MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

December 26, 2014

ANACONDA – parabola

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 3:58 am

Ana citise de nenumarate ori Biblia, sau, mai bine zis, anumite capitole din ea, care-i placeau ei foarte mult. Era doar adolescenta si-si facea drum la biserica numai si numai ca sa intalneasca baieti frumosi si, desigur, sa-i satisfaca orgoliul tatalui ei, care era pastor acolo. Era singura din familia care ramasese complet insensibila la fiorul mistic si care le facuse parintilor ei atatea probleme, incat acestia se intrebasera de multe ori in sinea lor daca nu cumva copila aceasta fusese schimbata din greseala la maternitate si nu avea in nici un fel sangele lor, dar nu avusesera niciodata curajul sa mearga la un laborator si sa faca o analiza ADN. Pur si simplu le era teama ca vor descoperi ca fata nu era a lor si atunci nu vor sti ce sa faca si cum sa gaseasca in inima lor acele resurse de iubire pe care Dumnezeu le cere dar pe care ei, nevrednici muritori, s-ar fi putut sa nu le aiba.

Pastorul Iacob era vestit pentru cucernicia sa si pentru minunatele cuvinte cu care-i povatuia pe credinciosii care veneau la biserica unde slujea el. Era un barbat inalt, trecut deja de mijlocul varstei, caci implinise in septembrie anul acesta 53 de ani si se bucurase de ziua aceea ca de o minune dumnezeiasca, pentru ca dupa o saptamana de ploi urate iesise soarele si un curcubeu lat si triumfator se instalase pe cer, parca intentionat chiar deasupra gradinii casei sale. Sau poate ca bunul pastor cam suferea de o aroganta ascunsa, si avea uneori sentimentul ca e centrul lumii chiar si atunci cand nu era deloc asa.

Dumnezeu il binecuvantase pe Iacob cu o nevasta frumoasa si vrednica, care-i nascuse si crescuse cinci copii de toata isprava. Erau mari acum, patru baieti si o fata, Ana, cea mai mica si mai “laica” din toata familia. Pastorul isi educase copiii in frica de Dumnezeu, facandu-i sa-si insuseasca morala ca pe un scut impotriva pedepsei divine, desi stia foarte bine ca nu asta era chiar cea mai buna cale nici de a-i face oameni buni cu adevarat si nici de a-i apropia de Dumnezeu, dar atat se pricepuse sa faca si asta facuse. Copila lui ii daduse multe prilejuri de a se indoi de metoda folosita si care daduse roade cu fratii mai mari, dar care pe ea nu reusea sa o imblanzeasca deloc si nici sa o transforme intr-o credincioasa. Dimpotriva, Ana ii purtase un fel de pica lui Dumnezeu si i se paruse ca Acesta sta cu biciul in mana, incruntat si rauvoitor, asteptand ca oamenii sa greseasca pentru a-i lovi napraznic. Ori, exact aceasta imagine era cea care-i sfasia sufletul pastorului si-l facea sa se inchine in altar si sa-I ceara lui Dumnezeu iertare ca a putut fi atat de nevrednic incat sa puna in sufletul copilei sale samanta necredintei.

Dar Ana era totusi binevoitoare si nevrand sa-si faca tatal sa sufere citise Biblia, mai pe sarite, dar o citise totusi, chiar daca ceea ce citise ii accentuase frica de Dumnezeul acela urias si necrutator pe care-l zugravea Cartea. Ii placuse insa cartea Genezei si povestea Facerii, atunci cand Dumnezeu ii creeaza pe Adam si Eva si ii pune in Paradis, laolalta cu sarpele. Ceea ce nu indraznise fata sa intrebe era de ce sarpele statea cu oamenii, de ce putea sa vorbeasca daca era doar un sarpe si cum putea sa fie rau, daca era facut tot de Dumnezeu. Ar mai fi vrut sa stie si cum arata acel sarpe, daca era ca o anaconda si daca nu cumva era vreo faptura venita dintr-un univers paralel in care Dumnezeul acesta nu avea putere. Si mai era ceva: cum de intrase sarpele cel rau si viclean in paradisul care fusese proiectat sa fie perfect si impenetrabil?

Toata povestea asta cu Paradisul, cu sarpele si Eva, parea o uneltire a unor forte superioare ca putere lui Dumnezeu cel din Biblie, forte capabile sa-I strice creatia chiar din momentul in care ea ar fi trebuit sa fie perfecta. Si daca aceste forte ostile erau superioare lui Dumnezeu, aunci de ce in biserica se spunea ca Dumnezeu este atotputernic cand de fapt nu era deloc asa? Era toata credinta doar o pacaleala, era religia construita pe o farsa sau oamenii se rugau unui Dumnezeu complet neputincios in fata Raului, care-I atacase creatia si caruia nu-I putea face nimic?

Ana nu avea rabdare sa stea la predicile tinute de tatal sau, pentru ca-i era aproape mila sa vada cat de credincios era pastorul Iacob si cum se inchina cu fervoare la acest Dumnezeu despre care credea ca este puternic si ca poate pedepsi orice rau, cand de fapt era slab si fara putere in fata raului, care se vedea a fi superior si biruitor. Poate ca tot ce credea ea era doar o aiureala de adolescent si de multe ori se spasea in sinea ei, spunandu-si ca face interpretari gresite si ca Cel Rau o ademeneste si pe ea, ca pe Eva, nu luand forma unui sarpe anaconda ci luand forma unui gand si a unei indoieli care putea sa erodeze o credinta oricat de puternica.

