MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

March 7, 2017

ADAM ȘI EVA

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:42 am

Ce fragedă e lumea, ce vulnerabilă și dulce!
Rămasă în îmbrățișare, celula dintâi e neatinsă
deși nu mai răzbate până-n zare,
deși în multe stele candela e stinsă.
Nu știu cum noi am supraviețuit acelor ere glaciare
în care marile dihănii au murit,
nu am habar nici cum am făcut
să ne putem distinge dintre frunze
și cum de ne-am recunoscut,
dar s-a întâmplat.
Dumnezeu Însuși stătea smerit și luminat
și parcă nu mai avea răbdare cu noi.
Poate de-aceea ne-a și alungat
și-acum, sătul de Sine singur,
ne cheamă înapoi.
Eu nu mai vreau în raiul de acolo,
vreau aici,
la pietroiele mari și la ape,
la păsări și la furnici.
Iubirea mea se înclină odată cu soarele,
se lasă pe-o parte și adoarme
și mâine răsare din nou.
De multe ori pe tine te-am simțit
doar ca ecou
al gândurilor mele rostite
pe șoptite.
Acum ești un Oedip, aproape orb
și-aproape fript de vreo otravă tare,
care ți-a șters din trăsături
dar ți-a lăsat ceva din fosta ardoare,
din acel entuziasm ce te făcea
ca pe-un Dedal elin,
să-mi faci un labirint din care eu, cândva, voi evada.
Ce gingașă e lumea,
împrăștiată de timp precum o păpădie.
Uneori tu sufli în ea,
altădată,
mi-o lași mie.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: