MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

January 22, 2008

N-AM AJUNS LA INTALNIRE!

Filed under: Blogosfera,Cultura,Leadership — Maria Barbu @ 11:23 pm

Regret, regret, dar degeaba! Astăzi am avut întalnire cu nişte universitari canadieni, experţi în leadership transformaţional. Veniţi în România, special ca să mă întâlnească, ceea ce m-a flatat enorm!

Ne-am apucat de lucru, apoi am fost undeva la masă, iar ei, fiind oaspeţii mei şi simţindu-se foarte bine, nu mai terminau cu vorba! De aceea nu am reuşit să ajung la întâlnirea bloggerilor cu preşedintele Ion Iliescu.

Promit să nu mai lipsesc altădată! Iar prietenilor din blogosferă, pe care i-am dezamăgit neajungând la întâlnire, le promit un eveniment special cât mai curând.

January 18, 2008

TANDEM DE LIDERI

Filed under: Leadership,Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 10:55 pm

A fost de mare efect aparitia presedintelui Ion Iliescu si a fostului premier Adrian Nastase la Antena 3 ! Un exceptional tandem de lideri, sau, cum sa-i mai spun, un tandem de lideri exceptionali. Un moment istoric, asta a fost si sper sa conteze foarte mult si pentru istoria viitoare. Am avut nu doar un foarte puternic sentiment de admiratie, ci chiar de mandrie, sa vad doi lideri politici romani atat de coerenti, de siguri pe competentele lor, de stapani pe idei, dezvaluind o cunoastere extrem de fundamentata a tuturor problemelor politicii romanesti si in acelasi timp viziune politica!

Sigur ca acum vor sari adulatorii basescieni sa ma muste de jugulara pentru ca nu vreau sa vad geniul politic al idolului lor. Ei bine, nici nu se compara bascalia lui Basescu, in nici un fel si in nici un moment, cu seriozitatea si competenta lui Adrian Nastase, ori cu profunda cunoastere politica a unui om de Stat cum este Ion Iliescu. Faptul ca au aparut impreuna este un semnal foarte puternic, este o predare de stafeta politica la nivelul cel mai inalt, fie ca asta le convine portocaliilor, fie ca nu. Cred sincer ca vremea experimentului “sa traiti bine!” a trecut, mai ales ca intregul popor a vazut ca traieste nu doar rau, ci foarte rau, iar Romania de acum este practic teroarea Europei, ca model de criza politica permanenta, ca incoerenta si incompetenta.

Cat despre liderul prezidential de acum, vedem cu totii cat de admirat este peste hotare, mai ales din faptul ca nu il invita nimeni! Asta e semnalul clar al “ilustrei” competente politice care se manifesta la nivelul cel mai inalt. L-am ascultat pe presedintele Ion Iliescu, am vazut ce cunoastere profunda a politicii internationale poseda! Cat despre Adrian Nastase, el are un exercitiu al gestionarii puterii cum nu se mai intalneste in Romania, iar faptul ca este un specialist de forta in relatii internationale il recomanda fara discutie ca viitorul lider prezidential, in mod obiectiv. Cei care incep imediat cu injurii sunt, va puteti da seama, mahalagiii care duc trena mult prea “popularului” presedinte Basescu!

Aparitia in public a acestui tandem de lideri e un semnal puternic si datator de sperante. Chiar cred asta si imi doresc sa se intample de acum inainte numai evenimente care sa ne redea increderea in viitorul politic al Romaniei. Acesti ultimi trei ani au fost atat de dezamagitori, mai ales dupa ce oamenii isi facusera multe iluzii in legatura cu cravatele portocalii! Dar, din pacate, aceste iluzii s-au naruit deja. Trebuie ales un alt drum, o alta cale. Alti lideri. De alta culoare, pentru ca acest portocaliu incepe sa semene prea mult cu un icter politic, care e o boala forte grava. Mortala chiar!

January 14, 2008

ANTI-LEAPSA [ ROMANIA MEA IDEALA ]

Filed under: Ideal,Leadership,Leapsa — Maria Barbu @ 7:14 pm

Am luat de la Phosphoros aceasta anti-leapsa, mai ales pentru ca mi se pare ca pica foarte bine pe momentul acesta de leadership politic super-catastrofal al Romaniei. Redau mai intai textul, ori pretextul (sic!) de la care am pornit:

“Să presupunem că eşti marele, unicul şi grandiosul Imperator al unei utopice, virtuale şi latente Europe unite … de la Atlantic, până hăt departe la Urali. Tronezi maiestuos în Polis-ul aflat în inima Imperiului, mai precis pe plaiurile mioritice şi trebuie să îţi stabileşti planul pe următorii zece ani. Planul tău de guvernare poate cuprinde orientări în toate domeniile, având în vedere că eşti un Imperator absolut şi întrupezi sinteza celor trei puteri din stat: eşti primul dintre legislatori, primul dintre magistraţi şi primul dintre executori.

Tu trebuie să predai raportul acesta celui mai apropiat subordonat, să-i spunem prim-consul al Imperiului. Organizat după structură cvasi-romană, domeniul tău are nevoie de nişte linii generale de funcţionare, nu de detalii (de acestea se vor ocupa funcţionarii mai mărunţi). Planul ar trebui să conţină cam trei linii principale, dar nu se limitează neapărat la acestea, şi anume:

  • organizarea politico-militară a întregului Imperiu şi relaţia sa cu provinciile administrative;
  • organizarea economico-comercială;
  • organizarea socio-culturalo-religioasă;”

Pentru ca este vorba de o anti-leapsa, NU voi respecta ceea ce se spune in textul de mai sus. Nu cred ca Romania mea are nevoie de vreo forma de absolutism, nici macar intr-o asemenea domnie imaginaro-ideala! Asa incat va voi propune FORMULA MEA.

Deci, voi incepe domnia mea, ca Regina Maria a Romaniei ideale. Dupa cum ati inteles, Romania mea ideala face parte dintr-o structura confederativa care cuprinde totalitatea Europei. Aceasta structura ii permite Romaniei sa fie o monarhie deschisa catre formula democratica parlamentara, iar primul-ministru e ales dintr-unul din cele doua partide mari care se confrunta mereu, unul fiind de centru-stanga, celalalt de centru-dreapta. Sublinez mereu acest element de centru, pentru ca nu imi plac manifestarile politice extreme.

Toate confruntarile electorale se fac mai intai in cadrul fiecaruia dintre partide, in interiorul lor avand loc alegeri directe pentru desemnarea celui mai bun candidat, care trebuie sa aiba un sprijin popular de larga majoritate si sa fie o personalitate puternica si pozitiva. Se impune examenul psiho-psihiatric al candidatilor, pentru a nu avea supriza de a ne trezi cu vreun lider politic paranoic, schizofrenic sau cu pulsiuni criminale.

Romania mea ideala are un Parlament bicameral de care este foarte mandra, pentru ca in Camera inferioara sunt parlamentari alesi, in timp ce Senatul, care este Camera superioara, este alcatuit din personalitatile intelectuale de elita ale tarii.

Guvernul este condus permanent de un prim-ministru serios si implicat, care are o totala autoritate. El isi foloseste autoritatea pentru a impune ministri valorosi si competenti, pe care ii sustin si eu fara nici o retinere. Intre mine, ca sef al Statului si primul-ministru raporturile sunt foarte cordiale si pline de respect. Tot ce ii cer unui prim-ministru este ca situatia tarii sa fie echilibrata politic, sa existe o situatie economica buna, societatea sa functioneze corect in toate compartimentele ei, iar pretentia mea este ca accentul sa cada pe un sistem performant de educatie si pe un program de sanatate nationala bine pus la punct si urmarit cu asiduitate.

Justitia functioneaza perfect in Romania mea ideala. Nimeni, niciodata, nu pune la indoiala vreo sentinta, pentru ca exista un respect aproape mistic pentru respectarea legii si pentru onestitatea desavarsita a actului juridic. Acest fapt a determinat scaderea drastica a delincventei si a instaurat in societate primatul legii. Nu se cunosc nici un fel de cazuri de coruptie ori de incalcare a legii, pentru ca sunt la fel de dur sanctionati si inaltii demnitari si simpli cetateni.

Romania ideala nu are armata proprie ci face parte dintr-un sistem de aliante, care functioneaza pe intregul continent confederat. Ceea ce face ca Romania mea ideala sa aiba o pozitie deosebit de respectata in intreaga confederatie este faptul ca promovaza cu asiduitatea cercetarea de varf in toate domeniile tehnologiei, inclusiv militare, fiind de obicei prima in gasirea unor solutii novatoare. Inteligenta romaneasca a devenit un brand de tara care aduce mult mai mult profit decat orice altceva.

Mai e ceva. Religia Romaniei ideale este o religie libera, nu este controlata de Stat. Tot ce ma intereseaza este ca formulele religioase adoptate de cetatenii tarii sa sublinieze in permanenta valorile morale si spirituale care fac din fiinta umana o fiinta superioara tuturor celorlalte. Apelul la constiinta, respectul principiilor moralei indiviuale si ale moralei publice sunt cele care le sunt inspirate cetatenilor nostri, inca de la o varsta foarte frageda, atat in familie cat si in toate formele de invatamant, fie acesta prescolar sau scolar.

Si, pentru ca sunt o Regina ideala a unei Romanii ideale, si accept democratia participativa ca formula subtila, astept sugestiile voastre pentru a imbunatati oricare dintre aspectele sau domeniile despre care v-am vorbit.

January 13, 2008

VOTUL NU ESTE UN ACT DE IUBIRE

Filed under: Dileme,Leadership,Politica — Maria Barbu @ 5:45 pm

Am ramas foarte neplacut impresionata de cuvintele presedintelui Traian Basescu, spuse la sedinta Consiliului Superior al Magistraturii, presedintele scuzandu-si greselile si erorile politice prin cuvintele: “eu am fost ales, cu bunele si cu relele mele”.

Dar, pentru numele lui Dumnezeu, cand va intelege domnul presedinte ca votul nu este un act de iubire? Votul este un act de incredere, asa incat aceasta scuza incepe sa sune sinistru. Si spun sinistru pentru ca ea poate continua asa: “m-ati ales, deci trebuie sa suportati orice, sa ma tineti in brate (= in functie) orice as face!”

Daca votul ar insemna un act de iubire, acolo sus la Cotroceni ar fi oamenii nostri dragi, iubitii sau sotii, fii sau fiicele, nepotii sau nepoatele, nu domnul Basescu. Ori, in urma votului, domnia sa a fost investit cu increderea unui sfert din populatia Romaniei sa faca treaba buna, sa fie serios si nu mistocar, sa fie echilibrat si nu criza(n)t, sa fie sobru si nu hlizit, sa fie un model pozitiv si nu unul teribil.

Nu mai spun ca trei sferturi din populatie nu au aratat nici iubire si nici incredere fata de domnul Basescu! Dar ce conteaza aceste trei sferturi din populatia votanta, ce mai conteaza ceva sau cineva atunci cand esti deja acolo sus si poti sa faci tot, dar absolut tot, ce vrei?

Unde ar putea duce o astfel de conceptie, cum este cea dezvaluita de afirmatia presedintelui Traian Basescu? Intr-o singura directie: la dictatura si la un leadership discretionar. Aceasta ar putea fi epoca lui “daca nu-mi faceti pe plac, va scot dosarul si va dau la cap!”

Cineva spunea, zilele trecute: “Ce seamana, domle, Basescu asta cu Ceausescu! Ala ne facea dosare, asta ne arunca-n cap dosarele facute de ala! Ce blestem pe capul nostru!”

Ceea ce spunea acest alegator arata ca omul respectiv si multi altii ca el nu mai vad votul nici macar ca pe un act de incredere, ci ca pe o pedeapsa! Iar asta este ceva extrem de periculos pentru Romania!

