MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

May 28, 2015

EQUILIBRIUM – parabolă

Filed under: Literatura,Politica — Maria Barbu @ 1:31 pm

Metropola era adâncită într-un întuneric ca de moarte și nimeni nu înțelegea ce se întâmplă. Chiar și generatoarele secundare căzuseră într-un mod inexplicabil și nu mai furnizau energie deloc, nimănui, niciunde.
Era un coșmar trăit în același timp de câteva milioane de oameni, așa încât era de milioane de ori mai rău decât orice coșmar individual.
Poate că ar fi fost mai bine dacă ar fi ieșit cu toții pe străzi, dar, în afară de faptul că era iarnă și frig, mai era și teama de hoți, căci jefuitorii se activează la maximum tocmai în asemenea momente de catastrofă.
Ianis și Larisa se baricadaseră la propriu în apartamentul lor, declarându-se oarecum mulțumiți după ce reușiseră cu eforturi supraomenești să care un dulap de fier, un fel de seif mare aproape cât un perete, pe care-l întorseseră și-l împinseseră în ușă cu partea laterală, astfel încât chiar că nu mai era nici un pic de spațiu în vestibulul și așa destul de îngust și de insuficient.
Dar după acel efort care le provocase întindere de mușchi, ligamente, tendoane și tot ce mai era anatomic legat de mecanica efortului fizic, se trantiseră pe patul mare și zăceau la fel de nemișcați ca niște cadavre.
Efortul acela fusese peste puterile lor de tineri abia ieșiți din adolescență, căci Ianis împlinise doar de vreo trei luni douăzeci de ani, iar Larisa urma să-i împlinească și ea foarte curând. Erau pur și simplu extenuați de efortul teribil, cumplit, la care se supuseseră și din ochiul stâng al Larisei curgea o lacrimă singuratică pe care fata nu mai avea puterea să o șteargă.
Adormiră curând și somnul îi făcuse grei și inerți dar le adusese și un somn adânc și enorm de lung. A doua zi spre amiază, când se treziră brusc, orbiți de lumina soarelui ce pătrundea prin ferestre, au constatat că toate aparatele din casă bâzâiau, zornăiau, urlau, zăngăneau în neștire.
Foehnul, mașina de spălat vase, mașina de spălat rufe, televizorul, computerul, Cd playerul, aspiratorul și absolut tot ce mai era în prize și depindea de curentul electric, părea să fi prins viață și să se fi autoprogramat să funcționeze. Slavă Domnului că plita electrică nu dăduse foc casei și nici cuptorul cu microunde nu se topise pe el însuși!
Au fugit amândoi în toate direcțiile ca să oprească debandada aceea sonoră și nu numai, simțindu-se ca într-un infern al electrocasnicelor devenite agresive, ca într-un film de science fiction. Într-un final, reușiră să opreaza hărmălaia și să înțeleagă de la o reporteriță prezentă pe ecranul uriaș al televizorului din livingul casei că pana de curent părea să fi fost provocată de ciocnirea a doi sateliți artificiali care explodaseră în atmosferă.
Cele câteva milioane de locuitori ai metropolei își reluaseră în aparență existența dar părea că ceva straniu plutea în aer, oamenii simțindu-se parcă spionați de camerele de luat vederi, amenințați de tot ce era motorizat și dependent de curentul electric.
Bineînțeles că la numai câteva ore de la reluarea furnizării de energie electrică, orașul se și umpluse de nenumărați predicatori și profeți ce urlau pe străzi și pe marile bulevarde, cu propria voce sau în megafoane, că sfârșitul lumii e aproape și că oamenii ar trebui să se smerească.
– Dumnezeu ne-a trimis îngerul întunericului să ne avertizeze că dacă nu ne aliniem la acest equilibrium universal pe care El l-a creat vom pieri cu toții!
– Du-te dracului de nebun! – îi strigară câțiva.
– Cum să pierim doar așa, pentru că s-a oprit curentul electric? Ce prostie, spuseră alții.
– Ce rahat mănâncă asta cu equilibiumul lui, parcă ar fi un nume de medicament de nebuni?!
