MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

February 25, 2010

Despre români şi modelul învingătorului

Filed under: Avem nevoie de curaj si demnitate,GOD BLESS ROMANIA — Maria Barbu @ 10:38 pm
Tags:

M-am întrebat mereu de ce în basmele româneşti protagonistul învinge doar prin metode neortodoxe, prin şiretlic, prin fraudă, prin minciună, ori folosindu-se cu o “nostimă” lipsă de scrupule de calităţile excepţionale ale unor fiinţe pe care şi le aserveşte într-un mod abuziv! Ei bine, încep să cred că am găsit abia de curând un răspuns.

Românilor le place ca eroul să învingă fără sacrificii. Pare prea obositor şi chiar de netolerat pentru mentalul colectiv românesc să fii de partea unui martir, ori a unui erou care îţi pune imediat probleme de conştiinţă şi de identitate, făcându-te să te simţi mic şi stupid. Mai bine să trasformăm nimicnicia şi stupiditatea, la care adăugăm hoţia, mârlănia şi despotismul încropind astfel un model de erou absolut, un fel de chintesenţă a sufletului românesc de acum, rămas involuat şi mizer!

Numai aşa se explică atât fascinaţia pentru protagoniştii celor mai multe basme româneşti, cât şi succesul mai recent al unui “erou” politic cam de aceeaşi factură  şi mă refer aici la Traian Băsescu. A, şi mai e ceva! Românii admiră paricidul politic! L-au iubit pe Nicolae Ceauşescu şi l-au admirat pentru felul în care l-a păcălit pe Gh. Gheorghiu-Dej, tot aşa cum îi admiră acum pe toţi trădătorii care-şi reneagă taţii politici, alipindu-se rapid la ceata de hămăitori a Făt-Frumosului ciudat de la Cotroceni!

Aşa încât, a-l demoniza exclusiv pe Traian Băsescu e şi inutil şi oarecum nedrept, pentru că acest Comandant exprimă cele mai puternice năzuinţe ale sufletului colectiv românesc de azi , iar basmul pe care-l desfăşoară sub ochii noştri uimiţi seamănă foarte mult, izbitor de mult aş spune, cu basmele cele mai cunoscute pe la noi, pe aici, la gurile Dunării. Destul de straniu e faptul că numai prin raportarea la un basm cult cum este Harap Alb înţelegi că de fapt personajul Traian Băsescu pare să fie mai mult Spânul, care era întruchiparea Diavolului, decât a lui Făt-Frumos!

Am de mai multă vreme convingerea că noi, românii, purtăm povara unui blestem venit din stră-istorie, un blestem istorico-mistic dacă se poate spune aşa! Şi mă gândesc la blestemul care a făcut ca toate popoarele care practicau în străvechime sacrificii umane să dispară din istorie, mai devreme sau mai târziu.

Ştim că dacii îi aruncau pe tineri în suliţe, ca să ducă mesaje în Cer, dar şi mayaşii ori aztecii trimiteau solii sinistre spre un Cer care poate să fi fost mai negru decât credem. Şi cam toţi au dispărut dramatic. Noi suntem urmaşii unor sacrificatori de oameni vii, şi chiar mai purtăm însemnele oripilante ale unei lipse de compasiune pentru semenii noştri ca şi pentru alte fiinţe în general, lipsă de compasiune pe care îmi este foarte greu să o accept ca făcând parte din compoziţia sufletească a unor oameni adevăraţi.

Dat fiind că omul nu este şi nu a fost niciodată necesar naturii, că nu face parte din lanţul trofic, există cred eu o singură explicaţie pentru prezenţa omului pe pământ, dincolo de cea religioasă/mistică, conform căreia omul este teofor, adică purtător de Divinitate!

Această explicaţie ar fi aceea că Omul este singura fiinţă cu o conştiinţă activă, ceea ce îl face să poată fi recunoscut ca superior tuturor animalelor şi să-şi asume rolul de protector al întregii naturi pământene. Cerescul divin din om  îl face capabil să înţeleagă şi să protejeze tot ce e pământean/pământesc!

