MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

March 20, 2008

"Fenomenul VANGHELIE"- ironie trista

Filed under: Lumea de azi,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 8:15 pm

Stiu ca sunt multi care plang ca nu a fost nominalizat Sorin Oprescu drept candidat PSD la primaria generala a Bucurestiului. In anul 2000, atunci cand toate cele sase sectoare au fost castigate de candidatii PSD iar Oprescu era cotat ca fiind inaintea lui Basescu, fostul ministru al transporturilor a folosit gara de nord ca pe o mosie personala, “castigand” ( fraudand ) alegerile in ultima jumatate de ora, cu ajutorul voturilor depuse gramada de asa-zisii calatori! La fel a facut Traian Basescu si la alegerile prezidentiale din 2004. Probabil ca va face la fel in iunie 2008, ca sa il puna pe omul lui, adica pe Silviu Prigoana, ca primar general.

Numai ca, dincolo de imensa simpatie pe care o am pentru doctorul Oprescu si dincolo de interesul direct pe care l-as putea avea ca sotul meu sa ajunga arhitect sef al Capitalei, pentru ca este un apropiat al lui Sorin si pentru ca e foarte bun pentru acest post… ei bine, dincolo de toate acestea, trebuie sa recunosc deschis ca nu pot sa nu vad realitatea indiscutabila a “fenomenului Vanghelie”.

Ce este acest fenomen? Este mai intai capacitatea extraordinara a acestui om simplu de a se ridica la cel mai inalt nivel al politicii, este dinamismul primarului Vanghelie, este capacitatea lui de a organiza revelioane pentru care bucurestenii se bat de cativa ani incoace pentru ca sunt cele mai ieftine si mai bune, cu artisti de top invitati acolo, este curajul lui Vanghelie de a se bate cu marii shmekeri. Vanghelie este un fenomen cu mult mai pretios si mai plin de invataminte pentru romanii simpli decat este Basescu, si asta ar fi bine sa tina minte bucurestenii.

Bucurestiul a avut parte numai de mizerie si de promisiuni desarte. E cazul ca bucurestenii sa mai lase din ifose si sa nu se sfiasca sa aleaga un primar CARE ESTE cu adevarat gospodar, ca de vorbe goale ar fi cazul sa se fi saturat. Asa ca eu, in ciuda intereselor personale, il voi sustine pe Vanghelie, care merita sa fie lasat sa munceasca si sa faca treaba buna pentru aceasta capitala care arata ca dupa razboi, Si Capitala chiar este o victima a razboiului dintre Basescu si Consiliu, razboi care era menit sa mascheze incapacitatea primarului Basescu de a face ceva constructiv in Bucuresti. Bucurestiul este si victima razboiului dintre Videanu cu bordurile lui si nevoile reale ale metropolei.

Ajunge! Ranile acestui oras nu mai pot fi vindecate de un doctor la propriu, cum este Oprescu, ci de un bun administrator, cum cred ca este Vanghelie. De ce adica Vanghelie nu poate fi un exceptional primar general? Eu cred ca poate! Sau… sa se bata in turul doi Oprescu si Vanghelie! Asta mi-ar placea de fapt cel mai mult.

February 22, 2008

SEMNAL MAJOR: REVENIREA LUI ADRIAN NASTASE

Filed under: Politica,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 7:41 pm

Castigand cu o larga majoritate presedintia Consiliului National al PSD, ADRIAN NASTASE a revenit astazi in triumf in structurile de conducere ale marelui partid social-democrat. Cati dintre liderii pigmei ai PSD, ajunsi conjunctural in pozitii de forta, nu si-au frecat mainile cu satisfactie cand Adrian Nastase a fost eliminat de la conducerea PSD, ca si de la presedintia Camerei Deputatilor? Aceiasi care s-au bucurat si de caderea parintelui fondator al partidului, Ion Iliescu.

