MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

October 24, 2015

ZIUA MÂNIEI

Filed under: Lumea de azi,Poezie — Maria Barbu @ 11:36 pm

Ziua de azi a fost plină de urși și mânie,
ca o pădure prea deasă,
pe care fiarele o rup ca să treacă spre apă.
Inima mea e o casă c-un zid care crapă,
c-o ușă surpată-n noroi,
în durerea de a înțelege ce e cu noi,
cei însemnați de cruce.
Unde oare m-aș putea duce,
să-mi pun gândul drept căpătâi,
să iau celula dintâi
și să mă fac zeiță pe vecie?
Mă doare mileniul, mă revoltă această urgie
scoasă din scriptură și aruncată în lume.
Din fericirea promisă au rămas doar petale,
pe care ni le smulgem
ca pe niște parale puține
din care-am putea lua doar o bucată de pâine,
și-aceea făcută cu ghimpe în ea.
Nici calul nu mai poate să bea
din balta în care a fost sânge.
Omenirea mea stă pe praguri și plânge
și fiecare zi e parcă mai fără îndurare.
Pe mine mă doare,
de fiecare om, de lup ori de floare,
și le-aș vrea pline de lumină.
Ziua de azi nu a fost deloc lînă
ci plină de cioturi și de vânată oroare.
Doar înspre albastru, departe, e-un stol imens de îngeri,
poate că obosiți,
poate pe moarte.


images

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: