MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

November 25, 2010

Ah, Malta, Malta, inima mea!

Filed under: Cultura — Maria Barbu @ 11:00 pm

Când am fost pentru prima oară în Malta, văzând-o din avion, dimineața în zori, în mijlocul Mării Mediterane șocant de albastre, mi s-a părut o plăcintă divină, a divine pie, căzută de la gura unui zeu rămas în extaz!

Nicăieri în lume însă nu am mai întâlnit atâta frumusețe concentrată pe un pământ atât de mic, atâta istorie, atâta spiritualitate.

Acolo, in Malta, inima mea a tresărit auzind vocea Zeului! La ruinele templului antic se află un fel de grotă de piatră unde cândva, în timpuri imemoriale, părea că se aude Zeul șoptind. Un amic englez mi-a făcut însă bucuria de a fi jucat rolul Zeului, șoptind în lăcașul sacru numele meu: Maria! Maria! Maria!

De atunci, inima mea a redevenit cosmică și încerc in fiecare zi să temperez acest elan enorm care mă însuflețește!

Între miracolul trăit lângă icoana Fecioarei pictată de apostolul Luca și magia inefabilă a Cavalerilor, mă înclin la Steaua Divină a Maltei!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


June 12, 2010

NEVER GIVE UP! (=nu te da bătut, nu renunţa)

Filed under: Cultura — Maria Barbu @ 1:41 am

Am primit pe e-mail de la o studentă la care ţin ceva extrem de drăguţ şi plin de înţelesuri şi aş vrea să vă arăt şi vouă:

Van Gogh a vândut un singur tablou pe perioada vieţii lui. Şi acesta surorii lui, pe un preţ infim. Asta nu l-a oprit, însă, să picteze peste 800 de tablouri.

In 1954, Jimmy Denny, managerul lui Grand Ole Opry, l-a concediat pe Elvis Presley dup un singur concert. I-a spus: “Nu vei ajunge nicăieri, fiule. Mai bine te-ai întoarce la condus camioane”.

Beethoven a fost considerat de către profesorii săi ” fără nici o şansă ca şi compozitor “.  Nu i-a ascultat însă, şi a compus 5 dintre cele mai bune simfonii ale sale fiind complet surd.

Albert Einstein nu a vorbit până la 4 ani şi nu a citit până la 7. Una din profesoare l-a descris ca fiind “încet la minte, nesociabil şi pierdut pentru totdeauna în vise prosteşti”. A fost exmatriculat de la şcoală şi a pierdut admiterea la Politehnica de la Zurich. Totuşi, a învăţat să vorbească, să citească şi chiar să facă puţină mate…nu?

Michael Jordan şi Bob Cousy au fost daţi afară din echipa de baschet a liceului. Jordan spunea: „ Am eşuat de nenumărate ori în viaţă. De aceea am reuşit.”

Winston Churchill a rămas repetent când era în clasa a 6-a. De fiecare dată când a candidat a fost înfrânt, până când a împlinit 62 de ani şi a devenit Prim ministru. El a scris mai târziu: “Never give in, never give in, never, never, never, never – in nothing, great or small, large or petty – never give in except to convictions of honor and good sense. Never, Never, Never, Never give up!”

Charles Darwin a renunţat la cariera în medicină şi i-a fost spus, de către tatăl său: “Nu-ţi pasă de nimic în afară de prins câini şi şobolani.” În biografia lui, Darwin a scris: “Am fost considerat de tatăl meu şi de toţi profesorii ca un băiat foarte obişnuit, de fapt chiar mai jos decât standardul mediu de inteligenţă.” Cu siguranţă, a evoluat.

Profesorii lui Thomas Edison spuneau despre el că „e prea prost ca să înveţe ceva”.  A fost concediat de la primele două joburi ale sale, fiind considerat neproductiv. Ca inventator, a făcut 1000 de invenţii lipsite de succes, înainte de a reuşi să inventeze becul. Întrebat de un reporter cum s-a simţit să eşueze de 1000 de ori, Edison a spus: „Nu am eşuat de 1000 de ori. Becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi.”

Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar pe motiv că nu are imaginaţie şi idei bune. A dat faliment de mai multe ori până să construiască Disney Land-ul. Dealtfel, propunerea parcului a fost refuzată pe motiv că nu ar atrage pe nimeni.