Dar fără să vrea cineva și fără să fie cineva conștient de asta, până la sfârșitul zilei cel mai pronunțat cuvânt în marea metropolă avea să fie “equilibrium”, spus parcă pe un ton din ce în ce mai amenințător și mai apocaliptic.
– Ce straniu! – spuse Larisa. Cum de s-a ajuns ca în numai câteva ore acest cuvânt să devină leit motivul vieții noastre și, culmea, cu un sens complet opus sensului său originar.
– Dă-l naibii de cuvânt! – îi spuse Ianis. Pentru noi nu acest equilibrium e important ci cum vom supraviețui fără să avem mâncare în frigider, pentru că ieri voiam să mergem la supermarket char înainte să se întrerupă curentul și ai văzut că nici un magazin, nici o brutărie, nici un bar și nici un restaurant nu s-au deschis astăzi și nu înțeleg de ce. Dacă situația asta continuă și mâine și în zilele următoare, să știi că avem toate șansele să murim de foame, sau poate reușim să facem ceva, cumva.
– Da, să facem supă de șosete, mai ales din cele murdare cu ceva material biologic pe ele!
– Hai termină, că mi se face greață!
– Păi nu tu ai început cu paranoia asta a înfometării?
– Tu zici că e paranoia, dar eu mă întreb serios dacă nu cumva este intenționat făcută chestia asta și dacă nu e dirijată spre înfometarea și exterminarea celor câteva milioane de oameni din orașul ăsta. Sau poate e un experiment care vrea să urmărească capacitatea noastră de supraviețuire sau procentajul celor care vor apela la canibalism. Ce crezi?
– Ianis, cred că pur și simplu ai luat-o razna!
– Bine, bine, vom vedea în zilele următoare dacă eu am înnebunit sau nu.
Magazinele alimentare nu s-au redeschis nici în următoarele zile și nici în următoarele săptămâni. Pe străzile metropolei nu mai urlau profeții din toți plămânii “Equilibrium, Equilibrium”!
Se făcuse de fapt o stare de echilibru cumva absurd între moarte și viață și unii, care mai aveau putere să șoptească, spuneau despre vecinii care-și mâncaseră copii și alte asemenea atrocități.
Trecuseră deja patruzeci de zile de la cumplitul întuneric și metropola se despopulase dramatic. Încet și timid, se redeschiseseră și câteva magazine alimentare, dar, spre surprinderea lumii din afară metropolei, prea puțini indivizi mai avuseseră puterea să mai meargă după mâncare.
Guvernul trimisese ajutoare, ambulanțe și polițiști, personal calificat să scoată cadavrele din case și din apartamente pentru a le transporta la crematoriul cel mare. Marii oameni de afaceri din alte metropole au făcut gesturi caritabile și umanitare și au donat crematoare mobile, care mergeau pe străzi și ardeau la fața locului cadavrele găsite, sau rămășițele de cadavre care se mai găseau prin locuințe.
În următoarele șase luni se decretase starea de necesitate în metropola pustiită, care fusese supusă unui proces sever de sanitarizare și fuseseră aduși coloniști dintre locuitorii voluntari din alte metropole sau dintre imigranții care aveau mare nevoie de o locuință.
În ziua când se împlinise un an de la marele întuneric, se putea vedea cuvântul EQUILIBRIUM scris pe toate ecranele publice ale metropolei, pe bannere, pe vitrine, peste tot.
Noii locuitori păreau să se fi obișnuit în casele primite și viața se reluase în ritmuri foarte asemănătoare celei dinainte, deși se simțea parcă un fel de ralenti în toate mișcările, și ale oamenilor și ale mașinilor și ale autorităților și ale turiștilor.
În noaptea ce urmase zilei în care se sărbătorise un an de la marele Equilibrium, cum i se spunea acum marelui întuneric, un accident aviatic sau de altă natură a produs într-o metropolă apropiată o cădere de curent foarte asemănătoare cu cea de acum un an.
Ce s-a mai întâmplat după aceea, poate că e mai bine să trecem sub tăcere. EQUILIBRIUM.

nyc_blackout

January 18, 2015

VODKA – parabola

Filed under: Literatura,Politica — Maria Barbu @ 4:35 am

Serghei se grabea sa ajunga la Club si calca pedala de acceleratie cu ura. Nu-si rezolvase niciuna dintre problemele programate pentru acea nefericita zi de marti si-l durea capul infiorator, ceea ce i se intampla extrem de rar si de aceea era dispus sa-l considere un semn rau pentru aceasta zi si asa destul de ne-fasta.
La Clubul “Narodna” il astepta tatal sau, domnul senator Yuri Pavlenko, unul dintre cei mai importanti oameni politici ai acestei epoci. Familia Pavlenko era de vita nobila si-si tinuse rangul chiar si pe vremea comunismului sovietic, fara sa faca rabat de la valorile intelectuale cu care se mandreau de vreo doua secole incoace.
Erau samanta de rusi albi, elita aristocratica ruseasca si multi dintre stramosii lor facusera studii prin marile capitale europene si deasemenea multi ramasesera acolo de frica bolsevicilor.
Dar asta e o alta poveste, pe care Serghei o auzise de multe ori din gura tatalui sau sau a unchilor sai, a caror mandrie nu era egalata decat de teribila aroganta, pe care nu faceau nici un efort sa o ascunda.
In familia lor, barbatii erau aroganti iar femeile erau smerite, cel putin asa le placea sa se laude.
Mama lui Serghei, Masha Andreevna, provenea tot dintr-o straveche spita aristocratica, dar saracita si inspaimantata de comunismul bolsevic, intr-atat incat ajunsesera sa se dezica de stirpea lor nobila si sa accepte cu lasitate functii in cadrul noii ordini proletare, ceea ce pe mama lui o facea sa se simta cumva umilita, iar pe tatal lui il justifica sa se poarte de multe ori agresiv si stupid cu femeia pe care o iubea cu patima de mai mult de treizeci de ani.
Serghei si sora lui, Sonia, erau fructele acestei iubiri, SS cum spunea razand tatal sau, mangaindu-si mustata atent tunsa.
Domnul senator fuma pipa si aroma tutunului sau olandez umplea orice incapere in care s-ar fi aflat, asa cum se intampla si acum, in barul de la clubul select unde-si daduse intalnire cu fiul sau.
Tatal si fiul dadusera de urma unei afaceri destul de necurate, cu vodca scumpa, adusa din Finlanda si reetichetata in Rusia, pentru a fi apoi vanduta de zece ori mai scump pe piata americana.
Amandoi dispretuiau tot ce era american, cu acea superioritate a vechilor familii boieresti, pe care Europa le produce mereu, spre disperarea celor de peste ocean, care nu au nici vechime, nici traditii, nici cultura, si confunda aristocratia ruseasca cu cine stie ce alta nobilime, tot asa cum confunda Europa cu Eurasia, dintr-o crasa ignoranta, de care nu se obosesc sa scape.
– Tata, nu stiu ce sa zic, dar nu cred ca merita sa te bagi in treaba asta, din care nu ai cum sa iesi nepatat. Zau nu merita! – ii spuse Serghei tatalui sau, pe care-l respecta mai mult decat il iubea si pe care-l admira mai mult decat il asculta.
– Stiu, Serghei, si nici nu am de gand sa ma bag, vreau doar sa dau de niste fire ca sa pot apoi sa pun totul in bratele procurorului general. – raspunse senatorul.
– Cred ca deja trebuie sa faci asta, pentru ca orice miscare este de acum inainte riscanta si te poate trage in valtoarea asta frauduloasa, fara sa-ti dai seama! – relua Serghei.
– Tocmai de aceea am vrut sa ne vedem, ca sa imi spui ce parere ai, pentru ca eu as putea sa fac o interpelare in Duma, dar stii cum sunt parlamentarii nostri, se misca greu, ca melcii. E un deputat faimos bagat in porcaria asta si mi-e prieten, de asta ezit…
– Aici nu mai incape prietenie, trebuie sa tai in carne vie, il dai pe tava la procuratura si gata, lasa fineturile si gesturile elegante, ca poti ajunge si tu in puscarie, fara sa fii deloc vinovat. Ca una era sa fi luat si tu niste milioane de dolari, cum a facut amicul tau si alta este sa fii doar un filozof fraier, care nu-si toarna prietenul din noblete. Aici e o afacere murdara, e ceva pe viata si pe moarte sau pe libertate, mai bine zis. Nu te baga deloc, da-te deoparte, acum! – ii spuse Serghei pe un ton atat de categoric incat senatorul tresari.
