DUMNEZEU IN GENUNCHI

pedalam in noapte, ca un caine dresat, 

incercand sa ajung la stelele promise,

voiam sa zbor ca-ntr-un descantec,

sa desfac in mine genele strabunilor mei din alte galaxii.

flutura lumina ca o esarfa a zeilor,

desprinsa de la gatul cantator

al acestei pasari al carei ou e universul insusI.

acum ma joc de-a mitologia, 

ma urc in propriul meu Olimp, 

pana cand simt in jurul fruntii nimbul intreg,

rotunjit cu maiestria unui olar.

tine de destin si de har ceea ce numai eu pot sa spun,

ceea ce numai eu pot sa scot

din fantana inimii mele nemuritoare.

mi-e frig si ma doare orice zi

si orice noapte,

dar soaptele mele se coaguleaza dupa un model exemplar,

ca o miere nevazuta.

din gura mea picura vorbe,

picura vieti si ingeri.

mai ales cand stai langa mine,

cuprinsi amandoi de acelasi fior al revelatiei.

Dumnezeu sta in genunchi 

si ne implora sa aprindem,

in fiecare din noi, cate un soare.

CANTEC DE ANUL NOU

o halca de pamant, de carne , de os sanatos

si de hohot razand.

o frantura de zeu, de om si de cantec,

o picatura de divin din boabele ochilor tristi,

o inima si o lumina.

iarna aceasta senina se rupe de crengi si se face linx,

sarbatorile se preling pe langa sosele, pe langa pustiu

ori pe langa fantani.

ma spal pe picioare, ma spal pe maini

si ma rog

sa nu ramana destinul meu olog,

sa poata sa zboare,

sa aiba picioare si aripi.

sa fie puternic dar si fragil,

sa aiba suflet de copil

si o gura de roua.

sa ma duc in cer peste un mileniu

si sa imi iau nuielele din cosul vietii,

baghetele fermecate din poeme netrucate.

cam asta e realitatea si viata mea,

cu foi de aur si cu har,

dar si cu zahar in buzunar.

ne tinem in brate si ne strangem 

pana ne sufocam,

si din firul subtire de suflare

se va umfla un inger cu floare.