Primit cu aclamatii, Ion Iliescu a vituperat astazi impotriva slugoilor si a tradatorilor din partid, folosind un discurs puternic, menit sa inflacareze pesedistii si sa ii cheme la actiune politica constienta. Este clar pentru toti cei care indraznesc sa gandeasca curajos si nu cerand voie de la cotroceniul actual, ca tandemul de care vorbeam acum vreo doua saptamani, alcatuit din Adrian Nastase si Ion Iliescu, este cel mai puternic parteneriat politic din Romania post-revolutionara.

Abia cu ziua de astazi putem spune ca incepe o evolutie adevarata nu numai pentru Partidul Social-Democrat, ci pentru intreaga Romanie, sfasiata de nenumaratele crize portocalii, de haosul instaurat de conflictul perpetuu dintre Basescu si Tariceanu. Abia de azi incolo putem vorbi despre mai mult echilibru in politica romaneasca, pentru ca tandemul Iliescu-Nastase reconfigureaza PSD-ul ca partid de forta, punand in umbra PNL-ul si aruncand in derizoriu demagogicul PD-L.

Deci, e cazul sa sarbatorim. De castigat va castiga politica romaneasca, pentru ca se vor accentua elementele serioase si constructive, depasind desantata mizerie populista ori crizele fara sfarsit care domina de trei ani incoace politica de la noi.

Ergo, bibamus! Sa bem deci! Pentru Romania si pentru o politica adevarata si responsabila! Pentru revenirea la echilibru si pentru protejarea reala a cetatenilor acestrei tari de spolierea la care sunt supusi acum. Pentru viitor! Pentru victorie!

February 9, 2008

AFLATI CU CINE SEMANATI – pseudo-leapsa

Filed under: Blogosfera,Leapsa,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 2:11 am

Haladuind pe bloguri in cautare de ceva interesant, am gasit un link, my heritage face recognition.

Ei bine, asa puteti afla cele cinci celebritati cu care semanati. Eu am descoperit ca seman de exemplu cu Shania Twain si cu Eva Mendez, ceea ce m-a amuzat copios, dar si cu Geri Halliwell, – care are aceeasi zi de nastere cu mine, adica 6 august! – cu delicioasa Woranuch Wongsawan, ori cu Alley Baggett. Cu o alta poza, rezultatul a fost seducator, aducandu-mi in apropiere pe Mandy Moore, Adriana Karembeu, Sandra Bullock , Norkys Batista si Elisha Cuthbert. Iar la a treia poza, a aparut si Angelina Jolie printre vedetele cu care seman, in proportie de aproape 70%! Yey! Mi-a facut cu atat mai mare placere cu cat toate celebritatile cu care am fost asemanata sunt figuri pe care eu le admir sincer, si, in afara de asta, narcisismul meu fundamental a fost satisfacut!

Incercati si voi si gasiti-va “rudele” celebre !

January 23, 2008

RASPUNSURI – despre leadership-ul transformational vs. tranzactional

Raspuns pentru DANIEL A.

 

Dacă ne referim la modelul de leadership tranzacţional, ca şi la modelul de leadership transformaţional, vom observa că cele două modele privesc în principal tipul de motivaţie a oamenilor, aparţinînd unei organizaţii, sau societăţii pur şi simplu.

Sistemul social, ca şi cel organizaţional, spun analiştii încă tributari modernismului, funcţionează cel mai eficient în condiţiile în care aşa-numitul lanţ de comandă este clar decelabil, astfel încît autoritatea liderului să fie legitimă, iar responsabilităţile sale să fie clar identificate.

Aşa spun moderniştii, iar postmoderniştii se mai sfiesc câteodată să îi contrazică, dat fiind că postmoderniştii acceptă că lanţul de comandă nu trebuie să fie expresia unei autorităţi discreţionare şi a unor ordine transmise de “sus în jos” ci o mai complexă reţea de interacţionări ale deciziilor luate, şi la cel mai înalt nivel şi la nivele intermediare, în consens.

Leadership-ul tranzacţional priveşte motivarea financiară a subordonaţilor, prin răsplata pecuniară, în timp ce leadership-ul transformaţional priveşte doar motivarea morală, prin convingerea cu argumente etice ori spiritual-morale ori cu auto-motivaţii venite din interior, în urma unei evoluţii individuale, şi nu prin plata în bani a performanţelor.

