MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

October 17, 2007

PARABOLA – "Mostenitorul"

Filed under: Leadership,Literatura,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 12:59 am

Într-un regat din Nord s-au întâmplat o serie de evenimente care au determinat schimbarea Constituţiei în sensul că moştenitorul tronului putea să fie în aceeaşi măsură băiat sau fată. Dar, ceea ce era cu adevărat excepţional era faptul că Regele în exerciţiu avea posibilitatea să aleagă dintre mai mulţi copii pe acela sau pe aceea despre care Suveranul credea că ar fi cel mai îndreptăţit să fie Moştenitorul tronului.

Criteriile după care Suveranul avea să aleagă dintre copiii săi pe cel mai potrivit pentru a fi succesorul său erau complet subiective, dar, cu atât mai demne de a fi luate în seamă, cu cât ele veneau de la cel care avea deja experienţa domniei şi cunoştea foarte bine problemele naţiunii. Regele Harald, care domnea deja de vreo 20 de ani, avea doi copii mici, de aproximativ trei ani, doi gemeni, băiat şi fetiţă, născuţi de Regină după multe încercări succesive, în care fie pierduse sarcinile reale, fie purtase cu chinuri mai multe sarcini imaginare. Se întâmplă şi astfel de situaţii, de sarcini false, mai ales femeilor ce îşi doresc cu atâta ardoare să aibă copii, încât mintea lor, suprasolicitată de tensiuni sufleteşti, distorsionează realitatea într-atât încât creează iluzia fizică a unei gravidităţi în fapt inexistente.

Micuţul Prinţ şi micuţa Prinţesă erau doi copii absolut adorabili, şi, ca toţi copiii normali, aveau ca unică şi minunată activitate jocul. Prinţişorii se jucau cu orice, cu animale şi lucruri, cu oameni sau cu jucării. Dat fiind că în Constituţia ţării mai persista încă o ciudată prevedere care spunea că alegerea Moştenitorului trebuie făcută, mai întâi la vârsta de trei ani şi reconfirmată la vârsta maturităţii, adică la 21 de ani, Regele Harald trebuia să se grăbească cu acest dificil demers. Regelui îi era destul de greu să facă o alegere, dar prevederea expresă a Constituţiei îl obliga la aceasta, deoarece exista posibilitatea ca Suveranul, indiferent cine era acesta, să se stingă din viaţă chiar în timp ce moştenitorii săi puteau avea vârste foarte fragede

Regele a chemat mai întâi pe consilierul său politic, un om inteligent ce îl determinase pe Suveran să adopte o formulă de conducere strategică a ţării, făcând din micul regat o putere cu adevărat semnificativă pe harta continentului, un om în care Regele Harald avea o încredere fără margini.

Spune-mi, ce crezi că ar trebui să fac pentru a putea să aleg pe acela dintre copii a cărui dezvoltare ulterioară ar putea să răspundă cel mai bine nevoilor ţării?

Sire, mai întâi cred că ar trebui să definiţi foarte limpede care sunt nevoile ţării şi să alcătuiţi o listă de priorităţi, astfel încât viitoarea dezvoltare a copiilor, şi mai ales a Moştenitorului ales, să poată răspunde cât mai bine acestora.

Bine ai zis. Aşa voi face.

În aceeaşi seară însă, Regina, femeie cu o fire sensibilă şi foarte pronunţat artistică, i-a spus soţului său că nu crede că acesta va putea face o alegere cu adevărat semnificativă decât dacă va ţine cont şi de capacitatea afectivă a copiilor. Regina era convinsă că un Rege poate găsi consilieri pentru strategie, generali pentru armată, dar niciodată nu va putea găsi pe cineva care să îi dea acele dimensiuni sufleteşti şi sensibile de care are atâta nevoie poporul, care aşteaptă de la Suveranul său înţelegere şi sprijin.

Regele Harald a fost profund impresionat de cuvintele Reginei, găsind că aceasta are într-adevăr dreptate. Dar cum ar fi putut să testeze oare dimensiunile sufleteşti ale micuţilor Prinţi? Stătu întreaga noapte să cugete la ceea ce avea de făcut şi, spre dimineaţă, când crezu că a găsit în sfârşit ceea ce căutase, adormi mulţumit.

În ziua următoare, Prinţişorii şi-au urmat programul obişnuit, deoarece Regele nu voia cu nici un chip să îi scoată din ritmul lor. Mica Prinţesă se odihnea la prânz în camera ei , iar micul Prinţ se odihnea şi el în camera lui. Deodată, în camera fiecăruia dintre copii a intrat un câine mare, cei doi Dobermani fiind câinii familiei regale, care acceptase ca nişte bebeluşi de câine să crească alături de odraslele regale.