– Ai dreptate, fiule, acum imi dau seama ca nu mai merge nobletea aici, e o treaba prea murdara in care s-a bagat Cernosenko, nu mai am cum sa ma prefac ca nu vad. Uite ca e aici si procurorul general, am sa-i soptesc ceva.
– Nu, tata, nu merge cu soptitul. Trebuie sa faci un act scris, care sa te disculpe la o adica, nu merge pe soapte, ca te prind astia la mijloc si nu mai scapi. De unde stii ca amicul tau nu i-a dat vreun million de parai si procurorului general?
– Vai de mine, nu se poate asa ceva!
– Tata, lasa naivitatile si idealismele tale aristocratice, vremurile s-au schimbat si victime nu sunt banditii ci fraierii, asa ca fereste-te! – apoape ca striga Serghei in urechea tatalui sau.
– Asa am sa fac, fiule!
Se despartira strangandu-si mainile, domnul senator urcand apoi in masina oficiala care avea sa-l duca la Senat, in timp ce Serghei isi mai comanda inca un whiskey.
Renuntase inca din adolescenta sa mai bea vodca, pentru ca i se parea ca se priveaza de placeri mai complexe pentru a tine “stindardul” national al vodcii. Descoperise de altfel ca se potrivea mai bine cu gustul unui whiskey vechi si scump decat cu taria votcii criminale, care ii incendia cerul gurii. Dar, de gustibus.
Merse apoi in restaurant, unde il zari pe procurorul general, stand la masa cu niste prieteni si nu mica ii fu mirarea cand il vazu chiar pe amicul tatalui sau, cel care patrona afacerea frauduloasa cu vodca finlandeza cumparata ieftin si vanduta scump….
O durere ca o sabie ii strabatu pieptul, se ridica grabit de la masa dupa numai doua imbucaturi din mancarea lui favorita de scrumbie albastra si iesi din restaurant.
In foaier, isi aprinse nervos o tigara si-si suna tatal pe telefonul mobil personal, nu pe cel senatorial, ordonandu-i aproape sa faca acea hartie! Reclamatia adica.
Apoi sari in masina sa si porni in viteza spre biroul propriei firme. Era architect, ca bunicul si strabunicul lui matern si era foarte incantat sa duca mai departe aceasta zestre profesionala.
In urmatoarele ore se vazu blocat in niste sedinte cu angajatii si colaboratorii si capul ii bubuia de problemele discutate.
Cand ajunse din nou in camera lui directoriala, cum ii placea sa o numeasca, se aseza aproape oftand pe scaunul inalt de piele si deschise televizoul enorm care se lafaia aproape pe tot peretele din fata biroului sau de sticla.
Uimit, vazu la breaking news ca fortele speciale il saltasera din restaurantul clubului unde fusese la pranz pe deputatul Cernosenko, caruia i se gasisera cica vreo zece milioane de dolari fara acoperire in seiful de la vila de vacanta.
Serghei se uita cu atentie sa vada daca la masa din restaurant era si procurorul general, pe care-l vazuse cu ochii lui infulecand cu pofta niste picioare de crab cu usturoi si stingandu-le cu vodca din plin.
Dar nu mai era nici urma de el, de parca “marele luptator impotriva coruptiei” se evaporase.
Serghei rasufla usurat, si-si suna tataI:
– Ce ziceti, domnule senator, facem un billiard asta seara?
– Desigur, dragul meu, ne vedem la club! – raspunse cu vocea lui grava si calda domnul senator Yuri Pavlenko.
Serghei fu strabatut de un val de duiosie si simti nevoia sa-i spuna si mamei sale cateva cuvinte la telefon, dupa care, punadu-si picioarele pe birou, in stilul americanilor pe care-i critica toata ziua-buna ziua, Serghei se apuca sa rasfoiasca documentatia de la un proiect enorm pe care isi dorea cu ardoare sa-l obtina pentru firma lui de arhitectura.
Era vorba de o noua sala de concerte, care se construia pe un teren pe care propriul sau strabunic patern il daruise comunitatii si care avea sa-i poarte numele, caci strabunicul lui nu fusese doar un pierde-vara aristocrat si bautor de votca ci si un foarte mare pianist!
Ziua aceasta de marti se dovedea pana la urma a fi una dintre cele mai faste zile din ultimul an si asta il facea pe Serghei sa incerce un sentiment de multumire si de bucurie cum nu mai simtise de foarte multa vreme.
“Se pare ca si vodca asta ajuta la ceva”, isi spuse el in gand, zambind sagalnic.