La 21 de ani, actriţei franceze Jeanne Moureau i s-a spus de către un director de casting că are capul prea curbat, că nu e destul de frumoasă şi că nu e îndeajuns de fotogenică pentru a face un film. A respirat adâng şi şi-a zis “În regulă. Atunci cred că trebuie să fac totul în felul meu”. După ce a făcut 100 de filme, în 1997 a primit premiul Academiei Europene de Film pentru Realizările de-a lungul Activităţii.

Charlie Chaplin a fost iniţial refuzat de către studiourile din Hollywood, pantonima sa fiind considerată un nonsens.

Profesoara lui Enrico Caruso i-a spus acestuia că n-are voce şi că nu poate să cânte deloc. Părinţii vroiau ca el să devină inginer.

Când Pablo Casals a împlinit 95 de ani, un reporter l-a întrebat: “Domnule Casals, aveţi 95 de ani şi sunteţi unul dintre cei mai mari violoncelişti din toate timpurile. De ce încă mai exersaţi 6 ore pe zi?” Domnul Casals i-a răspuns: “Pentru că încă cred că fac progrese!”

SUPERB!

May 11, 2010

REDESCOPERIREA ROMÂNIEI – Fundaţia Noua Românie

Filed under: Cultura,GOD BLESS ROMANIA — Maria Barbu @ 12:03 pm
TROVANTII sau pietrele care cresc
Reproducerea textului se face cu acordul conducerii Fundaţiei Noua Românie, prin preşedintele-fondator, poeta MARIA BARBU.

Textul mai poate fi găsit pe Internet şi la adresa  http://www.enciclopedia-dacica.ro/webring/nouaromanie.ro/redescoperirea%20romaniei_files/locuri%20misterioase.htm

Credem că acest fenomen al trovantzilor (am pus tz pentru că programul de diacritice nu recunoaşte cuvântul) merită o atenţie cu totul specială din partea noastră, a tuturor, cu atât mai mult cu cât două dintre confruntările sângeroase destul de recente, dintre mineri şi autorităţi, au avut loc tocmai la Costeşti!  Se răzbună pietrele strămoşilor pe noi, nevrednicii urmaşi? Se răzbună pietrele vii!

Satul Costesti, comuna Otesani, judetul Vâlcea. Stranii formatiuni, construite  predominant din siliciu pietrificat stau raspândite prin vai si dealuri. Aceste roci par a fi ivite de sub dalta unui sculptor modernist.   Taranii din zona le-au numit “pietrele care cresc”. Intr-adevar, aproape aceeasi forma, asemanatoare unor tuberculi, se repeta la dimensiunea de câtiva milimetri pâna la formatiuni care ating 6-10 metri. Cele mai mari pietre de acest fel au fost deja adunate la “Muzeul trovantilor” – denumirea stiintifica a rocilor. Geologii afirma ca ele ar fi rezultatul unor cimentari care s-au produs cu milioane de ani in urma. Procesul insa nu este foarte bine explicat si multi recunosc ca nu stiu cu exactitate despre ce este vorba.trovanti6.jpg (17636  bytes) Stranietatea acestor pietre rezida in formele aproape identice pe care le au. In natura este aproape imposibil sa gasesti doua pietre care sa semene perfect una cu cealalta. Ori pe dealurile de la Costesti ai sa gasesti mii de “indivizi” asemanatori.

Fireste, atunci când alaturi de o piatra ai sa gasesti câteva pietricele mici, identice ca forma, dar foarte fragile, usor de sfarâmat, nu te poti gândi decât la o matrice care repeta aceeasi structura, si asta nu intâmplator.

“Pietrele care cresc” au fost gasite mai ales in perimetre nisipoase. Cele foarte mici sunt sfarâmicioase si prezinta chiar niste excrescente ce sugereaza radacinile. Cele mari au un miez dintr-o roca extrem de dura, in timp ce zona lor periferica pastreaza caracterul nisipos. Daca sunt taiate, sectiunile seamana cu un trunchi de copac, prezentând “inele” de dimensiuni, culori si specificitati particulare.

O alta bizarerie a locului este aceea ca, in urma unei ploi de pilda, nisipul ud incepe sa prezinte cam in 30-40 de minute mici elemente in formare, asemanatoare cu pietrele mari din preajma, care te duc automat cu gândul la o “inmultire” si “crestere”.

Ele au doua forme de baza: sferica si elipsoidala. Ea se poate complica atunci când se unesc intr-un singur punct, obtinându-se aspectul cifrei opt. Cele mai frumoase pietre gasite in zona sunt formate din mai multe elemente sferice.