Copiii îi adorau pe aceşti câini, care erau de fapt nişte căţelandi jucăuşi ce păreau convinşi că prinţişorii sunt un fel de semeni ai lor, cu care se pot juca pe săturate. În camera fiecăruia dintre micii Prinţi era câte o bonă, chiar cele care se ocupau de ei în mod obişnuit, dar care astăzi fuseseră instruite să observe reacţia copiilor şi să raporteze Suveranului întocmai ce se va petrece

În camera micuţei prinţese, câinele a intrat şi, după ce a lins-o copios pe mânuţe, i-a furat păpuşica preferată. Micuţa era aproape gata să plângă, cerând ajutorul bonei. Acesteia însă i se interzisese să intervină în vreun fel. Mititica a apucat păpuşica şi a tras-o cu putere din botul câinelui. Câinele însă nu a cedat. Văzând că nu reuşeşte să recupereze astfel păpuşa, micuţa Prinţesă i-a oferit câinelui bucata mare de tort delicios pe care o primise ca desert. Câinele, bucuros, a lăsat păpuşa şi s-a apucat să devoreze cu poftă minunata prăjitură.

În camera cealaltă, s-a produs o scenă asemănătoare. A intrat câinele şi, după câteva clipe, a înşfăcat cea mai nouă dintre maşinuţele micului Prinţ, lăsată special la îndemână de bona instruită în acest sens. Prinţişorul a început să scânceasă îndurerat, apoi a tras de maşinuţă, de urechile câinelui, de coada acestuia, şi, când a văzut că nu are cum să îl determine pe câine să-i dea maşinuţa, a apucat o maşinuţă mai veche, un fel de camion cu care mititelul îşi transporta cuburile, şi l-a lovit furios pe câine direct în cap. Câinele, schelălăind, a dat drumul jucăriei, pe care micul Prinţ a strâns-o fericit la piept.

Când Regele a aflat ce se petrecuse în camerele celor doi copii a clătinat gânditor din cap. Apoi a poruncit să se întrunească în aceeaşi seară Consiliul care trebuia informat, conform Constituţiei, de alegerea făcută de Suveran privind Moştenitorul tronului. La ora poruncită, toţi membri Consiliului aşteptau ca Suveranul să se ridice şi să spună ce alegere a făcut. Regele s-a ridicat încet din jilţul său aurit şi, cu o voce hotărâtă dar caldă, a spus:

 

Conform Constituţiei ţării noastre, numesc ca Moştenitor al tronului…… pe fiica mea, Prinţesa Margareta, care a dovedit că poate în momente grele să rămână bună şi dreaptă, că poate să opteze pentru soluţii diplomatice şi că este în stare de sacrificii, aşa cum se cuvine să procedeze o viitoare Regină!

 

În camera ei, viitoarea Regină, micuţa deocamdată Prinţesă Margareta, împărţea cu norocosul câine o savuroasă gustare cu somon!

 

(Această parabolă face parte din cartea “Parabole despre Putere”)

13 Comments »

  1. Blestemul de a fi pamfletar
    de Mircea Dinescu

    Tarã de doftori si de prosti cu stemã
    azi te iubesc cumplit, ca pe-o exemã
    ce-mi supureazã în bocanc continuu.
    Hai, bagã-ti pompa-n mine si fã-ti plinu’…
    Cei ce te-au dus pe inimã ca-n targã,
    pe toti i-ai condamnat ani grei de zarcã,
    pe toti i-ai mãcinat si le-ai spart osu’
    pãstrînd din morti, ca probã, pe Coposu.
    Te joci si-acuma în nisip cu ciurul
    si unde dai de aur întorci curul
    si unde dai de oase scuipi morminte.
    O, tarã fãrã tinere de minte!
    Ca sã uitãm de hainele vãrgate,
    ti-ai resapat bisericile toate
    si i-ai vopsit în miercurea cenusii
    pe activisti, ca sfinti, în stînga usii.
    Treizeci de ani molozul Sfintei Vineri
    l-au dus pe tãlpi buldozeristii tineri
    în sat la ei si-acum, bolnavi de brîncã,
    se-nchinã în pronaos la Cosmâncã.

    Adevărul este că o problemă atât de importantă precum succesiunea la tron nu este niciodată lăsată în jocul regilor. Nu-ţi poţi alege copilul care te va urma, vine urmaş prin dreptul naşterii şi al “bărbăţiei”. Desigur, poţi să-l omori un pic pe cel pe care nu-l vrei… dar deja nu prea e de bine să faci asta. Pus în situaţia de mai sus, eu aş fi folosit păpuşa sau maşinuţa pentru a dresa căinele.

    Tot de Dinescu:
    Învierea bufonului

    Paharele-s pe prag, mortu-i pe masa,
    oglinzile-s in rochii moi de vant,
    pisica va fi si ea prinsa-n lant,
    paharele-s pe prag, mortu-i pe masa.
    Muntii-s tociti.
    Si caprele-s tocite.
    Si-un soare cirn si norii beti si ciungi.
    Si serpi scirbiti de pieile lor lungi
    frecind morminte ca tacîmuri scite.
    Yorik e viu si princiara hîrca
    o va jongla-n culise facind fente.
    Oh, bieti catîri ai unor sentimente
    pe care ni le-au pus parintii-n cîrca,
    mai rumegam taritele candorii
    dar brusc relatiile se brinzesc
    si-aud distinct in risul meu minzesc
    risul tatalui meu ca pliscul ciorii.