January 2, 2008

LEAPSA POLITICA

Filed under: Leadership,Leapsa,Politica — Maria Barbu @ 8:53 pm

Prima leapsa politica a anului 2008 vine de la Dan Andronic, via Mihnea Georgescu. O preiau cu placere, dar simt nevoia sa o completez.

Adica, la intrebarile initiale, care sunt urmatoarele:

      1. Care a fost cea mai mare gafa politică a anului 2007?

      2. Care a fost cel mai fraier om politic al anului 2007?

      3. De ce?

      as vrea sa mai adaug:

      4. Care a fost cel mai rezistent om politic al anului 2007?

      5. Care a fost cel mai stupid gest?

      6. Care a fost cel mai rusinos act politic?

      7. Dar cel mai curajos?

      8. Care a fost cea mai evidenta inscenare politica?

      9. Ce ziarist a dovedit cea mai penibila obedienta?

      10. Ce dezvaluire a fost cu adevarat spectaculoasa si de ce?

      Haideti sa raspundem metodic:

      1. Cea mai mare gafa politica a anului 2007 a fost suspendarea presedintelui Taian Basescu.

      2. Cel mai fraier om politic al anului 2007 a fost Mircea Geoana.

      3. Cand ataci o “fiara” politica de talia lui Traian Basescu trebuie sa fii absolut sigur ca il poti invinge, altfel… a pacat sa te expui oprobiului multimii!

      4. Cel mai rezistent politician a fost, si in 2007 ca si in ceilalti doi ani precedenti, primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu.

      5. Cel mai stupid gest “politic” a fost, fara indoiala, cel al ministrului de externe, Adrian Cioroianu, in fata Regelui Juan Carlos al Spaniei.

      6. Cel mai rusinos act politic a fost facut de presedintele Traian Basescu, atunci cand a promis in fata natiunii ca isi va da demisia la 5 minute de la aflarea deciziei Parlamentului. Un gest care va permite istoricilor din epocile viitoare sa il catalogheze pe Traian Basescu intr-un mod complet dezonorant!

      7. Cel mai curajos gest a fost acela al fostului ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, care i-a cerut tocmai lui Traian Basescu demiterea procurorului Tulus, stiind foarte bine care sunt raporturile dintre cei doi.

      8. Cea mai evidenta inscenare politica a fost cea facuta fostului ministru al agriculturii, Decebal-Traian Remes, adica filmuletul cu banii, palinca si caltabosul. Jenant!

      9. Ziaristul care a dovedit cea mai penibila obedienta a fost Robert Turcescu, care a aratat ca este un ins fara morala personala, tradand un prieten, pentru ca Ludovic Orban ii este de mai mult timp amic, dar si fara morala profesionala! Oribil!

      10. Cea mai senzationala dezvaluire a fost facuta de un cetatean, numit Vulpe si nu mai stiu cum, care a relatat la Antena 3 discutia de taina dintre Basescu, Blaga si Berceanu, pe care a auzit-o intr-un restaurant unde acestia se jucau de-a anonimii. Tot ce a relatat acel om se indeplineste punct cu punct! Crearea unui partid prezidential, de exemplu, chiar inainte de sarbatori!

      Va invit sa preluati leapsa liber, cei care vreti sa raspundeti la aceste intrebari. Si sunt convinsa ca sunt multi care o pot face!

      December 12, 2007

      INTALNIRE LA VARF

      Filed under: Ideal,Leadership,Lumea de azi — Maria Barbu @ 9:48 pm

      Astazi, un eveniment politic de mare anvergura s-a produs cu ocazia lansarii ultimei carti (vol. 3, 4 si 5) a lui Adrian Nastase, “Romania dupa Malta”. Valoarea intelectuala a lui Adrian Nastase si pertinenta ideilor exprimate in cartile sale sunt dincolo de orice discutie. Ceea ce m-a impresionat mai presus de orice a fost evenimentul remarcabil al intalnirii la varf a celor mai straluciti oameni politici de dupa 1989: Ion Iliescu, Adrian Nastase, Petre Roman. Am fost impresionata in sensul ca am interpretat acest fapt ca fiind un semnal de recoagulare a energiilor politice de cel mai inalt voltaj, care sa duca la o miscare politica de anvergura, capabila sa determine schimbarea reala a vietii politice romanesti, care in ultimii trei ani s-a degradat atat de mult incat aceasta a inceput sa semene cu un camp imund, un fel de Glina politica pe care s-a cocotat impunator si chiar imperial Traian Basescu.

      Deci… asta voiam sa va spun. Merita sa fim din nou optimisti si increzatori. Se intampla ceva pozitiv si benefic undeva in stelele politicii romanesti, iar aceste evenimente merita urmarite cu atentie si chiar sprijinite de cei responsabili si implicati in destinul Romaniei sau preocupati de interesele romanesti si de felul in care istoria nationala se construieste. Si e foarte important sa se construiasca semet si solid. Eu asa cred si orice mi-ar spune altcineva nu ma va convinge niciodata si in nici un fel sa renunt la acest ideal national cu care se intalneste, pe dimensiuni emotionale, istorice, biografice, culturale si identitare, destinul meu personal.

      December 8, 2007

      PAIATA POLITICA

      Filed under: Leadership,Lumea de azi — Maria Barbu @ 1:22 am

      Chiar vreti sa stiti ce este o paiata politica? Ei bine, este un ins care se agita tot timpul, actionand dezarticulat atunci cand nu este clar distructiv, care nu lasa sa se inchege nici un fel de coerenta politica ori de directie strategica, pentru ca orice fel de realizare ori evolutie pozitiva pe care ar putea-o inregistra tara ar fi resimtita de paiata politica drept o ofensa directa la adresa statutului sau de vedeta.

      Daca ati recunoscut pe cineva, sa imi spuneti si mie, pentru ca eu aici nu fac decat sa teoretizez! Paiatei politice ii place sa umple scena cu agitatia sa stupida, cu figura sa, care de cele mai multe ori este ori de estropiat ori de hidrocefal. Gestica sa este dezordonata, retorica sa este agramata, distorsionata ori fals documentata, iar actiunea sa este aceea de intrigant, de ruinator al demersurilor altora, de abuz , de distrugere si razbunare.

      Paiatele politice sunt modelele cele mai nocive si mai nemeritorii, oameni falsi si cu apetit dictatorial ori chiar criminal, insi care isi elimina si dusmanii si aliatii cu aceeasi lipsa de scrupule, toate actiunile lor fiind supuse doar scopurilor personale, acumularii de averi ilicite si uzurparii autoritatii altora, pentru a-si adauga lor insile alte si alte merite si onoruri la care nu ar avea in nici un fel dreptul.

      Paiata politica se umfla din vampirizarea celorlalti, iar demagogia nerusinata pe care o practica e menita sa ii faca o imagine de generos si incoruptibil, cand el de fapt este exact inversul a ceea ce vrea sa para. Cei mai mari capi ai mafiilor politice sunt tocmai asemenea paiate care ranjesc incontinuu, batand-si joc si de bunul simt comun, dar si de morala ori etica elitelor autentice. Il doare-n cot pe insul-paiata de ceea ce cred ori simt altii, caci ceea ce il intereseaza este doar atingerea propriilor scopuri, care sunt, practic fara exceptie, distructive si pernicioase.

      Paiatele politice pot fi recunoscute cu usurinta, mai ales dupa rasul lor de neconfundat, dupa usurinta cu care mint ori propaga minciuni, dar si de nerusinarea cu care nu-si recunosc vina sau retracteaza, fara nici un fel de remuscare, ceea ce au spus in mod iresponsabil, lasand sa planeze asupra altora suspiciunea sau blamul.