In “Muzeul trovantilor” se gasesc câteva pietre uriase, cu dimensiuni cuprinse intre 6 si 10 metri. Taranii obisnuiesc sa-si ornamenteze gradinile cu ele, desi marturisesc ca in preajma lor nu se simt prea bine.

Senzatia de stranietate pe care o resimti inca de la o prima privire este accentuata de starea de disconfort pe care par sa o induca. Fenomenul nu a fost inca studiat de oamenii de stiinta. Deocamdata, explicatiile ramân cantonate in zona ipotezelor. Singurii care par sa-l considere natural sunt oamenii locului.

“Pietrele care cresc” exista si motivul pentru care par sa o faca il stie numai bunul Dumnezeu!


Copyright © 2001, FUNDATIA NOUA ROMANIE. Toate drepturile rezervate.

February 14, 2010

Fascinantul “AVATAR”

Filed under: Arta,Cultura,Fictiune,Ideal — Maria Barbu @ 3:15 pm

Minunat film acest “AVATAR” !

Minunat mai întâi pentru că e o poveste de care ne e dor tuturor, acel tip de poveste în care eroismul şi  erotismul se îmbină în mod subtil, făcându-te să te simţi nu doar atras în naraţiune ci chiar intrat în ea, ca şi cum protagonistul însuşi ar fi propriul tău avatar!

Dincolo de spectacularele efecte speciale, de halucinant de frumoasa natură de pe planeta “Pandora”, dincolo chiar de simboluri şi de magice schimburi energetice şi spirituale la care visează toată pletora asta de new-agisti, filmul este atât de simplu şi de frumos, cum numai poveştile ce urmează scheme arhetipale pot să fie.

SIGUR CĂ EROISMUL DERIVĂ DIN LUPTA DINTRE BINE ŞI RĂU, DINTRE EROII MINUNAŢI CARE APĂRĂ FRUMUSEŢEA ŞI ARMONIA ŞI BRUTELE HIDOASE CARE EXTERMINĂ NUMAI DE DRAGUL DE A FACE RĂU SAU PENTRU BANI, BANI, BANI!

Dar ceea ce este cu adevărat fascinant este faptul ca nu mai simţi diferenţele dintre eroii pământeni si cei pandorieni, mă refer la eroii pozitivi, adevăraţii eroi ai poveştii, nu se mai simt acele diferenţe care fac din existenţa noastră pământeană un iad chinuitor, împiedicându-ne să fim fericiţi. În ‘Avatar” diferenţele se anulează prin miraculoasa trăire a iubirii si a curajului, prin conectarea la acele izvoare de sentiment şi de emoţie care fac din fiinţa umană cea mai fascinantă creaţie din întreg cosmosul.

Mi se pare absolut firesc ca acest film să aibă fabulosul succes pe care îl are, penrtu că reuşeşte să fie unul dintre, dacă nu cumva chiar cel mai, minunat basm al lumii de azi, de mâine şi poate chiar de poimâine! Un basm care face din trăirea umană inefabilă cea mai mare putere din univers!

ENJOY IT!

http://www.youtube.com/watch?v=cRdxXPV9GNQ

December 9, 2009

SUNTEM CARPATICI, NU BALCANICI

Filed under: Cultura — Maria Barbu @ 2:15 pm

Daca ne asumam curajul de a contempla cu atentie si cu bunacredinta istoria româneasca, ca si geografia, si, daca am tine cont si de argumentele sociologilor si etnologilor, am vedea ca România nu este “un loc unde nu se intâmpla nimic” ci, dimpotriva un spatiu monumental, la propriu, deoarece muntii nostri, Carpatii, sunt presarati de sculpturi megalitice provenind de la o straveche civilizatie, antediluviana.  In acest spatiu, Carpato-Danubiano-Pontic, poporul român s-a plamadit din fibra strabunilor daci si romani si a primit un destin in care dramatismul istoric a fost suportat cu stoicism.  Suntem unul dintre cele mai coagulate popoare. Arcul Carpatilor este, din punct de vedere geografic, coloana noastra vertebrala. Carpatii sunt prelungirea estica a Alpilor. Cultura româneasca straveche are elemente comune cu cea a altor popoare europene a caror existenta fizica si istorica a tinut de proximitatea montana. Pirineii, Alpii si Carpatii au dat ceva din monumentalitatea si rigoarea lor popoarelor care vietuiesc in proximitate.

Nu avem de ce sa ne raportam la Balcani, care sunt in Sudul Dunarii, in timp ce noi, românii, suntem conturati, de o istorie de aproape douazeci de secole, ca apartinând de Nordul Dunarii.  Dunarea a fost hotarul natural pe care românii l-au pus mereu intre ei si numerosii agresori care au atentat la viata lor, la tara lor, la bogatiile lor. Cronicile noastre istorice sunt presarate ca de un lait-motiv de formularea: “si i-au alungat pe dusmani peste Dunare”. Cronicarii au inteles cel mai bine rolul celor doua repere naturale pe care le-au folosit mereu românii: Dunarea pentru a-i alunga pe dusmani dincolo de ea si Carpatii, care au fost si sunt adevarata matrice româneasca, locul unde românii s-au format si unde s-au retras mereu pentru a-si apara fiinta.

Existenta insasi a poporului româneste strâns legata de Carpati. Acesta este un adevar evident si accesibil oricui. Suntem carpatici, ori carpatini asa cum alti europeni sunt alpini. Suntem acel neam de oameni pentru care arcul majestuos al Carpatilor a functionat ca element organic, unificator.  Intreaga noastra istorie se leaga de Carpati, intreaga noastra cultura, intreaga noastra spiritualitate. Cultura româneasca este profund marcata de aceasta rigoare, care este o trasatura specifica oamenilor de munte. Folclorul românesc este unul pastoral, iar literatura culta a preluat sintagme, cândva esentiale, transformându- le in metafore. Carpatii i-au facut pe români sa fie unitari, sa aiba aceeasi limba si aceleasi obiceiuri. Arcul carpatic nu a despartit provinciile românesti, ci le-a unificat, le-a dat coerenta. A fost nucleul magnetic al fiintei noastre nationale.  Carpatii sunt muntii ce sustin centrul Europei, cu forma lor robusta, aproape circulara. La fel sunt si românii. Robusti si neclintiti, românii au aparat Europa.

Este de neinteles de ce, dupa atâtea secole de istorie dramatica, când românii s-au luptat sa-i alunge pe agresori peste Dunare, poate afirma cineva acum ca apartinem unui spatiu geografic si cultural de care ne-am delimitat.  Aceasta nu inseamna ca nu recunoastem valoarea zonei balcanice. O recunoastem cu aceeasi generozitate cu care suntem gata sa recunoastem valoarea tuturor, o recunoastem dar nu-i apartinem. Am infruntat agresiunile venite din acest Sud, stapânit cândva de Imperiul otoman, si le-am facut fata cu eroism si sacrificiu.  Carpatii au fost magnetul natural, coagulant pentru geografia, istoria, cultura si spiritualitatea româneasca. Tot in Carpati, si azi inca, salasluiesc acei miraculosi pustnici, acei mari rugatori, care prin credinta si asceza ne fac sa ne raportam mai direct la Inalt. In acest spatiu sacru, in zona Carpato-Danubiano-Pontica, românii salasluiesc din vremuri antice. Nu exista nici o ratiune de a ne abandona locul de origine, loc pentru care fidelitatea noastra este absoluta. Nu exista nici un motiv de a-i dizloca pe români din locul unde i-a pus Dumnezeu, Natura, Istoria.

Intr-o cuvântare a lui Carol I, rostita la 3 ianuarie 1885, marele rege spunea: “Istoria poporului român din cele mai vechi timpuri si pâna in zilele noastre este numai o lunga serie de lupte uriase razboinice, ce a trebuit sa sustina cu multa vitejie si devotament poporul român pentru apararea tarilor române, a nationalitatii, limbii, religiunii si libertatilor sale. In tot cursul evului de mijloc invaziunile la Carpati si la Dunarea de Jos s-au continuat, s-au reinnoit si s-au preschimbat cu aceeasi rapiditate si vehementa ca si in epoca Imperiului Roman. Si daca poporul român a iesit victorios din aceste razboaie gigantice, daca tarile n-au fost subjugate de popoare straine, daca nationalitatea româna n-a fost distrusa, daca si azi tarile acestea sunt latine, precum au fost latine inainte aproape cu 1800 de ani, aceasta are s-o multumeasca geniului sau national, virtutilor sale militare, mostenite de la stramosi, increderii ce au avut-o intotdeauna Românii in drepturile si in fortele iubirii de tara si de nationalitate, unirii si intelepciunii lor politice.”  Am preluat acest fragment din prefata la o lucrare monumentala si de o importanta de exceptie pentru istoria României, ca si pentru cultura noastra, o contributie de maxima importanta la studiul neoliticului european, “Dacia preistorica” de Nicolae Densusianu, aparuta in anul 1913, cu o prefata de dr. C.I. Istrati.

