MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

PARABOLA – “Clanul”

Membrii familiei Wasserman sărbătoreau un mare succes. Mezinul lor, Adrian, fusese ales şeful Partidului Republican, ceea ce pentru clanul familial era un triumf pe care îl aşteptau de mai mult de 50 de ani.
Se ciocneau cupe de şampanie, se auzeau strigăte de bucurie, se serveau rafinate şi minuscule tartine cu fructe de mare şi caviar.
Adrian Wasserman era un bărbat bine. Chiar prea bine, spuneau răutăcioşii, pentru a fi şef de partid. Alţii însă erau de părere că
Adrian era exact ce trebuia. Genul Harvard, elegant şi sobru, cu replică tăioasă şi retorică scânteietoare, Adrian a urcat aproape în fugă treptele ierarhiei politice din Partidul Republican, lăsând în urmă lideri cu vechime şi cu pretenţii.
Ceea ce aducea Adrian cu adevărat nou în partidul său era un stil curat de a face politică, un fel deschis şi sincer de a te adresa alegătorilor, dar şi opozanţilor politici, pe care el prefera să îi trateze cu deferenţă. De aceea a reuşit.
Adrian a întrunit foarte repede atât respectul colegilor de partid cât şi al celor din partidul cu care se confruntau permanent republicanii. Dar, pentru a fi numit totuşi şef de partid, lui Adrian Wasserman i-a trebuit şi o susţinere financiară puternică şi sigură. Şi a obţinut-o. Cercurile de afaceri au văzut în el candidatul cel mai credibil pentru o viitoare funcţie în executiv, dacă nu cumva chiar şefia acestuia.
Ce să mai vorbim! Adrian Wasserman avea să fie cel mai probabil viitorul preşedinte!
La prestigiul tânărului politician a contribuit şi prestigiul familiei, al „clanului”, cum le place lor să spună. O familie foarte numeroasă, cu mulţi intelectuali şi oameni de afaceri, cu nume de prestigiu în artă ori în plan social, cu o istorie veche şi cu tradiţii solide!
Aşa ceva se găseşte foarte rar în zilele noastre, în această epocă în care familia nu prea mai are trecere, pentru că e în general fragilă şi fragilizată intenţionat, de parcă un spirit malefic s-ar fi decis să distrugă umanitatea prin atacul celulei familiale fundamentale!
“Clanul” Wasserman a rezistat în această lume dură prin respectarea unor principii. Primul dintre aceste sacre principii este acela al solidarităţii. Cei din clanul Wasserman sunt solidari unii cu ceilalţi, chiar dacă nu se simpatizează între ei, convinşi fiind că numai împreună pot să învingă. Şi mai e un principiu pe care nimeni nu îl încalcă: loialitatea.
Wassermanii sunt loiali lui Dumnezeu, naţiei şi familiei. Pot fi infideli, pe plan personal poate, dar neloiali, niciodată!
Adrian Wasserman a fost crescut mai mult de bunici, pentru că ai lui, şi mama şi tata, s-au luptat toată viaţa să facă bani. Să le meargă bine copiilor, să aibă de toate, să le asigure viitorul. În casa lor s-a vorbit întotdeauna mai mult despre viitor decât de prezent, deşi prezentul trebuia neapărat să fie unul prosper.
Asta i-a intrat în sânge lui Adrian: viitorul este ţinta, prezentul este mediul.
În seara de la petrecere, Adrian a simţit de mai multe ori că îl urmăresc ochii bunicului său. Seniorul Wasserman este mai mult decât şeful clanului, este Înţeleptul.

Ce este, bunicule? Voiai să-mi spui ceva?

Da, Adrian. Ţin foarte mult să te avertizez asupra pericolelor puterii. Puterea politică mai ales e ca o lampă, dragul meu. Adună insecte de tot felul. La un moment dat îţi va fi foarte greu să discerni care sunt insecte folositoare şi care sunt dăunătoare, care te pot infecta cu înţepăturile lor. Ai grijă!

Dar, bunicule, lampa mea e o lampă curată şi la astfel de lămpi nu prea vin bâzdâgănii!

– Nu-ţi face iluzii, dragul meu. Nu te amăgi singur. Nu există lider care să nu fie parazitat de tot felul de indivizi cu tot felul de interese, unele dintre ele foarte departe de lege. Depinde numai de tine să nu te laşi infectat de asemenea mizerii, chiar dacă ele îţi vor fi prezentate în cele mai atractive feluri, încercând să te îmbrobodească şi să te convingă să le faci favoruri.

– Dar, bunicule, sunt un om inteligent şi matur, ce Dumnezeu!

Adrian, lasă prostiile! Banul e ochiul Dracului, ştii cum se spune!

Voi fi curat, îţi promit!

Discuţia aceasta îi lăsă totuşi un gust amar. Adrian simţea deja în jurul său plasa marilor bandiţi. Aceştia strângeau încet şi abil un fel de laţ nevăzut, care avea la un moment dat să îi ajungă la beregată. Trebuia să facă ceva.
În discursurile sale ulterioare, Adrian Wasserman a denunţat mafia din domeniile strategice, mafie care atenta deja la moralitatea lui, pregătindu-se pentru a-l subjuga, mai ales că avea şanse să câştige funcţia supremă în stat, funcţie de care mafioţii erau interesaţi în cel mai înalt grad.
Până spre sfârşitul anului, Adrian şi-a ascuţit armele retoricii, a făcut numeroase turnee în ţară, s-a întâlnit cu oamenii dar şi cu responsabilii locali, pe care i-a avertizat în numeroase rânduri asupra pericolului cumplit. Adrian vedea mafia ca pe un fel de ciumă, ca pe o boală fatală a societăţii, a naţiunii.
Apoi, încet-încet, a simţit că popularitatea sa în rândurile colegilor de partid scade pe măsură ce îi creştea priza la public. Ajunse chiar în situaţia de a i se cere să demisioneze din funcţia de şef de partid. A început să primească ameninţări, la început voalate, apoi din ce în ce mai directe.
Adrian s-a adresat clanului. Seniorii din clanul Wasserman au făcut apel la oamenii de afaceri oneşti, la autorităţile încă neangrenate în sistemul putred al mafiei. Pe de o parte erau cei care cereau demisia lui Adrian Wasserman, spunând că acesta era prea „artist”, un idealist care nu putea conduce Partidul Republican în alegeri, dar care voiau de fapt să pactizeze cu Diavolul. De cealaltă parte erau Wassermanii, care convingeau din ce în ce mai mulţi oameni să îi urmeze şi să ia atitudine. Ţara părea divizată, ceea ce nu era deloc bine.
Dar, în acelaşi timp, era un semn de sănătate, o dovadă a faptului că societatea mai avea încă imunitate faţă de oribilul morb al corupţiei. Clanul Wasserman a pus la bătaie averea şi respectabilitatea pe care le acumulaseră în vreo două sute de ani.
Mulţi oameni de afaceri au căpătat curaj şi s–au aliat în acest război împotriva necinstei.
Până într-o zi….
Când trupul lui Adrian Wasserman fu găsit fără viaţă în maşina sa.
…. Clanul Wasserman era frânt de durere. Dar nu înfrânt. Voiau să meargă mai departe.
Voiau să taie capul Hidrei, şi erau convinşi că aveau să reuşească.
Peste trupul neînsufleţit al lui Adrian au pus un drapel uriaş. În toată ţara au izbucnit manifestaţii. Poliţia a reuşit să prindă la graniţă pe câţiva din marii capi ai lumii interlope care încercau să fugă. Mai mulţi miniştri şi demnitari locali au fost arestaţi sau puşi sub urmărire penală. Justiţia reîncepea să funcţioneze.
Se auzea în aer un fel de muzică a unei reînvieri naţionale şi sentimentul general era acela că sacrificiul lui Adrian a însemnat foarte mult.
Clanul Wasserman a intrat în luptă împotriva răului. O luptă pe care nu o vor înceta niciodată.

(din volumul în curs de apariţie “Parabole despre Putere”)

Advertisements

4 Comments »

  1. citind,m-am indreptat spre sua,in special in intervalul 1960-1963(si nu numai),dar am trecut si prin liban(fam. jemael si hariri).

    Comment by ingi — September 7, 2007 @ 5:40 pm

  2. Da, ai surprins f bine mediul si intervalul, numai ca eu as dori ca aceste parabole sa fie valabile ca modele, si pt noi si pt altii!
    Cartea va avea un numar de 40 de asemenea parabole, care au actiuni in locuri diferite, ca geografie, in momente istorice diferite, dar care trateaza in esenta despre facinatia puterii si despre consecintele acestei fascinatii. Aceste parabole sunt modele literare, insa nu ma va supara deloc sa fie simtita si valoarea lor de modele politice.

    Comment by mariabarbu — September 7, 2007 @ 6:08 pm

  3. distinsa colega,
    eu, ca si altii,am niste limite.am incercat si literatura(nu mi-e rusine cu bibl.pers. dar sunt mai aplecat asupra aplicatiilor ideilor decat a ideilor ca atare. sper ca acest lucru sa nu fie un inconvenient in schimbul nostru de opinii.
    uneori ma mai chinui si eu cu noemica si hermeneutica.am un volum din seria scurta a lui m.eliade “oceanografie” cu autograf ,nu pt mine din 1935.(a nu se intelege ca singurul)
    p.s am fost si la libraria corina in arad,nu te-am gasit.
    in urmatoarele 2 sapt voi cauta si cu acordul tau o solutie pt rezolv.problema

    Comment by ingi — September 10, 2007 @ 6:10 pm

  4. @ingi/

    Radu, ai rabdare cu cartea. Abia a aparut semnalul si incepe distributia, nu te panica! Te imbratisez cu prietenie.

    Comment by mariabarbu — September 10, 2007 @ 6:35 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: