prin tipatul mieilor vine un fel de apocalipsa.
toti ingerii dorm si dimineata se zbate in aer
c-o aripa lipsa.
iarba acopera sentimentul de mantuire.
in noi e mai multa durere decat iubire,
e amar ca-n miezul de nuca,
ne facem carare nauca
pana la lumina, pana la viata.
de pe fruntea cu lauri curg boabe de roua,
se sparge ecoul in doua,
un tipat pentru mine
si unul pentru Dumnezeu.
L-am gasit la usa mea si-I era rau.
m-am apropiat tiptil,
credeam ca e-un strain speriat si fragil,
dar era El.
L-au uitat pe cruce,
L-au lasat singur si neprimenit.
eu L-am luat in brate si L-am iubit,
L-am facut eroul zilelor mele de chin.
dormise pe frunze de pelin
dar eu L-am sarutat cu gura de miere,
iar El, cu rana de vin.
spin cu spin L-am numarat
si L-am facut imparat,
din inima mea se prelinge invierea ca dintr-un bol rasturnat
si vad locul in care El a stat
si mi-a promis.
sunt ca un fir de borangic
intins intre realitate
si vis.