Sa nu ne uitam adevarurile! Sa nu ajungem sa negam ceea ce este evident si obiectiv in geografia, istoria si cultura noastra.  Românii de azi nu trebuie sa fie hienele stramosilor lor, ci sa pastreze alura puternica si demna a lupilor din Carpati, lupi din care dacii facusera o imagine emblematica si drapel de lupta.  Locul nostru, din preistoria neolitica si pâna astazi, a fost si este “leaganul” Carpatilor. Acesti munti ne-au dat si ne dau “osatura” lor si vom ramâne inchegati si demni numai raportându-ne la ei.  Suntem carpatici si putem fi mândri de asta. Carpatii ne leaga de inima Europei in mod natural si organic.  In “cuibul” Carpatilor palpita “sângele” geologic al Europei, tot astfel cum stravechiul sânge european palpita in fiinta noastra nationala.  Este o realitate pe care nimeni nu are dreptul sa o ignore.

April 8, 2008

DESPRE STRATEGIE

Filed under: Cultura,Leadership — Maria Barbu @ 11:52 am

Cuvantul “strategie” deriva din grecescul strategya, care insemna “arta generalilor”, numiti de greci strategos.

Strategie insemna deci arta conducerii razboiului, sau arta victoriei. Astazi i-am putea spune arta succesului. Desi, chiar si invinsii au o strategie!

De mai mult de doua mii de ani, strategii militari au elaborat si dezvoltat aceasta arta a razboiului care se dovedeste a avea niste principii fundamentale care, odata decelate si aplicate, pot conduce la victorie ori succes in orice domeniu s-ar aplica ele.

Analistii strategiei au revelat principiile de baza ale acestei arte a conducerii, straduindu-se sa puna in circulatie acele “secrete” ale conducerii coerente si eficiente catre victorie si succes.

Intr-o carte exemplara, publicata in 2002, analistul american William Cohen *19 rezuma principiile strategiei in tabele exemplificative, in care acestea sunt prezentate si in raport cu marii ganditori ai strategiei.

Aceste tabele sunt rezultate din analiza a peste 80 de scrieri ale autorilor consacrati in domeniu, pornind de la generalul chinez Sun-Tzu (500 i. H.) si trecand prin mai modernii strategi militari precum Jomini, Clausevitz ori Sir Basil Lidell Hart.

Despre SUN TZU (sau, cum apare ortografiat uneori, Sun Tsi ) si despre cartea sa fundamentala, intitulata “Arta Razboiului”, stie oricine se preocupa cat de cat de fundamentele strategiei. Despre realitatea biografica a acestui celebru general chinez nu exista izvoare in afara biografiei aparute tarziu, in secolul 2 i. H. Magnifica sa lucrare este insa atat de complexa si de completa incat unii cercetatori pun la indoiala faptul ca Sun-Tzu ar fie existat ca figura istorica reala iar “Arta razboiului” le apare ca fiind o culegere de texte esentiale despre strategia militara.

Carl von Clausevitz (1780–1831) a fost un general prusac ce a luptat impotriva lui Napoleon si o personalitate intelectuala de o exceptionala tinuta. Ca ganditor asupra strategiei, Clausewitz este un clasic , iar celebra sa lucrare despre “Despre Razboi” reprezinta un fundamental material de studiu pentru strategia moderna si pentru clarificarea principiilor acesteia.

Generalul baron Antoine Henri de Jomini (1779-1869) a servit in amata franceza si apoi in cea rusa. A fost un autor prolific, scriind despre campaniile lui Napoleon lucrari ce reprezinta un model pentru studiul sistematic al strategiei. Cea mai celebra lucrare a sa este cea despre “Arta razboiului”, impunandu-se mai ales prin caracterul ei didactic.

Basil Lidell Hart (1895 – 1970) este autorul unei lucrari numite “Strategia” pe care multi o considera ca fiind una dintre cele mai importante carti scrise vreodata despre strategia de conducere in razboiul modern.