    Comment by Bibliotecaru — October 17, 2007 @ 2:05 am

  2. Poate că am fost prea subtil, adaug deci că nu în zadar leagă Hamlet “a fi sau a nu fi” de “sărmane Yorik”. Numai nebunii aleg calea răspunsului.

    Comment by Bibliotecaru — October 17, 2007 @ 2:08 am

  3. Dragul meu, parabola mea propune un model, intr-o forma literara, ceea ce il face sa fie subiectiv. Uneori, in lupta dintre subiectiv si obiectiv, e mai bine sa alegi ce iti spune sufletul si nu mintea.

    Comment by Maria Barbu — October 17, 2007 @ 2:10 am

  4. Ca de obicei, frumoasa poveste. Se vede ca sunt cu suflet. Si nu prea conteaza aici ca e subiectiva sau obiectiva. Regele mi s-a parut a fi un om intelept. Insa, exista o chestiuta. Pe timpul ala nu cred ca erau masinute. Nu ca asta ar conta prea mult. Dar mi-a placut felul in care le-ai scos caracterul in evidenta, chiar daca bietul caine si-a luat una in cap.

    Comment by Oana — October 17, 2007 @ 1:13 pm

  5. @Oana,
    in tarile nordice sunt regi si azi, nu e o problema momentul isoric. Dar eu am plasat parabola in aceasta epoca, mai ales ca se poate!

    Comment by Maria Barbu — October 17, 2007 @ 5:56 pm

  6. ma cherie,
    dupa cum stii ce caut eu:
    incepem cu tribul salienilor,apoi trecem la manche spre “magna charta libertatum”,ne intalnim cu luther si calvin,in 1925-1927 suntem in criza succesiunii generate de carol caraiman si iubirea sa ,putem reveni in britania celui care a renuntat la tron pt. dna simpson(ah,femeile)si ne oprim la savarsin si in aleea romanasi,colt cu muzeul satului.
    traseul ar putea fi mai lung,dar ajunge atat!

    Comment by ingi — October 17, 2007 @ 7:05 pm

  7. @ingi

    superb, Radu, realmente superb!

    Comment by Maria Barbu — October 17, 2007 @ 7:41 pm

  8. Maria esti o temerara!Trebuie sa fi dat dovada de multa inspiratie sa privesti atat de aproape trairile afective ale celor de un alt sange decat al nostru .Este o alta lume!Noi suntem privitori, barfitori dar ar trebui sa ne bucuram cu nesat cand un print iubeste o fata din lumea noastra .Sa fii tu Margareta si eu cainele!

    Comment by omul — October 17, 2007 @ 9:33 pm

  9. @Omul

    ???????????????????

    esti mereu misterios, ca sa folosesc un cuvant care imi place.

    Comment by Maria Barbu — October 17, 2007 @ 10:05 pm

  10. […În camera ei, viitoarea Regină, micuţa deocamdată Prinţesă Margareta, împărţea cu norocosul câine o savuroasă gustare cu somon!
    …]de la fereastra printesa vedea in departare prin ceata razelor soarelui de dimineata o ingramadire de casute cu acoperisuri cu olane cenusii care adaposteau supusii …intr-o casuta un baietel de varsta ei se certa cu surioara pe coltucul de paine care trebuia sa-l imparta cu puiul de caine ce tocmai intrase in casa prin deschizatura usii …
    printesa visa la marele fast de la curte ce va urma…

    Comment by omul — October 18, 2007 @ 8:53 am

  11. …au trecut anii ,tocmai se terminase cumplitul război cu regatul vecin …Regina se apropia de palat urmată de un mare alai iar după ce se lăsase norul de colb se pute vedea lipit de zid un tânăr înalt care mai avea in ochi imaginea fetei cu obrajii imbujoraţi şi părul in bucle aurii ce ieşeau de sub tiara …după un timp ce a durat poate o veşnicie s-a desprins de zid şi trăgând cu greu piciorul se îndreptă spre sat uitănd de mâneca tunicii ponosită pe care vântul ce se iscase o mişca încolo şi încoace, şi-a văzut Regina atât de aproape… îi reapare, a câta oară, acea imagine …era în toiul luptei când spre cortul Reginei se îndrepta un cavaler al regatului vecin, cu sabia în vânt, pe care l-a blocat săltându-şi calul , scrâşnete metalice de săbii şi… a simtit doar întunericul … când a deschis ochii , doar paturi albe de campanie, gemete şi a mai apucat să vada pe Regina lui, care se îndepărta …

    Comment by omul — October 18, 2007 @ 4:45 pm

  12. @Omul

    Nicu, ce text este asta din care citezi tu? E o poveste sau nu?

    Comment by Maria Barbu — October 18, 2007 @ 9:31 pm

  13. Buna dimineata Maria!
    m-am “caţărat” pe parabola ta şi am scris povestea mea!
    sper să nu devin dependent de weblogul tau!
    eu asemăn milioanelor de site-uri un univers cu planete ,stele, meteoriţi, radiaţii solare,găuri negre …unde există tot atâtea pericole câte minunăţii…la întoarcere mă voi odihni pe site-ul tau!

    Comment by omul — October 19, 2007 @ 7:44 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: