ADEVARAT, ADEVARAT

prin tipatul mieilor vine un fel de apocalipsa.

toti ingerii dorm si dimineata se zbate in aer

c-o aripa lipsa.

iarba acopera sentimentul de mantuire.

in noi e mai multa durere decat iubire,

e amar ca-n miezul de nuca,

ne facem carare nauca

pana la lumina, pana la viata.

de pe fruntea cu lauri curg boabe de roua,

se sparge ecoul in doua,

un tipat pentru mine

si unul pentru Dumnezeu.

L-am gasit la usa mea si-I era rau.

m-am apropiat tiptil,

credeam ca e-un strain speriat si fragil,

dar era El.

L-au uitat pe cruce,

L-au lasat singur si neprimenit.

eu L-am luat in brate si L-am iubit,

L-am facut eroul zilelor mele de chin.

dormise pe frunze de pelin

dar eu L-am sarutat cu gura de miere,

iar El, cu rana de vin.

spin cu spin L-am numarat

si L-am facut imparat,

din inima mea se prelinge invierea ca dintr-un bol rasturnat

si vad locul in care El a stat

si mi-a promis.

sunt ca un fir de borangic

intins intre realitate

si vis.

PROPRIA MEA INVIERE

in primavara asta, mi-e inima taiata de frig,

de lacrimi si de chin.

e ca un carlig infipt in piept de iluzia mea,

de speranta oarba si rea

ca se poate mai mult si mai mult.

iubirile mor fara tumult,

se sting ca semintele intrand in pamant,

devin hrana mieilor din suflet,

apa dulce a fiecarui cuvant.

ceea ce simt acum e mai mult decat o durere,

decat o plecare din orbita,

mai sangeros decat o nastere pripita, 

e regasirea de mine,

reintalnirea aproape contondenta dintre ceea ce sunt acum

si ceea ce-am fost.

fiecarei respiratii ii gasesc alt rost si alta menire

decat simpla mea existenta,

decat perpetuarea unei mirese fara mire.

m-am inaltat peste orizontul propriilor mele mahniri

si simt bolovanii cum cresc 

si se transforma-n menhiri.

ma despart de natura si ma regandesc

intr-un fel de mugure,

intr-un ciorchine muzical de strugure,

intr-o ploaie,

intr-un vin.

astept invierea ca pe o gura de pelin

ce-mi poate trezi simturile amortite

si reporni inima ramasa neprihanita.

in aceasta carne obosita 

infing cutitul luminii si plang.

culege-ma, Doamne, din mine,

ridica-ma, Doamne, din gand!