Despre principiile strategiei mai exista lucrari similare cu cea a lui William Cohen cum ar fi de pilda cartea lui John M. Collins, intitulata chiar “Principiile Strategiei”, in care autorul face o distinctie interesanta intre unele trasaturi ale strategiei pe care le considera doar “elemente” si altele pe care le considera “principii”.

O alta carte interesanta este cea elaborata de un colectiv de universitari de la Universitatea Princeton al carei titlu este in sine deosebit de sugestiv: “Creatorii Strategiei Moderne : De la Machiavelli la Era Nucleara”.

Unii analisti ai strategiei au decelat zece principii, altii douasprezece sau paisprezece. Le voi enumera aici, intr-o lista cat mai completa:

Obiectivul, fiecare strategie trebuind sa defineasca obiective precise, clare, decisive si care sa fie formulate inteligibil;

Initiativa, care cuprinde atat actia cat si reactia, in functie de situatia de confruntare sau de competitie, cu scopul de a obtine un avantaj;

Concentrarea este considerata de multi strategi, militari sau non-militari, ca fiind un principiu fundamental;

Economia de resurse semnifica a atentie sporita acordata principiului conform caruia trebuie sa aloci resurse maxime acolo unde poti obtine maximum de efect sau de profit si sa le economisesti acolo unde nu este cazul sa dai mai mult;

Pozitionarea, fiind cea care determina miscari coordonate care sa sustina intreaga strategie de atingere a obiectivului;

Unitatea de decizie, ca principiu conform caruia pentru a asigura o maxima coordonare a efortului pentru indeplinirea fiecarei sarcini primite trebuie sa existe un singur responsabil;

Coordonarea, care afirma ca pentru a avea maximum de eficienta , diferitele sarcini trebuie integrate astfel incat sa determine ca intreaga strategie sa aiba maximum de eficienta;

Securitatea este principiul conform caruia trebuie mentinut secretul asupra actiunilor propuse astfel incat posibilele actiuni ale inamicului sau ale unui competitor sa fie nule;

Surpriza este principiul care impune ca actiunile intreprinse sa utilizeze elemente neasteptate , inovatoare, creative, curajoase, neasteptate, surprinzatoare;

Simplitatea , fiind cea care impune o cat mai mare acuratete unor planuri ce se pot aplica cu atat mai bine cu cat sunt mai epurate de elemente parazite;

Flexibilitatea este cea care face ca o strategie efectiva sa se poata schimba rapid pentru a face fata variabilelor realitatii si sa contina obiective alternative;

Organizarea determina ca toate actiunile sa fie organizate in sensul unei eficiente maxime;

Morala este esentiala pentru pastrarea unei atitudini pozitive si optimiste chiar si in conditii mai putin favorabile;

Exploatarea fiind cea care determina mentinerea momentului actiunii pana cand succesul este complet.

Exista si analisti ai strategiei care au curajul sa reduca totul la trei intrebari: Unde suntem acum?// Unde vrem sa mergem?// Cum sa ajungem acolo? Sau, cum spun specialistii in Strategie, dat fiind ca strategia este Planul, sau Modul de organizare a unei actiuni, trebuie sa avem in vedere Finalitatile, Caile si Resursele.

Liderii strategici se focalizeaza mai mult, spun acesti analisti, pe definirea contextului strategic si pe intelegerea artei si rolului unei “strategii narative”. Ei par sa fie mai mult arhitectii unui perfect proces al strategiei decat ai unui perfect produs al strategiei, ceea ce inseamna ca leadership-ul strategic este inca in curs de definire si de coagulare!

March 8, 2008

CE CRED EU DE ZIUA FEMEII

Filed under: Cultura,Dileme,Lumea de azi — Maria Barbu @ 7:49 pm

u am habar cine a inventat Ziua Femeii, dar parca imi vine sa ma revolt. Macar un pic! De ce trebuie sa avem o zi anume pentru a fi sarbatorite? E un fel de generalizare care te face sa fii frustrata ca nu primesti un cadou doar pentru tine, ci alaturi de tine mai primeste si sora, si mama, si fiica, si nu mai stiu cine, astfel incat darul primit de tine de la cineva la care tii devine un motiv de nefericire, pentru ca cel drag nu te sarbatoreste exclusiv pe tine.