April 13, 2010

MODELE DE LIDERI

Filed under: Politica,Punct de vedere — Maria Barbu @ 7:58 pm

Mulţi m-au întrebat de ce eu, care sunt poetă, mi-am dat doctoratul cu o teză de leadership. Le răspund că Arta şi Puterea sunt pentru mine domenii de Pasiune primul şi Interes al doilea, dar care răspund unor propensiuni majore ale personalităţii mele.
Mă interesează şi modelele de lideri,  pentru că un artist are puterea de a transcende concretul mărunt şi de a decela arhetipul, patternul, cum îmi place mie să spun.
În istoria României au existat, după părerea mea, două tipuri fundamentale de LIDERI SUPREMI:
1. LIDERUL CHARISMATIC/EROIC
2. LIDERUL PARANOIC/EROTIC.

Să nu vă surprindă prea mult atributul “erotic” care apare în denumirea celui de-al doilea tip de lider, pentru că, dacă pentru primul model aproape că nu e nevoie să vă dau eu lista calităţilor, pentru al doilea tip de lider este nevoie de lămuriri suplimentare.
Şi anume: liderul paranoic/erotic nu are autoritate reală, ci şi-o construieşte artificial prin crize create de el însuşi. A se vedea Carol ÎI sau Traian Băsescu. Ambii lideri menţionaţi au avut neapărată nevoie de câte o amantă mai mult sau mai puţin oficială, care să le susţină faima virilă, dar care le intoxică raţiunea şi aşa puţină!
Râdeţi, dacă vreţi, dar nu e cazul, pentru că acest model este extrem de periculos pentru societate şi pune într-o situaţie de maximă urgenţă însăşi existenţa statală/naţională!
V
ă las să reflectaţi şi să îmi spuneţi ce credeţi!

LATE EDIT:

Trebuie să adaug, la sugestia inteligentă a unui prieten blogger, SuKaRiT, şi modelul FARISEU/FRAUDULOS, care este super răspândit printre liderii mai mărunţei, de la primul ministru la cine ştie ce primar găinar!


March 14, 2010

IMBECILITATEA POLITICĂ

Filed under: Pamflet,Politica — Maria Barbu @ 11:33 pm

Politica a murit, trăiască politica!

Imbecilitatea câştigă teren din ce în ce mai mult în spaţiul politic, figuri tâmpe umplu ecranele, debitează fraze stereotipe, acţionează nefiresc de teleghidate… mai e puţin şi reluăm comunismul ceauşist într-o reinterpretare şi mai grotescă.

Totul în jur e mizer, trădarea e la loc de cinste, handicapurile morale se subtituie valorilor şi uite-aşa nici nu ne dăm seama cum trece timpul/viaţa şi ajungem în paradisiacul an 2030, pe care profetul Ciob-Boc îl proclamă că va fi fiind Anul Salariilor Mărite!

Parlamentul e în stare de anihilare profundă, Opoziţia e tocată de DNA, iar Guvernul triumfător papă bugetul şi dărâmă ţara!

Dar ce mai contează, când anul de graţie 2030 e aproape, când pensionarii de acum vor fi deja morţi şi noi vom încasa banii lor, le vom mânca veseli colivele şi vom cânta Mulţi Ani Trăiască eternului guvern Cioc-Boc-treci-la-loc-eşti-un-mare-dobitoc!

ERGO BIBAMUS!

January 27, 2010

UN COMENTARIU/MESAJ pentru Preşedintele Ion Iliescu

Filed under: Politica,Punct de vedere — Maria Barbu @ 8:00 pm

Stimate Domnule Preşedinte,

în ultimii ani am primit nenumărate injurii doar pentru faptul că mi-am exprimat public admiraţia pentru modelul de lider politic pe care îl reprezentaţi, deşi nu am fost şi nu sunt pesedistă şi nici nu am avut vreodată vreun avantaj de pe urma relaţiei speciale, de respect şi admiraţie, pe care o am cu dumneavoastră. Nu mă miră ce se întâmplă acum în PSD şi nu mă uimeşte nici renegarea dumneavoastră ca preşedinte-fondator al partidului.

