PUTERE LĂUNTRICĂ

E un zgomot de fond în tot ce facem,
ca o amenințare de furtună.
În orice faptă,
rea sau bună, e un ghimpe pitic
care se poate face ucigător sau moale ca un mugure.
Lacrima boabei de strugure
îți stă în colțul gurii,
furând din zâmbetul promis acelor admiratori
pe care i-ai ignorat mereu.
Știu cât este de greu
să te ții de oglinda strălucitoare,
să nu spui că te doare
crucea pe care ești pus.
E un curaj ancestral, din care ne tragem un fel de tărie
care e mai mult decât se știe
și care ne poate face învingători.
Pe fruntea boltită de sori e un fel de magie
care ne atrage magnetic.
Și chiar dacă ești eretic
tot te mai poți apropia de fața nevăzută a lui Dumnezeu,
cel puțin așa cred eu,
când, în fiecare noapte,
Îl am pe El aproape de plânsul meu.
Suntem un fel de piramide,
ridicate de cine știe cine și orientate către un Orion ceresc.
Simt mereu asta atunci când mă îndrăgostesc
și când centura de stele se activează
și-mi luminează clipele.
În îngerii din noi cresc aripile
și se unesc într-un fel de harfă lăuntrică.
Când va începe să cânte
o să știm oare dacă e din inima proprie
sau dintr-un fel de stare mirifică?