Ana isi iubea tatal foarte mult, il respecta si-l pretuia mai mult decat pe oricine, dar nu se putea opri sa nu gandeasca fiecare cuvant pe care-l citea in Sfanta Scriptura si cu cat se gandea mai mult si mai adanc cu atat era pe cale sa-si piarda credinta, cel putin acel model de credinta pe care biserica si pastorul Iacob, tatal ei, il inoculau oamenilor. Simtea cateodata ca nu credinta era cea care ii lipseste ci increderea in adevarurile spuse in biserica, pentru ca acele adevaruri erau atat de subrede si se ruinau aproape imediat la o analiza logica. Se intreba daca nu cumva sarpele din Facere era o fiinta superioara, un alt creator de oameni si daca era asa, nu cumva era ea insasi o urmasa a oamenilor creati de acel sarpe anaconda? Ea, Ana, nu era cumva anaconda?

Ei bine, gandul acesta o facea sa tipe interior si sa se refugieze intr-un fel de intuneric, ca o grota a gandului. Intr-un astfel de moment o surprinse tatal ei, care intrase tiptil in camera, dorind sa vada ce face fata lui si s-o invite la o intalnire cu niste tineri crestini veniti dintr-o alta tara. Dar fata scoase un tipat de spaima atat de ascutit, incat pastorul, ingrozit, dadu sa iasa din camera.
– Tata, ce faci aici? – striga fata, alba ca varul la fata.
– Ana, draga mea, iarta-ma ca te-am speriat, nu am avut asta in intentie, te rog sa ma crezi. Voiam sa-ti fac o surpriza si sa te invit la o intalnire cu niste tineri ca si tine, dar veniti dintr-o alta tara si sa vorbiti depre scoala, despre familie, despre Dumnezeu….
– Tata, stii foarte bine ca ceva nu e in regula cu mine si ca nu e cazul sa ma pui in situatia de a fi un adolescent exemplar, in sensul pe care-l doresti tu, pentru ca s-ar putea sa ai suprize tu si foarte neplacute.
– Cum adica? – spuse aproape soptit pastorul.
– Noi am mai vorbit despre cum vade eu adevarurile din cartea Sfanta dar intre timp am ajuns la niste interpretari care sunt convinsa ca te vor revolta daca nu cumva te vor speria de-a dreptul.
– Ce fel de interpretari ai ajuns tu sa faci, Ana? Nu ti-am spus ca nu e bine sa te indepartezi de spiritul interpretarilor facute de Sfintii parinti?
– Tata, dar eu am propria mea minte, nu am nevoie sa iau de bune interpretarile facute de altii, cu atat mai mult cu cat intrebarile mele pun la indoiala insasi existent lui Dumnezeu ca divinitate atotputernica.
– Doamne, sfinte, unde ai ajuns tu, copila mea, cu indoielile tale nebunesti?
– Tata, am ajuns sa cred ca eu provin dintr-o alta specie decat tine, de exemplu. Poate ca tu vii dintr-o specie de oameni creati de Dumnezeul tau, dar eu cred ca provin dintr-o specie de oameni creati de sarpele din paradis, caruia imi place sa-i spun Anaconda.
– Copila mea, dar acela e Satana, nu ai tu cum sa fii din stirpea Satanei…. urla speriat pastorul Iacob.
– Ba da, tata, eu asa cred, ca provin din anaconda. Si sa stii ca sarpele ala nu era deloc Satana, ci un Dumnezeu mult mai puternic decat Dumnezeul tau, asa cum eu sunt mult mai desteapta decat tine si decat toti credinciosii tai idioti de la biserica!- tipa si fata la randul ei si iesi fugind din camera si plangand in hohote.

Pe Ana nu a mai vazut-o nimeni dupa acest incident si se spune prin vecini ca pastorul ar fi facut testul ADN si ca fata nu era a lui si a nevestei lui, ca ar fi fost schimbata la maternitate, dar pastorul Iacob, in marea lui bunatate, ar fi internat-o la o manastire, ca sa aiba o viata daruita lui Dumnezeu. Asa se spunea, dar adevarul-adevarat nu-l stia nimeni.

December 19, 2014

PERPETUA FIARA

Filed under: Ideal — Maria Barbu @ 2:51 am

lamentabila minciuna a noptii,

promisiunea strivita de somn si de lene,

iubirea brutala, os pe os, carne pe carne.

samburele sangelui trece mai departe de noi,

reproducandu-ne portretul

ca o pictura replicata la infinit.

intrebarile noastre stau grupate,

conduse parca de un instinct social pe care noi nu-l avem,

raspunsurile raman solitare,

abandonate intr-un adevar incapatanat si inchis,

un mar pietros

pe care nici o Eva nu mai vrea sa-l muste.

ma retrag de sub ploi intr-un melc muzical,

intr-o partitura existentiala cu autor necunoscut.

poate divin. sau uman.

nu mai conteaza.

presimtirile mele se fac fiare vii si ma sfasie.

paradisul e dincolo de cuvant,

la liziera unei paduri imaginare.

one-wild-night-short-story

December 7, 2014

MUGURE IN GER

Filed under: Ideal — Maria Barbu @ 3:17 am
Tags:

imi recapat auzul, 

sunetele se agata de urechile mele,

candele ale unei muzici de maine.

imi reinnoiesc vazul,

pot citi in ochii tai vietile anterioare

si lacrimile nestiute.

sunt noua iar in lume,

invelita-n lumina, 

simt culorile ca pe niste straturi de piele.

totul e nou, am renascut.

mugure in ger,

trandafir al inimii,

cu petalele stranse pana la sange.

images

Blog at WordPress.com.