Despre aceste două importante direcţii de leadership organizaţional a scris cu multă aplicaţie celebrul specialist în domeniul leadership-ului, James Burns, care a dedicat în cartea lui de referinţă, intitulată chiar simplu şi semnificativ, “Leadership”, patru capitole modelului tranzacţional şi cinci capitole modelului transformaţional.

Leadership-ul tranzacţional promovează în organizaţii ori în societate un model de negociere pentru a se ajunge la o “motivare”, exprimată printr-o sumă aceptată, în timp ce leadership-ul transformaţional se referă la convingeri morale şi responsabilităţi asumate. Modelul tranzacţional priveşte în cea mai mare măsură stilul managerial, iar modelul organizaţional în care se practică este mai ales cel al companiilor, al firmelor de diferite profiluri. Acesta este modelul preferat de societăţile capitaliste moderniste liberale.

LEADERSHIP-UL TRANSFORMATIONAL, ca şi leadership-ul vizionar, motivează membrii organizaţiei apelând la principii şi idealuri comune, la viziuni împărtăşite, la strategii care să îi convingă pe cei care îi urmează pe lideri că membrii organizaţiei sau ai societăţii respective participă împreună şi din proprie convingere la atingerea unor scopuri superioare, de a căror valoare sunt cu toţii convinşi.

Acesta pare mai apropiat de postmodernism şi de principiile etice şi morale promovate de acesta. În cartea lor de referinţă, ”Leadership Challenge” (“Provocarea Leadership-ului”), apărută în prima sa ediţie din 1989 ca un eveniment remarcat pe plan mondial, James Kouzes şi Barry Posner au făcut o analiză in extenso a modelului de leadership transformaţional, deşi abia mai târziu acesta a fost denumit ca atare. Cei doi autori au decelat cinci principii ale acestuia, de care se ţine cont şi acum, şi anume: provocarea în procesul de leadership, viziunea împărtăşită, modelarea căii de urmat, însufleţirea celorlalţi şi încurajarea entuziasmului.

Aceste modele de leadership, cum sunt cel transformaţional ori cel vizionar-creativ, îi pot conduce pe oameni pe perioade îndelungate de timp, făcându-i să îşi asume privaţiuni personale ori eşecuri de parcurs, dar cu convingerea că fac un demers benefic şi că participă la progresul real al organizaţiei ori al societăţii date.

Liderii implicaţi în aceste modele de leadership sunt lideri de caracter, posedând o inteligenţă strategică activă şi o creativitate fertilă, totul subsumându-se responsabilităţii morale asumate şi a binelui general.

Liderii promovaţi de leadership-ul transformaţional pot fi lideri charismatici, dar nu sunt nici narcisişti şi nici paranoici, precum cei care reprezintă modelul individual de leadership charismatic, care profită de propria charismă în scopuri ignobile, ci pun în slujba binelui general toate calităţile lor individuale, oricât de puternice ar fi acestea.

Dorinţa liderilor implicaţi în actul de leadership transformaţional ori vizionar-creativ este de a transforma în mai bine, de a schimba organizaţia ori societatea, conform unei viziuni progresiste reale şi nu conform unor vanităţi ori orgolii personale, care, hiperbolizate, pot deveni pernicioase.

Aceste modele, dorite de modernismul evoluat şi adoptate de postmodernism, reprezintă cu adevărat, cele mai înalte şi mai progresiste modele de leadership, capabile să conducă oamenii, fie ei membrii unei organizaţii sau ai societăţii, pe drumul spre mai bine, spre acel mâine care să fie pe o mai înaltă treaptă decât azi.

 

NOTA BENE. Acest model de raspunsuri a aparut mai intai pe blogul lui Adrian Nastase si apoi pe cel al presedintelui Ion Iliescu.