Şi atunci, cum de românii ignoră cu atâta încăpăţânare tocmai conştiinţa? Nu ştiu, dar e straniu şi dureros să văd asta şi să văd cum blestemul istorico-mistic continuă să lucreze! Unde vom ajunge oare? Probabil la aneantizarea definitivă a fiinţei naţionale, a acestei fiinţe care a generat mentalul românesc colectiv, cel care ne face să idolatrizăm tocmai acel model de învingător ce-şi canibalizeaza semenii!  Aşa încât nu ne rămâne decât să schimbăm cât mai repede cu putinţă modelul, patternul cum îmi place mie să spun,  învingătorului, să ne străduim să adoptăm acel model de erou adevărat, care să determine o regenerare a  sufletului nostru colectiv, în care să înmugurească germenele unui basm eroic şi benefic cu adevărat!

(fragment din cartea în lucru “Românii şi istoria blestemată”)

Advertisements

February 22, 2010

FUGA DE MEMORIE

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 10:49 pm

la o poartă de lacrimi,

câinele inimii mele se aude lătrând.

e-ntuneric pe stradă,

este iarnă în gând.

suferinţa luminii iar mă strânge de gât.

niciodată, nicicând,

crucea coastelor mele n-a fost aşa de grea.

sunt copac, sunt o ghindă,

sunt doar lacrima ta,

care stă să se prindă de o geană de viaţă.

un munte-n ochiul  meu s-a prăbuşit,

un munte nou se iscă iar

în fiecare dimineaţă.

eşti aici, eşti un cânt,

dinaintea zăpezii, înfruntând porumbeii.

floarea mea tremurând

îndrăzneşte să vrea,

îndrăzneşte să fie

mai presus decât zeii.

( lui Ruxi )

February 21, 2010

CONGRESUL PSD – geneza politica!

Filed under: Uncategorized — Maria Barbu @ 10:44 am

Stiu c-am promis sa nu mai scriu despre politica, dar Congresul PSD de ieri a fost cu adevarat extraordinar, cu adevarat adica pe bune! Adica s-a vazut aproape tot, ca la o radiografie, inclusiv inelul de aur inghitit de Victor Ponta inca dinainte de a intra in scena. S-a vazut incrancenarea si schema jocului, ba chiar l-am  putut admira pe Marele Maestru al ” jocului cu margele de sticla”, Ion Iliescu, jucandu-se de-a Dumnezeu!

A fost o zi ca de Geneza, cu spirit, vointa si noroiul aferent, ca doar nu se poate crea chiar din nimic. Din noroiul acela gros in care aproape ca inotau candidatii, am vazut rasarind alesul, alesul lor! Retrageri spectaculare, aglutinari necesare pentru a da contur si greutate celui ce avea sa apara ca noul Salvator, toata masinaria demiurgicii politice si-a dezvaluit mecanismele, facandu-ne sa stam fascinati si sa urmarim aceasta naratiune “mistica”. Intre Geneza biblica, Star Wars si Matrix, Congresul extraordinar al PSD ne-a oferit un film de exceptie. De fapt un super movie, cu miscare cu tot, ca doar cuvantul movie contine dinamica genezei cinematografice. Sau a genezei politice.

Mi-a placut. Ma bucur ca a iesit la vot Victor Ponta, noul Messia pesedist! Ce va fi mai departe, vom vedea. Oricum, aceasta febra a miscarii, a schimbarii, a re-genezei, sper ca va atinge si molohul pedelist, ca acolo stau serpii impietriti care au transformat lumea edenica, ori cvasiedenica, romaneasca in iadul insuportabil de acum!

Dar, hai sa ne intoarcem la PSD si sa vedem cum, dupa oboseala acestei creatii, mai mult sau mai putin demiurgice, se va face si lumina. FIAT LUX! Ca mi se pare ca , spre deosebire de actiunea biblica, care se petrece deja in lumina, la PSD s-a petrecut la intuneric, dar camera ascunsa, cu raze X, ne-a lasat sa vedem cam tot ceea ce parea ascuns, cam tot ce ar fi putut fi ocultat.

Ceea ce, de fapt, e foarte bine! Macar sa fie cu noroc!

aproape ca inotau candidadtii,

February 16, 2010

PIRATERIE EROTICĂ

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:44 am

cu tine am furat, pe mări, tezaure

şi cranii,

am spart în dinţi otrăvuri

şi-am împărţit hoţeşte

şi diamantele şi banii.

acum eşti parcă şchiop şi ochiul tău valid

nu mai e prea măiastru,

iar dinţii auriţi nu-şi mai găsesc

rânjetul larg,

ca al rechinului albastru.

am rămas singură sub steag,

şi mă picură ploaia cu stropul greu

de sânge,

cu zdrenţuita stea lipită-n vârf

şi care parcă plânge.

mi-s oasele subţiri, de nai,

mi-e gura umedă de maci,

nu te găsesc,

deşi te caut,

nu te visez,

deşi mă-mbraci

în venele tale umflate

cum nările de taur.

mi-ai murit şi în gând şi pe punte,

mi-ai lăsat gustul sării

peste sân şi pe frunte,

ceruindu-mă toată.

bob cu bob,

ochi cu ochi,

os cu os.

ca pe-un balot o să te las să cazi ,

peste frânghiile crunte,

căci destinul meu iese azi din ocean

şi se-nalţă stâncos,

mai înalt ca un munte.

February 14, 2010

Fascinantul “AVATAR”

Filed under: Arta,Cultura,Fictiune,Ideal — Maria Barbu @ 3:15 pm

Minunat film acest “AVATAR” !

Minunat mai întâi pentru că e o poveste de care ne e dor tuturor, acel tip de poveste în care eroismul şi  erotismul se îmbină în mod subtil, făcându-te să te simţi nu doar atras în naraţiune ci chiar intrat în ea, ca şi cum protagonistul însuşi ar fi propriul tău avatar!

Dincolo de spectacularele efecte speciale, de halucinant de frumoasa natură de pe planeta “Pandora”, dincolo chiar de simboluri şi de magice schimburi energetice şi spirituale la care visează toată pletora asta de new-agisti, filmul este atât de simplu şi de frumos, cum numai poveştile ce urmează scheme arhetipale pot să fie.

SIGUR CĂ EROISMUL DERIVĂ DIN LUPTA DINTRE BINE ŞI RĂU, DINTRE EROII MINUNAŢI CARE APĂRĂ FRUMUSEŢEA ŞI ARMONIA ŞI BRUTELE HIDOASE CARE EXTERMINĂ NUMAI DE DRAGUL DE A FACE RĂU SAU PENTRU BANI, BANI, BANI!

Dar ceea ce este cu adevărat fascinant este faptul ca nu mai simţi diferenţele dintre eroii pământeni si cei pandorieni, mă refer la eroii pozitivi, adevăraţii eroi ai poveştii, nu se mai simt acele diferenţe care fac din existenţa noastră pământeană un iad chinuitor, împiedicându-ne să fim fericiţi. În ‘Avatar” diferenţele se anulează prin miraculoasa trăire a iubirii si a curajului, prin conectarea la acele izvoare de sentiment şi de emoţie care fac din fiinţa umană cea mai fascinantă creaţie din întreg cosmosul.

Mi se pare absolut firesc ca acest film să aibă fabulosul succes pe care îl are, penrtu că reuşeşte să fie unul dintre, dacă nu cumva chiar cel mai, minunat basm al lumii de azi, de mâine şi poate chiar de poimâine! Un basm care face din trăirea umană inefabilă cea mai mare putere din univers!

ENJOY IT!

http://www.youtube.com/watch?v=cRdxXPV9GNQ

February 12, 2010

Pe lângă Dumnezeu

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 9:27 pm

bolovan, tavan,

suflet de un gologan.

furii severe,

ochii ostili latră  lumina.

lumea în care trăim

îşi arată ruina.

pedalăm peste inimi,

ne legăm cu gratii,

grătare,

amare minciuni,

încă mai aşteptăm minuni,

dar ceva s-a rupt.

e o prăpastie dedesubt

şi acolo e Dumnezeu.

lângă El,

ghemuiţi şi aproape informi,

numai Tu

şi Eu.


February 11, 2010

“BĂŞICA” POLITICĂ

Filed under: Avem nevoie de curaj si demnitate — Maria Barbu @ 1:28 am

Societatea românească de azi este ca un labirint absurd, ba chiar mai absurd decât orice alt labirint,  pentru că nu e un labirint al traseului ci un labirint de ziduri, de care ne izbim fără speranţă. Deasupra noastră, a tuturor, este însă un fel de sac inform, o băşică aş spune, care este formată din politicieni şi politruci, stăpâni şi slugi, adică din cei care profită enorm şi fără scrupuile de toată seva societăţii, în timp ce restul românilor se izbesc de pereţi şi între ei, fără a putea pătrunde în “băşica de sus” decât prin trădare, fraudă, hoţie, prostituţie, fie ea economică, politică, moral/imorală, sau de altă natură.

Generaţiile următoare sunt născute moarte, nu au loc de dezvoltare, nu sunt primite în nici un fel şi nu li se recunoaşte nici valoarea şi nici legitimitatea. Singura opţiune care ne rămâne este aceea de a sparge şi elimina această “băşică”, care este în fapt o tumoare pe sistemul nervos al societăţii româneşti. A extirpa această tumoare nu înseamnă a elimina Parlamentul şi instituţiile democratice, ci înseamnă să spargem găştile şi mafiile politico-economice care vampirizează întreaga naţiune.  Numai astfel ne vom putea flexibiliza mediul social, ne vom putea afirma ca personalităţi şi valori, vom putea reconstrui România şi odată cu ea propriile noastre existenţe, atât în concret cât şi în Ideal!

February 6, 2010

RITM SECRET

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 12:48 pm

noapte, cer scobit,

suflet oprit în eprubetă,

într-o germinare secretă

care mă scoate din minţi.

îngeri mărunţi, demonii sluţi,

sarabandă de stele.

câteodată revii  şi apoi iarăşi pleci,

cu pietroaie de plâns,

cu dezinvolta sevă

din petalele mele.

ruptură de ritm,

apăsare nebună şi retragere suplă

din fiecare anotimp,

timp tâmp,

maci de câmp,

armonii nenăscute,

toate obsesiile mele

te subjugă încet,

tatuaje pe piele,

destin în formă de yin,

mister închis în fier,

viaţă şi moarte.

tu eşti aici,

eu sunt departe.

February 1, 2010

IUBIRE LA RĂSCRUCE

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 8:20 pm

mă gândesc la nebunia ta,

la corabia în derivă,

la inima înecată în fumul propriului rug.

îţi văd coastele şi mă înclin,

ca în faţa unui crucificat.

pe viaţa mea ai stat

şi m-ai apucat de destin,

ca de o padelă cu care te-ai fi salvat.

nu ştiu dacă e un păcat,

că eu am intrat în tine

ca-ntr-o colibă,

într-un sevraj de iubire,

într-o şoaptă acoperită de salivă

şi de dorinţă şi de neant.

cred că nu ne vom mai găsi niciodată

unul pe celălalt,

cel puţin nu în aceeaşi viaţă.

sau poate,

într-o simplă dimineaţă,

vei coborî de pe cruce

şi vei spune înseninat:

“femeie dragă, uite că te-am iertat!”

Create a free website or blog at WordPress.com.