DESTIN ȘI HAR

Am vrut să fiu o stâncă sfântă,
dar am ajuns doar magiciană,
un fel de vrăjitoare sofisticată,
ce poate transforma tot ce va fi
în ce a fost odată.
Nu-mi plac zorzoane și oglinzi,
decât pentru a-mi juca rolul de femeie,
când de fapt sunt o zee
ce știe calea sacră
care arată cum din destin poți face-un nod
care se pune pe rod.
Nu-i niciodată destul loc
pentru aglomerările mele de planete,
de sori ori de trompete îngerești.
Dacă îmi spui cine ești,
eu îți pot ridica statui în ceața vieții
ori în iluzia tinereții celeste.
Știu cât de negri pot fi ereții
când se lasă peste sfârșitul de lume,
dar am învățat să mint omenește,
să spun cuvinte de alint,
să seduc și să abandonez.
Tot ce e zeiesc în mine mă face să lucrez
la a-i face pe oameni mai iubitori
din noapte până-n zori
și-apoi din zi până în noapte.
Fântânile lumii sunt pline de șoapte,
dar cine poate să le asculte?
Imaginile înșelătoare sunt atât de multe și de vii
încât nici nu mai știi care chiar este
ori care doar se preface a fi.
Ceasul uman bate în soartă
și-i spune fiecăruia ce hram poartă
pe această lume mică.
Din gura cerului
lumina pică
precum un lapte al adevărului.