      Chiar ma intreb daca paiata politica este o fiinta umana. O fi om sau alt tip de animal, pe care stiinta inca nu vrea sa il omologheze? Oricum, stiintele politice ar trebui sa tina seama de aceasta specie sinistra, macar pentru a ajuta societatea in intregul ei sa constientizeze acest pericol si sa se vaccineze impotriva veninului letal pe care il secreta, in joaca ori in bataie de joc, aceasta oribila paiata!

      December 2, 2007

      DOGMATISM SI INTOLERANTA

      Deşi suntem în existenţa zilnică dezordonaţi şi aleatorii, când e vorba de principii, cădem deîndată într-un dogmatism irepresibil. Avem o irezistibilă tentaţie a severităţii excesive şi-n fiecare dintre noi stă ascuns un Savonarola. Ne place să ne auzim judecându-i pe ceilalţi fără drept de apel, şi în momentele în care dogma creştină adevărată cere să ne fie milă, noi, mai dogmatici decât sfinţii, cerem jertfă. Cerem desfiinţarea celorlalţi, excomunicarea lor, jertfirea lor în numele unui dogmatism a cărui rigiditate ni se pare că poate compensa lipsa noastră de morală în viaţa personală reală, ori în viaţa comunitară.

      Din cauza acestui dogmatism înnăscut, la noi au prins atât de repede legionarismul şi comunismul. Poate că toate neamurile au propriul lor apetit pentru dogmatism, dar pe noi, românii, dogmatismul ne ajută să ne scuzăm micimea personală şi abaterile proprii de la morală, practicând însă, rigid şi adesea nedrept, dogmatismul când e vorba de alţii. Avem o tentaţie mefistofelică de a face Răul în numele Binelui, iar sufletul nostru pare că freamătă de satisfacţie şi ne simţim cu atât mai bine cu cât suntem mai severi cu ceilalţi. Practicând această tăiere a capului celor ce greşesc, uităm să ne aplicăm nouă înşine aceeaşi severitate.

      După decembrie 1989, dogmatismul ne-a făcut să ne împărţim în tabere adverse, fiecare excomunicând-o pe cealaltă. Declaraţiile dure, în termeni excesivi şi insuportabili au făcut carieră, deşi abia în ultimii trei ani au reuşit să ajungă la apogeul lor! Dogmatismul cel mai rigid cu putinţă a transformat foşti aliaţi în cei mai încrâncenaţi adversari, tot astfel cum i-a împins pe unii dintre liderii politici să sară exact la jugulara celui care a fost cu puţin timp în urmă cel mai solid susţinător. Nu numai că s-au desprins noi nuclee politice din trunchiul unui partid căruia îi doreşte acum extincţia, dar însăşi retorica politică a liderilor a împrumutat sintagme extremiste, violentând şi lexicul şi morala.

      Această falsă rigoare, acest dogmatism extrem ne împiedică să fim solidari şi îi împiedică pe cei ce reprezintă România să acţioneze în mod constructiv şi convingător. Istoria însă nu ne scuză, ci ne acuză. Nimeni nu ne va ierta dacă, în numele acestui dogmatism dus la extrem şi transformat în anti-politică, vom pune în pericol chiar idealurile adevărate, în spatele cărora noi ascundem multe dintre demersurile aberante. Nimeni nu îi va ierta pe cei care vor pune în pericol vieţile oamenilor şi însăşi existenţa Statului. Singurul ideal pe care istoria îl validează este acela al salvării personale de sub obsesia egoistă şi al salvării naţionale de sub acţiunea politicii oarbe şi autoritariste.

      November 28, 2007

      PARABOLA – "Puterea imaginatiei"

      Filed under: Leadership,Literatura,Naratiune — Maria Barbu @ 6:08 pm

      Cine se înscrie la vot? Vă rog să votaţi cu grijă, pentru că această lege priveşte viaţa noastră a tuturor şi , mai ales, pe cea a copiilor noştri!

      Votăm cu mâna sau electronic? Toată legea sau pe capitole?

      Aceste replici erau schimbate sub cupola Parlamentului în legătură cu noua Lege a educaţiei. O lege pe care parlamentarii o “copseseră” parcă mai mult decât pe altele, tocmai pentru că această lege urma să refacă în întregime sistemul educaţional, astfel încât generaţii întregi urmau să se supună unui proces de educaţie intensivă, pentru a trimite în viaţa socială oameni capabili şi susţinuţi de un conţinut intelectual, profesional şi uman dintre cele mai competitive. Câţi dintre parlamentari înţeleseseră cu adevărat care era miza adevărată a acestei legi, nu se ştie. Cert este însă că se gândiseră cu toţii că ţara va avea mai mulţi oameni valoroşi, ceea ce în noua formulă de competiţie continentală era din ce în ce mai important.

      Dumnezeule mare! – strigă aproape înspăimântat preşedintele Senatului. Voi aţi făcut aici un efort de imaginaţie de care nici nu vă credeam în stare. Aţi creionat prin legea asta un fel de potenţială Castalie, ca în cartea lui Hesse. Vă doriţi aşa de mult să preluăm conducerea plutonului continental de intelectuali?

      Bineînţeles că ne dorim! – spuseră aproape în cor parlamentarii.

      Bravo, domnilor, bravo! Să ştiţi că asta chiar îmi place! O să reformulăm elita intelectuală a continentului după “chipul şi asemănarea noastră”!

      Dezbaterile asupra noii Legi a educaţiei fuseseră furtunoase. Au existat voci care cereau mai multă severitate în procesul educaţional şi mai multă exigenţă în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea informaţiilor înmagazinate. Au revenit în forţă însă şi acele elemente care pretindeau că inteligenţa naţională va trebui susţinută “cu arme şi bagaje”, alimentând chiar naţionalisme uitate şi oarecum inadecvate în contextul în care întregul continent se străduia să formuleze un model de inteligenţă şi de elită intelectuală continentală, în care naţionalismele erau, sau ar fi trebuit să fie, complet topite, subsumate, absorbite. Întreaga Lege însă părea un produs al unei imaginaţii bogate, care creionează viitorul utilizând “materialul” cel mai inefabil, dar cel mai spectaculos totodată, şi anume inteligenţa. Vizionarismul dezlănţuit al acestei legi părea aproape şocant, pregătind parcă, aşa cum spusese şi preşedintele Senatului, un fel de “patrie ideală”, o “cetate educaţională perfectă”, o Castalie a desăvârşirii, destinată unei formule de inteligenţă şi de cultură pentru generaţiile ce vor veni.

      Diana Alberti era şi ea parlamentar al unui partid democratic şi participase cu un entuziasm extraordinar la dezbaterile asupra acestei legi. Femeie încă tânără, plină de vitalitate, la 38-39 de ani, Diana se gândea la cei doi copii ai săi ca la nişte genii, a căror descoperire depindea enorm de sistemul educaţional, care, până acum, părea să favorizeze mediocrităţile, în timp ce noua Lege le oferea condiţii de afirmare şi de certificare, la care generaţii întregi doar visaseră. Diana se luptase şi ea cu sistemul la vremea la care, studentă fiind, se simţea demoralizată de mediocritatea crasă a profesorilor, de tematica limitată a cursurilor, de suficienţa măruntă a personalităţii universitarilor. Simţea atunci că, în ciuda faptului că era studentă la Litere, nu avea dreptul să îşi folosească imaginaţia, creativitatea, inteligenţa, superbia, personalitatea în toată complexitatea ei, ci era obligată să repete papagaliceşte ceea ce un profesor mediocru exprimase într-un curs simpluţ şi inexpresiv. Acum avea speranţe în ceea ce priveşte stimularea calităţilor intelectuale de excepţie. După ce Legea educaţiei a fost votată, Diana merse acasă, unde îşi luă fericită în braţe copiii.

      Nici nu ştiţi, pui, ce bine va fi pentru voi, de acum înainte! Veţi putea să vă arătaţi fără teamă mintea de excepţie, veţi putea fi culţi fără să fiţi acuzaţi că faceţi “paradă de cultură”.

      Ce înseamnă asta, mami? – întrebă mezina, care nici nu era încă la şcoală.

      Înseamnă că o să fii extraordinar de deşteaptă şi de grozavă!

      Mai grozavă ca acum? – întrebă micuţa.

      Mai grozavă, pui, mult mai grozavă, şi toată lumea va recunoaşte asta, iar tu vei fi fericită!

      Ce bine, mami, ce bine! – spuse şi băiatul.

      Băieţaşul Dianei se chinuia deja de vreo cinci ani să îşi ascundă marile lui aptitudini, marea forţă şi bogăţie a imaginaţiei, de teamă că profesorii îl vor pedepsi cu note mici sau îl vor cataloga drept aiurit ori superficial. Diana simţea nevoia să se învârtă ca un titirez, fericită de viziunea unei umanităţi viitoare, plină de genii şi de indivizi cu imaginaţie debordantă. “O, Doamne, ce mare este puterea imaginaţiei!” îşi spunea în sine Diana, cu sentimentul că participă la un moment istoric în care omul, redevenit creator, poate ajunge şi demiurg. “O, Doamne, mare este puterea imaginaţiei, şi ne face pe oamenii asemenea Ţie, Doamne!” şoptea fericită Diana Alberti. Susurând astfel adormi ca un copil sărutat de zânele nevăzute ale somnului. Poate aceleaşi zâne care acopereau cu vise dulci pleoapele copiilor ei, şi ale altor copii, în care genialitatea se pregătea să înflorească şi să se arate în lumină.

      ( Parabola ce face parte din cartea “Parabole despre Putere”)

       

      November 24, 2007

      "EU CU CINE VOTEZ?" – leapsa

      Preiau aceasta leapsa de la Horia, un om pe care il pretuiesc si imi place sa il consider prieten. In primul rand, vreau sa spun ca, daca este vorba despre Referendum, nu pot sa votez o initiativa a unui presedinte care nu are voie, prin Constitutie, sa aiba initiative legislative, aceasta fiind prerogativa Parlamentului. A dori “curatarea”, adica, intr-o traducere mai drastica, exterminarea parlamentarilor, care sunt numiti in bataie de joc listacii, inseamna a face un pas clar spre autoritarism, model politic de care Romania nu mai are nevoie sub nici o forma.

      La alegerile pentru Parlamentul european marturisesc cu sinceritate ca imi este greu sa aleg. Pe cei de pe lista PSD ii cunosc si ii apreciez. Dar este interesanta si lista PNL si, nu ma feresc sa spun, chiar si lista propusa de PC.

      La Bruxelles este nevoie de oameni inteligenti, cultivati si, mai ales, responsabili, care sa aiba constiinta importantei fiecarui cuvant pe care il rostesc acolo, a fiecarei fraze , deoarece exprimarea si adoptarea unei pozitii anume poate favoriza, sau dimpotriva defavoriza, tara pe care o reprezinta. Acesti parlamentari europeni vor fi cei mai importanti ambasadori ai Romaniei la Uniunea Europeana si meritul trebuie sa fie criteriul dupa care trebuie sa ii alegem.

      Deci, eu votez competenta, inteligenta, responsabilitatea. De asa ceva are nevoie Romania pentru a fi reprezentata si pentru a-i fi promovate interesele, nu de insi care sunt gata sa se ralieze la grupuri ce nu au nimic a face cu interesele noastre specifice. Tot asa cum Romania nu mai trebuie tradata, in interesele ei fundamentale, de farseuri care sunt purtatori de interese complet straine, daca nu chiar adverse, scopurilor noastre nationale!

      Dau aceasta leapsa mai departe, unui bland, cum este Aurel Dragut, unui dur , cum este Sky-Hunter, si unei foarte tinere votante, Cupcake, dar si tuturor celor interesati.

      « Previous PageNext Page »

      Create a free website or blog at WordPress.com.