De ce nu mă miră? Pentru că am văzut,  încă de când era PSD la putere, jalnica boală a orgoliului şi vanităţii care îi macină pe “€œfruntasii” pesedişti!

Oamenii lui Băsescu sunt poate “securişti profesionişti”, ei nu se trădează pe faţă ci se “omoară” pur şi simplu, sunt o gaşcă cu un anume caracter inexpugnabil, ca o cetate prost desenată, dar foarte solid şi brutal construită. Cred că numai pe distrugere şi sânge vor mai face românii de acum înainte politică, pe o lipsă de scrupule pe care Căpitanul de acum a dovedit că o are şi că e singura formulă câştigatoare. Păcat!

PSD-ul se ruinează sub ochii dumneavoastră, România se ruinează sub conducerea lui Traian Băsescu, iar românilor nu le mai rămâne nici măcar speranţa. Motivul acestui dezastru este unul: dezagregarea morală a politicii româneşti şi a ţării în întregul ei. Să îmi imaginez că dacă în 2004 ar fi câştigat Adrian Năstase prezidenţialele s-ar fi întâmplat altfel€: nu mai pot nici măcar acest exerciţiu de imaginaţie să îl fac. Sau dacă Mircea Geoană ar fi câştigat acum€! Da, poate că de data asta ar fi fost altceva, pentru că se reuşise – cu ajutorul charismei lui Crin Antonescu – o reînviere a speranţei, o coagulare a unor energii politice aproape incredibile în această infectă mocirlă politică românească.

Nu ştiu nici dacă dumneavoastră înşivă mai puteţi face ceva, cred că numai un miracol divin mai poate scoate România din acest iad al putreziciunii şi folosesc intenţionat cuvinte din vocabularul religios, deşi eu nu sunt bigotă, sunt însă cu adevărat credincioasă. Cred în Energia Divină şi nu cedez nici unei magii, mov sau de altă culoare. Magic pentru mine e doar Idealul, pe care această ţară l-a pierdut de mult timp şi mă tem că va mai trece mult până când îl va putea recoagula.

Ştiu însă cu certitudine că voi trăi destul cât să văd acest miracol şi că voi face parte dintre cei care vor participa la reconstrucţia Idealului românesc! Deşi nici măcar dumneavoastră, atunci când aţi avut cum, nu mi-aţi acordat susţinerea şi încrederea pe care aş fi meritat-o.

Va doresc multă putere sufletească şi tărie morală, Domnule Preşedinte!


June 18, 2008

CINE E VINOVAT CA ROMANIA NU ARE DRUMURI BUNE?

Filed under: Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 7:07 pm

Am aflat ca firma Mercedes a preferat Ungaria pentru a face o fabrica, pentru simplul motiv ca Romania nu are drumuri bune. Deci, tara noastra pierde foarte multi bani si multe mii de locuri de munca.

Dar cine este vinovat ca pierde Romania toate aceastea? Acelasi personaj politic care a dovedit permanent cat de putin ii pasa de aceasta tara, de oamenii ei si de drumurile ei. Acest personaj politic caruia nu i-a pasat niciodata de binele Romaniei si al romanilor se numeste Traian Basescu. Imi pare sincer rau ca trebuie sa spun asta.

La vremea cand era ministrul transporturilor, Traian Basescu a refuzat pur si simplu sa aprobe construirea unor autostrazi, afirmand sus si tare ca Romania nu are nevoie de asa ceva. In viziunea domnie sale se pare ca Romania si romanii nu merita nimic bun. Pacat!

Ar cam fi cazul ca romanii sa afle cine nu le vrea binele, sa poata intelege de ce nu traiesc bine. E momentul sa se trezeasca la realitate toti romanii si sa aleaga in cunostinta de cauza. Sa aleaga de acum inainte numai oameni politici care le vor binele cu adevarat si sa se fereasca de cei care nu vor ca Romania sa progreseze!

June 6, 2008

CUM SE DECODIFICA REALITATEA POLITICA ROMANEASCA?

Filed under: Dileme,Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 6:16 pm

Cat de trista este realitatea politica romaneasca din acest moment! iti vine sa plangi. Un partid istoric cum este PNL este atacat si maculat de unii insi care au fost infiltrati acolo tocmai pentru a-l distruge. Theodor Stolojan se da acum drept unicul lider liberal autentic, tocmai el! Imaginati-va, cum se poate sa creada cineva asa ceva, cand Stolojan a fost un ceausist de nadejde, infiltrat pe langa Ion Iliescu tocmai pentru a-l face in 1996 sa piarda alegerile prezidentiale, iar in PNL s-a infiltrat pentru a-l aservi PD-ului.