January 6, 2008

EU SI PREOTUL- cearta despre vesnicie

Filed under: Ideal,Lumea de azi,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 2:02 am

A venit la usa noastra preotul. Cica de Boboteaza, dar a luat-o la drum cu trei zile inainte, ca avea mare nevoie de bani, cel putin asa cred eu. Ma enerveaza oricum popii, mai ales cei ortodocsi, care umbla cu sutanele alea peste tot, de sperie copiii! Ei bine, preotul nu avea se pare altceva mai bun de facut decat sa ma provoace la o discutie despre vesnicie, si cred ca a indraznit sa faca asta pentru ca nu stia cu cine are de-a face! Eu sunt foarte agresiva atunci cand trebuie sa imi apar opiniile, expresiva, dar agresiva totusi!

Si-am intrat in bietul popa “ca-n branza”! Omul vorbea in texte de-alea invatate la scoala teologica si neschimbate de sute de ani, cum ca viata asta este doar un popas si ca vesnicia este scopul… Wow! Am vazut rosu in fata ochilor si m-am repezit in el.

– “De ce crezi, parinte, ca l-a facut Dumnezeu pe om? Vrei sa-ti spun ce cred eu? Dumnezeu l-a facut pe om ca sa se contemple pe Sine, pentru ca numai omul are constiinta si il poate contempla pe Dumnezeu. Deci Dumnezeu se contempla pe Sine in constiinta omului si interesul cel mai arzator al Divinitatii este ca omul insusi sa faca dovada maxima a potentialului sau vital in aceasta existenta, nu in afara ei. Vesnicia e o sintagma stupida si nu inseamna nimic pentru omul contemporan.”

– “Nu-i adevarat”, raspunse popa. “Vesnicia e scopul vietii si fara vesnicie nu putem face nimic. Nu putem nici sa traim fara sa ne gandim la vesnicie si la judecata de pe urma.”

A fost randul meu sa ma rastesc la popa:

– “Ce spui, parinte? Ca scopul nostru este vesnicia mortii? Pai asta este cea mai distructiva si nociva afirmatie pe care am auzit-o in viata mea. Nu, parinte, scopul vietii noastre este implinirea scopurilor noastre constructive, creative, in aceasta lume, in aceasta viata. De ce nu aveti curaj sa va duceti in scoli si sa le spuneti copiilor sa il caute in sufletul lor pe Dumnezeu, sa caute energia divina care ii anima si care le va da puterea sa isi indeplineasca tot ce isi propun in viata, cu conditia ca scopurile lor sa fie pozitive, constructive? De ce nu intelegeti ca viata este totul, ca Dumnezeu insusi este viata? Incep sa cred ca sunteti mai daunatori decat puteam presupune, atat timp cat faceti apologia mortii in loc sa faceti apologia vietii si a fericirii in aceasta existenta.”

Preotul s-a cam speriat, mai ales vazand ca studentul teolog care il insotea parea sa imi soarba de pe buze cuvintele, aprobandu-ma cu ochi stralucitori. Aproape fugind, preotul a iesit pe usa casei mele, probabil regretand ca a intrat. Dar nu imi pasa de el, imi pasa mult mai mult de noi toti si de viata asta a noastra, care are maretie numai daca suntem in stare sa facem din ea o competitie cu noi insine, fructificandu-ne cele mai importante aptitudini, la cel mai inalt nivel. Numai asa vom putea sa ne simtim impliniti si fericiti!

December 22, 2007

UN CRACIUN REGAL !

