DURERE ȘI ÎNVIERE

Ay, și a fost focul urlând, mușcând sângeros
din carne și din os,
din viața palpitând.
Negrul crud s-a înstăpânit,
zdrobind retina luminii.
Au rămas numai spinii, numai lacrima
ca un deluviu
ce nu s-a putut face fluviu
și n-a putut să stingă rugul dogorâtor.
Dumnezeu a fugit și m-a lăsat să mor –
spune o fată desfigurată.
Pe pragul iubirii s-au arătat zbirii
și au făcut acolo prăpăd,
să nu se mai vadă ochii,
să nu se mai audă gurile,
și-au pus centurile
și-au căsăpit de zor,
lăsând în urmă un zbor tulburător,
o ceată de îngeri curați,
zburând din mormanul de crini carbonizați.
Lasă-mă, Doamne, să te țin de picor,
lasă-mă să te ating,
în clipa asta flăcările mă ling
și toate vârstele mă dor!
Dacă în această răscruce m-ai transformat în cruce,
dă-mi, Doamne, puterea să pot învia,
să mă găsească mamele în apă și-n cafea,
în pâine și-n vin.
Dă-mi, Doamne, aromele înfiorate
din mugurii de pin!