Cat despre PD, acolo a fost infiltrat Basescu, care a confiscat partidul, si, cum nu avea nici un fel de crez ori convingeri politice personale ci era el insusi teleghidat, a putut fara nici un fel de scrupul sa transforme un partid de stanga intr-unul de dreapta, popular, ca sa poata primi bani europeni, dar si pentru ca sa isi indeplineasca misiunea de distrugere si a stangii si a dreptei politice din Romania. Acestora urmeaza sa le fie substituite partide facute la comanda, care nu au nimic cu interesele politice romanesti ci cu… ale altora probabil.

Asa incat, in acest moment, furia il face pe Traian Basescu sa spumege si sa vitupereze, pentru ca adevaratul PNL nu da semne ca se prabuseste, ci dimpotriva, iar singurul partid de stanga din Romania, PSD-ul, are o revenire spectaculoasa, chiar daca a fost lovit din rasputeri de tot felul de tradatori. Sunt clare semnele ca daca PNL si PSD se aliaza politic, Romania isi recupereaza demersurile proprii si nu mai poate fi data pe mana shmekerilor pedelisti, pusi pe distrugere si pe reinstaurarea unui neo-bolsevism care poate sa ne mute din Europa in Caucaz!

Asa incat, aveti mare grija, oameni buni, la declansarea unei manipulari sinistre in care puteti fi antrenati fara voie! Ramaneti liberi si ganditi cu propria minte si simtiti cu propriul suflet. Si nu uitati, ca hotul striga “Hotii” ! Uitati-va cu atentie si analizati felul in care sunteti manipulati si prostiti, cu borduri, cu tzepe, cu demagogie, cu populism desantat si grotesc.

May 15, 2008

FENOMENUL EMO SI POLITICA ROMANEASCA

Filed under: Dileme,Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 6:18 pm

Am inteles cu totii ce sinistru este fenomenul Emo Kids, pentru ca ii face pe copii si adolescenti sa fie deprimati, tristi, suferinzi si predispusi la sinucidere. E cumplit sa asistam la asa ceva si, mai ales, sa vedem ca exista copii care-si iau viata doar pentru ca e la moda! Deplorabila si dramatica situatie!

Dar ce putem face cu politica romaneasca, atat de urata si de plina de crize incat pare ca incita la un fenomen Emo in toata societatea romaneasca? O sa ajungem noi toti, romanii, sa devenim suicidari, daca acceptam aceasta politica deprimanta, care se face cu pariuri in carciumi si cu jigniri oribile la adresa adversarilor politici.

In politica Romaniei, fenomenul Emo a fost adus de presedintele Traian Basescu, prin celebra scena din campania prezidentiala, cand a izbucnit in lacrimi si suspine, alaturi de un – vezi Doamne! – suferind Theodor Stolojan. Din pacate, de atunci, tot in lacrimi si suspine o tinem!

Trebuie sa facem un efort urias de reconfigurare interioara si sa respingem cu determinare si cu severitate atat fenomenul Emo Kids cat si fenomenul politic Emo! Sa nu mai permitem ca aceste fenomene distructive sa ne ucida copii si nici sperantele noastre, ale tuturor!

Daca nu vom face asta, atunci nu ne ramane decat ultima solutie, sinuciderea in masa, pentru ca toate interesele nationale par suspendate si promovate doar acele interese care servesc exclusiv interesele personale si de clica politica!

Sigur ca spun asta cu tristete, cu disperare, cu oroare. Nu se mai poate tolera ca aceste nenorociri sa se intample sub ochii nostri fara sa facem nimic! Sa nu mai amanam reactiile noastre cu lasitate si cu iresponsabilitate, pentru ca viata copiilor nostri este cea mai de pret avere a natiunii, iar natiunea insasi este in pericol prin acceptarea unei politici de manipulare emotionala!

Sa ne opunem cu hotarare fenomenului Emo, de ori fel ar fi acesta! Ajunge! Avem dreptul la viata noastra, frumoasa, echilibrata, linistita! Sa nu ne mai lasam manipulati si transformati in victime, sa fim mai puternici si mai hotarati si sa alegem numai formulele pozitive si contructive!

