MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

August 16, 2017

DESPRINDEREA DE POVEȘTI

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 3:40 am

Te-am tras cu greu din mâl, dintre năpârci
și te-am urcat pe malul înflorit,
fructele mele-au pârguit
și tu le-ai vrut.
Ca un balaur te-ai hrănit cu mine,
un monstruos tentacular mascul,
cu pieptul dur,
cu inima căscată-n infinit.
N-am înțeles de ce nu ai ieșit din solzi,
de ce n-ai plâns,
de ce n-ai râs în zori,
doar când ai scos pe nări fumul cel negru, am știut.
Tu nu m-ai vrut, m-ai consumat ca pe un fruct,
iubind abrupt formele mele dulci.
Ai vrut doar să te culci pe pântecele meu,
cu capul tău cel greu și nelumesc,
ai supt din mine sângele și viața toată, în răspăr
ai reluat-o ca pe-o carte,
fără s-o știi în adevăr.
N-ai avut parte de bucuria de-a iubi mai simplu, ca un om,
nu ca un demon,
nu ca un jumătate crocodil jumate lemn.
Acum mă-ndemn să uit și să ridic în mine
poduri de lacrimi și suspine, ce leagă carnea de cuvânt.
O să m-avânt din nou în lume.
Dar tu te-arunci în gol
și eu mă uit
cum te rostogolești până la pol
și-apoi îngheți
și nu mai ești.
Au fost numai povești.

1 Comment »

  1. “Tu nu m-ai vrut, m-ai consumat ca pe un fruct,
    iubind abrupt formele mele dulci.
    Ai vrut doar să te culci pe pântecele meu,
    cu capul tău cel greu și nelumesc,
    ai supt din mine sângele și viața toată, în răspăr
    ai reluat-o ca pe-o carte,
    fără s-o știi în adevăr.
    N-ai avut parte de bucuria de-a iubi mai simplu, ca un om,
    nu ca un demon,
    nu ca un jumătate crocodil jumate lemn.
    Acum mă-ndemn să uit și să ridic în mine
    poduri de lacrimi și suspine, ce leagă carnea de cuvânt.
    O să m-avânt din nou în lume.
    Dar tu te-arunci în gol
    și eu mă uit
    cum te rostogolești până la pol
    și-apoi îngheți
    și nu mai ești.
    Au fost numai povești.”

    Prea adinc, multa patima. Vine din viata, vine din fundul sufletului! Am trait experienta tristetei ratacirii mele, lipsit de maturitate, de intelepciune in aprecierea legaturilor, relatiilor cu oamenii. Dar am fost si victima propriei mele increderi in oameni, in planurile mele croite precar. Si am plins in versuri niciodata cunoscute altora.

    Pare un strigat de durere, versificat admirabil, cu o finalitate neasteptata.

    “Acum mă-ndemn să uit și să ridic în mine
    poduri de lacrimi și suspine, ce leagă carnea de cuvânt.
    O să m-avânt din nou în lume.

    Dar tu te-arunci în gol
    și eu mă uit
    cum te rostogolești până la pol
    și-apoi îngheți
    și nu mai ești.
    Au fost numai povești.”

    PS. Ma regasesc printre versurile tale Marie, cu viata mea de tinar indragostit si parasit. Aveam 25 de ani!
    O zi placuta, blinda in clipe de regrete!

    Comment by Paiu Stelian — August 25, 2017 @ 10:48 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: