MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

January 18, 2016

MANUSCRISUL PIERDUT- parabolă

Filed under: Literatura,Parabola — Maria Barbu @ 9:17 pm

În casa enormă a defunctului filosof Edward Kremer era un scandal monstruos, pentru că moștenitorii, veniți însoțiți de avocații lor, au căutat în toată uriașa bibliotecă a maestrului ultimul său manuscris, care propunea o teorie a cunoașterii cu totul inedită, din care Kremer publicase deja câteva capitole ce făcuseră deliciul dezbaterilor mondiale de idei, dar nu-l găsiseră nicăieri.
Acest manuscris era de o importanță fundamentală pentru cunoașterea filosofică actuală și, mai mult decât atât, editorii de prestigiu promiseseră niște sume colosale pentru privilegiul de a-l edita în ediție princeps.
Fiica cea mare a filosofului, Victoria, era căsătorită cu un cunoscut bancher, cu care avea trei copii și era însărcinată cu al patrulea, în ultima lună de sarcină, ceea ce nu o împiedica să urce și să coboare scările care duceau la camera aceea mare de la etajul vilei, în care era biblioteca tatălui său.
Victoria nu era chiar o intelectuală, în adevăratul înțeles al cuvântului, deși făcuse o facultate de ochii lumii, studiind management ori ceva de genul ăsta și-și luase licența cu o lucrare pe care nici măcar nu avusese curiozitatea să o citească după ce-i fusese adusă, deja scrisă, de un amic al tatălui ei, mare specialist în domeniu.
Avea deci o diplomă, dar nu lucrase nicăieri niciodată, căci se măritase rapid cu Hans Goldberg, un bancher foarte bogat, de vârstă mijlocie, care fugise de însurătoare până pe la 45-46 de ani, dar care, atunci când a cunoscut-o pe Victoria, a înțeles că nu mai are nici o șansă să scape din ghearele acestei splendide femei roșcate, cu ochii verzi. Se căsătoriseră rapid dar cu mare pompă și de atunci Victoria îi turna câte un copil din doi în doi ani, cu o precizie matematică.
La căutarea febrilă a minunatului manuscris participa și fratele mijlociu al Victoriei, fiul preferat al tatălui lor, care era un mare filosof în cărți dar un tată plin de defecte în realitate, el neînțelegând niciodată că trebuie măcar păstrată aparența unei iubiri egale pentru copii și-și permisese să-și arate iubirea sa paternă exclusiv față de fiul mijlociu, ignorând-o pe Victoria pentru că era fată și pe fiul cel mic pentru că nu-și amintea, se pare, că și acesta era fiul lui.
Deci favoritul său, Caspar, inventator recunoscut și inginer talentat în aeronave, umbla acum în patru labe, răvășind sertarele cele mai de jos ale uriașelor dulapuri din biroul-bibliotecă al tatălui său, considerându-se de altfel singurul îndreptățit să găsească și să publice lucrarea fundamentală a regretatului său tată.
Caspar nu se pricepea la filosofie în nici un fel și nici nu pretinsese vreodată că s-ar pricepe, așa cum făcuse mereu fratele său mai mic, mereu ignoratul Paul, muzician, aiurit și boem, care nu moștenise practic nimic din rigoarea seniorului.
Toată lumea țipa isteric, uitând cu desăvârșire că mama lor, soția răposatului filosof, zăcea în camera ei cu febră mare, supravegheată de o asistentă lăsată special acolo de medicul de familie, care diagnosticase o pneumonie periculoasă la vârsta ei și mai ales pe fondul unei depresii teribile, de care suferea frumoasa doamnă Kremer după pierderea celebrului ei soț.
Era în toată vila aceea splendidă o asemenea mișcare și un asemenea zgomot ce nu avea nimic din reverența și decența unui doliu firesc după o pierdere atât de importantă, a unui drag membru al familiei. Se pare însă că sumele fluturate de edituri îi făcuseră pe toți să-și piardă mințile, sau aproape pe toți, căci Paul părea că nu e atât de interesat de acest manuscris, ci mult mai mult de sticla de bourbon pe care abia o deschisese.
Paul era un bărbat tânăr, blond și înalt, cu alura tipică muzicienilor, față fină, degete lungi, cearcăne vinete sub ochi, care nu aveau însă nimic a face cu muzica ci mult mai mult cu nopțile nedormite și cu consumul serios de alcool la care se deda Paul, cu o teribilă voluptate.
Suferise ani în șir din cauză că tatăl lui îi ignora existența dar renunțase să mai facă vreun efort în a-i atrage atenția gânditorului său tată ci, susținut de iubirea mamei sale, își îngăduise să facă absolut tot ce-și dorea, și în materie de carieră și în viața personală. De altfel Paul era singurul necăsătorit dintre moștenitorii filosofului, căci frumosul muzician schimba iubitele mai repede decât își schimba viorile.
Caspar însă, marele favorit, era însurat cu fata unui magnat din domeniul automobilelor, avea o reședință somptuoasă în capitală și multe altele prin locuri exotice și se simțea stăpânul lumii, căci puterea banului și a propriei sale minți inventive îi dădea un aer de lider total.
Paul își bău paharul de bourbon și coborî apoi în apartamentul mamei sale, pe care o iubea cu o tandrețe liberă, căci fusese învățat să fie independent și să ofere doar atât cât era autentic în sine, nu din obligație. Se bucură că-și găsi mama mai vioaie și mai liniștită, căci scăpase și de febră și de tuse și urmărea pe tabletă un filmuleț nostim care o făcea să fie bine dispusă.
– Ce faci, dragule? – îl întrebă mama sa pe Paul.
– Bine, mamă, sunt din ce în ce mai uimit de cât de hrăpăreți pot să fie scumpa mea soră și minunatul meu frate. Caută ca nebunii ultimul manuscris al tatei, cică le-au oferit niște editori câteva milioane de euro pe el și au înnebunit amândoi. Ce părere ai tu de asta?
– Ce să spun, dragule, eu îmi cunosc bine copiii și îi știu pe cei mari ca fiind foarte materialiști, ei nu sunt artiști ca tine. Crede-mă că mi-aș dori ca tu să fii cel care găsește manuscrisul ăla, abia așa ai scăpa pentru toată viața ta de stresul financiar, nu crezi?
– Hai, mamă, mă vezi pe mine găsind ceva când caut, ori, și mai rău, atunci când nici măcar nu caut?
Începură amândoi să râdă, mama și fiul ei cel mai mic, singurii, se pare, complet dezinteresați de teribila moștenire a ilustrului filosof.
Paul ieși din camera mamei lui senin și cu un zâmbet ce nu i se ștergea de pe figură. Făcea pași lenti și se gândea: „ce-ar fi, totuși, ca tocmai eu să găsesc acel manuscris?”
Intră în bucătărie, pentru că i se făcuse foame. Bucătăria familiei Kremer era foarte mare, parcă era cea de pe Titanic, spuneau copiii în glumă când erau mici. Avea trei plite și trei cuptoare, cel puțin unul dintre ele fiind complet nefolosit, căci doamna Kremer nu prea mai dădea prin bucătărie de când plecaseră copiii de acasă, iar bătrâna bucătăreasă care lucra la ei de vreo treizeci de ani, nu stătea acolo decât două-trei ore pe zi și gătea puțin.
„Ce-ar fi să-mi pun o pizza la microunde?”, se întrebă Paul, dar căutarea cuptorului cu microunde nu dădu nici un rezultat. Își aminti că mama sa îi spusese cu ceva vreme în urmă că a citit că nu era sănătoasă mâncarea preparată la microunde și Paul bănui că a renunțat la cuptorul respectiv. Scoase totuși o pizza din congelator și aprinse unul dintre cele trei cuptoare electrice. Când deschise ușa cuptorului să pună pizza în el, văzu că interiorul cuptorului era plin cu un teanc enorm de foi, învelite într-o folie de plastic, peste care se pusese o alta, din nu se știe ce material.
Pentru că Paul aprinsese cuptorul înainte să deschidă ușa lui, țiplele care înveleau teancul de foi se încălziseră deja, dar nu foarte tare. Tânărul muzician scoase teancul din cuptor, desfăcu țiplele în care era învelit și văzu cu stupoare că era chiar manuscrisul pierdut al tatălui sau, pe care ceilalți doi frați și avocații lor îl căutau de zor în bibliotecă.
Paul reînveli teancul de foi și merse în camera mamei lui.
– Uite, mamă, ce am găsit în bucătărie, în cuptor!
– Ce e asta? – întrebă doamna Kremer cu o nedisimulată uimire.
– E manuscrisul tatei! Uite-așa! Vezi că Dumnezeu ține cu mine?
– Foarte bine, e foarte bine așa. Te rog ia mașina mea din garaj și du-te la această editură care e notată pe biletul pe care mi l-a lăsat sora ta pe măsuță, încă de ieri, când i-a fost făcută oferta aia mirobolantă.
– Ok, mamă, așa o să fac, spuse Paul și ieși pe ușă.

**

Trecuseră cinci ani de la această zi de pomină și lucrarea fusese publicată, cu un succes fantastic. Practic, filosofia contemporană se reconfigurase odată cu publicarea acestei lucrări și nu numai, căci gândirea filosofică din toate timpurile se dezvăluia acum dintr-o cu totul altă perspectivă.
Paul devenise îngrozitor de bogat odată cu publicarea ultimului manuscris al tatălui său și nu voise să le dea nimic celor doi frați ai săi din uriașa sumă încasată. Ei nici nu aveau nevoie, dar au fost uimiți cu toții de atitudinea lui Paul, altădată atât de generos cu familia.
Victoria născuse al patrulea copil, care avea un handicap sever și încă nu putea merge, deși împlinise deja cinci ani.
Casper supraviețuise unui accident de avion și era fericit că e în viață, iar mama lor, doamna Kremer, era mai sănătoasă și mai strălucitoare ca niciodată.
Paul devenise un muzician recunoscut pe întregul mapamond, dar în faima lui de muzician emerit intervenea mereu faptul că el era fiul tatălui său, ajungând practic să împartă cu acesta posteritatea, ca o mare, uriașă ironie a sorții. Și tocmai el, Paul, fiul ignorat de tată, era cel mai cunoscut dintre copiii tatălui său și Paul se gândea uneori că tatăl său, aflat în rai sau în iad, se răsucea de furie pentru ceea ce se întâmpla, dar nu mai avea cum să intervină în nici un fel în asta.

Destinul era, de data aceasta, cel învingător.

 

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: