Noapte cu lupi

te aud cu inima cum pășești prin zăpadă,

cum împingi ușa nopții  până la scârțâit.

știu. ai venit.

pe dale de ger număr secundele și mă înfior.

numai când călătoresc departe

mi se pare că nu mai am aer destul,

că nu mai am zbor.

dar aici, lângă noaptea din tine,

mă strecor ca pe lângă un zid  de  cărămidă.

trupul e moale ca o omidă.

mi-e lene să spun, mi-e dor să aud

toate acele cuvinte pentru care, cândva,

mi-aș fi dat viața.

dar s-a îngroșat gheața

și nu mai e nimeni lângă acel izvor

de șoapte nespuse,  de cântec adormit.

doar muzica sângelui nu a murit,

pare că s-a transformat în ceva mult mai subtil,

care mă impresionează precum luna nouă,

când lupii din mine urlă sălbatic

și-mi rup inima în două.

acum te simt mai timid, aproape necunoscut,

și mi se trezesc vârcolacii,

cu-o foame rotundă,

ca la început.