Despre români şi modelul învingătorului

M-am întrebat mereu de ce în basmele româneşti protagonistul învinge doar prin metode neortodoxe, prin şiretlic, prin fraudă, prin minciună, ori folosindu-se cu o “nostimă” lipsă de scrupule de calităţile excepţionale ale unor fiinţe pe care şi le aserveşte într-un mod abuziv! Ei bine, încep să cred că am găsit abia de curând un răspuns.

Românilor le place ca eroul să învingă fără sacrificii. Pare prea obositor şi chiar de netolerat pentru mentalul colectiv românesc să fii de partea unui martir, ori a unui erou care îţi pune imediat probleme de conştiinţă şi de identitate, făcându-te să te simţi mic şi stupid. Mai bine să trasformăm nimicnicia şi stupiditatea, la care adăugăm hoţia, mârlănia şi despotismul încropind astfel un model de erou absolut, un fel de chintesenţă a sufletului românesc de acum, rămas involuat şi mizer!

Numai aşa se explică atât fascinaţia pentru protagoniştii celor mai multe basme româneşti, cât şi succesul mai recent al unui “erou” politic cam de aceeaşi factură  şi mă refer aici la Traian Băsescu. A, şi mai e ceva! Românii admiră paricidul politic! L-au iubit pe Nicolae Ceauşescu şi l-au admirat pentru felul în care l-a păcălit pe Gh. Gheorghiu-Dej, tot aşa cum îi admiră acum pe toţi trădătorii care-şi reneagă taţii politici, alipindu-se rapid la ceata de hămăitori a Făt-Frumosului ciudat de la Cotroceni!

Aşa încât, a-l demoniza exclusiv pe Traian Băsescu e şi inutil şi oarecum nedrept, pentru că acest Comandant exprimă cele mai puternice năzuinţe ale sufletului colectiv românesc de azi , iar basmul pe care-l desfăşoară sub ochii noştri uimiţi seamănă foarte mult, izbitor de mult aş spune, cu basmele cele mai cunoscute pe la noi, pe aici, la gurile Dunării. Destul de straniu e faptul că numai prin raportarea la un basm cult cum este Harap Alb înţelegi că de fapt personajul Traian Băsescu pare să fie mai mult Spânul, care era întruchiparea Diavolului, decât a lui Făt-Frumos!

Am de mai multă vreme convingerea că noi, românii, purtăm povara unui blestem venit din stră-istorie, un blestem istorico-mistic dacă se poate spune aşa! Şi mă gândesc la blestemul care a făcut ca toate popoarele care practicau în străvechime sacrificii umane să dispară din istorie, mai devreme sau mai târziu.

Ştim că dacii îi aruncau pe tineri în suliţe, ca să ducă mesaje în Cer, dar şi mayaşii ori aztecii trimiteau solii sinistre spre un Cer care poate să fi fost mai negru decât credem. Şi cam toţi au dispărut dramatic. Noi suntem urmaşii unor sacrificatori de oameni vii, şi chiar mai purtăm însemnele oripilante ale unei lipse de compasiune pentru semenii noştri ca şi pentru alte fiinţe în general, lipsă de compasiune pe care îmi este foarte greu să o accept ca făcând parte din compoziţia sufletească a unor oameni adevăraţi.

Dat fiind că omul nu este şi nu a fost niciodată necesar naturii, că nu face parte din lanţul trofic, există cred eu o singură explicaţie pentru prezenţa omului pe pământ, dincolo de cea religioasă/mistică, conform căreia omul este teofor, adică purtător de Divinitate!

Această explicaţie ar fi aceea că Omul este singura fiinţă cu o conştiinţă activă, ceea ce îl face să poată fi recunoscut ca superior tuturor animalelor şi să-şi asume rolul de protector al întregii naturi pământene. Cerescul divin din om  îl face capabil să înţeleagă şi să protejeze tot ce e pământean/pământesc!

Şi atunci, cum de românii ignoră cu atâta încăpăţânare tocmai conştiinţa? Nu ştiu, dar e straniu şi dureros să văd asta şi să văd cum blestemul istorico-mistic continuă să lucreze! Unde vom ajunge oare? Probabil la aneantizarea definitivă a fiinţei naţionale, a acestei fiinţe care a generat mentalul românesc colectiv, cel care ne face să idolatrizăm tocmai acel model de învingător ce-şi canibalizeaza semenii!  Aşa încât nu ne rămâne decât să schimbăm cât mai repede cu putinţă modelul, patternul cum îmi place mie să spun,  învingătorului, să ne străduim să adoptăm acel model de erou adevărat, care să determine o regenerare a  sufletului nostru colectiv, în care să înmugurească germenele unui basm eroic şi benefic cu adevărat!

(fragment din cartea în lucru “Românii şi istoria blestemată”)