Filed under: Lumea de azi,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 12:16 am

fel125.jpgAm racit ca o fetita prostuta, tocmai acum cand vine Craciunul. Abia astept sa vina seara de Ajun, sa impodobim bradul. Asta imi place cel mai mult, pentru ca este nu numai un ritual, ci este intr-un anume fel un act de creatie, in bradul de Craciun regasindu-se toata dorinta noastra de culoare, de stralucire, de lumina. E ca un ritual de refacere a Paradisului, si cu fiecare glob colorat pe care il punem in pomul de Craciun, se coace in noi o bucurie mare-mare, se coaguleaza fericirea si parca nimic altceva nu mai conteaza. Iesim din timp si din rutina si trecem in Ideal.

fel121.jpgCe-mi mai place la Craciun? Imi plac darurile si de aceea si spun eu despre Craciun ca este regal, pentru ca a regala (fr.regaler) inseamna a darui, dar a darui ceva care nu rerezinta o necesitate, ci este placere si bucurie pura, e un regal, un dar care prisoseste, un dar pretios. Pe vremea bunicilor nostri, Craciunul era mai mult o sarbatoare gastronomica, ceea ce pe mine nu ma mai tenteaza prea mult, dar partea cu bradul si cu darurile este cea mai frumoasa si mai mirifica parte a Craciunului. Offf!

fel1172.jpgNu mai spun nimic, pentru ca deja Moshu se uita pe fereasta sa vada cui ii aduce cele mai frumoase daruri! Fug sa ma pregatesc. Va doresc tuturor un Craciun fericit si plin de daruri minunate!

fel1291.jpgVa doresc un Craciun regal!

December 19, 2007

IN ASTEPTAREA CRACIUNULUI

Filed under: Ideal,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 12:22 am

Stiu ce inseamna Craciunul, ca semnificatie mistica. Stiu ce inseamna Craciunul si ca semnificatie launtrica. Inseamna puritate, generozitate, bunatate, deschidere sufleteasca. Cati dintre noi se pot lauda ca asteapta Craciunul pregatiti sufleteste? Vad in jurul meu oameni alergand innebuniti sa cumpere mancare, bautura, podoabe. Se pregatesc daruri, asa cum se fac si sarmale, fara semnificatie profunda, fara suflet, fara gand. Totul a devenit o formalitate si toata aceasta forfota seaca aproape ma intristeaza, asa cum mi se face groaza de rautatea batranelor care se cearta dupa ce tocmai au iesit din biserica.

Stiu ca eu insami ma bucur de apropierea Craciunului ca un copil prostut, care vede stralucirea podoabelor de brad si ii stralucesc ochii. De multe ori am petrecut Craciunul plangand, ascunsa undeva in casa, sa nu ma vada nimeni, pentru ca imi simteam sufletul trist si, desi daruiam iubire, aveam impresia ca mi-era inima ferecata ca o nuca incuiata. Dar anul acesta astept Craciunul cu inima deschisa, cu sufletul mai proaspat si mai zambitor.

Am avut un an greu, cu multe dezamagiri si prima dintre ele este legata de zona oficiala, nu atat de cariera, cat de relatia mea cu sfera guvernamentala. Deazamagire si lipsa de fair-play, asta e ceea ce am simtit. Nu pentru ca nu as fi facut eu ceea ce trebuia, ci pentru ca nu mi s-a raspuns cu onestitate, cu profesionalism, cu seriozitate.

In plan personal insa, dincolo de durerea sufleteasca pe care am resimtit-o in urma unei experiente sentimentale de mare intensitate, pot spune ca am bucuria de a descoperi ca a fost o experienta modificanta, edificanta. In sufletul meu s-au deschis fantanile miracolului si capacitatea mea de a iubi, ori de a ii intelege pe ceilalti, a capatat si mai multa substanta si redimensionare.

Sunt bucuroasa ca vine Craciunul, pentru ca ma gaseste mai curata si mai plina de elan sufletesc si de proiecte generoase. Ma preocupa binele celorlalti, ma intereseaza destinul oamenilor pe care ii iubesc, dar si al conationalilor mei, tocmai pentru ca suntem din aceeasi tarana si de sub acelasi cer. De aceea, acum cand mi-e sufletul cristalin si inima generoasa, in asteptarea Sfintei Sarbatori de Craciun, va pot privi pe toti in ochi cu seninatate, cu sinceritate, cu franchete, cu loialitate si entuziasm.

Ma bucur ca va am alaturi pe voi, prietenii mei din virtual, tot asa cum ma bucur de cei din viata reala. De altfel, pe unii dintre voi ii am alaturi si in realitate. Haideti sa asteptam acest Craciun mai plini de speranta si de incredere ca tara asta va avea un viitor mai bun, tot asa cum fiecare dintre noi isi doreste pentru el insusi si pentru familia lui tot ce este mai bun si mai frumos!

christmas-star2.jpg

December 3, 2007

VREAU VACANTA

Filed under: Ideal,Lumea de azi,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 8:24 pm

Vreau vacanta, vreau culoare, muzica si sarbatoare! Vreau fast, veselie si lumini. Uite-asa! M-am saturat de anul asta vechi si urat. Vreau unul nou-nout, plin de sperante si promisiuni. Am sperat si in acest an care e aproape gata, dar…. n-am primit decat bucati, cioturi, franturi din ceea ce-mi dorisem. Am muncit prea mult pentru ceea ce am primit, am visat prea mult la ceea ce nu am mai primit. Gata! M-am saturat de anul asta si, inainte de a-l arunca in strada, vreau cea mai frumoasa, mai bogata si mai fericita vacanta din viata mea.

M-am saturat de drumuri aiurea, de oameni plicticosi, de autoritati sufocante, de mizeria tarii natale. Cred ca o sa-mi caut alta patrie, una ideala, o patrie asa, ca republica platoniciana, dar care sa fie asa cum vreau eu. O sa imi caut si familia ideala, pe care o s-o infiltrez in familia mea de acum, imbogatind-o si dandu-i acel ceva nou si minunat de care mi-e atat de dor. Si, mai inainte de toate, o sa imi caut o iubire mare, mare, pe care o sa o cant in poeme si o sa o ridic pana in slava cerului, cel cosmic sau doar cerul gurii mele!

Zau, vreau ceva nou-nout, un an nou, o viata noua, o lume noua. Dar inainte de astea toate, vreau o vacanta! Cea mai frumoasa, fabuloasa, norocoasa si luminoasa vacanta! Fiat lux!

100_85252.jpg

December 2, 2007

DOGMATISM SI INTOLERANTA

Deşi suntem în existenţa zilnică dezordonaţi şi aleatorii, când e vorba de principii, cădem deîndată într-un dogmatism irepresibil. Avem o irezistibilă tentaţie a severităţii excesive şi-n fiecare dintre noi stă ascuns un Savonarola. Ne place să ne auzim judecându-i pe ceilalţi fără drept de apel, şi în momentele în care dogma creştină adevărată cere să ne fie milă, noi, mai dogmatici decât sfinţii, cerem jertfă. Cerem desfiinţarea celorlalţi, excomunicarea lor, jertfirea lor în numele unui dogmatism a cărui rigiditate ni se pare că poate compensa lipsa noastră de morală în viaţa personală reală, ori în viaţa comunitară.

Din cauza acestui dogmatism înnăscut, la noi au prins atât de repede legionarismul şi comunismul. Poate că toate neamurile au propriul lor apetit pentru dogmatism, dar pe noi, românii, dogmatismul ne ajută să ne scuzăm micimea personală şi abaterile proprii de la morală, practicând însă, rigid şi adesea nedrept, dogmatismul când e vorba de alţii. Avem o tentaţie mefistofelică de a face Răul în numele Binelui, iar sufletul nostru pare că freamătă de satisfacţie şi ne simţim cu atât mai bine cu cât suntem mai severi cu ceilalţi. Practicând această tăiere a capului celor ce greşesc, uităm să ne aplicăm nouă înşine aceeaşi severitate.

După decembrie 1989, dogmatismul ne-a făcut să ne împărţim în tabere adverse, fiecare excomunicând-o pe cealaltă. Declaraţiile dure, în termeni excesivi şi insuportabili au făcut carieră, deşi abia în ultimii trei ani au reuşit să ajungă la apogeul lor! Dogmatismul cel mai rigid cu putinţă a transformat foşti aliaţi în cei mai încrâncenaţi adversari, tot astfel cum i-a împins pe unii dintre liderii politici să sară exact la jugulara celui care a fost cu puţin timp în urmă cel mai solid susţinător. Nu numai că s-au desprins noi nuclee politice din trunchiul unui partid căruia îi doreşte acum extincţia, dar însăşi retorica politică a liderilor a împrumutat sintagme extremiste, violentând şi lexicul şi morala.

