fire de miere divina, soare marunt,
iarna se strecoara prin noi
pana la ghinda.
credinta se marunteste si ea si se lasa inchisa in gand.
noptile pandesc maraind, ca niste lupi
ce poftesc sa sfasie delicata caprioara a zilei.
nu mai stiu unde e calea,
drumul care ma poate duce de la iadul launtric
la paradisul in doi.
padurea mea de brazi deja impodobiti
se acopera de zapada.
numai steaua din varf ramane inalta
si neclintita,
ca si dorinta de slava
si iubirea larga, infinita.