorie, a facut si el propria lui optiune si a avut propria lui responsabilitate, completa, totala. Ceea ce este ciudat poate este faptul ca nu impartim nimic, nici macar responsabilitatea, dar putem trai impreuna, frumos si plenar, iubirea. Aceasta este singura care ne poate aduce in acelasi tot, in aceeasi sfera, in acelasi cer al sufletului.

Dar putem imparti totul numai atunci cand iubirea este adevarata. Ceea ce este trist insa este faptul ca ni se intampla tuturor sa traim iubiri iluzorii, in care trairile noastre sa fie paralele si sa nu ne putem gasi unul cu celalalt, ca si cand un straniu obstacol ar fi pus intre fiintele noastre. Parem sa traim, parem sa iubim, parem sa fim fericiti, dar e doar o iluzie. Dar foarte, foarte rar, se intampla si minunea iubirii adevarate, aceea in care se topesc toate barierele, toate diferentele, toate inhibitiile, toate distantele.

Da, cred ca are dreptate prietenul meu cand spune ca suntem responsabili complet, total, pentru ceea ce ni se intampla. Si asta pentru ca noi facem alegerile care ne duc la acel esec, la acea suferinta. Noi am crezut in cine nu trebuia si i-am atribuit calitati pe care nu le avea. Noi am construit acele iluzii in care am crezut prosteste. Noi am tesut si intretinut minciuna si meritam sa ne doara sau, mai bine zis, nici nu e cazul sa ne doara! Mai bine asa.

July 9, 2008

BUNA DIMINEATA, IUBIRE!

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 10:20 pm

frisoanele cărnii fac sinele să tremure,

frisoanele sufletului

îl înduioşează pe Dumnezeu.

nici o clipă nu mai pot trăi

fără să-ţi simt respiraţia

frăgezindu-mi petalele

şi umplându-mi stupii de miere.

nici tastele gurii mele

nu mai pot scrie cântece

fără atingerea degetelor tale.

mă simt cumpănă

între pământul meu şi cerul tău,

mă simt o balanţa a adevărului pur,

spus într-un sărut nesfârşit.

roua din zori,

pe buzele mele,

seamănă cu dimineaţa din tine.

ochiul luminii

se deschide în noi

cu soarele deodată.


July 8, 2008

Pictorul meu favorit – NICOLAS DE STAEL

Filed under: Arta,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 4:11 pm

Iubesc la Nicolas de Stael (nascut in 1914 – mort in 1955, francez de origine rusa) dramatismul trecerii de la figurativ la abstractionism, tragismul continut, pulsand subtil in petele de culoare, de parca acest pictor magic ar fi descoperit secretul trecerii in alta dimensiune. Acest secret insa a fost prea mult pentru el si l-a facut sa se sinucida. Dar arta lui continua sa iradieze aceste efluvii miraculoase ale unei palete de culori carnale si spirituale deopotriva, demiurgice chiar. Va voi arata si voua cateva dintre tablourille pe care eu le iubesc enorm.

July 7, 2008

VARA MUZICALA

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 8:11 pm

muzica puternică inundă pământul,

aorta se frânge.

cerul se transformă în artificii şi cade pe noi.

cum se poate scăpa de povara sunetului impur,

cum se poate ajunge la sferele

cele mai înalte?

din grădina ta

vin acorduri perfecte

ale unei nopţi ideale.

nu mai ştiu încotro este lumea reală,

nu mai ştiu să păşesc pe ţărâna udă.

urma tălpii mele seamănă

cu o harpă

şi parcă aud acordurile pierdute,

rând pe rând,

presărate pe iarba crescută brusc.

vino mai repede,

aleargă spre mine

cu toate crengile desfăcute.

din furtuna de vară

nu au rămas decât şuvoaiele

cântecului.

July 4, 2008

Frematatoare ca un Mustang

Filed under: Sinele ascuns — Maria Barbu @ 9:52 pm

Ma simt ciudat. Parca as fi o adolescenta si ar trebui sa ma despart de casa si sa plec departe, in lume, pentru studii importante ori ceva de genul asta. Imi simt inima pocnindu-mi de emotie si parca ar trebui sa alerg la aeroport sa plec spre acel departe. Dar…. nu mai sunt adolescenta. Ei si ce daca! Asta nu ma impiedica sa simt aceasta teribila emotie a despartirii de un eu mai vechi, depasit deja si sa ma arunc entuziasta intr-un viitor pe care eu il intuiesc splendid, dinamic, surprinzator, minunat.

Parca as avea chef si de o mica nebunie, sa ma imbrac si coafez ca o rockeritza, ori nu mai stiu cum…. ceva socant si aiurit, care sa ma faca sa izbucnesc instantaneu in hohote de ras cand m-as uita in oglinda. Pe urma, nu stiu, poate mi-as lua o motocicleta si as zbura pe autostrada, sau poate chiar as vrea sa pilotez un elicopter, ori un avion, ori ceva care se inalta peste lumea asta marunta si plina de mizerie.

Ei…. dar pana una alta e vacanta, e vara si cald  si noptile astea calduroase ma fac sa ma infasor in ganduri ca-ntr-un suvoi de liane si sa ma joc pana dimineata cu toate ideile nastrusnice care-mi trec prin cap. Imi plac diminetile de vara in care parca simt soarele rasarind din mine insami si abia astept sa ma duc la mare si apoi la munte si nu mai stiu pe unde prin alte locuri din lume….

Dar setea asta adolescentina de schimbare ma face sa freamat mereu, ca un Mustang, care, indiferent cine ar vrea sa il prinda,  ramane tot naravas si-si poarta libertatea cu o semetie fara seaman. Imi place grozav aceasta vara complicata dar atat de speciala, atat de bogata in miracole, incat par sa rivalizeze cu ploile frecvente. Din sufletul meu urca spre cer o nesfarsita iubire!

July 2, 2008

INSOMNIA

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 10:35 pm

am ieşit din grotele insomniei,

cu ziduri purpurii,

coralii visului mi se lipesc de picioare.

nu mă mai pot ridica din braţele tale,

din somnul tău

închis în jurul gâtului meu,

ca o cătuşă de aur.

iar şi iar,

te surprind jefuind

dulcele meu tezaur.

proiectele noastre se înalţă

şi se întind

până la marginea pământului.

suntem meşteri pietrari

care muncesc

să îşi toarne temeliile gândului.

alge, iluzii, melci carnivori

ne macină launtrul

din noapte până în zori.

lasă-mă să adorm în inima ta

şi poţi să mă iubeşti,

ori poţi să mă omori.

Create a free website or blog at WordPress.com.