April 29, 2008

STANGA vs. DREAPTA sau CONFESIUNEA MEA POLITICA

Filed under: Dileme,Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 6:44 pm

Aceasta este o anti-leapsa (sic!) primita de la Phosphoros-Insurgiam .

Preiau aceasta anti-leapsa cu placere, pentru ca tin la cel de la care am preluat-o si pentru ca ma stimuleaza sa imi definesc propria orientare politica.

Daca iau in consideratie faptul ca sunt intr-o relatie stransa, directa, individuala, cu Divinitatea si ca ma raportez mereu la transcendenta inseamna desigur ca sunt de dreapta.

Nationalismul meu declarat, dus pana la o mistica nationala, pana la exacerbarea sentimentului ca fac parte din destinul national fata de care sunt datoare cu ce am mai bun, inseamna ca sunt de dreapta, nu-i asa? Desi a existat si exista si in formulele politice de stanga coagulari nationaliste.

Detest extremismele.

Iubesc oamenii, dar nu ii pot considera egali intre ei, dat fiind ca fiecare se naste cu alt potential, insa cred ca avem dreptul cu totii la sanse egale de afirmare in societate, in lume. Asta inseamna ca sunt de stanga, nu-i asa?

Cred in ierarhie, in domnia calitatii si nu a cantitatii. Asta e o trasatura de dreapta, care imi da si o anume aroganta elitista.

Cred insa si in valoarea retelelor si a comunicarii egale, pe orizontala, ceea ce este o trasatura a stangii.

Cred ca oamenii defavorizati de soarta trebuie ajutati de sistem pentru a putea participa la realitatea sociala. Asta e o trasatura de stanga, social-democrata.

Cred in initiativa liberala si in progresul economic, ceea ce inseamna dreapta. Oare?

Dar cred in acelasi timp si intr-o distributie corecta a venitului national astfel incat sa nu existe doar cativa magnati si o mare masa de saraci carora primii sa le imparta bani de pomana! Asta e o trasatura de stanga.

In concluzie, nu stiu daca pot spune asa simplu si clar ca sunt de dreapta ori de stanga.

Eu as zice mai degraba ca sunt de centru, poate de centru-stanga, avand insa si puternice trasaturi de dreapta.

in ceea ce priveste politica de partid din Romania, sustin fara retinere PSD-ul pentru profesionalism, in timp ce partidele de dreapta, fara exceptie, au guvernat catastrofal. Ma refer desigur la perioada de dupa 1990. Ce-a fost inainte, nu mai stiu si nici nu mai conteaza!

April 20, 2008

Noi suntem invincibili!

Filed under: Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 10:36 pm

Cineva mi-a adus, acum mai mult timp, o carte extrem de interesanta: “Ghidul spionului roman”, din care am aflat o multime de informatii, inclusiv despre unele personaje proeminente din Romania. O carte cu multe elemente discutabile, dar si cu altele, demne de retinut.

Ceea ce m-a impresionat in mod special a fost sa descopar ca cei mai tari agenti sunt agentii recrutati pe baza propriilor lor convingeri, sau folositi, nu neaparat recrutati. Din aceasta categorie pot face parte inclusiv mari personalitati intelectuale.

De atunci inteleg ce greu este de invins cineva care actioneaza din propria constiinta. Poate fi chiar imbatabil. Asa incat agentii astia care au umplut acum bloggosfera si care sunt aici cu misiunea de a bruia in cel mai bun caz, dar mai ales pentru a macula si defaima adversarii politici, nu ma impresioneaza deloc.

Ei toti sunt un fel de maculatura. Si, ce e mai rau, este ca si intelectualii portocalii sunt tot maculatura, pentru ca nu am vazut pe nici unul care sa actioneze in virtutea propriei constiinte. Dimpotriva, faptul ca actioneaza contra cost exclude orice fel de convingere.

Numai partea stanga si de centru-stanga a scenei politice se bucura de sprijinul unor personalitati care actioneaza in nume propriu si din proprie convingere. Noi suntem invincibili, pentru ca avem idealuri in care credem cu toata puterea noastra launtrica.

Ceilalti….. sunt doar la ordin!

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.