Cel putin eu asta simt. Ce sa fac? Simt nevoia de exclusivitate, de iubire numai a mea, pe care nu mai vreau sa o impart cu nimeni altcineva. Parca nici florile nu mi se par la fel de frumoase daca mai primeste si altcineva flori, nici darul nu mai estimgp9804.jpg la fel de dragut, nici felicitarile, nici saruturile. Nimic. Vreau ceva numai al meu, numai pentru mine, intr-o zi pe care nu vreau sa o impart cu nimeni.

Asta e! Sunt o leoaica egoista, stiu, dar imi place sa fiu asa. Nici unul dintre barbati nu cred ca ar fi incantat sa fie sarbatorit asa, la gramada. Nici mie nu-mi place deloc chestia asta cu gramada, cu multimea feminina. Asa incat, pot spune cu sinceritate ca detest Ziua Femeii, sau a Femeilor, cum se spune mai nou, subliniind toata oroarea pe care o simt, fiind pusa asa, la cantitate!

In fine, o sa fac totusi o concesie si o sa le urez tuturor celor carora le place sa sarbatoreasca aceasta zi LA MULTI ANI! Sa fiti frumoase si iubite, si sa aveti puterea de a cere exclusivitate! Merita sa faceti asta! Va rog sa ma credeti


February 15, 2008

UN SCURT COMENTARIU

Filed under: Cultura,Leadership,Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 10:01 pm

 

(Un scurt comentariu extras din GÂNDIREA MILITARA ROMÂNEASCĂ, nr.6/2007)

 

Evenimente editoriale

 

“Am ţinut să pun întreaga construcţie privind liderii

şi leadershipul politic în relaţie cu o direcţie teoretică

foarte importantă a lumii de azi – postmodernismul, afirmat

iniţial ca un curent artistic, dar adoptat rapid şi în studiile

politice şi de securitate. Alegerea mea porneşte din convingerea

că postmodernismul favorizează manifestarea particularităţii

şi diversităţii, poate fi util afirmării locale şi naţionale,

în condiţiile în care mari construcţii politice de securitate,

de tip Uniunea Europeană sau noua arhitectură europeană

de securitate, au căpătat o tot mai puternică preeminenţă”,

mărturiseşte Maria BARBU, poetă şi expertă în leadership,

în Postmodernismul, liderii şi crizele, volum apărut la Editura Militară.

Pornind de la definiţia “noului curent teoretic – postmodernismul”, autoarea face

o caracterizare a societăţii contemporane şi, ceea ce este important, aduce în atenţie faptul

că, în cadrul teoriei postmoderniste, sunt subliniate elemente precum “identitatea, localismul,

specificitatea şi chiar na]ionalismul în forma sa benignă, cultural-identitară …, elemente

apărate cu tărie de postmodernismul exprimat de principiul subsidiarităţii, care reglează

relaţiile din sistemul atât de complex al arhitecturii europene”. În acest context, accentul

este pus pe modelul de leadership oferit de postmodernism, întrucât, în opinia autoarei,

acesta va fi modelul ales pentru viitor. Un astfel de lider este “creativ şi vizionar …,

este un constructor de echipe autonome, flexibile,

pe care le poate utiliza în procesul de leadership general

ori în gestionarea specifică a unor situaţii de criză”.

13022008443.jpg

January 27, 2008

DE CE NE AUZIM DOAR PROPRIUL ECOU?

Filed under: Cultura,Dileme,Ideal — Maria Barbu @ 4:04 pm

O sa ziceti ca am innebunit ca il citez pe Patapievici, dar fac asta nu atat pentru  ca are dreptate in ceea ce spune in fragmentul acesta, ci mai ales pentru demagogia crunta  si pentru actiunea din realitate, care contrazice complit acest adevar exprimat aici. Demersurile lui, ca si ale grupului din care face parte, sunt absolut contrare fata de ceea ce afirma, atat de serafic, in acest text!

“Intr-o lume in care aproape toti vocifereaza, in care tot mai putini se pot smulge din orbire ideologica, intr-o lume in care prea putini mai stiu sa asculte si altceva decat sunetul propriei voci si in care nimeni nu pare dispus da cedeze la argument ori sa pretuiasca buna-credinta, sper ca prezenta carte sa poata aduce un moment de calm al discutiei si de seninatate a valorilor.” Asta e ceea ce, foarte frumos, spune Patapievici, in “Despre idei & blocaje”.

Si pe mine ma asurzesc tipetele fara argumente ale celor din jurul meu, ma infricoseaza agresivitatea lor ideologica si intoleranta exprimata in termeni triviali si nu contenesc sa ma intreb de ce noi, romanii, ne auzim doar propriul ecou?