Această falsă rigoare, acest dogmatism extrem ne împiedică să fim solidari şi îi împiedică pe cei ce reprezintă România să acţioneze în mod constructiv şi convingător. Istoria însă nu ne scuză, ci ne acuză. Nimeni nu ne va ierta dacă, în numele acestui dogmatism dus la extrem şi transformat în anti-politică, vom pune în pericol chiar idealurile adevărate, în spatele cărora noi ascundem multe dintre demersurile aberante. Nimeni nu îi va ierta pe cei care vor pune în pericol vieţile oamenilor şi însăşi existenţa Statului. Singurul ideal pe care istoria îl validează este acela al salvării personale de sub obsesia egoistă şi al salvării naţionale de sub acţiunea politicii oarbe şi autoritariste.

November 24, 2007

SCHIZOFRENIA DIN ROMANIA

Filed under: Lumea de azi,Politica,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 7:30 pm

Este evident pentru oricine contempla viata politica din Romania ca elementul dominant al acesteia este schizofrenia, ruptura, confruntarea, adversitatea. Intre puterile politice, cea executiva, cea legislativa si cea judecatoreasca este o tensiune marcata si datatoare de semnale ingrijoratoare. Fara coerenta si fara strategie, politica romaneasca a ajuns la mana unui singur om, care trage sforile intregului teatru politic pe care doreste sa il distruga, poate numai pentru propria satisfactie, ca sa ajunga la acel moment de placere absoluta cand poate hohoti in voie, spre disperarea noastra, a tuturor. Si totusi, poate ca este prost sfatuit.

Cine sunt ingerii ori demonii care il imping pe seful Statului spre aceasta actiune permanenta de dezagregare a sferei politice, cine si ce anume il impinge spre exacerbarea acestei stari de schizofrenie care va ucide pana la urma orice urma de structurare si orice capacitate de a rezista demn si curajos acestei amenintari care urca pana la gatul fiecaruia dintre romani? Cine ar putea fi cei care, din spatele cortinei, jubileaza vazandu-l pe presedintele Romaniei pus in situatii critice si periculoase pentru tara si poate chiar si pentru el insusi?

Oare chiar a trecut Razboiul Rece sau inca Rusia mai spera sa invinga, prin mijloacele cele mai murdare, aceasta Europa Unita care o irita si pe ea, ca si pe scumpa America? Din cate pot sa imi dau seama, daca se ajunge la conjugarea fortelor obscure ale celor doua mari puteri, foste adversare, Uniunea Europeana nu prea are mari sanse de supravietuire. Se vor monta crize dupa crize, se va dinamita Uniunea din interior, folosindu-se chiar diverse state membre in aceasta actiune de distrugere. Si, inevitabil, ne putem intreba daca nu cumva Romania este folosita de “marii licurici” impotriva acestei constructii politice europene care, prin coerenta ei, poate deveni un model pentru alte coagulari politice, in alte locuri din lume, ceea ce poate sa fie ingrijorator atat pentru Rusia cat si pentru America.

Si atunci, de ce acceptam noi, romanii, sa fim utilizati impotriva propriilor noastre interese? De ce Romania accepta schizofrenia asta perpetua care nu poate duce decat la disolutie si la o malignizare politica ce ne va dauna si noua si Uniunii Europene in intregul ei? De aceea, e foarte important sa facem din aceste alegeri pentru Parlamentul european un act de responsabilitate. Trebuie alesi numai acei oameni care pot apara interesele Romaniei, iar ceilalti n-au decat sa faca efortul sa evolueze si sa se responsabilizeze, pentru ca altfel nu numai ca nu pot fi numiti oameni politici, ci nici macar oameni pur si simplu nu pot sa fie!

« Previous PageNext Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.