Asta ne impiedica sa vedem ca si altii au dreptate, chiar daca exprima adevarul in formule poate inconvenabile pentru noi. Aceasta incapacitate de a accepta si intelege ceea ce spun si altii ne handicapeaza, transformandu-ne in autisti, abandonandu-ne in inchisoarea unui ego supradimensionat morbid si nu creativ.

Iar patima politica ne intuneca de tot mintile, transformandu-ne in niste mici hitleristi, care parca asteapta doar momentul in care i-ar putea extermina pe preopinenti. Incapacitatea romanilor de a comunica fara urlete si fara ranchiuna, in mod civilizat si respectuos, ne-a tranformat in oameni-problema.

Noi nu identificam problemele, facand efortul de a da logica si coerenta unei demonstratii argumentate, ci suntem cei care ne complacem in a fi o problema. Trantim totul, inclusiv o idee, precum un baros. Brutal, irational, distructiv. Fara sa ne pese de ceilalti, decat pentru a-i strivi si nu pentru a-i convinge.

Traind in propria inchisoare launtrica, ecoul cuvintelor noastre devine asurzitor, astfel incat nu ne putem intelege decat pe noi, chiar daca suntem absurzi. Totul e scuzabil si chiar hirperbolic valorizat atunci cand ne priveste pe noi, si este aberant si intolerabil atunci cand e vorba de ceilalti.

Numai ca aceasta permanenta sfasiere va duce inevitabil la un sfarsit tragic, de la care nu se va mai putea sustrage nimeni. Un sfarsit rusinos, de oameni ucisi de propriul ecou, devenit atat de puternic incat poate sa faca si trupul si spiritul sa explodeze.

Ma doare sincer sa vad cum ne aruncam cu o ardoare demna de cauze mai bune intr-o absurda lupta ideologica, atunci cand ar trebui de fapt sa ne straduim sa decelam valoarea celuilalt, facandu-l partas pe cel de alta parere la adevarurile noastre, asa cum si celalalt ne poate face partasi la adevarurile lui.

Pentru ca dincolo de adevarurile noastre particulare, individuale si inevitabil trunchiate, sta Adevarul. Doar raportandu-ne la acesta ne vom putea scutura de mazga launtrica, adunata in atatia ani de prostratie, de obnubilare, de autism. Numai asa ne putem tolera ecourile vocilor, facand din lupta de idei o lupta nobila, de spirit, si nu o incrancenata devorare sangvinara.

January 25, 2008

Proletcultismul SAR – un model negativ

Filed under: Cultura,Dileme,Lumea de azi — Maria Barbu @ 11:22 pm

(Dedic acest articol amicului Mihnea Georgescu.)

Later edit. I-as adauga si pe Moshe&Mordechai in dedicatie.

Din pacate pentru democratie, pentru cultura si chiar pentru bunul simt, o asociatie, abuziv auto-intitulata Societatea Academica Romana – SAR, practica o vanatoare de intelectuali la fel ca proletcultistii. Cine nu este de parerea celor cativa insi care alcatuiesc aceasta asociate sunt excomunicati rapid, cu o judecata sumara si executati in temeni grotesti.

Eu cred ca aceasta SAR este urmasa de drept a comisarilor bolsevici care trimiteau intelectuali de elita la Canal ori in puscariile comuniste. Altii sunt de parere ca cei de la SAR ar fi de orientare fascista.

Ce este insa si mai cumplit este faptul ca acest model de atitudine intelectuala si de comportament politic pare sa faca scoala, creindu-si adepti si printre intelectualii democrati, ceea ce ma intristeaza enorm.

In sfera ideilor ar trebui sa domneasca armonia, cretivitatea, echilibrul si generozitatea. Singurul criteriu operant ar trebui sa fie valoarea si nu orientarea ideologica, ori preferinta politica.

Trecerea infectiei de la mahalaua politica la sfera intelectuala este impardonabila. Daca este sa avem o atitudine ferma si responsabila, atunci tocmai aceasta intoleranta ar trebui condamnata cu fermitate.

Apelul meu catre toti bloggerii, care sunt in cea mai mare parte intelectuali, este acesta: NU DEVENITI NICI FASCISTI, NICI PROLETCULTISTI. RAMANETI VOI INSIVA, NU CEDATI LA NICI UN FEL DE MANIPULARE!

« Previous PageNext Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.